Decizia nr. 170/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Viorel Șerban Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici și ale
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006. Excepția a fost ridicată de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu și Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 și nr. 6.256/59/2006 ale Curții de Apel Timișoara - Secția civilă - Complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, precum și de Elisabeta Claudia Pintilie și Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. Cauzele au fost înregistrate la Curtea Constituțională cu nr. 2.308D/2006, nr. 2.309D/2006, nr. 2.310D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.440D/2006 și nr. 2.445D/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstitu-ționalitate ridicate în dosarele menționate au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.445D/2006, nr. 2.440D/2006, nr. 2.313D/2006, nr. 2.312D/2006, nr. 2.311D/2006, nr. 2.310D/2006 și nr. 2.309D/2006 la Dosarul nr. 2.308D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale și din documentele internaționale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 8 noiembrie 2006 și 5 decembrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 și nr. 6.256/59/2006, precum și prin Încheierea din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4.595/30/2006, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă - Complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici și ale
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006. Excepțiile au fost ridicate de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu, Meda Bredean, Elisabeta Claudia Pintilie și Milena Branca Todorov în cauze având ca obiect modificarea încadrării în funcția de consilier juridic.
În motivarea excepției având un conținut identic se susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 124 "în măsura în care limitează competența materială funcțională a instanțelor judecătorești doar la instanțele de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, excluzând pe cale de consecință competența materială funcțională a instanțelor civile specializate în soluționarea conflictelor de muncă". De asemenea, se susține că sunt încălcate și prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E.
În esență, autorii excepției consideră că litigiile de muncă având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, care este o specie a raportului de muncă în general, pot fi soluționate de instanțele de drept comun specializate în litigii de muncă, cu aplicarea legislației muncii, în măsura în care
nu cuprinde dispoziții contrare acesteia. Or, prevederile de lege criticate instituie o vădită și nepermisă discriminare de tratament juridic a angajaților - funcționari publici față de ceilalți angajați care nu au această calitate, cât privește modul de soluționare a litigiilor de muncă (conflicte de drepturi sau de interese). Discriminarea constă într-o procedură "net" dezavantajoasă pentru cei din prima categorie, cu consecințe negative privind "soluționarea cu celeritate a litigiului de muncă", constând în aspecte referitoare la nașterea dreptului de a sesiza instanța de judecată, compunerea completului de judecată, timbrarea cererilor de chemare în judecată, soluționarea în regim de urgență, sarcina probei, caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor, termenul de recurs, modalitățile concrete de executare silită a hotărârilor definitive. În consecință, se consideră că asemenea reglementare conduce la încălcarea art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 124 din Constituție, precum și a textelor din documentele internaționale arătate. Se apreciază că, raportat la art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E., care dispun "expres și cumulativ" cu privire la principiul egalității cetățenilor în fața legii și dreptul la protecție egală prin lege, fără discriminare, art. 16 alin. (1) din Constituție "pătimește" prin aceea că stabilește "doar principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără a se mai institui și recunoaște cetățenilor, în mod distinct, și vreun drept la protecție egală prin lege, fără discriminare".
În continuare, distinct de susținerile de neconstitu-ționalitate, se învederează Curții Constituționale "maniera greșită de interpretare de către instanța constituțională", "des uzitată" în motivarea deciziilor pronunțate cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, constând în formularea că textul de lege se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de normă, fără privilegii și discriminări. Se consideră că această formulare "nu își poate găsi locul în cazul de față", deoarece semnificația principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16, constă în existența egalității în fața legii între o categorie de subiecți, determinată de situația similară în care se află, cărora le este aplicabilă respectiva normă legală, raportat la restul cetățenilor cărora nu le este aplicabilă norma legală. Or, în cauză, suntem în prezența discriminării la care "întreaga categorie a funcționarilor publici este supusă în raport de toți ceilalți angajați care nu sunt funcționari publici". Se mai arată că restrângerea, prin textele de lege criticate, a competenței materiale "doar la instanțele de contencios administrativ și excluderea competenței materiale a instanțelor civile specializate în soluționarea conflictelor de muncă" nu este justificată, eventual, "de criteriul naturii juridice a actului contestat", pentru că "nu toate actele (aparent) administrative sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ. În unele cazuri competența materială funcțională este stabilită de legiuitor în favoarea instanțelor civile comune, în ciuda naturii juridice aparente de act administrativ a actului atacat". În acest sens, se exemplifică cu prevederile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , ale
art. II din Legea nr. 247/2005
și ale
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991
și cu decizii ale Curții Constituționale referitoare la aceste prevederi. Se apreciază că cele statuate prin
Decizia Curții Constituționale nr. 215 din 7 martie 2006
cu privire la excepția de neconstituționalitate a
art. 72 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
nu pot fi aplicate ex abrupto, deoarece motivarea acelei excepții este diferită și nu-și păstrează valabilitatea în prezenta cauză.
