Acordul din 4 august 1995
pentru aplicarea prevederilor Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea și gestionarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori
prezumat în vigoare
Conferința Națiunilor Unite asupra stocurilor de pești anadromi
și a stocurilor de pești mari migratori
Sesiunea a șasea
New York, 24 iulie - 4 august 1995
----------
reamintind prevederile pertinente ale Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982,
hotărâte să asigure conservarea pe termen lung și utilizarea durabilă a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori,
decise să îmbunătățească cooperarea dintre state în acest scop,
solicitând îndeplinirea mai eficientă din partea statelor pavilionului, a statelor portului și a statelor riverane a măsurilor de conservare și gestiune adoptate pentru aceste stocuri,
urmărind să sublinieze în mod deosebit problemele identificate în cap. 17, zona de program C, din Ordinea de zi 21 adoptată de Conferința Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea, și anume, că gestionarea pescuitului în marea liberă este nepotrivită în multe zone și că unele resurse sunt suprautilizate; observând că există probleme legate de pescuitul nelegiferat, de supracapitalizare, dimensiuni mari ale flotelor, vase care își ascund naționalitatea pentru a evita controalele, echipament obligatoriu insuficient, baze de date nepotrivite și lipsa cooperării între state,
angajându-se în activități de pescuit corespunzătoare,
conștiente de necesitatea evitării impacturilor nefavorabile asupra mediului marin, a conservării biodiversității, a păstrării integrității ecosistemelor marine și a minimalizării riscului pe termen lung sau a efectelor ireversibile ale operațiunilor de pescuit,
recunoscând necesitatea unei asistențe specifice, inclusiv asistență financiară, științifică și tehnologică, pentru ca statele în dezvoltare să poată participa eficient la conservarea, gestionarea și utilizarea durabilă a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori,
convinse fiind că un acord pentru implementarea prevederilor corespunzătoare ale Convenției ar putea folosi cel mai bine în scopurile acestea și ar putea contribui la menținerea păcii și securității internaționale,
afirmând că problemele care nu sunt reglementate de Convenție sau de prezentul acord continuă să fie guvernate de regulile și principiile dreptului internațional general,
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere.
Statele părți la prezentul acord,
Partea I Prevederi generale
Articolul 1
Folosirea termenilor și sfera de aplicare
1. În sensul prezentului acord:
a) Convenție înseamnă Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982;
b) măsuri de conservare și gestiune înseamnă măsurile de conservare și gestiune a uneia sau a mai multor specii de resurse marine vii, care sunt adoptate și aplicate potrivit regulilor pertinente ale dreptului internațional, după cum apar în Convenție și în prezentul acord;
c) pește include moluștele și crustaceele, cu excepția celor care aparțin speciilor sedentare, după cum este definit în art. 77 din Convenție; și
d) aranjament înseamnă un mecanism de cooperare stabilit în conformitate cu Convenția și cu prezentul acord de către două sau mai multe state în scopul, inter alia, de a stabili măsurile de conservare și gestiune dintr-o subregiune sau dintr-o regiune pentru unul sau mai multe stocuri de pești anadromi sau stocuri de pești mari migratori.
2. a) State părți înseamnă statele care au consimțit să fie legate prin prezentul acord și pentru care acordul este în vigoare.
b) Prezentul acord se aplică mutatis mutandis:
(i) oricărei entități menționate în art. 305 paragraful 1 (c), (d) și (e) din Convenție; și
(îi) în condițiile art. 47, oricărei entități denumite organizație internațională în anexa IX, articolul 1, la Convenție,
care devin parte la prezentul acord și în măsura în care state părți se referă la acele entități.
3. Prezentul acord se aplică mutatis mutandis celorlalte entități care practică pescuitul, ale căror vase pescuiesc în marea liberă.
Articolul 2
Obiectul
Obiectul prezentului acord este de a asigura conservarea pe termen lung și utilizarea durabilă a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori, prin implementarea prevederilor pertinente ale Convenției.
Articolul 3
Aplicarea
1. Dacă nu este prevăzut altfel, prezentul acord se aplică conservării și gestiunii stocurilor de pești anadromi și stocurilor de pești mari migratori dincolo de limitele jurisdicției naționale, cu excepția art. 6 și 7, care se aplică de asemenea și conservării și gestiunii acestor stocuri în cadrul zonelor de jurisdicție națională, în condițiile regimurilor legale diferite care se aplică în cadrul zonelor de jurisdicție națională și în zone din afara limitelor jurisdicției naționale, după cum este prevăzut în Convenție.
2. În exercitarea drepturilor sale suverane, în scopul explorării și exploatării, conservării și gestionării stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori din zonele de sub jurisdicție națională, statul riveran va aplica mutatis mutandis principiile generale enumerate în art. 5.
3. Statele vor acorda toată atenția capacităților respective ale statelor în dezvoltare de a aplica prevederile art. 5, 6 și 7 în cadrul zonelor sub jurisdicție națională și nevoii acestora de a beneficia de asistență, după cum este prevăzut în prezentul acord. În acest scop, partea a VII-a se aplică mutatis mutandis în ceea ce privește zonele sub jurisdicție națională.
Articolul 4
Relația dintre prezentul acord și Convenție
Nicio prevedere a prezentului acord nu va aduce atingere drepturilor, jurisdicției și îndatoririlor statelor, conform Convenției. Prezentul acord va fi interpretat și aplicat în contextul și într-o manieră compatibile cu Convenția.
Partea II Conservarea și gestionarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori
Articolul 5
Principii generale
Pentru a conserva și a gestiona stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori, statele riverane și statele care practică pescuitul în marea liberă, îndeplinindu-și îndatorirea de a coopera în conformitate cu Convenția:
a) vor adopta măsuri de asigurare a gestionării durabile a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori și vor promova obiectivul exploatării optime a acestora;
b) se vor asigura că măsurile sunt bazate pe cele mai bune dovezi științifice de care dispun și sunt destinate să mențină sau să restabilească stocurile la niveluri prin care să se realizeze randamentul constant cel mai ridicat posibil, ținând seama de factorii de mediu și economici pertinenți, inclusiv de nevoile speciale ale statelor în dezvoltare, și luând în considerare metodele în materie de pescuit, interdependența stocurilor și orice norme minime internaționale general recomandate, fie ele subregionale, regionale sau mondiale;
c) vor aplica măsurile de precauție în conformitate cu art. 6;
d) vor evalua influențele pescuitului, ale altor activități umane și ale factorilor de mediu asupra stocurilor exploatate și asupra speciilor care aparțin aceluiași ecosistem sau speciilor înrudite ori dependente de stocurile exploatate;
e) vor adopta, atunci când este necesar, măsuri de conservare și gestiune pentru speciile care aparțin aceluiași ecosistem sau sunt înrudite ori dependente de stocurile exploatate, cu scopul de a menține sau de a restabili populațiile acestor specii deasupra nivelurilor la care reproducerea lor poate fi serios amenințată;
f) vor diminua poluarea, pierderile, rebuturile, captura prin unelte pierdute sau abandonate, capturarea speciilor neexploatate, atât pești, cât și specii care nu sunt pești (denumite în continuare specii neexploatate), și impacturile asupra speciilor înrudite sau dependente, îndeosebi speciile în pericol, prin măsuri care includ, în măsura posibilă, dezvoltarea și folosirea uneltelor și tehnicilor de pescuit selecționate, sigure în ceea ce privește mediul și eficiente din punctul de vedere al costului;
g) vor proteja biodiversitatea din mediul marin;
h) vor lua măsuri de prevenire sau eliminare a pescuitului excesiv și pentru a se asigura că nivelurile efortului de pescuit nu le depășesc pe cele proporționale cu utilizarea durabilă a resurselor de pescuit;
i) vor ține seama de interesele tradiționale și de supraviețuire ale pescarilor;
j) vor colecta și vor împărți, la timp, date complete și exacte cu privire la activitățile de pescuit, inter alia, în legătură cu poziția vaselor, capturarea speciilor exploatate și a celor neexploatate și eforturile de pescuit, după cum este stabilit în anexa nr. I, precum și informații din cadrul programelor de cercetare naționale și internaționale;
k) vor promova și vor conduce cercetările științifice și vor dezvolta tehnologiile adecvate în sprijinul conservării și gestiunii pescuitului; și
l) vor implementa și vor pune în aplicare măsurile de conservare și gestiune prin intermediul monitorizării eficiente, al controlului și al supravegherii.
Articolul 6
Aplicarea măsurilor de precauție
1. Statele vor aplica măsurile de precauție în mare măsură pentru conservarea, gestionarea și exploatarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori, pentru a proteja resursele marine vii și pentru a apăra mediul marin.
2. Statele vor fi mai precaute atunci când informațiile sunt incerte, nesigure sau neadecvate. Lipsa informațiilor științifice adecvate nu va fi folosită ca motiv pentru amânarea sau neadoptarea măsurilor de conservare și gestiune.
3. În implementarea măsurilor de precauție, statele:
a) vor îmbunătăți luarea deciziilor pentru conservarea și gestiunea resurselor de pescuit, obținând și împărțind cele mai bune informații științifice de care dispun și implementând tehnici îmbunătățite pentru combaterea riscurilor și a incertitudinii;
b) vor aplica indicațiile stabilite în anexa nr. II și vor determina, pe baza celor mai bune informații științifice de care dispun, punctele de referință specifice stocului și acțiunea care trebuie îndeplinită dacă acestea sunt depășite;
c) vor lua în considerare, inter alia, incertitudinile cu privire la dimensiunea și productivitatea stocurilor, punctele de referință, condiția stocurilor în relație cu aceste puncte de referință, nivelurile și răspândirea mortalității prin pescuire și impactul activităților de pescuit asupra speciilor neexploatate și speciilor înrudite sau dependente de acestea, precum și condițiile oceanice, de mediu și socioeconomice existente și prevăzute; și
d) vor promova colectarea de date și programele de cercetare pentru a evalua impactul pescuitului asupra speciilor neexploatate și asupra speciilor înrudite sau dependente de acestea și asupra mediului lor și vor adopta planuri care sunt necesare pentru a se asigura conservarea acestor specii și pentru a se proteja habitatul de interes deosebit.
4. Statele vor lua măsuri pentru a se asigura că, atunci când sunt atinse punctele de referință, acestea nu vor fi depășite. În cazul în care sunt depășite, fără întârziere, statele vor îndeplini operațiunea prevăzută la paragraful 3 b) pentru restabilirea stocurilor.
