Decizia nr. 418/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Forekit Trade" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 13/R/CA/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca nefondată, arătând că dispozițiile
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
nu îngrădesc sub nici o formă dreptul la muncă al cetățenilor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 13/R/CA/111/2007, Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Forekit Trade" - S.R.L. din Oradea în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii contravin prevederilor art. 41 din Constituție, deoarece, instituind pentru angajator obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, îngrădește dreptul la muncă al cetățenilor.
Tribunalul Bihor - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât reglementările legale criticate nu aduc atingere libertății de a munci, de a alege munca și profesia sau activitatea prestată.
În conformitate cu prevederile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , constată următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, modificată și completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, aprobată prin
Legea nr. 371/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005. Aceste dispoziții legale au următorul conținut:
- Art. 16 alin. (1): "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă."
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă."
Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:
Desfășurarea raporturilor juridice de muncă în condițiile reglementate, în deplină cunoștință a drepturilor și îndatoririlor părților, siguranța și stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate, iar, în particular, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerințe îl reprezintă contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenție, negociată și liber consimțită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți.
Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are, inclusiv în cadrul soluționării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de muncă și în formă scrisă, este în interesul ambelor părți.
Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine în mod firesc angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială.
În consecință, prevederea, prin art. 16 alin. (1) din Codul muncii, a obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nu îngrădește în nici un fel dreptul la muncă sau libertatea alegerii locului de muncă.
În acest sens s-a mai pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 448 din 15 septembrie 2005 și nr. 655 din 5 octombrie 2006, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 septembrie 2005, respectiv nr. 907 din 8 noiembrie 2006. Soluția și considerentele acestor decizii sunt valabile și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Forekit Trade" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 13/R/CA/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secția comercială și contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.