Acordul din 21 decembrie 2006
între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind controlul în comun al trecerii frontierei
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, denumite în continuare parți contractante,
în dorința lor de a simplifica controlul la frontiera în punctele de trecere a frontierei comune,
în scopul de a accelera și de a simplifica trecerea frontierei dintre România și Republica Bulgaria,
au convenit urmatoarele:
Partea I Dispoziții generale
Articolul 1
În înțelesul prezentului acord:
1. Controlul la frontiera este activitatea desfășurată de personalul de control al autoritaților competente ale statelor parților contractante, în punctele de trecere a frontierei sau în alte locuri desemnate pentru control, pentru trecerea legala a persoanelor și a mijloacelor de transport;
2. statul de teritoriu este statul părții contractante pe al cărui teritoriu se efectueaza controlul la frontiera de autoritățile celeilalte parți contractante;
3. stat vecin este statul celeilalte parți contractante;
4. teritoriu de funcționare este acea parte a statului de teritoriu în care personalul de control al statului vecin are competența de a efectua controlul la frontiera;
5. personal de control este acel personal care efectueaza controlul la frontiera din însarcinarea autoritaților competente, precum și persoanele însărcinate cu controlul asupra îndeplinirii serviciului.
Articolul 2
Autoritățile competente pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului acord sunt:
- din partea României:
- Inspectoratul General al Poliției de Frontiera Române din cadrul Ministerului Administrației și Internelor;
- din partea Republicii Bulgaria:
- Direcția Generală Poliția de Frontiera din Serviciul Național de Poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Articolul 3
Pe baza prezentului acord, parțile contractante simplifica, accelereaza și coreleaza controlul la frontiera.
Pentru realizarea acestui scop, parțile contractante înființeaza, de comun acord, pe teritoriul unuia dintre statele parților contractante, puncte comune de trecere a frontierei.
Personalul de control al statului uneia dintre parțile contractante poate efectua pe teritoriul de funcționare controlul la frontiera pe sensul de intrare și pe cel de ieșire, potrivit legislației în vigoare în propriul stat.
Prin protocoale separate semnate de către autoritățile menționate la art. 2 se stabilesc urmatoarele:
a) înființarea, schimbarea sau desființarea punctelor comune de trecere a frontierei prevăzute la alin. (2);
b) locul de înființare al punctului de trecere a frontierei, orarul de funcționare, regulile și modul de utilizare al acestuia;
c) tronsoanele de drum pe care personalul de control poate efectua în mers controlul la frontiera în mijloacele de transport;
d) amanuntele cooperarii potrivit alin. (1), pe baza legislației naționale în vigoare pe teritoriul fiecarui stat al parților contractante;
e) introducerea și reglementarea controlului comun la frontiera, prevăzut la art. 7 alin. (4);
f) teritoriile de funcționare.
Articolul 4
Teritoriul de funcționare în care se desfașoara controlul asupra traficului rutier cuprinde: încăperile, sectoarele de drum și alte obiective destinate controlului la frontiera; teritoriul de funcționare cuprinde și drumul de la frontiera de stat pâna la punctul de trecere a frontierei.
Teritoriul de funcționare în care se desfașoara controlul asupra traficului naval cuprinde: încăperile, obiectivele portuare și cele aflate la țarm care sunt destinate efectuării controlului la frontiera, precum și sectorul de apa aflat între linia de frontieră și punctele de trecere a frontierei.
Teritoriul de funcționare în care se desfașoara controlul asupra traficului feroviar cuprinde: încăperile și obiectivele destinate controlului la frontiera. În cazul în care controlul se efectueaza în mers, se considera ca trenul face parte din teritoriul de funcționare.
Partea II Controlul de frontieră
Articolul 5
În timpul controlului la frontiera, efectuat pe teritoriul de funcționare, personalul de control al statului vecin aplica legislația sa naționala referitoare la trecerea persoanelor și mijloacelor de transport peste frontiera, în aceeași măsura și în aceleași condiții ca pe teritoriul propriului stat.
