Acord · Act Internațional

Acordul din 7 octombrie 2006

între România și Insulele Cayman privind impunerea veniturilor din economii, convenit prin schimb de scrisori

prezumat în vigoare

Data actului
7 octombrie 2006
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 385 din 7 iunie 2007
Structură
14 articole, 1 anexă · 38.696 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

A. Scrisoare din partea României

Domnule,

Mă refer la textul modelului propus al "Acordului între Insulele Cayman și fiecare dintre statele membre ale UE", aprobat de către Grupul de lucru la nivel înalt (impunerea pe economii) al Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene din 22 iunie 2004 (doc. 10.399/1/04 REV 1 și doc. 10.399/1/04 REV 1 + COR 1).

Având în vedere textul arătat mai sus, am onoarea:

- de a vă propune Acordul privind impunerea veniturilor din economii, prevăzut în apendicele 1 la prezenta scrisoare;

- de a propune ca intrarea în vigoare a aranjamentelor arătate să aibă loc la data aderării României la Uniunea Europeană, sub rezerva notificării reciproce a îndeplinirii formalităților constituționale interne pentru intrarea în vigoare a acestor aranjamente;

- de a vă propune angajamentul nostru comun de a ne îndeplini cât mai curând posibil formalitățile constituționale interne arătate și de a ne notifica reciproc fără întârziere pe canale oficiale atunci când aceste formalități au fost îndeplinite;

- de a vă propune ca, până la încheierea acestor formalități constituționale interne și până la intrarea în vigoare a acordului prevăzut în apendicele 1 la prezenta scrisoare, guvernele României și Insulelor Cayman să aplice în mod provizoriu acordul, cu respectarea dispozițiilor noastre constituționale naționale, cu începere de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Am onoarea de a vă propune ca, dacă cele precizate mai sus sunt convenabile guvernului dumneavoastră, prezenta scrisoare împreună cu apendicele 1 și cu confirmarea dumneavoastră să constituie acordul nostru comun și stabilirea aranjamentelor dintre România și Insulele Cayman.

Vă rog să primiți, domnule, asigurarea considerației noastre celei mai înalte."

Pentru Guvernul României,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,

ministrul finanțelor publice

Întocmită la București la 7 octombrie 2006, în limbile română și engleză, în 3 exemplare.

B. Scrisoare din partea Guvernului Insulelor Cayman

Domnule,

Am onoarea să confirm primirea scrisorii dumneavoastră din data de 7 octombrie 2006, având următorul conținut:

"Domnule,

Mă refer la textul modelului propus al «Acordului între Insulele Cayman și fiecare dintre statele membre ale UE», aprobat de către Grupul de lucru la nivel înalt (impunerea pe economii) al Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene din 22 iunie 2004 (doc. 10399/1/04 REV 1 și doc. 10399/1/04 REV 1 + COR 1).

Având în vedere textul arătat mai sus, am onoarea:

- de a vă propune Acordul privind impunerea veniturilor din economii, prevăzut în apendicele 1 la prezenta scrisoare;

- de a propune ca intrarea în vigoare a aranjamentelor arătate să aibă loc la data aderării României la Uniunea Europeană, sub rezerva notificării reciproce a îndeplinirii formalităților constituționale interne pentru intrarea în vigoare a acestor aranjamente;

- de a vă propune angajamentul nostru comun de a ne îndeplini cât mai curând posibil formalitățile constituționale interne arătate și de a ne notifica reciproc fără întârziere pe canale oficiale atunci când aceste formalități au fost îndeplinite;

- de a vă propune ca, până la încheierea acestor formalități constituționale interne și până la intrarea în vigoare a acordului prevăzut în apendicele 1 la prezenta scrisoare, guvernele României și Insulelor Cayman să aplice în mod provizoriu acordul, cu respectarea dispozițiilor noastre constituționale naționale, cu începere de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Am onoarea de a vă propune ca, dacă cele precizate mai sus sunt convenabile guvernului dumneavoastră, prezenta scrisoare împreună cu apendicele 1 și cu confirmarea dumneavoastră să constituie acordul nostru comun și stabilirea aranjamentelor dintre România și Insulele Cayman.

Vă rog să acceptați, domnule, asigurarea considerației noastre cele mai înalte."

Sunt în măsură să confirm că Guvernul Insulelor Cayman este de acord cu conținutul scrisorii dumneavoastră.

Vă rog să acceptați, domnule, asigurarea considerației mele celei mai înalte.

Pentru Guvernul Insulelor Cayman,

Kenneth Jefferson,

secretarul pentru finanțe

al Guvernului Insulelor Cayman

Întocmită în Insulele Cayman la 19 decembrie 2006, în limbile engleză și română, în 3 exemplare.