5. Când statutul stocurilor exploatate sau al stocurilor neexploatate ori al speciilor înrudite sau dependente de acestea este de interes, statele vor supune monitorizării intense aceste stocuri și specii, pentru a revizui statutul lor și eficacitatea măsurilor de conservare și gestiune. Ele vor revizui aceste măsuri în mod regulat, în funcție de noile informații.
6. Pentru activitățile noi de pescuit sau de explorare, statele vor adopta cât de repede posibil măsuri de precauție pentru conservare și gestiune, inclusiv, inter alia, restricții asupra capturii și efortului de pescuit. Aceste măsuri vor rămâne în vigoare până când vor exista informații suficiente pentru a permite evaluarea impactului pescuitului asupra stocurilor cu durabilitate pe termen lung, asupra cărora vor fi implementate măsuri de conservare și gestiune bazate pe acea evaluare. Ultimele măsuri vor permite, dacă este cu putință, dezvoltarea treptată a pescuitului.
7. Dacă un fenomen natural are un impact nefavorabil deosebit asupra statutului stocurilor de pești anadromi și asupra stocurilor de pești mari migratori, statele vor adopta măsuri de conservare și gestiune de urgență, pentru a se asigura că activitatea de pescuit nu accentuează acest impact nefavorabil. De asemenea, statele vor adopta astfel de măsuri de urgență când activitatea de pescuit prezintă o amenințare serioasă asupra durabilității acelor stocuri. Măsurile luate în regim de urgență vor fi temporare și se vor baza pe cele mai bune dovezi științifice disponibile.
Articolul 7
Compatibilitatea măsurilor de conservare și gestiune
1. Fără a aduce atingere drepturilor suverane ale statelor riverane în scopul explorării și exploatării, conservării și gestiunii resurselor marine vii din zonele de sub jurisdicție națională stabilite în Convenție și dreptului tuturor statelor ca cetățenii lor să întreprindă activități de pescuit în marea liberă în conformitate cu Convenția:
a) cu privire la stocurile de pești anadromi, statele riverane corespunzătoare și statele ai căror cetățeni pescuiesc aceste stocuri în zona adiacentă mării libere vor urmări, direct sau prin intermediul mecanismelor pentru cooperare adecvate prevăzute în partea a III-a, să convină asupra măsurilor necesare pentru conservare acestor stocuri în zona adiacentă mării libere;
b) cu privire la stocurile de pești mari migratori, statele riverane corespunzătoare și alte state ai căror cetățeni pescuiesc aceste stocuri în regiune vor coopera, direct sau prin intermediul mecanismelor pentru cooperare adecvate prevăzute în partea a III-a, cu scopul de a asigura conservarea și promovarea obiectivului exploatării optime a acestor stocuri în toată regiunea, atât în interiorul, cât și în afara zonelor de sub jurisdicție națională.
2. Măsurile de conservare și gestiune stabilite pentru marea liberă și cele adoptate pentru zonele din limita jurisdicției naționale vor fi compatibile, pentru a asigura conservarea și gestiunea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori în întregime. Pentru aceasta, statele riverane și statele care practică pescuitul în marea liberă au obligația de a coopera în scopul luării măsurilor compatibile cu privire la aceste stocuri. În stabilirea măsurilor compatibile de conservare și gestiune, statele:
a) vor ține seama de măsurile de conservare și gestiune adoptate și aplicate, în conformitate cu art. 61 din Convenție, cu privire la aceleași stocuri, de către statele riverane din zonele de sub jurisdicție națională și se vor asigura că măsurile stabilite cu privire la aceste stocuri pentru marea liberă nu diminuează eficacitatea unor astfel de măsuri;
b) vor ține seama de măsurile convenite anterior, stabilite și aplicate pentru marea liberă, în conformitate cu Convenția, în ceea ce privește aceleași stocuri, de către statele riverane corespunzătoare și de către statele care practică pescuitul în marea liberă;
c) vor ține seama de măsurile convenite anterior, stabilite și aplicate, în conformitate cu Convenția, în ceea ce privește aceleași stocuri, de către o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului sau un aranjament;
d) vor ține seama de unitatea biologică și de alte caracteristici biologice ale stocurilor și de relațiile dintre răspândirea stocurilor, pescuit și particularitățile geografice ale regiunii în cauză, inclusiv de măsura în care stocurile se găsesc și sunt pescuite în zonele de sub jurisdicție națională;
e) vor ține seama de dependența de stocurile interesate a statelor riverane și a statelor care pescuiesc în marea liberă; și
f) se vor asigura că măsurile nu dau naștere unor impacturi dăunătoare asupra resurselor marine vii în general.
3. Îndeplinindu-și îndatorirea de a coopera, statele vor depune toate eforturile pentru a conveni asupra măsurilor compatibile de conservare și gestiune într-o perioadă de timp rezonabilă.
4. Dacă nu se poate ajunge la un acord într-o perioadă de timp rezonabilă, oricare dintre statele implicate poate invoca procedurile de soluționare a diferendelor prevăzute în partea a VIII-a.
5. Așteptând acordul asupra măsurilor compatibile de conservare și gestiune, statele implicate, într-un spirit de înțelegere și cooperare, vor depune toate eforturile pentru a încheia aranjamente provizorii de natură practică. În cazul în care nu pot conveni asupra unor astfel de aranjamente, oricare dintre statele implicate, pentru a obține măsuri provizorii, poate înainta diferendul unei curți sau unui tribunal, în conformitate cu procedurile pentru soluționarea diferendelor, prevăzute în partea a VIII-a.
6. Aranjamentele provizorii sau măsurile stabilite ori fixate conform paragrafului 5 vor lua în considerare prevederile acestei părți, vor avea în vedere drepturile și obligațiile tuturor statelor implicate, nu vor pune în pericol și nu vor împiedica dobândirea unui acord final asupra măsurilor compatibile de conservare și gestiune și nu vor aduce niciun prejudiciu rezultatului final al oricărei proceduri de soluționare a diferendului.
7. Statele riverane vor informa în mod regulat statele care practică pescuitul în marea liberă din subregiune sau regiune, direct ori prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori al aranjamentelor corespunzătoare sau prin alte mijloace adecvate, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat pentru stocurile de pești anadromi și pentru stocurile de pești mari migratori din cadrul zonelor de sub jurisdicția lor națională.
8. Statele care practică pescuitul în marea liberă vor informa în mod regulat celelalte state interesate, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale ori regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor corespunzătoare ori prin alte mijloace adecvate, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat pentru legiferarea activităților vaselor care arborează pavilionul lor, care pescuiesc aceste stocuri în marea liberă.
Partea III Mecanismele de cooperare internațională cu privire la stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori
Articolul 8
Cooperarea pentru conservare și gestiune
1. Statele riverane și statele care pescuiesc în marea liberă, în conformitate cu Convenția, vor urmări cooperarea în ceea ce privește stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale ori regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor corespunzătoare, ținând seama de caracteristicile specifice ale subregiunii ori ale regiunii, pentru a asigura conservarea și gestiunea eficace ale acestor stocuri.
2. Statele vor purta discuții de bună-credință și fără întârziere, îndeosebi atunci când există dovezi că stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori în cauză pot fi amenințate de supraexploatare sau atunci când este desfășurată o nouă activitate de pescuire a acestor stocuri. În acest scop, consultațiile pot fi inițiate la cererea oricăruia dintre statele interesate, cu obiectivul de a stabili aranjamentele potrivite pentru asigurarea conservării și gestiunii stocurilor. Așteptând acordul asupra acestor reglementări, statele vor respecta prevederile prezentului acord și vor acționa cu bună-credință, având în vedere drepturile, interesele și îndatoririle celorlalte state.
3. Atunci când o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului sau un aranjament are competența de a stabili măsurile de conservare și gestiune pentru anumite stocuri de pești anadromi ori stocuri de pești mari migratori, statele care practică pescuitul stocurilor în marea liberă și statele riverane corespunzătoare își vor îndeplini îndatorirea de a coopera, devenind membre ale acelei organizații sau participante la aranjament ori consimțind să aplice măsurile de conservare și gestiune stabilite de acea organizație sau aranjament. Statele care au un real interes în pescuit pot deveni membre ale acelei organizații sau pot participa la acele aranjamente. Termenii de participare la aceste organizații sau aranjamente nu vor împiedica aceste state să devină membre sau să participe și nici nu vor fi aplicați într-un mod care să fie discriminatoriu față de vreun stat sau grup de state care au un interes real în pescuitul în cauză.
4. Numai acele state care sunt membre ale unei astfel de organizații sau participante la un astfel de aranjament ori care sunt de acord să aplice măsurile de conservare și gestiune stabilite de această organizație sau aranjament vor avea acces la resursele de pescuit asupra cărora se aplică aceste măsuri.
5. Acolo unde nu există o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului ori un aranjament pentru a stabili măsurile de conservare și gestiune pentru un anumit stoc de pești anadromi și stoc de pești mari migratori, statele riverane corespunzătoare și statele care practică pescuitul acestui stoc în marea liberă, în subregiune sau în regiune, vor coopera pentru a stabili o astfel de organizație ori alte aranjamente adecvate, care să asigure conservarea și gestiunea acelui stoc, și vor participa la activitatea organizației sau a aranjamentului.
6. Orice stat care intenționează să propună ca acțiunea să fie îndeplinită de o organizație interguvernamentală având competență cu privire la resursele vii trebuie, acolo unde astfel de operațiuni au un efect major asupra măsurilor de conservare și gestiune deja stabilite de o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului ori un aranjament, să se consulte prin intermediul acelei organizații sau aranjament cu membrii sau participanții săi. În măsura accesibilă, o astfel de consultație trebuie să aibă loc înaintea prezentării propunerii în cadrul organizației interguvernamentale.
Articolul 9
Organizații subregionale și regionale de gestionare a pescuitului și aranjamente
1. În stabilirea organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau aranjamentelor subregionale sau regionale de gestionare a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori, statele vor fi de acord, inter alia, cu:
a) stocurile asupra cărora se aplică măsurile de conservare și gestiune, luând în considerare caracteristicile biologice ale stocurilor implicate și natura pescuitului în discuție;
b) sfera de aplicare, ținând seama de art. 7 paragraful 1 și de caracteristicile subregiunii sau ale regiunii, inclusiv de factorii socioeconomici, geografici și de mediu;
c) relația dintre activitatea noii organizații sau a aranjamentului și rolul, obiectivele și operațiunile oricărei organizații de gestiune a pescuitului existente relevante și ale oricărui aranjament; și
d) mecanismele prin care organizația sau aranjamentul va obține consilierea științifică și va revizui statutul stocurilor, inclusiv, unde este necesar, cu stabilirea unui organ de consiliere științific.