În concluzie, se arată că prin caracterul derogatoriu al reglementărilor din statutele profesionale speciale legiuitorul nu poate "încălca drepturi fundamentale, în sensul împingerii limitelor acestor derogări până la a încălca principii fundamentale de drept constituțional privind egalitatea cetățenilor în fața legii, prin crearea de discriminări vădite de tratament juridic pentru diferite categorii de cetățeni aflați în situații similare".
Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă - Complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Consideră că cele statuate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 215 din 7 martie 2006
referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 73 alin. (2) din legea criticată pot fi extinse și cât privește constituționalitatea celorlalte texte criticate prin prezenta și, de altfel, prevederile "art. 126 alin. (6) din Constituție au și instituit contenciosul administrativ ca unică formă de control judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice".
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale și din documentele internaționale invocate, iar "faptul că în aplicarea prevederilor
a contenciosului administrativ este prevăzută o anumită procedură de urmat nu este o chestiune de constituționalitate, ci de interpretare a legii respective". Invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 215/2006
prin care s-a statuat că
art. 78 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
nu îngrădește accesul liber la justiție, ci prevede în mod expres dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa litigiile de muncă ale funcționarilor publici, ceea ce concordă cu art. 126 alin. (6) din Constituție, precum și că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), ale
art. 21 și 124. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 215/2006
referitoare la constituționalitatea
art. 78 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , ale cărei considerente pot fi extinse și cu privire la celelalte dispoziții de lege ce fac obiectul prezentei excepții.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile "art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1" din Legea nr. 188/1999 , republicată, și ale
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 , modificată, sunt constituționale. În acest sens, arată că nu se poate reține încălcarea art. 16 alin. (1) și art. 124 din Constituție "în măsura în care normele supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalității în fața legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratamentul juridic diferit"; în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură; textele de lege criticate "nu îngrădesc dreptul părților interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de garanțiile procesuale în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Mai mult, chiar dispozițiile legale criticate dau posibilitatea funcționarului public de a se adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, precum și ale
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări prin
privind Statutul funcționarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, iar art. 89 alin. (1) din aceasta, criticat ca fiind neconstituțional, a fost modificat prin
art. I pct. 87 din Legea nr. 251/2006
privind modificarea și completarea
Legii nr. 188/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006. Prin aceasta din urmă lege a fost introdus, potrivit pct. 88 al art. I, art. 91^1 ce face, de asemenea, obiect al criticii de neconstituționalitate.
Articolul 68
, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
prevăd:
- Art. 68: "Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.";
- Art. 73 alin. (2): "Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.";
- Art. 87 alin. (7): "În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuză încadrarea funcționarilor publici în condițiile alin. (6), funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ competente." [Alin. (6) la care se face trimitere prevede: "Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi funcționari publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar."];
- Art. 89 alin. (1): "În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.";
- Art. 91^1: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Articolul 31
alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, prevede: "Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației." [Alin. (1) la care se face trimitere prevede: "Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanțe este de competența ordonatorilor de credite."]
În opinia autorilor excepției, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) și art. 124 din Constituție, potrivit cărora:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.
(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii." Se mai invocă și încălcarea prevederilor art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea și protecția oamenilor în fața legii împotriva oricăror discriminări, ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unui tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, precum și ale art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E. 1990, referitoare la egalitatea în fața legii, fără discriminări, beneficiind de protecție egală în fața legii.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține:
În esență, potrivit criticilor formulate, dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției sunt neconstituționale "în măsura în care limitează competența materială funcțională a instanțelor judecătorești doar la instanțele de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, excluzând pe cale de consecință competența materială funcțională a instanțelor civile specializate în soluționarea conflictelor de muncă". Cu alte cuvinte, în opinia autorului excepției, litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, care, conform doctrinei, este "o specie a raportului de muncă în general", "pot" fi soluționate potrivit legislației muncii, care completează
Legea nr. 188/1999 , dacă aceasta nu cuprinde dispoziții contrare. Se mai consideră că textele criticate din
și din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 , care stabilesc pentru litigiile izvorâte din raporturile de serviciu o procedură de soluționare diferită de procedura prevăzută de dispoziții corespondente (amplu exemplificate) din Codul muncii, sunt "net" dezavantajoase și discriminatorii pentru funcționarii publici.
