Decizia nr. 419/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 88^1 și art. 89 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) și (3), precum și ale
art. 88^1 din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Sandu Tănăsache și Marian Constantin în Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curții de Apel Craiova Secția penală.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că susținerile autorilor excepției sunt contrazise chiar de textul legii criticate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.070/54/2007, Curtea de Apel Craiova Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) și (3), precum și ale
art. 88^1 din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Sandu Tănăsache și Marian Constantin într-o cauză având ca obiect executarea unui mandat de arestare european.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că art. 79 alin. (1) lit. c) din lege nu permite cunoașterea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive de către autoritatea judiciară emitentă și nu prevede că mandatul de arestare să fi fost dispus de un judecător. Persoana supusă unui asemenea mandat nu este ascultată, nu are calitatea de învinuit și nu cunoaște motivarea cererii de arestare.
În ceea ce privește dispozițiile art. 88^1 din lege, se apreciază că acestea încalcă art. 15 alin. (1) din Constituție, având în vedere că dispozițiile titlului III din lege se aplică pentru fapte săvârșite sine die. Se mai arată că art. 89 alin. (2) din lege este neconstituțional, întrucât persoana solicitată nu poate lua la cunoștință motivele reținerii și învinuirii decât în momentul prezentării în fața instanței. Totodată, în condițiile existenței mandatului european de arestare, dar în lipsa posibilității instanței de judecată de a verifica dacă există probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă penală, se încalcă dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție a persoanei, aplicarea acestor garanții procedurale rămânând la liberul arbitru al statului care solicită predarea în stare de arest.
Curtea de Apel Craiova - Secția penală apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arată că nu este încălcat dreptul la apărare, având în vedere că persoanele solicitate au dreptul să își formuleze apărările și să își dovedească nevinovăția în fața statului solicitant, în prezența unui apărător ales sau numit din oficiu. Totodată, încheierea prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate este supusă căii de atac a recursului. Instanța apreciază că nici art. 23 alin. (8) din Constituție nu este încălcat, având în vedere că instanța de judecată este obligată să informeze persoana solicitată asupra existenței unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul membru emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale. De altfel, și prin ordonanța de reținere persoanei solicitate i se aduc la cunoștință motivele reținerii și existența mandatului european de arestare, precum și faptele pentru care s-a dispus această măsură.
Se mai susține că
este un act normativ la care face referire art. 23 alin. (2) din Constituție, astfel încât nu poate exista vreo contrarietate între cele două texte.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 79 lit. c), ale art. 88^1 și ale
art. 89 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004. Curtea observă că, în realitate, autorul excepției se referă la dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din lege, iar prevederile art. 89 alin. (2) și (3), precum și ale
art. 88^1 din Legea nr. 302/2004
au fost modificate, respectiv introduse, prin
Legea nr. 224/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, astfel încât, potrivit jurisprudenței sale, Curtea urmează să se pronunțe cu privire la constituționalitatea art. 79 alin. (1) lit. c), ale art. 88^1 și ale
art. 89 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 79 alin. (1) lit. c): "(1) Mandatul european de arestare va conține următoarele informații: [...]
c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 81 și art. 85 din prezenta lege; [...]".
Articolul 81
și 85 din lege se referă la obiectul și condițiile emiterii mandatului european de arestare, respectiv la faptele care dau loc la predare.
- Art. 88^1 : "(1) De îndată ce curtea de apel primește un mandat european de arestare sau o semnalare în Sistemul Informatic Schengen, președintele secției penale repartizează cauza, în condițiile prevăzute de lege, unui complet format din doi judecători.
(2) Instanța verifică dacă mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute la art. 79 alin. (1).
(3) Dacă informațiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru luarea unei hotărâri privind predarea, instanța solicită de urgență autorității judiciare emitente informațiile suplimentare necesare și fixează un termen limită pentru primirea acestora, ținând cont de termenele maxime prevăzute la art. 95.
(4) Autoritatea judiciară emitentă poate oricând, din proprie inițiativă, să transmită orice informație pe care o consideră utilă.