2. Statele care cooperează în alcătuirea unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori a unui aranjament vor informa celelalte state despre care știu că au un real interes în activitatea organizației propuse sau a aranjamentului unei astfel de cooperări.
Articolul 10
Funcțiile organizațiilor subregionale și regionale de gestiune a pescuitului și ale aranjamentelor
În îndeplinirea obligației de a coopera prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor, statele:
a) vor conveni și vor respecta măsurile de conservare și gestiune pentru a asigura durabilitatea pe termen lung a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori;
b) vor conveni, dacă este necesar, asupra drepturilor de participare, cum ar fi alocații legale din captură sau nivelurile efortului de pescuit;
c) vor adopta și vor aplica normele minime internaționale general recomandate pentru desfășurarea responsabilă a operațiunilor de pescuit;
d) vor obține și vor evalua consilierea științifică, vor revizui situația stocurilor și vor evalua impactul pescuitului asupra speciilor exploatate și asupra speciilor neexploatate, precum și a celor înrudite sau dependente de acestea;
e) vor conveni asupra normelor de colectare, raportare, verificare și schimb de date asupra pescuitului stocurilor;
f) vor elabora și vor difuza date statistice exacte și complete, cum este prevăzut în anexa nr. I, pentru a se asigura că sunt puse la dispoziție cele mai bune dovezi științifice, în același timp păstrând confidențialitatea acolo unde este necesar;
g) vor promova și vor conduce evaluările științifice ale stocurilor și cercetările corespunzătoare și vor difuza rezultatele acestora;
h) vor stabili mecanismele de cooperare adecvate în vederea monitorizării, controlului, supravegherii și executării eficace;
i) vor conveni asupra mijloacelor prin care vor fi susținute interesele de pescuit ale noilor membri ai organizației sau ale noilor participanți la aranjament;
j) vor conveni asupra procedurilor de luare a deciziilor, care facilitează adoptarea măsurilor de conservare și gestiune într-un mod convenabil și eficace;
k) vor promova soluționarea pașnică a diferendelor în conformitate cu partea a VIII-a;
l) vor asigura deplina cooperare a agențiilor lor naționale și a industriilor, în vederea implementării recomandărilor și deciziilor organizației sau ale aranjamentului; și
m) vor asigura publicitatea măsurilor de conservare și gestiune stabilite de către organizație sau aranjament.
Articolul 11
Noi membri și participanți
În determinarea naturii și a extinderii drepturilor de participare pentru noii membri ai unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori pentru noii participanți la un aranjament subregional sau regional de gestiune a pescuitului, statele vor ține seama, inter alia, de:
a) statutul stocurilor de pești anadromi și al stocurilor de pești mari migratori și de nivelul efortului de pescuit;
b) anumite interese, metode de pescuit și practici de pescuit ale membrilor și participanților noi sau existenți;
c) anumite contribuții ale membrilor și participanților noi și existenți la conservarea și gestiunea stocurilor, la colectarea și furnizarea de date exacte și la conducerea cercetărilor științifice asupra stocurilor;
d) nevoile comunităților riverane, care depind în mare parte de pescuitul acestor stocuri;
e) nevoile statelor riverane ale căror economii depind în mod covârșitor de exploatarea resurselor marine vii; și
f) interesele statelor în dezvoltare din subregiune sau regiune, în ale căror zone aflate sub jurisdicție națională se găsesc stocurile.
Articolul 12
Transparența activităților organizațiilor subregionale și regionale de gestiune a pescuitului și aranjamentelor
1. Statele vor asigura transparența proceselor de luare a deciziilor și a altor activități ale organizațiilor subregionale și regionale de gestiune a pescuitului și a aranjamentelor.
2. Reprezentanților altor organizații interguvernamentale și reprezentanților organizațiilor neguvernamentale preocupate de stocurile de pești anadromi și de stocurile de pești mari migratori li se va da ocazia să ia parte la ședința organizațiilor subregionale și regionale de gestiune a pescuitului și la aranjamente în calitate de observatori sau, după caz, în conformitate cu procedurile organizației sau ale aranjamentului în cauză. Aceste proceduri nu vor fi excesiv de restrictive în această privință. Aceste organizații interguvernamentale și organizații neguvernamentale vor avea acces la înregistrările și rapoartele unor astfel de organizații și aranjamente, condiționat de regulile de procedură ale accesului la ele.
Articolul 13
Consolidarea organizațiilor și aranjamentelor existente
Statele vor coopera pentru a consolida organizațiile și aranjamentele subregionale și regionale de gestiune a pescuitului, pentru a îmbunătăți eficacitatea acestora în stabilirea și implementarea măsurilor de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Articolul 14
Colectarea și furnizarea informațiilor și cooperarea în cadrul cercetărilor științifice
1. Statele se vor asigura că vasele care arborează pavilionul lor furnizează aceste informații, dacă este necesar, pentru a-și îndeplini obligațiile din prezentul acord. În acest scop, în conformitate cu anexa nr. I, statele:
a) vor colecta și vor face schimb de date științifice, tehnice și statistice cu privire la pescuitul stocurilor de pești anadromi și al stocurilor de pești mari migratori;
b) se vor asigura că datele sunt colectate suficient de detaliat pentru a facilita evaluarea eficace a stocurilor și că sunt furnizate în mod oportun pentru a satisface cererile organizațiilor subregionale și regionale de gestionare a pescuitului și ale aranjamentelor; și
c) vor lua măsurile necesare pentru verificarea exactității acestor date.
2. Statele vor coopera, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale ori regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor:
a) pentru a conveni asupra specificațiilor informațiilor și a formatului în care acestea sunt furnizate către organizații sau aranjamente, ținând seama de natura stocurilor și de pescuitul acestor stocuri; și
b) pentru a dezvolta și împărți tehnicile analitice și metodologiile de evaluare a stocurilor pentru îmbunătățirea măsurilor de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
3. Potrivit părții a XIII-a a Convenției, statele vor coopera, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale competente, în vederea consolidării capacității de cercetare științifică în domeniul pescuitului și a promovării cercetării științifice privind conservarea și gestiunea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori în avantajul tuturor. În acest scop, un stat sau organizația internațională competentă care conduce cercetarea dincolo de zonele aflate sub jurisdicție națională va promova publicarea adecvată și difuzarea către orice stat interesat a rezultatelor acelei cercetări și a informațiilor legate de obiectivele și metodele sale și, în măsura posibilă, va facilita participarea oamenilor de știință ai acelor state la cercetare.
Articolul 15
Mări închise și semiînchise
În implementarea prezentului acord, în cazul unei mări închise sau semiînchise, statele vor ține seama de caracteristicile naturale ale acelei mări și, de asemenea, vor acționa în conformitate cu partea a IX-a a Convenției și cu alte prevederi importante ale acesteia.
Articolul 16
Zonele din marea liberă înconjurate în totalitate de zone aflate sub jurisdicția națională a unui singur stat
1. Statele care practică pescuitul stocurilor de pești anadromi și al stocurilor de pești mari migratori într-o zonă din marea liberă înconjurată în totalitate de o zonă aflată sub jurisdicția națională a unui singur stat și acesta din urmă va coopera în vederea stabilirii măsurilor de conservare și gestiune cu privire la aceste stocuri din marea liberă. Având în vedere caracteristicile naturale ale zonei, statele vor acorda atenție deosebită stabilirii măsurilor compatibile de conservare și gestiune pentru aceste stocuri, potrivit art. 7. Măsurile luate cu privire la marea liberă vor ține cont de drepturile, îndatoririle și interesele statului riveran prevăzute în Convenție, se vor baza pe cele mai bune dovezi științifice disponibile și, de asemenea, vor ține cont de măsurile de conservare și gestiune adoptate și aplicate cu privire la aceleași stocuri, în conformitate cu art. 61 al Convenției, de către statul riveran în zona aflată sub jurisdicție națională. De asemenea, statele vor conveni asupra măsurilor de monitorizare, control, supraveghere și executare pentru a asigura respectarea măsurilor de conservare și gestiune cu privire la marea liberă.
2. Potrivit art. 8, statele vor acționa cu bună-credință și vor depune toate eforturile pentru a conveni fără întârziere asupra măsurilor de conservare și gestiune care urmează a fi aplicate pentru îndeplinirea operațiunilor de pescuit în zona menționată în paragraful 1. Dacă într-o perioadă rezonabilă de timp statele în cauză care practică pescuitul și statul riveran nu pot conveni asupra acestor măsuri, potrivit paragrafului 1, vor aplica art. 7 paragrafele 4, 5 și 6, legate de aranjamentele și măsurile provizorii, având în vedere paragraful 1. În așteptarea stabilirii unor astfel de aranjamente sau măsuri provizorii, statele implicate vor lua măsuri în ceea ce privește vasele care arborează pavilionul lor, pentru ca acestea să nu se angajeze în activități de pescuit care le-ar putea periclita stocurile în cauză.
Partea A IV-A
State nemembre și neparticipante
Articolul 17
State nemembre ale organizațiilor și neparticipante la aranjamente
1. Un stat care nu este membru al unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori care nu este participant la un aranjament subregional sau regional de gestiune a pescuitului și care altfel nu este de acord să aplice măsurile de conservare și gestiune stabilite de această organizație ori aranjament nu este scutit de obligația de a coopera, în conformitate cu Convenția și cu prezentul acord, în vederea conservării și gestiunii stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori în cauză.
2. Un astfel de stat nu va autoriza vasele care arborează pavilionul său să se angajeze în operațiuni de pescuire a stocurilor de pești anadromi sau a stocurilor de pești mari migratori, care sunt supuse măsurilor de conservare și gestiune stabilite de această organizație sau aranjament.
3. Statele care sunt membre ale unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori sunt participante la un aranjament subregional sau regional de gestiune a pescuitului vor solicita, separat sau împreună, entităților care practică pescuitul, menționate în art. 1 paragraful 3, care au vase de pescuit în zona corespunzătoare, să coopereze pe deplin cu această organizație sau aranjament în vederea implementării măsurilor de conservare și gestiune pe care le-a stabilit, având în vedere acele măsuri aplicate de facto, în cea mai mare măsură posibilă, activităților de pescuit din zona în cauză. Aceste entități care practică pescuitul se vor bucura de avantajele participării la pescuit proporțional cu respectarea angajamentului lor de a duce la îndeplinire măsurile de conservare și gestiune cu privire la stocuri.