Analizând aceste susțineri, Curtea constată că, potrivit
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată, prin aceasta se "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu". Scopul legii, așa cum este definit prin art. 1 alin. (2), este asigurarea "[...] unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală". În conformitate cu alin. (1) al art. 4, raporturile reglementate prin această lege "[...] se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii", astfel: numirea [art. 54 alin. (2)], suspendarea [art. 82 alin. (2) și (4)], reluarea activității [art. 83 alin. (1)], încetarea raportului de serviciu [art. 84], precum și aplicarea sancțiunilor disciplinare și stabilirea răspunderii funcționarului public se fac prin actul administrativ emis de conducătorul autorității sau instituției publice. Așadar, chiar din prevederile legii criticate rezultă că suntem în prezența unor acte administrative, iar nu "(aparent) administrative", așa cum susțin autorii excepției. Mai mult, dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (6) prevăd în mod expres că actele administrative ale autorităților publice sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, care este garantat. În plus, prevederile art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și art. 91^1 din legea criticată, care stabilesc în competența instanțelor de contencios administrativ soluționarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu, precum și procedura de judecată în fața acestora, au suport constituțional și în prevederile alin. (2) al art. 126, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Ca atare, potrivit Constituției, revine exclusiv legiuitorului stabilirea prin lege a competenței și a procedurii de judecată. O asemenea lege este
privind Statutul funcționarilor publici.
În legătură cu susținerile referitoare la deosebirile de reglementare dintre
și Codul muncii, adoptat prin
Legea nr. 53/2003 , pe care se întemeiază în principal criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că acestea nu reprezintă o problemă de constituționalitate. Constituționalitatea unei dispoziții de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziție legală, ci, potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta efectuează controlul de constituționalitate numai prin raportare la prevederile și principiile Constituției. De altfel, Curtea constată că nici în sine art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
și
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
nu cuprind prevederi contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală prevede că statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar voința legiuitorului cu privire la acesta se regăsește în cuprinsul
Legii nr. 188/1999 . Mai mult,
art. 93 din Legea nr. 188/1999
prevede expres că dispozițiile acesteia "[...] se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Or, așa cum s-a arătat, legislația specifică funcției publice cuprinde reglementări diferite față de dreptul comun, care este legislația muncii. De altfel, și Codul muncii la care autorul excepției face trimitere stabilește prin art. 295 alin. (2) că acesta se aplică "[...] cu titlu de drept comun [...] în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Curtea nu poate reține nici încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, privind "accesul liber la justiție", mai exact, conform susținerilor autorilor excepției, "soluționarea cu celeritate a litigiului de muncă". Potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exercitarea accesului liber la justiție presupune posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces atât la structurile justiției, cât și la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia. Aceeași decizie se referă la imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exercițiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Legiuitorul poate însă să instituie, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități specifice de exercitare a drepturilor procedurale. Cât privește conceptul "termen rezonabil", în sensul aceleiași jurisprudențe, acesta vizează celeritatea procesului. Or, textele de lege criticate nu încalcă aceste prevederi constituționale și nici nu contravin jurisprudenței enunțate, iar termenele pe care le stabilesc asigură soluționarea într-un termen rezonabil a litigiilor privitoare la raporturile de serviciu.
Curtea constată, de asemenea, că nu este încălcat nici art. 124 din Constituție referitor la "înfăptuirea justiției" și, pentru considerentele expuse, nu poate reține nici încălcarea prevederilor din documentele internaționale invocate.
În sfârșit, așa cum susțin și autorii excepției, Curtea constată că
Decizia nr. 215 din 7 martie 2006 , referitoare la constituționalitatea prevederilor
art. 73 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 31 martie 2006, nu are relevanță în cauză.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) și
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici și ale
art. 31 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006
privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, excepție ridicată de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu și Meda Bredean în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 și nr. 6.256/59/2006 ale Curții de Apel Timișoara - Secția civilă - Complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, precum și de Elisabeta Claudia Pintilie și Milena Branca Todorov în Dosarul nr. 4.595/30/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.