Apendicele 1

ACORD

privind impunerea veniturilor din economii, încheiat între România și Insulele Cayman

Întrucât:

1. Art. 17 din

Directiva 2003/48/CEE

a Consiliului Uniunii Europene (Consiliul) privind impunerea veniturilor din economii, așa cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 26 iunie 2006 (directiva), prevede că, până la 1 ianuarie 2004, statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive, ale cărei dispoziții se aplică de la 1 ianuarie 2005, cu condiția ca:

"(i) Confederația Elvețiană, Principatul Liechtenstein, Republica San Marino, Principatul Monaco și Principatul Andorra să aplice de la aceeași dată măsuri echivalente celor cuprinse în directivă, în conformitate cu acordurile încheiate de acestea cu Comunitatea Europeană, în urma deciziilor adoptate în unanimitate de către Consiliu;

(îi) toate acordurile sau alte aranjamente să fie în vigoare, prevăzând că toate teritoriile dependente ori asociate relevante aplică de la aceeași dată schimbul automat de informații în același mod cu cel prevăzut în cap. II din directivă (sau, pe parcursul perioadei de tranziție definite la art. 10, aplică un impozit prin reținere la sursă în aceleași condiții ca și cele prevăzute la art. 11 și 12)".

2. La 19 iulie 2004 ( Decizia 2004/587/CE

a Consiliului), Consiliul a modificat data aplicării directivei, data de 1 ianuarie 2005 fiind înlocuită cu data de 1 iulie 2005.

3. La 24 iunie 2005, Consiliul:

- a luat notă de faptul că cele 25 de state membre, 5 state europene (Principatul Andorra, Principatul Liechtenstein, Principatul Monaco, Republica San Marino și Confederația Elvețiană), 3 dependente ale Coroanei Britanice (Guernsey, Insula Man și Jersey) și 7 teritorii dependente sau asociate din regiunea Caraibelor (Antilele Olandeze, Aruba, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Montserrat, Insulele Turks și Caicos) au confirmat aplicarea măsurilor convenite de impunere a veniturilor din economii, începând cu 1 iulie 2005 (accept);

- a adoptat "nota de accept" (doc. 10038/05 FISC 69) care a declanșat aplicarea de către toate cele 40 de părți la acord a măsurilor convenite de impunere a veniturilor din economii începând cu data de 1 iulie 2005;

- a autorizat Secretariatul Consiliului să facă cunoscute țărilor și teritoriilor terțe relevante și publicului "nota de accept" și informațiile referitoare la convențiile bilaterale de impunere a veniturilor din economii și la directiva privind impunerea veniturilor din economii.

4. În conformitate cu angajamentele pe care și le-au asumat în legătură cu aderarea, Republica Bulgaria și România adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei, ale cărei dispoziții le aplică de la data aderării la Uniunea Europeană.

5. Temeiul asocierii Insulelor Cayman la Uniunea Europeană este prevăzut în partea a IV-a din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Partea a IV-a prevede anumite obligații care leagă statele membre ale Uniunii Europene și Insulele Cayman.

6. Conform condițiilor asocierii Insulelor Cayman la Uniunea Europeană, Insulele Cayman nu fac parte din teritoriul fiscal al Uniunii Europene. Cu toate acestea, în spiritul cooperării și ținând seama de dispozițiile Tratatului de instituire a Comunității Europene, Insulele Cayman au acceptat să sprijine statele membre ale Uniunii Europene prin furnizarea anumitor informații, conform celor prevăzute mai jos.

7. Insulele Cayman dispun de legislație referitoare la întreprinderile de plasament colectiv, care este considerată a avea efecte echivalente cu legislația Comunității Europene la care se face referire în art. 2 și 6 din directivă.

România și Insulele Cayman, denumite în continuare parte contractantă sau părți contractante, în cazul în care contextul nu impune altfel,

au convenit să încheie următorul acord ce cuprinde obligații numai pentru părțile contractante și prevede schimbul automat de informații de către autoritatea competentă din Insulele Cayman către autoritatea competentă din România, în condițiile și modalitățile prevăzute mai jos.

Articolul 1

(0)

Domeniul general de aplicare

(1)

Prezentul acord se aplică plăților de dobânzi (așa cum sunt definite la art. 6 din prezentul acord) efectuate de către un agent plătitor (așa cum este definit la art. 5 din prezentul acord), stabilit în Insulele Cayman, către beneficiari efectivi (așa cum sunt definiți la art. 3 din prezentul acord) care sunt persoane fizice rezidente în România.

(2)

Domeniul de aplicare a prezentului acord se limitează la impunerea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi la creanțe, excluzând, între altele, aspectele legate de impunerea pensiilor sau a beneficiilor din asigurări.