4. Statele care sunt membre ale unei astfel de organizații sau care participă la un astfel de aranjament vor face schimb de informații cu privire la activitățile de pescuit ale vaselor care arborează pavilionul statelor care nu sunt nici membre ale organizației, nici participante la aranjament și care sunt angajate în operațiunile de pescuire a stocurilor în cauză. Vor lua măsuri, conform prezentului acord și dreptului internațional, pentru a împiedica activitățile acestor vase, care subminează eficacitatea măsurilor subregionale sau regionale de conservare și gestiune.
Partea V Îndatoriri ale statului pavilionului
Articolul 18
Îndatoriri ale statului pavilionului
1. Un stat ale cărui vase practică pescuitul în marea liberă va lua măsurile necesare să se asigure că vasele care arborează pavilionul său respectă măsurile subregionale și regionale de conservare și gestiune și că aceste vase nu se angajează în nicio activitate care subminează eficacitatea acestor măsuri.
2. Un stat va autoriza utilizarea vaselor care arborează pavilionul său pentru pescuit în marea liberă numai atunci când este capabil să își îndeplinească responsabilitățile eficient cu privire la aceste vase, conform Convenției și prezentului acord.
3. Măsurile care urmează a fi luate de un stat cu privire la vasele care arborează pavilionul său vor cuprinde:
a) controlul asupra acestor vase din marea liberă prin licențe de pescuit, autorizații sau permise, în conformitate cu oricare proceduri aplicabile stabilite la nivel subregional, regional sau mondial;
b) stabilirea regulamentelor;
(i) de a se aplică termeni și condiții pentru licență, autorizație și permis astfel încât să îndeplinească orice obligație subregională, regională sau mondială a statului pavilionului;
(îi) de a interzice pescuitul în marea liberă de către vasele care nu au licență sau autorizație de pescuit ori care practică pescuitul în marea liberă altfel decât în conformitate cu termenii și condițiile unei licențe, autorizații ori ale unui permis;
(iii) de a cere vaselor care practică pescuitul în marea liberă să poarte întotdeauna la bord licența, autorizația sau permisul și să o/îl prezinte la cererea de inspecție oricărei persoane autorizate corespunzător; și
(iv) de a asigura că vasele care arborează pavilionul nu desfășoară activități de pescuit neautorizate în zonele de sub jurisdicția națională a altor state;
c) stabilirea unui registru național al vaselor de pescuit autorizate să pescuiască în marea liberă și asigurarea accesului la informațiile cuprinse în acel registru la cererea statelor direct interesate, ținând seama de orice lege națională a statului pavilionului cu privire la publicarea acestor informații;
d) cererile pentru marcarea vaselor de pescuit și a uneltelor de pescuit în vederea identificării în conformitate cu sistemele de marcare a vaselor și uneltelor recognoscibile internațional, cum ar fi Specificațiile Standard pentru Marcarea și Identificarea Vaselor de Pescuit eliberate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură;
e) cererile pentru înregistrarea și raportarea poziției vasului, a capturii de specii exploatate și neexploatate, a eforturilor de pescuit și a altor date importante cu privire la pescuit, în conformitate cu normele subregionale, regionale și mondiale de colectare a datelor;
f) cererile pentru verificarea capturii de specii exploatate și neexploatate prin intermediul unor mijloace cum ar fi programe de observație, planuri de inspecție, prezentare de rapoarte, supravegherea transbordării și monitorizarea capturilor descărcate și a statisticilor de piață;
g) monitorizarea, controlul și supravegherea acestor vase, a operațiunilor lor de pescuit și a activităților conexe prin, inter alia:
(i) implementarea planurilor naționale de inspecție și a planurilor subregionale și regionale pentru cooperare în vederea executării potrivit art. 21 și 22, inclusiv cererile pentru aceste vase de a permite accesul inspectorilor autorizați ai altor state;
(îi) implementarea programelor naționale de observație și a programelor subregionale și regionale de observație la care participă statul pavilionului, inclusiv cererile pentru aceste vase de a permite accesul observatorilor altor state pentru a îndeplini funcțiile convenite în programe; și
(iii) dezvoltarea și implementarea sistemelor de monitorizare a vaselor, inclusiv, dacă este necesar, a sistemelor de transmisie prin satelit, în conformitate cu oricare program național și cu acelea care au fost convenite în plan subregional, regional sau mondial între statele implicate;
h) regularizarea transbordării în marea liberă, pentru a se asigura că eficacitatea măsurilor de conservare și gestiune nu este diminuată; și
i) regularizarea activităților de pescuit, pentru a asigura respectarea măsurilor subregionale, regionale sau mondiale, inclusiv a acelora destinate să minimalizeze captura de specii neexploatate.
4. Acolo unde există un sistem stabilit în plan subregional, regional sau mondial pentru monitorizarea, controlul și supravegherea în vigoare, statele se vor asigura că măsurile pe care le impun vaselor care arborează pavilionul lor sunt compatibile cu cele ale sistemului.
Partea VI Respectarea și executarea
Articolul 19
Respectarea și executarea de către statul pavilionului
1. Un stat va asigura respectarea de către vasele care arborează pavilionul său a măsurilor subregionale și regionale de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori. În acest scop statul:
a) va executa aceste măsuri, indiferent unde au loc încălcările;
b) va investiga imediat și cu exactitate orice presupusă încălcare a măsurilor subregionale sau regionale de conservare și gestiune, care ar putea cuprinde inspecția fizică a vaselor în cauză, și va raporta imediat statului care bănuiește încălcarea și organizației subregionale sau regionale corespunzătoare ori aranjamentului desfășurarea și rezultatul investigației;
c) va cere oricărui vas care arborează pavilionul său să dea informații autorității care investighează, cu privire la poziția vasului, capturi, unelte de pescuit, operațiuni de pescuit și activități conexe din zona presupusei încălcări;
d) dacă este mulțumit și consideră că dispune de suficiente dovezi cu privire la o presupusă încălcare, va raporta cazul autorităților sale în vederea instituirii fără întârziere a procedurilor, în conformitate cu legile sale și, când este necesar, va reține vasele în cauză; și
e) se va asigura, dacă a fost stabilit, în conformitate cu legile sale, că un vas a fost implicat în săvârșirea unei încălcări grave a acestor măsuri, că vasul nu se angajează în operațiuni de pescuit în marea liberă până când nu sunt respectate toate sancționările neîndeplinite impuse de statul pavilionului cu privire la încălcare.
2. Toate investigațiile și procedurile juridice vor fi îndeplinite cu promptitudine. Sancțiunile aplicabile cu privire la încălcări vor fi suficient de riguroase pentru a fi eficace în asigurarea respectării și pentru a descuraja încălcările ori de câte ori sunt săvârșite și vor priva contravenienții de avantajele care rezultă din activitățile lor ilegale. Măsurile aplicabile în ceea ce privește comandanții și alți căpitani ai vaselor de pescuit vor cuprinde prevederile care ar putea permite, inter alia, refuzul, retragerea sau suspendarea autorizațiilor de a servi drept comandanți sau căpitani ai vaselor respective.
Articolul 20
Cooperarea internațională în vederea executării
1. Statele vor coopera, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale ori regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor, pentru a asigura respectarea și executarea măsurilor subregionale și regionale de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
2. Un stat al pavilionului care conduce o investigație a unei presupuse încălcări a măsurilor de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi sau a stocurilor de pești mari migratori poate solicita asistență din partea oricărui alt stat a cărui cooperare poate fi utilă în conducerea acelei investigații. Toate statele se vor strădui să îndeplinească solicitările rezonabile făcute de către un stat al pavilionului în legătură cu aceste investigații.
3. Un stat al pavilionului poate întreprinde astfel de investigații direct, în cooperare cu alte state interesate sau prin intermediul organizației subregionale ori regionale de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau al aranjamentului. Informațiile cu privire la desfășurarea și rezultatul investigației vor fi furnizate tuturor statelor interesate sau afectate de presupusa încălcare.
4. Statele se vor asista reciproc la identificarea vaselor raportate ca fiind angajate în activități care subminează eficacitatea măsurilor subregionale, regionale sau mondiale de conservare și gestiune.
5. În măsura în care este permis de legile și reglementările naționale, statele vor stabili aranjamente pentru punerea la dispoziția autorităților judiciare din alte state a dovezilor în legătură cu pretinsele încălcări ale acestor măsuri.
6. Acolo unde există motive serioase pentru a crede că un vas din marea liberă a fost angajat în pescuit neautorizat într-o zonă aflată sub jurisdicția națională a unui stat riveran, statul pavilionului acelui vas, la cererea statului riveran implicat, va investiga problema imediat și pe deplin. Statul pavilionului va coopera cu statul riveran în îndeplinirea operațiunilor de executare potrivite acestor situații și poate autoriza autoritățile pertinente ale statului riveran să se îmbarce și să inspecteze vasul aflat în marea liberă. Acest paragraf nu aduce niciun prejudiciu art. 111 al Convenției.
7. Statele părți care sunt membre ale unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori sunt participante în cadrul unui aranjament subregional sau regional de gestiune a pescuitului pot acționa, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv prin intermediul recursului la aceste proceduri subregionale ori regionale stabilite în acest scop, pentru a opri vasele care s-au angajat în activități care subminează eficacitatea sau încalcă măsurile de conservare și gestiune stabilite de acea organizație sau aranjament de la practicarea pescuitului în marea liberă din subregiune sau regiune până când este luată o măsură potrivită de către statul pavilionului.
Articolul 21
Cooperarea subregională și regională în vederea executării
1. În orice zonă a mării libere acoperită de o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului sau aranjament, un stat parte care este membru al unei astfel de organizații sau participă la un astfel de aranjament poate, prin intermediul inspectorilor săi autorizați corespunzător, să se îmbarce și să inspecteze, în conformitate cu paragraful 2, vasele care arborează pavilionul unui alt stat parte la prezentul acord, chiar dacă acel stat parte este sau nu membru al organizației ori participă sau nu la aranjament, în scopul asigurării respectării măsurilor de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori stabilite de organizație sau aranjament.
2. Statele vor stabili, prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor, procedurile de îmbarcare și inspectare rezultate din paragraful 1, precum și procedurile de implementare a altor prevederi ale acestui articol. Aceste proceduri se vor potrivi acestui articol și procedurilor de bază stabilite în art. 22 și nu vor fi discriminatorii împotriva statelor nemembre ale organizației sau a statelor neparticipante la aranjament. Îmbarcarea și inspecția, ca și oricare alte operațiuni de executare ulterioare, vor fi conduse în conformitate cu aceste proceduri. Statele vor asigura publicitatea corespunzătoare acestor proceduri stabilite potrivit prezentului paragraf.