(5) Dacă mandatul european de arestare conține informațiile necesare și este tradus potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (4), instanța solicită procurorului general de pe lângă curtea de apel să ia măsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reținerea și prezentarea acesteia în fața instanței.";
- Art. 89 alin. (2) și (3): "(2) Instanța informează persoana solicitată asupra existenței unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul membru emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale.
(3) Instanța dispune arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată."
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 23 alin. (2), (8), (11) privind cazurile și procedura percheziționării, arestării sau reținerii, aducerea la cunoștință a motivelor reținerii sau arestării, respectiv prezumția de nevinovăție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, se apreciază că sunt încălcate atât prevederile Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI, cât și unele dispoziții ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 5 paragrafele 1 și 4 privind dreptul la libertate și siguranță, precum și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Autorii excepției pornesc de la o premisă greșită, și anume faptul că instanța de executare trebuie să se pronunțe cu privire la temeinicia măsurii dispuse de autoritatea judiciară străină. Mandatul european de arestare este o măsură concretă care implementează principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în domeniul dreptului penal. În logica Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, care este implementată la nivel național prin
Legea nr. 302/2004 , autoritatea judecătorească a statului membru în care persoana a fost arestată poate hotărî predarea acesteia, deci nu să se pronunțe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătorești pronunțate în statul solicitant.
Curtea reține că art. 79 alin. (1) lit. c) din lege prevede anumite elemente de conținut ale mandatului european de arestare, respectiv indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect. Totodată, același text prevede că se emite mandat european de arestare în condițiile art. 81 - și anume, în cazul urmăririi penale sau judecății, sancționarea faptei respective de legea română cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în cazul executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni - și art. 85 din lege, fapte care dau loc la predare. Aceste dispoziții legale nu cuprind nicio încălcare a textelor constituționale invocate, permițând cunoașterea efectivă de către persoanele solicitate a hotărârii judecătorești care a stat la baza mandatului european. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanțiile procesuale existente. Totodată, Curtea, prin
Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 *), nepublicată încă, a stabilit că judecătorul român va hotărî asupra arestării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat respectarea condițiilor necesare referitoare la emiterea mandatului european de arestare.
_____________
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Constituție în susținerea criticii de neconstituționalitate a art. 88^1 din lege, Curtea reține că acestea nu au nicio incidență cu privire la textul legal menționat, având în vedere că textul legal criticat se referă strict la activitatea instanței de judecată și măsurile pe care aceasta le poate dispune, și nu la drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi sau la obligațiile prevăzute de acestea.
Curtea reține că nici dispozițiile art. 89 alin. (2) și (3) din lege nu contravin prevederilor constituționale invocate. Astfel, persoana solicitată, la momentul reținerii, ia cunoștință de motivele care stau la baza acestei măsuri, urmând ca instanța să o informeze asupra existenței unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul membru emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale. În măsura în care se constată existența mandatului, instanța va dispune arestarea persoanei solicitate și va judeca cererea de predare în statul solicitant. Astfel, reținerea și arestarea se fac în conformitate cu art. 23 alin. (2) din Constituție, potrivit procedurii prevăzute de
Legea nr. 302/2004 , derogatorie de la dreptul comun în materie. Prezumția de nevinovăție subzistă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Deci nu se poate reține în niciun caz încălcarea prevederilor constituționale invocate.
Totodată, Curtea, prin
Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 , a stabilit că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condițiile Codului de procedură penală. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că măsura arestării provizorii dispusă în vederea executării unui mandat european de arestare îndeplinește toate exigențele unui proces echitabil, persoana supusă măsurii de predare având la îndemână toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil.
Curtea reține că dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au incidență în cauză, iar prevederile art. 5 din Convenție sunt întru totul respectate. În acest sens, art. 94^1 din lege prevede că încheierea prin care se ia măsura arestării preventive este supusă căii de atac a recursului. Totodată, Curtea reține că, sub aspectele criticate de autorii excepției, legiuitorul român a implementat în mod exact prevederile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, preluând principiile și liniile directoare care stau la baza acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 88^1 și
art. 89 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Sandu Tănăsache și Marian Constantin în Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curții de Apel Craiova - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2007.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 400 din 24 aprilie 2007
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.