Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 16/1997

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin Legea nr. 12 din 3 februarie 1995

prezumat în vigoare

Data actului
28 ianuarie 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 292 din 28 octombrie 1997
Citat de
11 acte
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 11.532 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 iunie 1996 a Judecătoriei Targoviste, pronunțată în Dosarul nr. 2.068/1996 al acestei judecătorii, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 . Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste în cadrul contestației pe care a formulat-o împotriva amenzii contravenționale aplicate de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului Dambovita pentru încălcarea termenelor legale de repatriere a valutei rezultate dintr-o operațiune de export al unor mărfuri în Bulgaria.

Prin excepția ridicată se susține ca dispozițiile

art. IV pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , prin care se instituie obligația agenților economici de a asigura repatrierea valutei, în anumite termene, este neconstitutionala, deoarece:

- încalcă prevederile art. 134 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Economia României este o economie de piața", și ale alin. (2) lit. a) din același articol, potrivit cărora statul trebuie să asigure "libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție";

- întârzierea plății de către partenerul bulgar a fost justificată, de către acesta, prin criza economică a tarii, asimilabila forței majore; repatrierea valutei nu mai este raportată, ca efect al prevederilor legale atacate, la data încasării acesteia, ci al scadentei obligației de plată, deși, dacă partenerul extern nu-și îndeplinește obligația, societatea exportatoare nu are ce repatria; exista o înțelegere ulterioară contractului pentru prestarea unui serviciu în schimbul prețului.

Ținând seama de aceste motive, se considera, prin excepția invocată, ca și prevederile

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt neconstituționale, deoarece:

- prin aceste prevederi se sancționează contraventional încălcarea obligației de repatriere prevăzute la pct. 3 al aceleiași ordonanțe, despre care, asa cum s-a arătat, se susține ca este neconstitutionala;

- aplicarea sancțiunii contravenționale societății comerciale în cauza încalcă principiul potrivit căruia contravenția constituie o faptă săvârșită cu vinovăție, întrucât, în speta, nu se poate retine în sarcina societății comerciale existenta unei culpe, cat timp nu-i este imputabil ca partenerul bulgar nu și-a achitat obligația de plată la termen și nici ca societatea comercială a încheiat contractul de export cu un astfel de partener.

Exprimandu-și opinia asupra excepției invocate, instanța considera ca "textul incriminat nu aduce o limitare a libertății de comerț afirmate de dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituția României, ci numai stabilește un termen rezonabil în care să fie valorificat documentul de plată cu clauza "la vedere", ce nu implica vreo legătură cu libertatea de voința juridică la formarea contractului de comerț exterior".

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeași lege s-a solicitat și opinia Băncii Naționale a României asupra excepției invocate.

În punctul de vedere al Guvernului se considera excepția nefondata, deoarece, pe de o parte, "activitatea de comerț exterior a agenților economici se desfășoară pe baza autonomiei lor juridice", iar pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate "să se încadreze într-un sistem economic să fie concordanta cu interesul național". În vederea realizării acestui imperativ "statul acționează îndeosebi prin politica legislativă", în care sens

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

urmărește "consolidarea regimului valutar în vigoare și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare", în concordanta cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora "statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară".

Camerele Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

În opinia Băncii Naționale a României, comunicată de Direcția juridică a acesteia, se considera ca prevederile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

sunt constituționale, deoarece stabilirea unui termen maxim de încasare pentru operațiuni de încasare la vedere, în funcție de zona geografică, nu este contrară economiei de piața, ci tine de necesitatea asigurării disciplinei financiare, care este un atribut al statului ori al autorității monetare, de natura operațiunilor și de convertibilitatea interna limitată a leului, care presupune repatrierea valutei în vederea constituirii fondurilor pentru plata obligațiilor externe ale economiei. De aceea termenul de plată din dispoziția de încasare valutară trebuie să coincida cu cel din contract și să fie anterior celui maxim prevăzut de ordonanța mai sus citata, iar exportatorul trebuie să utilizeze acele mijloace de plată, care să asigure repatrierea valutei până la împlinirea termenului legal. Societatea exportatoare, prevăzând în dispoziția de încasare valutară un termen mai mare decât cel legal, a încălcat cu buna știința acest termen, astfel încât vinovăția sa în săvârșirea contravenției este dovedită.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului și opinia Băncii Naționale a României, precum și dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 , raportate la dispozițiile Constituției, retine următoarele:

Analizând excepția de neconstituționalitate, constata ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența sa o soluționeze, fiind legal sesizată.