3. Dacă în 2 ani de la adoptarea prezentului acord nicio organizație sau aranjament nu a stabilit astfel de proceduri, îmbarcarea și inspecția, rezultate din paragraful 1, ca și oricare alte operațiuni de executare ulterioare, în timpul stabilirii acestor proceduri, vor fi conduse în conformitate cu acest articol și cu procedurile de bază stabilite în art. 22.
4. Înainte de a acționa conform prezentului articol, statele care inspectează vor informa, direct sau prin intermediul organizației subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentului, toate statele ale căror vase practică pescuitul în marea liberă în subregiune sau regiune, asupra modalităților de identificare a inspectorilor autorizați corespunzător. Vasele utilizate pentru îmbarcare și inspecție vor fi marcate cu exactitate și identificabile ca fiind în serviciu guvernamental. În momentul devenirii parte la prezentul acord, un stat va desemna o autoritate adecvată care să primească notificările rezultate din acest articol și va asigura publicitatea acestor desemnări prin intermediul organizației subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau al aranjamentului.
5. Atunci când, în urma unei îmbarcări și a unei inspecții, există motive clare de a crede că un vas s-a angajat în orice activitate contrară măsurilor de conservare și gestiune menționate în paragraful 1, statul care inspectează va obține, când este necesar, dovezi și va înștiința prompt statul pavilionului despre pretinsa încălcare.
6. Statul pavilionului va răspunde notificării menționate în paragraful 5 în 3 zile lucrătoare de la primirea acesteia sau în altă perioadă care este prevăzută în procedurile stabilite în conformitate cu paragraful 2 și:
a) fie își va îndeplini fără întârziere obligațiile din art. 19 de a investiga și, când probele o justifică, de a lua măsuri de executare cu privire la vas, caz în care va informa cu promptitudine statul care inspectează despre rezultatele investigației și ale oricărei măsuri de executare aplicate; sau
b) va autoriza statul care inspectează să investigheze.
7. Atunci când statul pavilionului autorizează un stat care inspectează să investigheze o presupusă încălcare, statul care inspectează va comunică fără întârziere rezultatele investigației către statul pavilionului. Dacă probele o justifică, statul pavilionului își va îndeplini obligațiile de a întreprinde operațiuni de executare cu privire la vas. În același timp, statul pavilionului poate autoriza statul care inspectează să întreprindă acțiuni de executare specificate de statul pavilionului cu privire la vas, potrivit drepturilor și obligațiilor statului pavilionului din acest acord.
8. Atunci când, în urma îmbarcării și a inspecției, există motive clare pentru a crede că un vas a săvârșit o încălcare gravă și statul pavilionului fie nu a reușit să reacționeze, fie nu a reușit să întreprindă acțiunile din paragraful 6 sau 7, inspectorii pot rămâne la bord și pot obține dovezi și îi pot cere comandantului să asiste investigațiile ulterioare, inclusiv, când este necesar, prin aducerea fără întârziere a vasului la cel mai apropiat port adecvat sau în alt port care este specificat în procedurile stabilite în conformitate cu paragraful 2. Statul care inspectează va informa imediat statul pavilionului cu privire la numele portului în care vasul urmează să fie condus. Statul care inspectează și statul pavilionului și, dacă este necesar, statul portului vor face toate demersurile necesare pentru a asigura bunăstarea echipajului, indiferent de naționalitatea membrilor acestuia.
9. Statul care inspectează va informa statul pavilionului și organizațiile corespunzătoare sau participanții la aranjamentul corespunzător cu privire la rezultatele oricărei investigații ulterioare.
10. Statul care inspectează va cere inspectorilor săi să respecte reglementările internaționale general acceptate, procedurile și practicile legate de protecția vasului și a echipajului, să nu împiedice operațiunile de pescuit și, în măsura posibilă, să evite acțiunile care ar putea afecta calitatea capturii de la bord. Statul care inspectează se va asigura că îmbarcarea și inspecția nu sunt conduse într-un mod care ar putea constitui hărțuirea unui vas de pescuit.
11. În sensul acestui articol, o încălcare gravă înseamnă:
a) pescuitul fără o licență valabilă, autorizație sau permis emise de statul pavilionului în conformitate cu art. 18 paragraful 3 a);
b) incapacitatea de a păstra înregistrări exacte cu privire la captură și informații legate de captură, după cum este solicitat de organizația subregională sau regională de gestiune a pescuitului corespunzătoare ori de aranjament, sau raportarea greșită gravă a capturii, contrar cererilor de raportare a capturii ale acestei organizații ori aranjament;
c) pescuitul într-o zonă închisă, pescuitul pe durata prohibiției sau pescuitul fără o cotă stabilită de către organizația subregională ori regională de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau de aranjament ori după obținerea unei asemenea cote;
d) pescuitul îndreptat către un stoc care este supus unui moratoriu sau a cărui pescuire este interzisă;
e) utilizarea uneltelor de pescuit interzise;
f) falsificarea sau ascunderea însemnelor, identității și a înregistrării unui vas de pescuit;
g) ascunderea, sustragerea sau deținerea probelor unei investigații;
h) multiple încălcări care împreună constituie neglijarea măsurilor de conservare și gestiune; sau
i) alte încălcări care sunt specificate în procedurile stabilite de organizația subregională sau regională de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau de aranjament.
12. Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale acestui articol, statul pavilionului poate oricând să întreprindă acțiuni pentru a-și îndeplini obligațiile din art. 19 cu privire la o presupusă încălcare. Când vasul se află sub directivele statului care inspectează, statul care inspectează, la cererea statului pavilionului, va elibera vasul în favoarea statului pavilionului, împreună cu toate informațiile legate de desfășurarea și rezultatul investigației sale.
13. Acest articol nu aduce prejudiciu dreptului statului pavilionului de a lua orice măsuri, inclusiv de a proceda la impunerea penalităților, potrivit legilor sale.
14. Acest articol se aplică mutatis mutandis îmbarcării și inspecției din partea unui stat parte care este membru al unei organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului ori este participant la un aranjament subregional sau regional de gestiune a pescuitului și care are motive serioase să creadă că un vas de pescuit care arborează pavilionul altui stat s-a angajat într-o activitate nefavorabilă măsurilor de conservare și gestiune pertinente menționate în paragraful 1, în marea liberă, acoperită de organizație sau aranjament, și că acest vas, în timpul călătoriei de pescuit, a intrat ulterior într-o zonă de sub jurisdicția națională a statului care inspectează.
15. Atunci când o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului sau un aranjament a stabilit un alt mecanism care îi eliberează efectiv pe membrii sau participanții săi de obligația din prezentul acord de a asigura respectarea măsurilor de conservare și gestiune stabilite de organizație sau aranjament, membrii acestei organizații sau participanții la acest aranjament pot conveni asupra limitării aplicării paragrafului 1 între ei cu privire la măsurile de conservare și gestiune care au fost stabilite pentru zona din marea liberă.
16. Acțiunile întreprinse de state, altele decât statul pavilionului, cu privire la vasele care s-au angajat în activități nefavorabile măsurilor subregionale sau regionale de conservare și gestiune vor fi proporționale cu gravitatea încălcării.
17. Atunci când există motive serioase pentru a suspecta că un vas de pescuit aflat în marea liberă nu are naționalitate, un stat poate inspecta vasul. Atunci când probele o justifică, statul poate întreprinde această acțiune după cum consideră necesar în conformitate cu dreptul internațional.
18. Statele vor fi răspunzătoare pentru daunele sau pierderile atribuibile lor, rezultate din acțiuni întreprinse potrivit acestui articol, atunci când astfel de acțiuni sunt în afara legii sau depășesc cele cerute în mod rezonabil, în funcție de informațiile disponibile pentru implementarea prevederilor acestui articol.
Articolul 22
Proceduri de bază pentru îmbarcare și inspecție conform art. 21
1. Statul care inspectează se va asigura că inspectorii săi autorizați corespunzător:
a) prezintă comandantului vasului legitimațiile și dețin o copie a textului măsurilor de conservare și gestiune pertinente sau a regulilor și regulamentelor în vigoare pentru zona din marea liberă în cauză, ca urmare a acelor măsuri;
b) trimit o notificare către statul pavilionului în momentul îmbarcării și inspecției;
c) nu intervin în ceea ce privește comunicarea comandatului cu autoritățile statului pavilionului în timpul îmbarcării și inspecției;
d) prezintă comandantului și autorităților statului pavilionului o copie a unui raport de îmbarcare și inspecție, notând în acesta orice obiecție sau afirmație pe care comandantul dorește să o includă în raport;
e) părăsesc vasul imediat după terminarea inspecției dacă nu găsesc nicio dovadă a unei încălcări grave; și
f) evită folosirea forței, cu excepția cazurilor când este necesară și în măsura necesară pentru a asigura siguranța inspectorilor și când inspectorii sunt împiedicați să-și execute îndatoririle. Forța utilizată nu o va depăși pe cea rezonabil cerută în astfel de circumstanțe.
2. Inspectorii autorizați corespunzător ai unui stat care inspectează vor avea autoritatea de a inspecta vasul, licența acestuia, uneltele, echipamentul, registrele, condițiile, peștele și produsele din pește și orice alt document relevant necesar în verificarea respectării măsurilor de conservare și gestiune corespunzătoare.
3. Statul pavilionului se va asigura că comandantul vasului:
a) acceptă și facilitează îmbarcarea imediată și sigură a inspectorilor;
b) cooperează cu inspectorii și asistă la inspectarea vasului potrivit acestor proceduri;
c) nu împiedică, nu intimidează sau nu intervine în îndeplinirea îndatoririlor inspectorilor;
d) permite inspectorilor să comunice cu autoritățile statului pavilionului și cu statul care inspectează în timpul îmbarcării și inspecției;
e) asigură condiții rezonabile, inclusiv, când este necesar, alimente și găzduire, pentru inspectori; și
f) facilitează debarcarea în siguranță a inspectorilor.
4. În cazul în care comandantul unui vas refuză să accepte îmbarcarea și inspecția în conformitate cu prezentul articol și cu art. 21, statul pavilionului, cu excepția situațiilor în care, în conformitate cu regulamentele internaționale general acceptate și cu procedurile și practicile legate de siguranță pe mare, este necesar să se întârzie îmbarcarea și inspecția, va îndruma comandantul vasului să se supună imediat îmbarcării și inspecției și, dacă comandantul nu respectă această dispoziție, va suspenda autorizația de pescuit a vasului și va ordona vasului să se întoarcă imediat în port. Statul pavilionului va consilia statul care inspectează cu privire la acțiunea pe care a întreprins-o în situațiile menționate în acest paragraf.
