HG nr. 420/2007
pentru organizarea la București, în perioada 6-8 iunie 2007, a Conferinței OSCE privind combaterea discriminării și promovarea respectului și înțelegerii reciproce
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă organizarea la București de către Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 6-8 iunie 2007, a Conferinței OSCE privind combaterea discriminării și promovarea respectului și înțelegerii reciproce.
Articolul 2
Cheltuielile aferente organizării conferinței prevăzute la art. 1 sunt finanțate din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2007.
Articolul 3
În vederea pregătirii și desfășurării conferinței prevăzute la art. 1, Ministerul Afacerilor Externe este autorizat să achiziționeze, în condițiile legii, prestarea următoarelor servicii:
a) închirierea a 80 de autoturisme de reprezentare cu șofer și a 80 de microbuze și autocare cu șofer;
b) recrutarea de forță de muncă pentru activități de secretariat, ghizi și însoțitori - 80 de persoane;
c) promovare și comunicare publică - realizarea și difuzarea unui film documentar, promotori mesaje și organizarea unui spectacol.
Articolul 4
Categoriile de cheltuieli ce urmează a se efectua în vederea pregătirii și desfășurării conferinței prevăzute la art. 1 se referă la:
a) serviciile prevăzute la art. 3;
b) amenajarea și închirierea de spații și echipamente;
c) protocol și alte cheltuieli, conform dispozițiilor legale în domeniu.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Adrian Mihai Cioroianu Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 9 mai 2007. Nr. 420.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.