Procedurile de autoritate, aplicate pe teritoriul de funcționare de către personalul de control al unei parți contractante, în conformitate cu reglementarile naționale ale acestui stat, sunt considerate ca și cum ar fi efectuate în punctul de trecere a frontierei situat pe teritoriul propriului stat.
Când o acțiune ilegala este săvârșită în teritoriul de funcționare, se considera înfaptuita pe teritoriul statului propriu.
În celelalte cazuri sunt valabile normele juridice ale statului de teritoriu.
Articolul 6
Dintre procedurile de aplicare a legii prevăzute la art. 5 alin. (2) fac parte și reținerea persoanei, precum și întreruperea calatoriei și înapoierea cu aplicarea forței, în condițiile legii statului părții contractante de care aparține personalul de control. Personalul de control al statului vecin nu are dreptul ca în statul de teritoriu sa rețina, sa aresteze sau sa duca în statul vecin pe cetațenii statului de teritoriu. Are însa dreptul sa duca aceste persoane, chiar și cu folosirea forței, în încăperile destinate personalului de control al statului vecin sau în punctele de trecere a frontierei ale statului de teritoriu, în scopul redactarii în scris a actelor constatatoare.
În cazul masurilor luate potrivit dispozițiilor alin. (1), acestea trebuie luate împreuna cu persoana de control aparținând statului de teritoriu.
În ceea ce privește dreptul la azil, se aplică legislația naționala a statului de teritoriu.
Articolul 7
Pe teritoriul de funcționare, controlul la frontiera efectuat de personalul de control al statului din care se iese este, de regula, anterior controlului la frontiera efectuat de personalul de control al statului în care se intra.
Efectuarea controlului de personalul de control al statului în care se intra este permisa după încheierea controlului la frontiera de personalul de control al statului din care se iese și numai asupra persoanelor și mijloacelor de transport controlate deja de personalul de control al statului din care se iese. Aceeași regula se aplică și în cazul în care personalul de control al statului din care se iese renunța la efectuarea controlului și informeaza despre aceasta personalul de control al statului vecin.
După începerea controlului la intrare, personalul de control al statului din care se iese nu mai are dreptul de a efectua activitățile de control la frontiera. În măsura în care, după începerea controlului la intrare, exista banuiala săvârșirii unei fapte pedepsite de legea statului de ieșire sau se constata ulterior prezența unei persoane date în urmărire în teritoriul de funcționare, personalul de control al statului de ieșire are dreptul de a repeta controlul la frontiera, după informarea prealabila a personalului de control al statului de intrare.
Controlul la frontiera poate fi efectuat și în același timp de personalul de control al statelor parților contractante.
Articolul 8
De comun acord, personalul de control al parților contractante se poate abate de la ordinea stabilita la art. 7 alin. (1), în măsura în care acest lucru este necesar în vederea efectuării unui control rapid la frontiera. În asemenea cazuri personalul de control al statului de intrare constata neregulile și informeaza autoritățile de control ale statului de ieșire, în vederea întreruperii calatoriei și înapoierii persoanelor și mijloacelor de transport pe teritoriul statului de ieșire. Dacă doresc sa adopte asemenea măsuri, iar personalul de control al statului de intrare nu a încheiat controlul în privința acestor persoane și mijloace de transport, atunci persoanele implicate și mijloacele de transport vor fi predate personalului de control al statului de ieșire.
Sumele de bani încasate ori reținute în cursul controlului la frontiera efectuat în statul de teritoriu de personalul de control al statului vecin sau sumele avute asupra lor de aceștia în interesul serviciului, precum și bunurile confiscate sau reținute pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu pot fi duse în statul vecin în baza prezentului acord.
Articolul 9
Nu se poate refuza revenirea în statul de ieșire a persoanelor înapoiate de personalul de control al statului de intrare.
