Acordul din 31 octombrie 2006
între Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, în numele Comunității Europene
prezumat în vigoare
Guvernul României, acționând pentru și în numele României, denumit în continuare România, pe de o parte, și Comisia Comunităților Europene, denumită în continuare Comisia, acționând pentru și în numele Comunității Europene, denumită în continuare Comunitatea, pe de altă parte, denumite în continuare părți contractante,
având în vedere că:
(1) un program special de aderare pentru agricultură și dezvoltare rurală (denumit în continuare SAPARD) care prevede o contribuție financiară a Comunității a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999 privind sprijinul Comunității pentru măsuri de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală în țările candidate din centrul și estul Europei, în perioada de preaderare*1);
(2) planul prezentat de România a fost aprobat ca Program pentru agricultură și dezvoltare rurală prin Decizia din 12 decembrie 2000, luată în conformitate cu art. 4 (5) al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.268/1999. Programul a fost modificat (ultima dată) prin Decizia adoptată la data de 5 iulie 2006;
(3) Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană, acționând în numele Comunității (denumit în continuare MAFA), modificat ultima dată prin Acordul anual de finanțare 2005 dintre Comisie, acționând în numele Comunității, și România, a fost încheiat la 17 ianuarie 2002 și prevede la art. 2 că angajamentul financiar al Comunității va fi stabilit în acordurile anuale de finanțare;
(4) este necesar să fie stabilit angajamentul financiar al Comunității pentru anul 2006 în vederea realizării Programului pentru agricultură și dezvoltare rurală în România (denumit în continuare Programul), precum și a oricăror modificări ulterioare și să fie prevăzută perioada de valabilitate a acestui angajament;
(5) potrivit art. 12 (7) din secțiunea A a anexei la Acordul multianual de finanțare, suma care trebuie recuperată în concordanță cu decizia de lichidare referitoare la conformitate va fi dedusă din următoarea cerere de plată de la Comisie. Art. 12 (8) prevede că suma recuperată potrivit deciziei de lichidare referitoare la conformitate nu va fi realocată Programului. Aplicarea celor două prevederi ar avea ca rezultat o deducere dublă a sumei aferente unei alocări în cadrul Programului SAPARD către o țară beneficiară. În consecință, prevederea că această sumă va fi "dedusă din următoarea cerere de plată de la Comisie" trebuie eliminată;
(6) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999 a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2.112/2005 din 21 noiembrie 2005*2) în ceea ce privește accesul la asistența externă din partea Comunității prin definirea "regulilor de eligibilitate" pentru participarea la adjudecarea contractelor de achiziții sau granturilor finanțate printr-un instrument comunitar și a "regulilor de origine" privind țările din care bunurile și materialele achiziționate printr-un contract finanțat printr-un instrument comunitar trebuie să provină.
_________
*1) JO L 161, 26.06.1999, p. 87. Modificat ultima dată prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.112/2005 (JO L 344, 27.12.2005, p. 23).
*2) JO L 344, 27.12.2005, p. 23.
Includerea dispozițiilor acestui regulament face necesară adăugarea unei noi secțiuni H la anexa la Acordul multianual de finanțare, cu detalierea prevederilor menționate în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.112/2005. În consecință, pct. 8 al secțiunii F a anexei la Acordul multianual de finanțare trebuie eliminat;
(7) în plus, pentru a reflecta prevederile Regulamentului Comisiei (CE) nr. 2.222/2000 din 7 iunie 2000 privind stabilirea regulilor financiare pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.268/1999 privind sprijinul Comunității pentru măsuri de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală în țările candidate din centrul și estul Europei, în perioada de preaderare*3), modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1.052/2006 din 11 iulie 2006*4), precum și problemele create de inundațiile severe din anul 2005 asupra implementării Programului, este necesară prelungirea termenului limită de valabilitate a angajamentelor financiare stabilite prin acordurile anuale de finanțare 2003, 2004 și 2005.