În legătură cu

art. IV pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , din motivarea excepției rezultă ca obiectul acesteia îl formează numai prevederile pct. 3 alin. 1, nu întreaga aceasta dispoziție, deoarece contravenția reținută de organul de control în sarcina societății comerciale care a invocat excepția este legată de o operațiune de încasare valutară la vedere, ipoteza ce privește exclusiv reglementarea de la pct. 3 alin. 1 din art. IV al ordonanței sus-menționate. În consecința, ținând seama de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia pot face obiectul unei excepții doar dispozițiile legale de care depinde soluționarea cauzei, rezultă ca prevederile pct. 3 alin. 2 și următoarele din

art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

sunt irelevante și, deci, în ce privește dispozițiile pct. 3, controlul constituționalității urmează sa priveasca exclusiv alin. 1.

Potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară. Într-o interpretare sistematica a dispozițiilor art. 134 rezultă, deci, ca aceasta prevedere nu este contrară, ci, dimpotriva, concordanta cu principiul prevăzut la art. 134 alin. (1), potrivit căruia economia României este o economie de piața, și cu prevederile alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului. De aceea activitatea de comerț exterior a agenților economici, ce se desfășoară pe baza autonomiei lor juridice, este necesar - asa cum se arata în punctul de vedere al Guvernului - să fie în concordanta cu interesul național, prin respectarea dispozițiilor legale adoptate, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, pentru consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, cum sunt cele ale

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 . Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, ținând seama ca de îndeplinirea în termen a acestei obligații legale depinde constituirea fondurilor valutare necesare funcționarii sistemului economic însuși. Susținerea societății comerciale ce a invocat excepția, în sensul că neplata la scadenta a valutei de către partenerul extern nu-i poate fi imputabilă, urmează a fi respinsă, deoarece, dacă societatea ar fi respectat prevederile pct. 7 din Instrucțiunile nr. 1/1995, emise în aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , valuta nu ar fi fost considerată ca neincasata. Societatea exportatoare, însă, asa cum se arata în opinia Băncii Naționale a României, a acceptat și a prevăzut în dispozițiile de încasare valutară un termen mai mare decât cel legal. Toate aceste aspecte, însă, legate de culpa societății exportatoare, de posibilitatea modificării obligației de încasare sau de justificarea neincadrarii în termen a valutei, invocată în excepție, privesc litigiul din fața instanței judecătorești, nu constituționalitatea prevederii legale ce face obiectul excepției. Asupra tuturor acestor aspecte deci urmează să se pronunțe instanța judecătorească în competența căreia este soluționarea contestației. Controlul constituționalității dispozițiilor ce fac obiectul excepției privește exclusiv verificarea legitimitatii constituționale a acestora, iar din acest punct de vedere, se constată că principiul economiei de piața și cel al libertății comerțului sunt, în temeiul art. 134 din Constituție, în concordanta cu obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu este contrară obligației de repatriere a valutei, ci, dimpotriva, se poate realiza numai cu respectarea acestei obligații.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV pct. 3 și 7 Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin

Legea nr. 12 din 3 februarie 1995 , invocată de Societatea Comercială "Upet" - S.A. Targoviste în Dosarul nr. 2.068/1996 al Judecătoriei Targoviste.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 28 ianuarie 1997.

*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 116 din 21 mai 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 28 octombrie 1997

Nicolae Popa - președinte

PREȘEDINTE,
prof.univ.dr. Nicolae Popa
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.