Articolul 2

(0)

Raportarea informațiilor de către agenții plătitori

(1)

În cazul în care un agent plătitor stabilit în Insulele Cayman efectuează plăți de dobânzi, așa cum sunt definite la art. 6 din prezentul acord, către beneficiari efectivi, în sensul art. 3 din prezentul acord, rezidenți în România, agentul plătitor raportează autorității competente din Insulele Cayman:

a) identitatea și rezidența beneficiarului efectiv stabilit în conformitate cu art. 4 din prezentul acord;

b) numele și adresa agentului plătitor;

c) numărul contului beneficiarului efectiv sau, atunci când nu există, identificarea creanței ce a dat naștere dobânzii;

d) informații referitoare la plata dobânzii specificate la art. 6 alin. (1) din prezentul acord; cu toate acestea, Insulele Cayman pot limita volumul minim de informații referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor urmează să le raporteze la valoarea totală a dobânzii sau a venitului și la valoarea totală a încasărilor din vânzări, răscumpărări sau restituiri.

(2)

În termen de 6 luni de la încheierea anului calendaristic, autoritatea competentă din Insulele Cayman comunică autorității competente din România, în mod automat, informațiile menționate la alin. (1) lit. a)-d) al prezentului articol, pentru toate plățile de dobânzi efectuate în cursul anului respectiv.

Articolul 3

(0)

Definiția beneficiarului efectiv

(1)

În sensul prezentului acord, beneficiar efectiv înseamnă orice persoană fizică care primește o plată de dobândă sau orice persoană fizică pentru care o plată de dobândă este garantată, dacă respectiva persoană nu poate dovedi că plata nu a fost primită sau garantată pentru beneficiul său propriu. O persoană nu este considerată a fi beneficiar efectiv în cazul în care:

a) acționează ca un agent plătitor în înțelesul art. 5 din prezentul acord;

b) acționează în numele unei persoane juridice o entitate care este impozitată pe profit conform regimului general de impozitare a activităților economice, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare autorizat în conformitate cu

Directiva 85/611/CEE

a Consiliului sau o întreprindere echivalentă de plasament colectiv în valori mobiliare stabilită în Insulele Cayman ori o entitate la care se face referire în art. 5 alin. (2) din prezentul acord și care, în cel din urmă caz menționat, dezvăluie numele și adresa acelei entități agentului economic care efectuează plata dobânzii, iar acesta din urmă comunică aceste informații autorității competente a părții contractante în care este stabilit;

c) acționează în numele altei persoane fizice care este beneficiarul efectiv și dezvăluie agentului plătitor identitatea acelui beneficiar efectiv.

(2)

În cazul în care un agent plătitor dispune de informații care sugerează că persoana fizică care primește o plată de dobândă sau pentru care o plată de dobândă este garantată poate să nu fie beneficiarul efectiv și în care nu se aplică dispozițiile alin. (1) lit. a) sau ale alin. (1) lit. b) ale prezentului articol, acesta ia măsurile rezonabile pentru a stabili identitatea beneficiarului efectiv. Dacă agentul plătitor nu poate identifica beneficiarul efectiv, el consideră persoana fizică în discuție drept beneficiar efectiv.

Articolul 4

(0)

Identitatea și rezidența beneficiarilor efectivi

(1)

Insulele Cayman adoptă și asigură, pe teritoriul lor, aplicarea procedurilor necesare pentru a permite agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi și rezidența acestora în sensul prezentului acord. Aceste proceduri vor respecta standardele minime prevăzute la alin. (2) și (3) ale prezentului articol.

(2)

Agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv pe bază de standarde minime, care diferă în funcție de raporturile ce se stabilesc între agentul plătitor și beneficiarul dobânzii, după cum urmează:

a) pentru raporturile contractuale stabilite înainte de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv, constând în numele și adresa acestuia, prin utilizarea informațiilor de care dispune, în special conform legislației în vigoare în Insulele Cayman, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor;

b) pentru raporturile contractuale stabilite sau pentru tranzacțiile efectuate în absența unor raporturi contractuale începând cu data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv, constând în numele, adresa și, dacă există, numărul de identificare fiscală alocat de către statul membru de rezidență în scopuri fiscale; aceste detalii se stabilesc pe baza pașaportului sau a cărții de identitate oficiale prezentate de beneficiarul efectiv; dacă adresa nu apare nici în pașaport, nici în cartea de identitate oficială, ea se stabilește pe baza oricărui alt document de identitate prezentat de beneficiarul efectiv; dacă numărul de identificare fiscală nu este menționat în pașaport, în cartea de identitate oficială sau în oricare alt document de identitate, între care poate fi inclus și certificatul de rezidență fiscală, prezentat de beneficiarul efectiv, identitatea se va completa prin menționarea datei și a locului nașterii stabilite pe baza pașaportului sau a cărții de identitate oficiale.