Articolul 23
Măsurile luate de statul portului
1. Statul portului are dreptul și obligația de a lua măsuri, în conformitate cu dreptul internațional, de a promova eficacitatea măsurilor subregionale, regionale și mondiale de conservare și gestiune. Atunci când ia astfel de măsuri statul portului nu va discrimina în formă sau fapt niciun vas al vreunui stat.
2. Statul portului poate, inter alia, să inspecteze documentele, uneltele de pescuit și captura de la bordul vaselor de pescuit, atunci când aceste vase se află voluntar în porturile sale sau la instalațiile terminale din larg.
3. Statele pot adopta regulamente care să împuternicească autoritățile naționale pertinente să interzică acostarea și transbordarea atunci când s-a stabilit că captura a fost luată într-un mod care slăbește eficacitatea măsurilor subregionale, regionale și mondiale de conservare și gestiune a mării libere.
4. Nicio prevedere a prezentului articol nu afectează exercitarea suveranității din partea statelor asupra porturilor din teritoriul lor în conformitate cu dreptul internațional.
Partea VII Nevoile statelor în dezvoltare
Articolul 24
Recunoașterea nevoilor speciale ale statelor în dezvoltare
1. Statele vor recunoaște pe deplin nevoile speciale ale statelor în dezvoltare legate de măsurile de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori și de dezvoltarea pescuitului acestor stocuri. În acest scop, statele vor asigura asistență statelor în dezvoltare în mod direct sau prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și al altor agenții specializate, Facilității Globale de Mediu, Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă și altor organizații și organe internaționale și regionale interesate.
2. În îndeplinirea îndatoririi de a coopera în vederea stabilirii măsurilor de conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori, statele vor ține seama de nevoile speciale ale statelor în dezvoltare, îndeosebi:
a) de vulnerabilitatea statelor în dezvoltare care depind de exploatarea resurselor marine vii, inclusiv pentru îndeplinirea nevoilor alimentare ale populațiilor lor sau ale unor părți din acestea;
b) de necesitatea evitării impacturilor nefavorabile și a asigurării accesului la pescuit pentru subzistență al pescarilor la scară mică și tradiționali și al femeilor care trăiesc din această ocupație, precum și al băștinașilor din statele în dezvoltare, îndeosebi statele în dezvoltare care sunt insule mici; și
c) de nevoia de a se asigura că aceste măsuri nu dau naștere la transferul, direct sau indirect, al unei sarcini disproporționate a acțiunii de conservare asupra statelor în dezvoltare.
Articolul 25
Forme de cooperare cu statele în dezvoltare
1. Statele vor coopera, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale, regionale sau mondiale:
a) pentru a spori capacitatea statelor în dezvoltare, îndeosebi a celor cel mai puțin dezvoltate dintre ele și a statelor în dezvoltare care sunt insule mici, de a conserva și gestiona stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori și de a dezvolta propriile lor activități de pescuire a acestor stocuri;
b) pentru a asista statele în dezvoltare, îndeosebi pe cele cel mai puțin dezvoltate dintre ele și statele în dezvoltare care sunt insule mici, pentru a le permite să participe la activitățile de pescuit al acestor stocuri în marea liberă, inclusiv pentru a le facilita accesul la pescuit, în condițiile art. 5 și 11; și
c) pentru a facilita participarea statelor în dezvoltare în cadrul organizațiilor subregionale și regionale de gestiune a pescuitului și al aranjamentelor.
2. Cooperarea cu statele în dezvoltare în scopurile stabilite în acest articol va include asigurarea asistenței financiare, asistență legată de dezvoltarea resurselor umane, asistență tehnică, transferul de tehnologie, inclusiv prin aranjamente mixte și servicii de consiliere și consultanță.
3. Această asistență va fi direcționată, inter alia, mai ales pentru:
a) o mai bună conservare și gestiune a stocurilor de pești anadromi și ale stocurilor de pești mari migratori prin intermediul colectării, raportării, verificării, schimbului și analizei de date cu privire la pescuit și informații referitoare la acesta;
b) evaluarea stocurilor și cercetarea științifică; și
c) monitorizarea, controlul, supravegherea, respectarea și executarea, inclusiv instruirea și construirea capacității la nivel local, dezvoltarea și finanțarea programelor naționale și regionale de observație și accesul la tehnologie și echipament.
Articolul 26
Asistența specială pentru implementarea prezentului acord
1. Statele vor coopera pentru a stabili fonduri speciale pentru asistarea statelor în dezvoltare în implementarea prezentului acord, inclusiv asistarea statelor în dezvoltare pentru suportarea costurilor implicate în orice procedură de soluționare a diferendelor care pot avea loc între părți.
2. Statele și organizațiile internaționale vor asista statele în dezvoltare în vederea stabilirii noilor organizații subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau a aranjamentelor ori a consolidării organizațiilor și aranjamentelor existente, pentru conservarea și gestiunea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Partea VIII Soluționarea pașnică a diferendelor
Articolul 27
Obligația de a soluționa diferendele prin mijloace pașnice Statele au obligația de a-și soluționa diferendele prin negociere, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, soluționare juridică, recurgere la organizații sau aranjamente regionale ori prin alte mijloace pașnice pe care le aleg.
Articolul 28
Prevenirea diferendelor
Statele vor coopera pentru a preveni diferendele. În acest scop, statele vor conveni asupra procedurilor imediate și eficiente de luare a deciziilor în cadrul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului și al aranjamentelor și vor consolida procedurile existente de luare a deciziilor dacă este necesar.
Articolul 29
Diferendele de natură tehnică
Atunci când un diferend implică o problemă de natură tehnică, statele în cauză vor înainta diferendul unei comisii de experți organizate ad-hoc, stabilită de către ele. Comisia va discuta cu statele implicate și va depune eforturi să rezolve diferendul imediat, fără recurs la procedurile obligatorii de soluționare a disputelor.
Articolul 30
Procedurile de soluționare a diferendelor
1. Prevederile legate de soluționarea diferendelor, stabilite în partea a XV-a a Convenției, se aplică mutatis mutandis oricărui diferend între statele părți la prezentul acord cu privire la interpretarea și aplicarea acestui acord, fie că sunt sau nu sunt părți la Convenție.
2. Prevederile legate de soluționarea diferendelor, stabilite în partea a XV-a a Convenției, se aplică mutatis mutandis oricărui diferend între statele părți la prezentul acord cu privire la interpretarea și aplicarea unui acord subregional, regional sau mondial privind stocurile de pești anadromi sau stocurile de pești mari migratori, la care sunt părți, inclusiv oricărui diferend cu privire la conservarea și gestiunea acestor stocuri, fie că sunt sau nu sunt părți la Convenție.
3. Orice procedură acceptată de un stat parte la prezentul acord și la Convenție, conform art. 287 din Convenție, se va aplica în cazul soluționării diferendelor prevăzute în această parte, numai dacă statul parte, când semnează, ratifică ori aderă la prezentul acord sau oricând după aceea, a acceptat altă procedură rezultată din art. 287 pentru soluționarea diferendelor prevăzute în această parte.
4. Un stat parte la prezentul acord, care nu este parte la Convenție, când semnează, ratifică ori aderă la prezentul acord sau oricând după aceea, va fi liber să aleagă, prin declarație scrisă, unul sau mai multe mijloace stabilite în art. 287 paragraful 1 din Convenție pentru soluționarea diferendelor prevăzute în această parte. Art. 287 se va aplica unei astfel de declarații, ca și oricărui diferend la care un stat este parte, care nu este acoperit de o declarație valabilă. În scopul concilierii și al arbitrajului în conformitate cu anexele V, VII și VIII la Convenție, acest stat va fi îndreptățit să desemneze conciliatorii, arbitrii și experții care urmează a fi incluși în listele menționate în anexa V, art. 2, anexa VII, art. 2, și în anexa VIII, art. 2, pentru soluționarea diferendelor prevăzute în această parte.
5. Orice curte sau tribunal căruia i-a fost înaintat spre soluționare un diferend, potrivit prezentei părți, va aplica prevederile pertinente ale Convenției, ale prezentului acord și ale oricărui acord subregional, regional sau mondial de pescuit, ca și normele general acceptate pentru conservarea și gestiunea resurselor marine vii și alte reguli ale dreptului internațional care nu sunt incompatibile cu Convenția, cu scopul de a asigura conservarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Articolul 31
Măsuri provizorii
1. În cursul soluționării unui diferend în conformitate cu prezenta parte, părțile la diferend vor depune toate eforturile pentru a încheia înțelegeri provizorii.
2. Fără a aduce atingere art. 290 din Convenție, curtea sau tribunalul căruia îi este înaintat diferendul conform prezentei părți poate recomanda orice măsuri provizorii pe care le consideră necesare în aceste situații, pentru a se respecta drepturile părților la diferend sau a se preveni daunele aduse stocurilor în cauză, ca și în situațiile menționate în art. 7 paragraful 5 și în art. 16 paragraful 2.
3. Un stat parte la prezentul acord, care nu este parte la Convenție, poate declara că, în pofida dispozițiilor art. 290 paragraful 5 din Convenție, Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării nu va fi îndreptățit să recomande, să modifice sau să revoce măsurile provizorii fără acordul acelui stat.
Articolul 32
Limitarea aplicabilității procedurilor de soluționare a disputelor
Art. 297 paragraful 3 din Convenție se aplică, de asemenea, și prezentului acord.
Partea IX Statele care nu sunt părți la prezentul acord
Articolul 33
Statele care nu sunt părți la prezentul acord
1. Statele părți vor încuraja statele care nu sunt părți la prezentul acord să devină părți la acesta și să adopte legi și regulamente potrivit prevederilor acestuia.
2. Statele părți vor lua măsuri, potrivit prezentului acord și dreptului internațional, pentru a împiedica activitățile vaselor care arborează pavilionul statelor care nu sunt părți, care subminează eficacitatea implementării prezentului acord.
Partea X Buna-credință și abuzul de drepturi
Articolul 34
Buna-credință și abuzul de drepturi
Statele părți vor îndeplini cu bună-credință obligațiile asumate în prezentul acord și își vor exercita drepturile recunoscute în acesta într-un mod care să nu constituie abuzul de drepturi.
Partea XI Responsabilitatea și răspunderea
Articolul 35
Responsabilitatea și răspunderea
Statele părți sunt răspunzătoare în conformitate cu dreptul internațional pentru daunele sau pierderile atribuibile lor cu privire la prezentul acord.