În cursul aplicarii masurilor prevăzute la alin. (1), personalul de control al parților contractante se informeaza și se sprijina reciproc.
Personalul de control al parților contractante se informeaza reciproc și asupra limitarilor temporare ale circulației, precum și asupra obstacolelor din circulație aparute pe teritoriile statelor parților contractante.
Articolul 10
Potrivit legislațiilor naționale ale statelor parților contractante, autoritățile competente pot aproba trecerea frontierei și în afara punctelor de trecere a frontierei aflate în funcțiune sau prin punctele temporare de trecere a frontierei, în situații justificate, după ce s-a convenit în prealabil data, perioada și locul trecerii persoanelor și a mijloacelor de transport.
Partea III Personalul de control
Articolul 11
Autoritățile statului de teritoriu asigura aceeași protecție și ajutor în teritoriul de funcționare personalului de control al statului vecin ca și pentru propriul personal de control. Acțiunilor ilegale savârșite împotriva personalului de control al statului vecin, în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, li se aplică dispozițiile legale ale statului de teritoriu privind protecția persoanelor oficiale și a acțiunilor de autoritate ale acestora.
Solicitarilor de recuperare a pagubelor care au fost produse pe teritoriul de funcționare de personalul de control al statului vecin, pentru care raspunderea aparține statului, le sunt aplicabile reglementarile statului vecin ca și cum acțiunile pagubitoare s-ar fi produs în statul vecin. În cursul promovarii unor asemenea acțiuni, cetațenii statului de teritoriu beneficiaza de aceleași drepturi ca și cetațenii statului vecin.
Articolul 12
Personalul de control al statului vecin poate intra, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în statul de teritoriu cu legitimații de serviciu prevăzute cu fotografie, prin punctele de trecere a frontierei care duc la teritoriul de funcționare unde își desfașoara activitatea, și are dreptul sa rămână pe acest teritoriu de funcționare pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. La cererea personalului de control al statului de teritoriu, trebuie să prezinte aceasta legitimație de serviciu.
Șefii punctelor de trecere a frontierei își comunică reciproc numele și legitimațiile de serviciu ale personalului de control iar, la cerere, confirma prezența în scop de serviciu a personalului respectiv pe teritoriul de funcționare.
Prezentul acord nu aduce atingere unor interdicții de intrare în țara pentru unele persoane de control ale statului vecin. În asemenea situații trebuie informat neîntârziat șeful punctului de trecere a frontierei.
Articolul 13
În vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, precum și pe drumul la și de la teritoriul de funcționare, personalul de control al statului vecin are dreptul să își poarte uniforma, insigna și armamentul din dotare, precum și dotarea de serviciu necesară. În statul de teritoriu poate folosi armamentul din dotare doar în cazurile strict prevăzute de legea sa naționala.
În legătură cu acțiunile ilegale înfaptuite de personalul de control al statului vecin, autoritățile competente ale statului de teritoriu trebuie să informeze autoritatea de serviciu a făptuitorului, pentru a lua masurile necesare, potrivit legislației naționale a statului de care aparține faptuitorul.
Articolul 14
Personalul de control al statului vecin este scutit în statul de teritoriu de toate obligațiile civile, personale și materiale stabilite potrivit legislației statului de teritoriu pentru cetațenii proprii.
Articolul 15
Dacă persoana de control a statului vecin își pierde viața, este ranita sau lucrul aflat asupra sa este deteriorat, distrus ori sustras în statul de teritoriu pe timpul executarii serviciului, atunci în legătură cu cererile de despăgubire se va aplica legislația în vigoare din statul vecin.
Pretențiile izvorâte din paguba pot fi promovate și în fața instanței unuia dintre statele parților contractante, pe al cărui teritoriu cel în drept de a primi despăgubiri are dreptul de a se adresa justiției.