(3)

Agentul plătitor stabilește rezidența beneficiarului pe bază de standarde minime care diferă în funcție de raporturile stabilite între agentul plătitor și beneficiarul dobânzii. Cu respectarea condițiilor prevăzute mai jos, se consideră că rezidența se află în țara în care beneficiarul efectiv își are adresa permanentă:

a) pentru raporturile contractuale stabilite înainte de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabilește rezidența beneficiarului efectiv pe baza informațiilor puse la dispoziția sa, în special conform legislației în vigoare în Insulele Cayman, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor;

b) pentru raporturile contractuale stabilite sau tranzacțiile efectuate în absența unor relații contractuale începând cu data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, agentul plătitor stabilește rezidența beneficiarului efectiv pe baza adresei menționate în pașaport, în cartea de identitate oficială sau, dacă este necesar, în baza oricărui alt document de identitate prezentat de beneficiarul efectiv și în concordanță cu următoarea procedură: pentru persoanele fizice care prezintă un pașaport sau o carte de identitate oficială emisă de un stat membru, care declară ele însele că sunt rezidente într-o țară terță, rezidența se stabilește prin intermediul unui certificat de rezidență fiscală emis de autoritatea competentă a țării terțe în care persoana fizică declară că este rezidentă; în cazul neprezentării unui astfel de certificat, se consideră că țara de rezidență este statul membru care a emis pașaportul sau orice alt document de identitate oficial.

Articolul 5

(0)

Definiția agentului plătitor

(1)

În sensul prezentului acord, agent plătitor înseamnă orice agent economic care plătește dobândă sau garantează plata dobânzii în beneficiul imediat al beneficiarului efectiv, indiferent dacă agentul este debitorul creanței care produce dobândă sau agentul însărcinat cu plata dobânzii ori cu garantarea plății de către debitor sau de către beneficiarul efectiv.

(2)

Orice entitate stabilită într-una dintre părțile contractante, căreia i se plătește sau i se garantează plata dobânzii în beneficiul imediat al beneficiarului efectiv, este, de asemenea, considerată agent plătitor la data plății sau a garantării plății. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă agentul economic are motiv să creadă, pe baza dovezilor oficiale prezentate de acea entitate, că:

a) este o persoană juridică, cu excepția acelor persoane juridice prevăzute la alin. (5) al prezentului articol; sau

b) profitul său este impozitat prin aplicarea regimului general de impozitare a activităților economice; sau

c) este un organism de plasament colectiv în valori mobiliare recunoscut în conformitate cu

Directiva 85/611/CEE

a Consiliului sau o întreprindere echivalentă de plasament colectiv stabilită de Insulele Cayman.

Un agent economic stabilit în Insulele Cayman, care plătește dobânda sau garantează plata dobânzii unei astfel de entități stabilite în cealaltă parte contractantă și care este considerat agent plătitor în temeiul prezentului alineat, comunică numele și adresa entității și valoarea totală a dobânzii plătite sau garantate entității autorității competente a părții contractante în care este stabilit, care transmite mai departe aceste informații autorității competente din partea contractantă în care este stabilită entitatea.

(3)

Entitatea menționată la alin. (2) al prezentului articol poate, cu toate acestea, să opteze pentru a fi tratată, în scopul aplicării prezentului acord, ca un organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau ca o întreprindere echivalentă precizată la lit. c) a alin. (2). Exercitarea acestei opțiuni presupune eliberarea unui certificat de către partea contractantă în care este stabilită entitatea și prezentarea acestuia de către respectiva entitate a agentului economic. Fiecare parte contractantă stabilește normele metodologice privind această opțiune pentru entitățile stabilite pe teritoriul său.

(4)

În cazul în care agentul economic și entitatea menționată la alin. (2) din prezentul articol sunt stabiliți în aceeași parte contractantă, acea parte contractantă ia măsurile necesare pentru a se asigura că entitatea respectă dispozițiile prezentului acord atunci când aceasta acționează ca agent plătitor.

(5)

Persoanele juridice exceptate de la prevederile lit. a) a alin. (2) al prezentului articol sunt:

a) în Finlanda, avoin yhtio (Ay) și kommandiittiyhtio (Ky)/oppet bolag și kommanditbolag;

b) în Suedia: handelsbolag (HB) și kommanditbolag (KB).

