HG nr. 668/1997
privind acordarea garanției statului în favoarea Societății Comerciale "Compania Naționala de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se autorizeaza Ministerul Finanțelor sa garanteze, în numele statului, creditul extern în valoare de 29 milioane dolari S.U.A., precum și dobânzile și costurile aferente acestuia, ce va fi contractat de Societatea Comercială "Compania Naționala de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în vederea achiziționării a doua aeronave scurt-curier tip ATR 42-500, necesare efectuării curselor de pasageri interne și regionale.
Articolul 2
Rambursarea ratelor scadente, a comisioanelor și a altor cheltuieli aferente împrumutului extern se va asigura prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație.
Articolul 3
Se aprobă achiziționarea aeronavelor menționate la art. 1 dintr-o singura sursa, respectiv de la Societatea AERO INTERNAȚIONAL (REGIONAL), Franța.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul finanțelor, Mircea Ciumara Ministrul transporturilor, Traian Basescu Ministru de stat, ministrul industriei și comerțului, Calin Popescu-Tariceanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.