Din același motiv este, de asemenea, necesară modificarea prevederilor Acordului multianual de finanțare privind depunerea cererilor de plată la Comisie;
(8) în urma experienței acumulate în cadrul Programului SAPARD, este necesară operarea altor modificări ale Acordului multianual de finanțare;
(9) este necesară modificarea, în consecință, a Acordului multianual de finanțare,
au convenit următoarele:
__________
*3) JO L 253, 7.10.2000, p. 5.
*4) JO L 189, 12.07.2006, p. 3.
Articolul 1
Obiectiv
Prezentul acord stabilește angajamentul financiar al Comunității pentru România, pentru anul 2006. De asemenea, Acordul modifică Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, și acordurile anuale de finanțare pentru anii 2000-2005.
Articolul 2
Angajamentul
Contribuția financiară a Comunității pentru anul 2006 este limitată la 192.374.000 euro. Angajamentul este valabil doar pentru execuția Programului, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile Acordului multianual de finanțare dintre România și Comunitate.
Articolul 3
Perioada angajamentului
Comisia va anula automat orice parte a angajamentului la care se face referire în art. 2, care nu a fost reglementată prin plata în cont sau pentru care nu s-a primit o cerere de plată acceptabilă până la data de 31 decembrie 2008 cel mai târziu.
Niciun contract care implică fonduri comunitare aferente prezentului acord nu va fi încheiat de către Agenția SAPARD cu vreun beneficiar după data la care România începe încheierea de contracte care implică sprijin pentru dezvoltare rurală pentru România, în calitate de membru al Uniunii Europene.
Orice parte a contribuției comunitare alocate României prin Acordul anual de finanțare 2006, pentru care nu a fost încheiat niciun contract cu un beneficiar final până la data stipulată în alin. 2 al prezentului articol, va fi notificată Comisiei în termen de 3 luni de la data la care această valoare este cunoscută.
Articolul 4
Modificarea Acordului anual de finanțare 2003
Articolul 3 al Acordului anual de finanțare 2003, încheiat între România și Comisie, se modifică după cum urmează:
"ARTICOLUL 3
Perioada angajamentului
Comisia va anula automat orice parte a angajamentului la care se face referire în art. 2, care nu a fost reglementată prin plata în cont sau pentru care nu s-a primit o cerere de plată acceptabilă până la data de 31 decembrie 2007 cel mai târziu."
Articolul 5
Modificarea Acordului anual de finanțare 2004
Articolul 3 al Acordului anual de finanțare 2004, încheiat între România și Comisie, se modifică după cum urmează:
"ARTICOLUL 3
Perioada angajamentului
Comisia va anula automat orice parte a angajamentului la care se face referire în art. 2, care nu a fost reglementată prin plata în cont sau pentru care nu s-a primit o cerere de plată acceptabilă până la data de 31 decembrie 2007 cel mai târziu."
Articolul 6
Modificarea Acordului anual de finanțare 2005
Articolul 3 al Acordului anual de finanțare 2005, încheiat între România și Comisie, se modifică după cum urmează:
"ARTICOLUL 3
Perioada angajamentului
Comisia va anula automat orice parte a angajamentului la care se face referire în art. 2, care nu a fost reglementată prin plata în cont sau pentru care nu s-a primit o cerere de plată acceptabilă până la data de 31 decembrie 2008 cel mai târziu."
Articolul 7
Modificarea art. 3 al acordurilor anuale de finanțare pentru anii 2000-2005
La articolul 3 al acordurilor anuale de finanțare pentru anii 2000-2005, după alineatul 1 se introduc următoarele alineate:
"Niciun contract care implică fonduri comunitare aferente prezentului acord nu va fi încheiat de către Agenția SAPARD cu vreun beneficiar după data la care România începe încheierea de contracte care implică sprijin pentru dezvoltare rurală pentru România, în calitate de membru al Uniunii Europene.