Articolul 6

(0)

Definiția plății de dobândă

(1)

În sensul prezentului acord, plata de dobândă înseamnă:

a) dobânda plătită sau creditată în cont, aferentă creanțelor de orice natură, indiferent că sunt sau nu garantate de o ipotecă și indiferent că poartă sau nu un drept de participare la profiturile debitorului și, în special, veniturile din titluri de stat și venituri din obligațiuni sau alte instrumente, incluzând bonusuri și premii atașate acestor titluri, obligațiuni sau instrumente; penalitățile de întârziere nu se consideră plăți de dobânzi;

b) dobânda acumulată sau capitalizată la data vânzării, răscumpărării sau rambursării creanțelor menționate la lit. a);

c) venitul provenit din plățile de dobânzi, direct sau prin intermediul unei entități la care se face referire la art. 5 alin. (2) din prezentul acord, distribuit de:

(i) un organism de plasament colectiv în valori mobiliare autorizat în conformitate cu

Directiva 85/611/CEE

a Consiliului; sau

(îi) o întreprindere echivalentă de plasament colectiv stabilită în Insulele Cayman;

(iii) entități care se califică pentru opțiunea prevăzută la art. 5 alin. (3) din prezentul acord;

(iv) întreprinderi de plasament colectiv stabilite în afara teritoriului căruia i se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene în temeiul art. 299 al acestui tratat și în afara Insulelor Cayman;

d) venitul realizat din vânzarea, rambursarea sau răscumpărarea părților sociale ori unităților din capitalul următoarelor întreprinderi și entități, dacă acestea investesc, direct sau indirect, prin intermediul altor întreprinderi de plasament colectiv ori entități menționate mai jos, mai mult de 40% din activele lor în creanțe, astfel cum se prevede la lit. a):

(i) un organism de plasament colectiv autorizat în conformitate cu

Directiva 85/611/CEE

a Consiliului; sau

(îi) o întreprindere echivalentă de plasament colectiv stabilită în Insulele Cayman;

(iii) entități care se califică pentru opțiunea prevăzută la art. 5 alin. (3) din prezentul acord;

(iv) întreprinderi de plasament colectiv stabilite în afara teritoriului căruia i se aplică Tratatul de instituire a Comunității Europene în temeiul art. 299 al acestui tratat și în afara Insulelor Cayman.

Cu toate acestea, părțile contractante au opțiunea de a include venitul menționat la lit. d) a prezentului alineat în definiția dobânzii doar în măsura în care aceste venituri corespund câștigurilor ce provin direct sau indirect din plăți de dobânzi în înțelesul lit. a) și b) ale prezentului alineat.

(2)

În ceea ce privește alin. (1) lit. c) și d) al prezentului articol, în cazul în care un agent plătitor nu dispune de nicio informație cu privire la proporția veniturilor ce provin din plăți de dobânzi, valoarea totală a venitului se consideră ca plată de dobândă.

(3)

În ceea ce privește alin. (1) lit. d) al prezentului articol, atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informație privind procentul activelor investite în creanțe sau în părți sociale ori în unități, așa cum sunt definite de respectivul alineat, acest procent este considerat a fi peste 40%. În cazul în care agentul plătitor nu poate determina valoarea venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul este considerat ca fiind corespunzător încasărilor în urma vânzării, rambursării sau răscumpărării părților ori unităților.

(4)

În cazul în care dobânda, așa cum este definită la alin. (1) al prezentului articol, este plătită sau creditată într-un cont deținut de o entitate dintre cele menționate la art. 5 alin. (2) din prezentul acord, această entitate nefiind beneficiara opțiunii prevăzute la art. 5 alin. (3) din prezentul acord, dobânda se consideră ca plată de dobândă de către respectiva entitate.

(5)

În ceea ce privește prevederile alin. (1) lit. b) și d) al prezentului articol, fiecare parte contractantă dispune de opțiunea de a obliga agenți plătitori de pe teritoriul său să anualizeze dobânda pentru o perioadă de cel mult un an și să trateze aceste dobânzi anualizate ca plată de dobândă, chiar dacă în decursul acestei perioade nu a intervenit nicio vânzare, răscumpărare sau rambursare.

(6)

Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c) și d) al prezentului articol, fiecare parte contractantă dispune de opțiunea de a exclude din definiția plății dobânzii orice venit menționat de aceste dispoziții, provenind de la întreprinderi sau entități stabilite pe teritoriul său, în cazul în care investiția acestor entități în creanțele menționate la alin. (1) lit. a) al prezentului articol nu depășește 15% din activele lor. În mod corespunzător, prin derogare de la prevederile alin. (4) al prezentului articol, fiecare parte contractantă dispune de opțiunea de a exclude din definiția plății dobânzii, așa cum este definită la alin. (1) al prezentului articol, dobânda plătită sau creditată într-un cont al unei entități dintre cele menționate la art. 5 alin. (2) al prezentului acord, această entitate nefiind beneficiara opțiunii prevăzute la art. 5 alin. (3) din prezentul acord și fiind stabilită pe teritoriul său, în cazul în care investiția acestei entități în creanțele menționate la alin. (1) lit. a) al prezentului articol nu depășește 15% din activele sale.