Partea XII Conferința de analiză
Articolul 36
Conferința de analiză
1. La 4 ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord, secretarul general al Națiunilor Unite va convoca o conferință cu scopul de a evalua eficacitatea acestui acord în asigurarea conservării și gestiunii stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Secretarul general va invita la conferință toate statele părți și pe acele state și entități care sunt îndreptățite să devină părți la prezentul acord, ca și pe cele ale căror organizații interguvernamentale și neguvernamentale sunt îndreptățite să participe ca observatori.
2. Conferința va analiza și va evalua caracterul adecvat al prevederilor prezentului acord și, dacă este necesar, va propune mijloace de consolidare a fondului și a metodelor de implementare a acelor prevederi care să sublinieze orice problemă nerezolvată în conservarea și gestiunea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Partea XIII Prevederi finale
Articolul 37
Semnarea
Prezentul acord va fi deschis pentru semnare de către toate statele și de către alte entități menționate în art. 1 paragraful 2 b) și va rămâne deschis pentru semnare la sediul Națiunilor Unite timp de douăsprezece luni de la data de 4 decembrie 1995.
Articolul 38
Ratificarea
Prezentul acord este supus ratificării de către state și de către alte entități menționate în art. 1 paragraful 2 b). Instrumentele ratificării vor fi depuse la secretarul general al Națiunilor Unite.
Articolul 39
Aderarea
Prezentul acord va rămâne deschis pentru aderarea statelor și a altor entități menționate în art. 1 paragraful 2 b). Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Națiunilor Unite.
Articolul 40
Intrarea în vigoare
1. Prezentul acord va intra în vigoare la 30 de zile de la data depunerii celor treizeci de instrumente de ratificare sau aderare.
2. Pentru fiecare stat sau entitate care ratifică prezentul acord sau aderă la acesta după depozitarea celor treizeci de instrumente de ratificare și aderare, prezentul acord va intra în vigoare în a treizecea zi de la depozitarea instrumentelor de ratificare și aderare.
Articolul 41
Aplicarea provizorie
1. Prezentul acord va fi aplicat în mod provizoriu de către un stat sau o entitate care este de acord cu aplicarea sa provizorie, înștiințând în scris depozitarul. Această aplicare provizorie va intra în vigoare de la data primirii notificării.
2. Aplicarea provizorie din partea unui stat sau a unei entități se va încheia după intrarea în vigoare a prezentului acord pentru acel stat sau entitate ori în urma înștiințării scrise către depozitar din partea acelui stat sau acelei entități cu privire la intenția sa de a încheia aplicarea provizorie.
Articolul 42
Restricții și excepții
Nicio restricție sau excepție nu va fi impusă prezentului acord.
Articolul 43
Declarații și afirmații
Art. 42 nu împiedică niciun stat sau nicio entitate ca, atunci când semnează, ratifică sau aderă la prezentul acord, să facă declarații ori afirmații, oricum ar fi formulate sau numite, cu scopul, inter alia, al armonizării legilor și reglementărilor sale cu dispozițiile prezentului acord, având în vedere că aceste declarații sau afirmații nu intenționează să excludă sau să modifice efectele legale ale dispozițiilor acestui acord în aplicarea lor în cazul acelui stat sau acelei entități.
Articolul 44
Relația cu alte acorduri
1. Prezentul acord nu va aduce atingere drepturilor și obligațiilor statelor părți care decurg din alte acorduri compatibile cu prezentul acord și care nu afectează executarea din partea statelor părți a drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul acord.
2. Două sau mai multe state părți pot încheia acorduri modificând sau suspendând aplicarea prevederilor prezentului acord numai pentru relațiile dintre ele, cu condiția ca aceste acorduri să nu se refere la o derogare a unei prevederi, derogare care este incompatibilă cu executarea efectivă a obiectului și scopului prezentului acord și ca aceste acorduri să nu afecteze aplicarea principiilor de bază cuprinse aici și nici exercitarea de către alte state părți a drepturilor lor sau îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul acord.
3. Statele părți care intenționează să încheie un acord menționat în paragraful 2 vor înștiința celelalte state părți, prin intermediul depozitarului prezentului acord, cu privire la intențiile lor de a încheia acorduri și la modificările sau suspendarea pe care le prevăd.
Articolul 45
Modificarea
1. Prin notificare scrisă adresată secretarului general al Națiunilor Unite, un stat parte poate propune amendamente la prezentul acord și poate solicita convocarea unei conferințe pentru analizarea amendamentelor propuse. Secretarul general va transmite această comunicare tuturor statelor părți. Dacă, în șase luni de la data transmiterii comunicării, nu mai puțin de jumătate din numărul statelor părți răspund favorabil solicitării, secretarul general va convoca conferința.
2. Procedura de luare a deciziilor aplicabilă la conferința de modificare convocată conform paragrafului 1 va deveni aceeași cu cea aplicabilă la Conferința Națiunilor Unite cu privire la stocurile de pești anadromi și stocurile de pești mari migratori, dacă nu este altfel hotărât de către conferință. Conferința trebuie să depună toate diligențele să se ajungă la un acord prin consens asupra tuturor modificărilor.
3. Odată adoptate, amendamentele la prezentul acord vor fi deschise spre semnare pentru statele părți la sediul Națiunilor Unite, timp de douăsprezece luni de la data adoptării, dacă nu este altfel prevăzut în aceste amendamente.
4. Art. 38, 39, 47 și 50 se aplică tuturor amendamentelor la prezentul acord.
5. Amendamentele la prezentul acord vor intra în vigoare pentru statele părți care ratifică sau aderă la ele, în a treizecea zi de la depozitarea instrumentelor de ratificare sau aderare de către două treimi din numărul statelor părți. Apoi, pentru fiecare stat parte care ratifică sau aderă la amendament după depozitarea numărului de instrumente solicitat, amendamentul va intra în vigoare în a treizecea zi de la depozitarea instrumentelor de ratificare și aderare.
6. Un amendament poate prevedea ca un număr mai mic sau mai mare de ratificări ori aderări decât numărul menționat în acest articol să fie solicitat pentru intrarea sa în vigoare.
7. Un stat care devine parte la prezentul acord după intrarea în vigoare a modificărilor în conformitate cu paragraful 5, în lipsa exprimării altei dorințe a acelui stat:
a) va fi considerat parte la prezentul acord astfel modificat; și
b) va fi considerat parte la prezentul acord nemodificat în relație cu orice stat parte nelegat prin modificare.
Articolul 46
Denunțarea
1. Prin notificare adresată secretarului general al Națiunilor Unite, un stat parte poate denunța prezentul acord și poate indica motivele sale. Neindicarea motivelor nu va afecta valabilitatea denunțării. Denunțarea va intra în vigoare la un an de la data primirii notificării, numai dacă notificarea nu menționează o dată mai târzie.
2. Denunțarea nu va afecta în niciun fel îndatorirea statului parte de a-și îndeplini obligațiile reprezentate prin prezentul acord, la care va fi supusă sub dreptul internațional, independent de acest acord.
Articolul 47
Participarea organizațiilor internaționale
1. În cazurile în care o organizație internațională menționată în anexa IX, articolul 1, la Convenție nu deține competența asupra tuturor problemelor guvernate de prezentul acord, anexa IX la Convenție se va aplica mutatis mutandis la participarea unei astfel de organizații internaționale la acest acord, exceptând faptul că următoarele prevederi ale acelei anexe nu se vor aplica:
a) art. 2 prima propoziție; și
b) art. 3 paragraful 1.
2. În cazurile în care o organizație internațională menționată în anexa IX, articolul 1, la Convenție are competență asupra tuturor problemelor guvernate de prezentul acord, următoarele prevederi se vor aplica la participarea unei astfel de organizații internaționale la acest acord:
a) în momentul semnării sau aderării, această organizație internațională va face o declarație care dovedește:
(i) că are competență asupra tuturor problemelor guvernate de prezentul acord;
(îi) că din acest motiv statele sale membre nu vor deveni state părți decât cu privire la teritoriile lor față de care organizația internațională nu are nicio responsabilitate; și
(iii) că acceptă drepturile și obligațiile statelor conform prezentului acord;
b) participarea unei astfel de organizații internaționale nu va acorda sub nicio formă vreun drept potrivit prezentului acord statelor membre ale organizației internaționale;
c) în cazul unui conflict între obligațiile unei organizații internaționale, prevăzute de prezentul acord și obligațiile sale rezultate din acordul de înființare a organizației internaționale sau din alte acte referitoare la aceasta, obligațiile rezultate din prezentul acord vor avea prioritate.
Articolul 48
Anexele
1. Anexele formează parte integrantă a prezentului acord și, în lipsa unor dispoziții exprese contrare, o referire la prezentul acord sau la una dintre părțile sale include o trimitere la anexele acestuia.
2. Anexele pot fi revizuite din când în când de către statele părți. Aceste revizuiri se vor baza pe argumente științifice și tehnice. În pofida dispozițiilor art. 45, dacă o revizuire a unei anexe este adoptată prin consens la o ședință a statelor părți, va fi încorporată în prezentul acord și va intra în vigoare de la data adoptării sau de la altă dată specificată în revizuire. Dacă o revizuire a unei anexe nu este adoptată prin consens în cadrul unei ședințe, se vor aplica procedurile de modificare stabilite în art. 45.
Articolul 49
Depozitarul
Secretarul general al Națiunilor Unite va fi depozitarul prezentului acord și al altor amendamente sau revizuiri ale acestuia.
Articolul 50
Textele autentice
Textele în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă ale prezentului acord sunt autentice în egală măsură.
Documentul fiind mărturie, subsemnații plenipotențiari, autorizați corespunzător în acest scop, au semnat prezentul acord.
Deschis pentru semnare la New York, astăzi, 4 decembrie 1995, într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă.
Anexa I CERERILE STANDARD
de colectare și difuzare a datelor
Articolul 1
Principii generale
1. Colectarea, elaborarea și analiza corectă a datelor sunt fundamentale pentru conservarea și gestiunea eficace a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori. În acest scop, datele din activitățile de pescuit pentru aceste stocuri din marea liberă și din zonele de sub jurisdicția națională sunt necesare și trebuie colectate și prelucrate astfel încât să se permită realizarea unei analize statistice semnificative în scopul conservării și gestiunii resurselor de pescuit. Aceste date includ statisticile referitoare la captură și eforturi de pescuit și alte informații legate de pescuit, cum ar fi cele legate de vase și alte date pentru normarea efortului de pescuit. Datele colectate trebuie de asemenea să cuprindă informații despre speciile neexploatate și despre speciile înrudite sau dependente de acestea. Toate datele trebuie verificate pentru a fi asigurată acuratețea lor. Trebuie păstrată confidențialitatea asupra datelor neprelucrate. Difuzarea acestor
date trebuie supusă termenilor conform cărora au fost furnizate.