Orice parte a contribuției comunitare alocate României prin acordurile anuale de finanțare pentru anii 2000-2005, pentru care nu a fost încheiat niciun contract cu un beneficiar final până la data stipulată în art. 3 alin. 2 al acordurilor anuale de finanțare pentru anii 2000-2005, va fi notificată Comisiei în termen de 3 luni de la data la care această valoare este cunoscută."
Articolul 8
Modificarea Acordului multianual de finanțare
Acordul multianual de finanțare se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7 se introduce următorul text:
"Secțiunea H - Accesul la asistența externă din partea Comunității"
2. În secțiunea A a anexei la Acordul multianual de finanțare:
- Articolul 12 paragraful 7 va avea următorul cuprins:
"7. Suma care trebuie recuperată în concordanță cu deciziile de lichidare referitoare la conformitate va fi comunicată responsabilului național cu autorizarea finanțării care, în numele României, se va asigura că suma este creditată în contul euro SAPARD în decurs de două luni de la data la care a fost adoptată decizia de lichidare referitoare la conformitate.
Cu toate acestea, Comisia poate să decidă, după caz, că orice sumă care urmează să îi fie creditată va fi compensată cu plățile care trebuie efectuate de Comisie către România prin orice instrument comunitar."
Articolul 14 punctul 2.6 va avea următorul cuprins:
"2.6.1. Regulile pentru achiziționarea de către organismele publice de servicii, lucrări și bunuri în România vor fi transparente, nediscriminatorii și nu vor permite existența unor conflicte de interese. Acestea vor fi în conformitate cu regulile stabilite în manualul Comisiei intitulat «Reguli și proceduri pentru contractele de servicii, bunuri și lucrări finanțate din bugetul general al Comunităților Europene în contextul cooperării cu terțe țări*5)». Cu toate acestea, cerințele manualului privind aprobarea ex-ante a Comisiei nu se vor aplica.
__________
*5) Decizia Comisiei C (2006) 117, 24.01.2006.
2.6.2. Bunurile și materialele achiziționate trebuie să fie originare din Comunitate sau din țările la care se face referire în secțiunea H. Cu toate acestea, procedurile de achiziții publice inițiate de la data aderării la Uniunea Europeană vor fi derulate în conformitate cu legislația Comunității.
2.6.3. Regulile privind accesul la asistența externă din partea Comunității se vor aplica astfel cum sunt stipulate în secțiunea H a anexei la prezentul acord multianual de finanțare."
3. În secțiunea B a anexei la Acordul multianual de finanțare:
Articolul 10 paragraful 4 se modifică după cum urmează:
"4. Evaluarea intermediară va fi actualizată, dacă este cazul, și înaintată Comisiei cel mai târziu la 30 iunie 2006."
4. În secțiunea F a anexei la Acordul multianual de finanțare, punctul 8 se abrogă.
5. Anexa la prezentul acord anual de finanțare va deveni secțiunea H a anexei la Acordul multianual de finanțare.
Articolul 9
Intrarea în vigoare
Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părți contractante își vor fi notificat reciproc îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru încheierea sa.
Articolul 10
Semnarea
Prezentul acord este redactat în două exemplare originale, în limbile română și engleză, fiecare dintre aceste texte fiind autentice. Totuși, în cazul apariției unor divergențe între cele două texte, textul în limba engleză va prevala.
Semnat la București și, respectiv, la Bruxelles la 31 octombrie 2006.
Pentru Guvernul României,
Gheorghe Flutur,
ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale
Pentru Comisia Comunităților Europene,
Mariann Fischer Boel,
membru al Comisiei
Jean-Luc Demarty,
director general pentru agricultură
și dezvoltare rurală
Anexa
Secțiunea H
Accesul la asistența externă din partea Comunității
Scopul acestor prevederi este de a stabili regulile privind accesul la asistența externă din partea Comunității pentru măsurile de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală în cadrul Programului SAPARD în România, în perioada de preaderare.