Exercitarea acestei opțiuni de către o parte contractantă este opozabilă celeilalte părți contractante.

(7)

Începând cu 1 ianuarie 2011, procentul prevăzut la alin. (1) lit. d) și la alin. (3) ale prezentului articol va fi de 25%.

(8)

Procentele prevăzute la alin. (1) lit. d) și la alin. (6) ale prezentului articol sunt stabilite în funcție de politica de investiții, așa cum este definită în regulile de finanțare sau în documentele constitutive de întreprinderile sau entitățile respective, iar în lipsa acestora, în funcție de componența reală a activelor acestor întreprinderi sau entități.

Articolul 7

(0)

Dispoziții tranzitorii privind titlurile de creanță negociabile

(1)

Pe parcursul perioadei de tranziție menționate la art. 10 alin. (2) din directivă, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2010, obligațiunile naționale și internaționale și alte titluri de creanță negociabile, a căror primă emisiune este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele originale de emisiune au fost aprobate înainte de această dată de către autoritățile competente în înțelesul Directivei 80/390/CEE a Consiliului, ori de către autoritățile responsabile din țările terțe, nu se consideră creanțe în înțelesul art. 6 alin. (1) lit. a) din prezentul acord, cu condiția să nu se mai efectueze alte emisiuni ale acestor titluri de creanță negociabile ulterior datei de 1 martie 2002. Cu toate acestea, în cazul în care perioada de tranziție se prelungește după 31 decembrie 2010, dispozițiile prezentului articol continuă să se aplice doar în ceea ce privește titlurile de creanță negociabile:

- care conțin clauzele de reîntregire a sumei brute și de rambursare anticipată;

- în cazul cărora agentul plătitor este stabilit într-o parte contractantă care aplică impozitul reținut și acel agent plătitor plătește dobânda sau garantează dobânda în beneficiul imediat al unui beneficiar efectiv rezident în cealaltă parte contractantă.

Dacă după 1 martie 2002 inclusiv se efectuează o altă emisiune pentru titlurile de creanțe negociabile menționate mai sus, emise de un guvern sau de o entitate asimilată care acționează ca autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut printr-un tratat internațional, așa cum este definită în anexa la prezentul acord, întreaga emisiune de titluri, constând din emisiunea inițială și din oricare altă emisiune ulterioară, este considerată a fi o creanță în înțelesul art. 6 alin. (1) lit. a) din prezentul acord.

Dacă după 1 martie 2002 inclusiv un alt emitent neprevăzut la cel de-al doilea paragraf efectuează o altă emisiune pentru titlurile de creanțe negociabile menționate mai sus, această emisiune este considerată a fi o creanță în înțelesul art. 6 alin. (1) lit. a) din prezentul acord.

(2)

Nicio dispoziție a prezentului articol nu împiedică părțile contractante să impună veniturile obținute din titlurile de creanță negociabile menționate la alin. (1), în conformitate cu legislația lor națională.

Articolul 8

Procedura de soluționare amiabilă

În cazul în care între părți intervin dificultăți ori îndoieli în legătură cu aplicarea ori interpretarea prezentului acord, părțile contractante depun toate eforturile pentru a soluționa respectiva problemă pe cale amiabilă.

Articolul 9

(0)

Confidențialitatea

(1)

Se păstrează confidențialitatea tuturor informațiilor furnizate și primite de către autoritatea competentă a unei părți contractante.

(2)

Informațiile furnizate autorității competente a unei părți contractante nu pot fi utilizate în niciun alt scop decât cel de impozitare directă fără consimțământul prealabil al celeilalte părți contractante.

(3)

Informațiile furnizate sunt dezvăluite numai persoanelor sau autorităților implicate în impozitarea directă și sunt utilizate de aceste persoane sau autorități numai în aceste scopuri sau în scopuri de supraveghere, inclusiv în soluționarea oricărei contestații. În aceste scopuri, informațiile pot fi dezvăluite în ședințele publice ale instanțelor judecătorești sau în celelalte proceduri judiciare.

(4)

În cazul în care autoritatea competentă a unei părți contractante consideră că informațiile pe care le-a primit de la autoritatea competentă a celeilalte părți contractante pot fi utile autorității competente a unui terț stat membru, poate transmite aceste informații autorității competente a acestui terț stat, cu acordul autorității competente ce a furnizat informațiile.

