Decizia nr. 251/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România și a dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 102/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind statutul și regimul refugiaților în România
- Legea nr. 122/2006 4 mai 2006 (prevederi anume) privind azilul în România
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Weah Tony în Dosarul nr. 8.038/RF/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cauză înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.337D/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză desemnat în cauză, doamna Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.338D/2006, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Griris Rachid în Dosarul nr. 8.040/RF/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează Curtea că și în acest dosar partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.338D/2006 la Dosarul nr. 2.337D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
a fost integral abrogată prin
Legea nr. 122/2006 , iar dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. a) din aceasta au fost preluate de art. 81 alin. (1) lit. b) din noua reglementare în materie, în timp ce soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanță nu se mai regăsește în noul act normativ. În consecință, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții, respectiv respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin deciziile civile din 30 noiembrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 8.038/RF/2005 și nr. 8.040/RF/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 21 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepțiile au fost ridicate de Weah Tony și Griris Rachid în dosare având ca obiect soluționarea unor recursuri împotriva unor încheieri de ședință prin care Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 2.337D/2006, autorul susține că dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
În esență, acesta arată că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanța criticată, înăuntrul căruia instanța de judecată este obligată să se pronunțe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt față de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluționate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate și discriminare între cele două categorii de petenți, precum și între solicitantul statutului de refugiat și Oficiul Național pentru Refugiați, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluționării cauzei.
Totodată, potrivit textului de lege criticat, instanța de judecată soluționează plângerea fie respingând-o pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1) din ordonanță, ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însă fără a putea acorda vreuna dintre formele de protecție umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Național pentru Refugiați, spre reexaminare, instituție ce are posibilitatea respingerii cererii de protecție încă o dată, însă în procedură ordinară.
Pe de altă parte, în Dosarul nr. 2.338D/2006, autorul excepției susține contrarietatea
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
față de prevederile art. 21 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 18 alin. (2) din Constituție, coroborat cu art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din aceasta, precum și față de art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, Geneva, 1951, ratificată prin
Legea nr. 46/1991 . În esență, se arată că textul de lege criticat instituie o diferență de tratament juridic, în sensul că refugiatul nu poate obține pe cale judecătorească recunoașterea statutului său de refugiat, ci doar o calificare a cererii sale ca trebuind să fie analizată în procedură accelerată sau în procedură ordinară, însă poate pierde posibilitatea de a solicita statutul de refugiat pe fond prin aceeași hotărâre. Totodată, solicitantul de azil a cărui cerere a fost respinsă în procedura accelerată nu are dreptul de a obține în justiție modificarea pe fond a hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați, ceea ce înseamnă un tratament mai puțin favorabil în raport cu cetățenii români.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconsti-tuționalitate ca neîntemeiată, "deoarece argumentele autorilor nu pun în discuție în niciun fel dreptul suveran al statului de a stabili condițiile concrete în care legislația internă să reglementeze procedurile de analiză ale cererilor formulate de solicitanții de azil".
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , deciziile civile au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România este neîntemeiată și invocă, în acest sens, jurisprudența constantă în materie a Curții Constituționale, de exemplu, deciziile nr. 389/2004 și nr. 140/2005.
Avocatul Poporului precizează, mai întâi, că
Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
a fost abrogată prin
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , iar dispozițiile art. 21 alin. (4), criticate inițial, se regăsesc reglementate parțial în art. 81 din noua lege, conținutul acestora fiind însă modificat în mod substanțial. Având în vedere că unul dintre aspectele esențiale supuse criticii de neconstituționalitate îl reprezintă procedura reexaminării cererii de către Oficiul Național pentru Refugiați, în urma admiterii de către instanță a plângerii, procedură ce nu mai este însă reglementată în noua lege în materie, rezultă că textul de lege criticat inițial nu mai este în vigoare. Prin urmare, apreciază, în temeiul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând deciziile civile, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, ordonanță ce a fost însă abrogată în mod expres prin dispozițiile
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din analiza comparativă a celor două acte normative se constată că soluția legislativă prevăzută de art. 21 alin. (4) lit. a) se regăsește la
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 , în timp ce conținutul juridic al art. 21 alin. (4) lit. b) din ordonanța abrogată nu a fost preluat în mod identic în noul act normativ. Prin urmare, obiectul excepției îl constituie, în realitate, dispozițiile
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România și ale
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România. Aceste texte au următorul conținut:
-
Articolul 81
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 : "(1) Instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: [...]
b) menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați."
-
Articolul 21
alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 : "b) admite plângerea și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
În motivarea excepției autorii acesteia invocă prevederile constituționale ale art. 18 alin. (2), referitor la dreptul de azil, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3), privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
Prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) și ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, sunt invocate, de asemenea, și normele art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, Geneva, 1951, ratificată de România prin
Legea nr. 46/1991 , texte ce consacră dreptul oricărui refugiat de a beneficia de același tratament ca oricare cetățean în ce privește dreptul de acces liber și facil în fața tribunalelor.
Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză și cu o motivare identică. Astfel, prin deciziile nr. 675/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, și nr. 103/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 14 martie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, arătând, în esență, că acestea nu contravin principiilor unicității, independenței și egalității justiției, statuate de art. 124 din Constituție. În legătură cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , Curtea a constatat, prin aceleași decizii menționate mai sus, că acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluția legislativă nu a fost preluată de noua lege în materie,
privind azilul în România, astfel că a respins excepția ca inadmisibilă.
Întrucât față de cauzele soluționate prin deciziile amintite nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența în materie a Curții, rezultă că atât soluția, cât și considerentele ce au stat la baza acesteia se mențin și în prezenta cauză.
În consecință, criticile de neconstituționalitate referitoare la îngrădirea liberului acces la justiție și la încălcarea dreptului la un proces echitabil au rămas, practic, fără obiect, deoarece soluția legislativă prevăzută de
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , potrivit căreia instanța de judecată chemată să soluționeze plângerea solicitantului împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat o admite și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară, nu se mai regăsește în actul normativ în vigoare de reglementare a azilului în România.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Weah Tony și Griris Rachid în dosarele nr. 8.038/RF/2005 și nr. 8.040/RF/2005 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.
II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție invocată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.