2. Asistența, inclusiv instruirea și asistența financiară și tehnică, va fi asigurată statelor în dezvoltare pentru a construi capacități în domeniul conservării și gestionării resurselor marine vii. Asistența trebuie să se concentreze asupra capacității sporite de a implementa colectarea și verificarea datelor, programele de observație, analiza de date și proiectele de cercetare care sprijină evaluarea stocurilor. Trebuie promovată cea mai completă implicare a oamenilor de știință și a managerilor din statele în dezvoltare la conservarea și gestiunea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori.
Articolul 2
Principiile colectării, elaborării și schimbului de date
Următoarele principii generale trebuie luate în considerare atunci când sunt definiți parametrii de colectare, elaborare și schimb de date referitoare la operațiunile de pescuire a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești mari migratori:
a) statele trebuie să se asigure că datele sunt colectate de pe vasele care arborează pavilionul lor în timpul activităților de pescuit, conform caracteristicilor operaționale ale fiecărei metode de pescuit (de exemplu: fiecare cablu individual pentru pescuitul cu traulul, fiecare set pentru pescuitul în linie-lungă și cu năvod tip pungă, fiecare școală de pescuit cu catarg și fiecare zi de pescuit cu undiță) și cu suficiente detalii pentru a facilita evaluarea eficace a stocurilor;
b) statele trebuie să se asigure că datele cu privire la pescuit sunt verificate prin intermediul unui sistem adecvat;
c) statele trebuie să elaboreze datele legate de pescuit și alte date științifice și să le furnizeze într-un format stabilit și într-un mod convenabil pentru organizația subregională sau regională de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau aranjament, acolo unde există unul. Altfel, statele trebuie să coopereze pentru a face schimb de date direct sau prin intermediul altor mecanisme de cooperare care sunt stabilite de ele;
d) statele trebuie să convină, în cadrul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor ori altfel, asupra specificației datelor și formatului în care vor fi furnizate, în conformitate cu prezenta anexă și ținând seama de natura stocurilor și a pescuitului acestor stocuri în regiune. Aceste organizații sau aranjamente trebuie să solicite statelor nemembre sau neparticipante să furnizeze date cu privire la activitățile de pescuit ale vaselor care arborează pavilionul lor;
e) aceste organizații sau aranjamente vor elabora datele și le vor pune la dispoziție la timp și într-un format stabilit de toate statele interesate, în termenii și condițiile stabilite de către organizație sau aranjament; și
f) oamenii de știință ai statului pavilionului și ai organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau ai aranjamentelor trebuie să analizeze datele separat sau împreună, după cum este necesar.
Articolul 3
Date de bază cu privire la pescuit
1. Statele vor colecta și vor pune la dispoziția organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau a aranjamentelor următoarele tipuri de date, cu suficiente detalii pentru a facilita evaluarea eficientă a stocurilor în conformitate cu procedurile stabilite:
a) statisticile referitoare la captură în timp și la efortul de pescuit și flotă;
b) numărul total de capturi, greutatea nominală, sau amândouă, pe specii (atât exploatate, cât și neexploatate) corespunzătoare fiecărei operațiuni de pescuit. [Greutatea nominală este definită de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură ca echivalentul greutății vii a debarcărilor];
c) statistici referitoare la rebuturi, inclusiv estimări, unde este cazul, raportate ca număr sau greutate nominală pe specii, după cum este corespunzător fiecărei activități de pescuit;
d) statistici referitoare la efortul de pescuit, corespunzătoare fiecărei metode de pescuit; și
e) locația unde are loc pescuitul, data și ora și alte statistici cu privire la operațiunile de pescuit.
2. De asemenea, statele vor colecta, atunci când este necesar, și vor furniza organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului corespunzătoare sau aranjamentelor informațiile pentru sprijinirea evaluării stocurilor, inclusiv:
a) structura capturii în ceea ce privește lungimea, greutatea și sexul;
b) alte informații biologice care sprijină evaluarea stocurilor, cum ar fi informații referitoare la vârsta, dezvoltarea, înmulțirea, răspândirea și denumirea stocului; și
c) alte cercetări relevante, inclusiv studii cu privire la abundență, studii cu privire la biomasă, studii hidroacustice, cercetare asupra factorilor de mediu care afectează abundența stocurilor și studii oceanografice și ecologice.
Articolul 4
Date și informații referitoare la vase
1. Statele trebuie să colecteze următoarele tipuri de date referitoare la vase, pentru normarea alcătuirii flotei și a capacității de pescuit a vasului și pentru a schimba între ele diferitele măsuri de efort de pescuit depus în analiza capturii și în datele cu privire la efortul de pescuit:
a) identificarea vasului, a pavilionului și a portului unde este înregistrat;
b) tipul vasului;
c) specificații cu privire la vas (de exemplu: materialele de construcție, data la care a fost construit, lungimea înregistrată, tonajul total înregistrat, puterea principalelor motoare, capacitatea de susținere și metodele de depozitare a capturii); și
d) descrierea uneltelor de pescuit (de exemplu: tipurile, specificații și cantitatea uneltelor).
2. Statul pavilionului va colecta următoarele informații privind:
a) navigarea și fixarea poziției;
b) echipamentul de comunicare și semnalizare radio internațională; și
c) numărul membrilor echipajului.
Articolul 5
Raportarea
Un stat se va asigura că vasele care arborează pavilionul său trimit administrației sale naționale și, unde este stabilit, organizației subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului corespunzătoare ori aranjamentului datele din jurnalul de bord referitoare la captură și efort de pescuit, inclusiv datele despre operațiunile de pescuit în marea liberă, la intervale potrivite pentru a putea fi îndeplinite cererile naționale și obligațiile regionale și internaționale. Aceste date vor fi transmise, dacă este necesar, prin radio, telex, fax sau transmisie prin satelit sau prin alte mijloace.
Articolul 6
Verificarea datelor
Statele sau, după caz, organizațiile subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau aranjamentele trebuie să stabilească mecanismele de verificare a datelor cu privire la pescuit, cum ar fi:
a) verificarea poziției prin intermediul sistemelor de monitorizare a vaselor;
b) programe științifice de observație pentru monitorizarea capturii, a structurii capturii (exploatate și neexploatate) și alte detalii cu privire la operațiunile de pescuit;
c) rapoarte cu privire la călătoria vaselor, acostare și transbordare; și
d) tipuri de porturi.
Articolul 7
Schimbul de date
1. Datele colectate de statele pavilionului trebuie transmise și celorlalte state ale pavilionului și statelor riverane corespunzătoare prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale de gestiune a pescuitului sau al aranjamentelor. Aceste organizații sau aranjamente vor prelucra datele și le vor pune la dispoziție cât mai repede și în formatul convenit tuturor statelor interesate, conform termenilor și condițiilor stabilite de către organizație sau aranjament, în același timp păstrându-se confidențialitatea datelor neprelucrate, și trebuie, în măsura posibilă, să dezvolte sisteme de baze de date care să asigure accesul eficient la acestea.
2. La nivel mondial, colectarea și difuzarea datelor trebuie realizate prin intermediul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Acolo unde nu există o organizație subregională sau regională de gestiune a pescuitului sau un aranjament, organizația sus-menționată poate face același lucru la nivel subregional sau regional prin aranjamente cu statele implicate.
Anexa II INDICAȚII
pentru aplicarea punctelor de referință de precauție în
vederea conservării și gestionării stocurilor de pești anadromi
și a stocurilor de pești mari migratori
1. Un punct de referință de precauție este o valoare estimată rezultată prin intermediul unei proceduri științifice stabilite, care corespunde statutului resursei și al pescuitului și care poate fi folosită ca ghid în gestiunea pescuitului.
2. Trebuie folosite două tipuri de puncte de referință de precauție: puncte de referință pentru conservare sau limitare și puncte de referință pentru gestiune sau exploatare. Punctele de referință pentru limitare stabilesc limite care sunt destinate să restrângă recoltarea în cadrul unor limite biologice sigure în care stocurile pot da randamentul durabil maxim. Punctele de referință pentru exploatare sunt desemnate să îndeplinească obiectivele de gestiune.
3. Punctele de referință de precauție trebuie să fie specifice stocului pentru a cuprinde, inter alia, capacitatea de reproducere, rezistența fiecărui stoc și caracteristicile activităților de pescuit prin care se exploatează stocurile, ca și alte surse de mortalitate și surse majore de nesiguranță.
4. Strategiile de gestiune trebuie să mențină și să restabilească populațiile de pește recoltat și, când este necesar, pe cele înrudite sau dependente, la niveluri compatibile cu punctele de referință de precauție stabilite anterior. Aceste puncte de referință vor fi folosite la declanșarea activităților de conservare și gestiune prestabilite. Strategiile de gestiune vor cuprinde măsurile care pot fi implementate atunci când sunt atinse punctele de referință de precauție.
5. Strategiile de gestiune a pescuitului vor asigura ca riscul de depășire a limitelor punctelor de referință să fie foarte scăzut. Dacă un stoc scade la un nivel mai jos de un punct de referință sau există riscul să scadă sub un punct de referință, activitățile de conservare și gestiune trebuie inițiate pentru a facilita restabilirea stocului. Strategiile de gestiune a pescuitului se vor asigura ca punctele de referință pentru exploatare să nu fie depășite în medie.
6. Când informațiile pentru determinarea unor puncte de referință ale pescuitului sunt puține, vor fi stabilite puncte de referință provizorii. Punctele de referință provizorii pot fi stabilite prin analogie cu stocurile similare sau mai cunoscute. În astfel de situații, pescuitul va fi supus unei monitorizări mai intense pentru a permite revizuirea punctelor de referință provizorii, pe măsură ce informația actualizată este pusă la dispoziție.
7. Rata mortalității prin pescuit care dă naștere randamentului constant maxim ar trebui privită ca normă minimă pentru punctele de referință pentru limitare. În cazul stocurilor care nu sunt pescuite peste măsură, strategiile de gestiune a pescuitului vor asigura că rata mortalității nu o depășește pe cea care corespunde randamentului constant maxim și că biomasa nu scade sub un nivel predefinit. Pentru stocurile exploatate peste măsură, biomasa care trebuie să dea randamentul constant maxim poate servi drept țintă pentru restabilire.
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.