Articolul 10

Intrarea în vigoare

Prezentul acord intră în vigoare în a 30-a zi sau, în caz de nevoie, în a 3-a zi după ultima dintre datele la care fiecare dintre guverne a notificat celuilalt în scris îndeplinirea formalităților necesare din punct de vedere constituțional, iar dispozițiile sale produc efecte de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Articolul 11

(0)

Denunțarea acordului

(1)

Prezentul acord rămâne în vigoare până la data la care este denunțat de către una dintre părțile contractante.

(2)

Oricare dintre părțile contractante poate denunța acordul prin transmiterea unei notificări de denunțare celeilalte părți contractante în care se precizează împrejurările ce au condus la această notificare. Într-un asemenea caz, acordul încetează să mai producă efecte în termen de 12 luni de la transmiterea notificării.

Articolul 12

(0)

Aplicarea și suspendarea aplicării

(1)

Sub rezerva procedurii de soluționare amiabilă prevăzute la art. 8 din prezentul acord, aplicarea prezentului acord sau a unor părți ale acestuia poate fi suspendată de oricare dintre părțile contractante, suspendarea intrând în vigoare de îndată prin notificarea către cealaltă parte a împrejurărilor ce au condus la notificare, în cazul în care directiva încetează să se mai aplice, temporar sau definitiv, în conformitate cu dreptul Comunității Europene, ori în cazul în care un stat membru suspendă aplicarea legislației de punere în aplicare a acesteia. Aplicarea prezentului acord se reia de îndată ce împrejurările ce au condus la suspendare nu mai sunt valabile.

(2)

Sub rezerva procedurii de soluționare amiabilă prevăzute la art. 8 din prezentul acord, oricare dintre părțile contractante poate suspenda aplicarea prezentului acord prin notificarea către cealaltă parte a împrejurărilor ce au condus la o asemenea notificare, în cazul în care una dintre țările sau teritoriile terțe menționate la art. 17 alin. (2) din directivă încetează ulterior să aplice măsurile menționate de respectiva dispoziție. Suspendarea aplicării are loc nu mai devreme de două luni de la notificare. Aplicarea prezentului acord se reia de îndată ce măsurile sunt reintroduse de către țara sau teritoriul terț în cauză.

Articolul 13

Autoritățile competente

În sensul prezentului acord, expresia autoritate competentă înseamnă secretarul finanțelor, în cazurile în care se referă la Insulele Cayman, iar atunci când se referă la România înseamnă ministrul finanțelor publice sau un reprezentant autorizat.

Articolul 14

Punerea în aplicare

Înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, părțile contractante adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentului acord. În cazul în care există divergențe de interpretare între versiunile în diferitele limbi ale textului, are prioritate versiunea în limba engleză.

Întocmit în limbile română și engleză, toate versiunile fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,