Articolul 1
Definiție
Pentru interpretarea termenilor utilizați în aceste prevederi, se face trimitere la Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene*1) și la Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2.342/2002 din 23 decembrie 2002, care stabilește reguli detaliate pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene*2).
_________
*1) JO L 248, 16.09.2002, p. 1.
*2) JO L 357, 31.12.2002, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1.261/2005 (JO L 201, 02.08.2005, p. 3).
Articolul 2
Reguli de eligibilitate
1. Participarea la adjudecarea contractelor de achiziții și a granturilor finanțate în cadrul Programului SAPARD va fi deschisă tuturor persoanelor fizice și juridice stabilite într-un stat membru al Comunității Europene, într-o țară candidată oficial și recunoscută astfel de către Comunitatea Europeană sau într-un stat membru al Spațiului Economic European.
2. Participarea la adjudecarea contractelor de achiziții și a granturilor finanțate în cadrul Programului SAPARD va fi deschisă tuturor persoanelor fizice și juridice stabilite într-o țară în curs de dezvoltare prevăzută în lista Comitetului de Sprijin pentru Dezvoltare al OECD din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 2.112/2005 din 21 noiembrie 2005*3) și care sunt prevăzute expres ca fiind eligibile în conformitate cu art. 3 (3) din Regulamentul Consiliului nr. 1.268/1999.
_________
*3) JO L 344, 27.12.2005, p. 23.
3. Participarea la adjudecarea contractelor de achiziții și a granturilor finanțate printr-un instrument comunitar va fi deschisă organizațiilor internaționale.
4. Dispoziția menționată anterior nu va împiedica participarea categoriilor de organizații eligibile pentru adjudecarea oricărui contract și nici aplicarea excepției stabilite în art. 114 (1) din Regulamentul financiar.
Articolul 3
Experții
Experții angajați de către ofertanții definiți la art. 2 și 6 pot avea orice naționalitate. Prezentul articol nu contravine cerințelor calitative și financiare privind regulile de achiziții prevăzute de Acordul multianual de finanțare.
Articolul 4
Reguli privind originea
Toate bunurile și materialele achiziționate printr-un contract finanțat în cadrul Programului SAPARD trebuie să fie originare din Comunitate sau dintr-o țară eligibilă, astfel cum este definită la art. 2 și 5. În sensul acestor prevederi, termenul origine este definit conform legislației comunitare relevante privind regulile de origine în materie vamală.
Articolul 5
Derogări de la regulile privind eligibilitatea și originea
1. În cazuri excepționale fundamentate corespunzător, Comisia poate extinde eligibilitatea și la persoane provenind dintr-o țară neeligibilă, conform art. 2.
2. În cazuri excepționale fundamentate corespunzător, Comisia poate permite și achiziționarea bunurilor și materialelor provenind dintr-o țară neeligibilă conform art. 2.
3. Derogările prevăzute în paragrafele 1 și 2 pot fi justificate pe baza indisponibilității produselor și serviciilor pe piețele țărilor în cauză, prin rațiuni de extremă urgență sau dacă regulile de eligibilitate ar face imposibilă ori deosebit de dificilă realizarea unui proiect, a unui program sau a unei acțiuni.
Articolul 6
Respectarea principiilor de bază și consolidarea piețelor locale
1. Pentru a accelera procesul de eradicare a sărăciei prin promovarea capacităților, piețelor și achizițiilor locale, trebuie acordată o importanță deosebită achizițiilor locale și regionale din România.
2. Ofertanții cărora le-au fost adjudecate contracte trebuie să respecte standardele principale de muncă acceptate pe plan internațional, cum ar fi standardele principale de muncă ale Organizației Internaționale a Muncii, convențiile privind libertatea de asociere și negocierile colective, eliminarea muncii forțate și obligatorii, eliminarea discriminărilor în privința angajării și profesiei și abolirea muncii copiilor.
3. Accesul țărilor în curs de dezvoltare la asistența externă din partea Comunității trebuie să fie facilitat prin asistență tehnică adecvată.
________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.