ministrul finanțelor publice

Pentru Guvernul Insulelor Cayman,

Kenneth Jefferson,

secretarul pentru finanțe

al Guvernului Insulelor Cayman

Anexa ─────

la acord
────────
LISTA
entităților asimilate la care se face referire în art. 7
În sensul art. 7 din prezentul acord, următoarele entități sunt considerate entitate asimilată care acționează ca autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut printr-un tratat internațional:
Entități din cadrul Uniunii Europene:
Belgia
- Vlaams Gewest (Regiunea flamandă)
- Region wallonne (Regiunea valonă)
- Region bruxelloise/Brussels Gewest (Regiunea Bruxelles)
- Communaute francaise (Comunitatea franceză)
- Vlaamse Gemeenschap (Comunitatea flamandă)
- Deutschsprachige Gemeinschaft (Comunitatea germanofonă)
Bulgaria
NOTA(CTCE)
Reprezentarea grafica a entitatii asimilată care acționează ca autoritate publică în limba Bulgara se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 07.06.2007, la pagina 48, (a se vedea imaginea asociata)
Spania
- Xunta de Galicia (Executivul Regional al Galiciei)
- Junta de Andalucia (Executivul Regional al Andaluziei)
- Junta de Extremadura (Executivul Regional Extremadura)
- Junta de Castilla - La Mancha (Executivul Regional Castilla - La Mancha)
- Junta de Castilla - Leon (Executivul Regional Castilla - Leon)
- Gobierno Foral de Navarra (Guvernul Regional al Navarrei)
- Govern de les Illes Balears (Guvernul Insulelor Baleare)
- Generalitat de Catalunya (Guvernul Autonom al Cataloniei)
- Generalitat de Valencia (Guvernul Autonom al Valenciei)
- Diputacion General de Aragon (Consiliul Regional al Aragonului)
- Gobierno de las Islas Canarias (Guvernul Insulelor Canare)
- Gobierno de Murcia (Guvernul Murciei)
- Gobierno de Madrid (Guvernul Madridului)
- Gobierno de la Comunidad Autonoma del Pais Vasco/Euzkadi (Guvernul Comunității Autonome a Țării Bascilor)
- Diputacion Foral de Guipuzcoa (Consiliul Regional Guipuzcoa)
- Diputacion Foral de Vizcaya/Bizkaia (Consiliul Regional Vizcaya)
- Diputacion Foral de Alava (Consiliul Regional Alava)
- Ayuntamiento de Madrid (Consiliul Orășenesc al Madridului)
- Ayuntamiento de Barcelona (Consiliul Orășenesc al Barcelonei)
- Cabildo Insular de Gran Canaria (Consiliul Insulei Gran Canaria)
- Cabildo Insular de Tenerife (Consiliul Insulei Tenerife)
- Instituto de Credito Oficial (Instituția Creditului Public)
- Instituto Catalan de Finanzas (Instituția Financiară a Cataloniei)
- Instituto Valenciano de Finanzas (Instituția Financiară a Valenciei)
Grecia
NOTA(CTCE)
Reprezentarea grafica a entitatii asimilată care acționează ca autoritate publică în limba greaca se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 07.06.2007, la pagina 48, (a se vedea imaginea asociata)
Franța
- La Caisse d'amortissement de la dette sociale (CADES) (Fondul de Amortizare a Obligațiilor Sociale)
- L'Agence francaise de developpement (AFD) (Agenția Franceză de Dezvoltare)
- Reseau Ferre de France (RFF) (Rețeaua Franceză de Căi Ferate)
- Caisse Naționale des Autoroutes (CAN) (Fondul Național al Autostrăzilor)
- Assistance publique Hopitaux de Paris (APHP) (Asistența Publică a Spitalelor din Paris)
- Charbonnages de France (CDF) (Consiliul Francez al Cărbunelui)
- Entreprise miniere et chimique (EMC) (Întreprinderea Minieră și Chimică)
Italia
- regiuni
- provincii
- municipalități
- Cassa Depositi e Prestiti (Fondul de Depozite și Împrumuturi)
Letonia
- Pasvaldibas (guvernele locale)
Polonia
- gminy (comune)
- powiaty (districte)
- wojewodztwa (provincii)
- zwiazki gmin (asociații de comune)
- powiatow (asociații de districte)
- wojewodztw (asociații de provincii)
- miasto stoleczne Warszawa (Capitala Varșovia)
- Agencja Restrukturyzacji I Modernizacji Rolnictwa (Agenția pentru Restructurare și Modernizare a Agriculturii)
- Agencja Nieruchomosci Rolnych (Agenția Proprietăților Agricole)
Portugalia
- Regiao Autonoma da Madeira (Regiunea Autonomă a Madeirei)
- Regiao Autonoma dos Acores (Regiunea Autonomă a Insulelor Azore)
- municipalități
România
- autoritățile administrației publice locale
Slovacia
- mesta a obce (municipalități)
- Zeleznice Slovenskej republiky (Compania Slovacă de Căi Ferate)
- Statny fond cestneho hospodarstva (Fondul de Stat pentru Administrarea Drumurilor)
- Slovenske elektrarne (Centralele Electrice Slovace)
- Vodohospodarska vystavba (Societatea de Economie a Apei)
Entități internaționale:
- Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
- Banca Europeană de Investiții
- Banca Asiatică de Dezvoltare
- Banca Africană de Dezvoltare
- Banca Mondială/BIRD/FMI
- Corporația Financiară Internațională
- Banca Inter-Americană de Dezvoltare
- Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei
- EURATOM
- Comunitatea Europeană
- Corporacion Andina de Fomento (CAF) (Corporația Andina de Dezvoltare)
- Eurofima
- Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
- Banca Nordică de Investiții
- Banca Caraibeană de Dezvoltare
Dispozițiile art. 7 nu aduc atingere niciuneia dintre obligațiile internaționale pe care părțile contractante și le-au asumat în relațiile cu entitățile internaționale menționate mai sus.
Entități din țări terțe:
Entitățile ce îndeplinesc următoarele criterii:
1. Entitatea este clar considerată a fi o entitate publică în conformitate cu criteriile naționale.
2. Respectiva entitate publică este un producător din afara Uniunii Europene, care administrează și finanțează un grup de activități, în principal furnizarea de produse și servicii din afara Uniunii Europene, destinate beneficiului comunității și care sunt efectiv controlate de guvernul central.
3. Respectiva entitate publică emite cu regularitate creanțe de valoare însemnată.
4. Statul respectiv poate să garanteze că o asemenea entitate publică nu va exercita o răscumpărare înainte de termen în cazul clauzelor de reîntregire a sumei brute.
___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.