Dispozițiile alin. (1) și (2) trebuie aplicate în același înțeles pentru promovarea cererilor de despăgubire privind pagubele produse de persoana de control a statului vecin în timpul șederii în interes de serviciu în statul de teritoriu, dar în afara îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Partea IV Puncte de trecere a frontierei
Articolul 16
Încăperile destinate personalului de control al statului vecin vor fi marcate cu panouri oficiale și cu stema statului vecin.
Inscripțiile de pe încăperile de serviciu destinate personalului de control al statului vecin vor fi în limbile româna și bulgara.
Condițiile de folosire și întreținere a încaperilor de serviciu ale statului vecin aflate în statul de teritoriu se convin de parțile contractante prin contracte de drept civil, conform legislației statului de teritoriu.
Articolul 17
Înscrisurile, documentele, precum și echipamentele de serviciu aflate asupra personalului de control al statului vecin, utilizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sunt scutite de verificare și sechestru de către funcționarii statului de teritoriu.
Articolul 18
Statul de teritoriu aproba înființarea mijloacelor de telecomunicații necesare funcționarii punctelor de trecere a frontierei aparținând statului vecin, precum și cuplarea acestor instalații la instalațiile corespunzătoare ale statului vecin. Legaturile cu locurile de serviciu ale statului vecin se utilizeaza numai în interes de serviciu. Aceste legaturi sunt considerate ca legaturi interne cu statul vecin. Fiecare parte contractantă asigura mentenanța pentru instalațiile pe care le-a realizat.
În alte situații sunt valabile acele reglementari juridice ale statelor parților contractante, care se referă la înființarea, întreținerea și utilizarea mijloacelor de telecomunicații de pe teritoriul lor.
Pe baza de reciprocitate, fiecare parte contractantă se obliga să asigure pentru cealalta parte contractantă, pe teritoriul propriu, o camera tehnica și o rețea separata fizic de propriile rețele.
Partea V Punerea în aplicare a acordului
Articolul 19
Pentru coordonarea activităților, parțile contractante organizeaza întâlniri între șefii autoritaților competente menționate la art. 2 sau reprezentanții împuterniciți în acest sens. Componența echipelor care vor participa la întâlniri, durata acestora și ordinea de zi vor fi stabilite de comun acord.
Pentru punerea în aplicare a prezentului acord, șefii autoritaților competente aratate la art. 2 sau persoanele împuternicite de aceștia pot încheia protocoale de cooperare.
Articolul 20
Întâlnirile dintre conducătorii autoritaților competente prevăzute la art. 2 sau persoanele împuternicite de către aceștia se desfașoara alternativ pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Bulgaria.
Cheltuielile ocazionate de aceste întâlniri vor fi suportate de către partea organizatoare, cu excepția cheltuielilor legate de transportul tur-retur în România, respectiv Republica Bulgaria.
Partea VI Dispoziții finale
Articolul 21
Diferendele aparute în privința aplicarii prezentului acord se rezolva de autoritățile competente ale parților contractante, ceea ce nu exclude rezolvarea acestora pe cale diplomatica.
Articolul 22
Oricare dintre parțile contractante poate suspenda temporar, cu sau fără restricții locale, aplicarea acordului sau a unor dispoziții ale acestuia din motive de securitate naționala sau alt interes general ce impune acest lucru, informând urgent despre această măsură cealalta parte contractantă.
Articolul 23
Prezentul acord nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor parților contractante rezultate din alte acorduri internaționale la care ele sunt parte.
Articolul 24
Prezentul acord intră în vigoare la data primirii ultimei notificari cu privire la îndeplinirea procedurilor interne de intrare în vigoare.
Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de 5 ani și se prelungește automat pe perioade de câte 5 ani, dacă niciuna din parțile contractante, cu 6 luni înainte de încetarea termenului de valabilitate a acestuia, nu anunța despre intenția sa de a-l denunța.
Prezentul acord poate fi modificat sau completat de comun acord de către parțile contractante, aceste modificari și completari intrând în vigoare potrivit prevederilor alin. (1).
Prezentul acord poate fi denunțat de oricare dintre parțile contractante. În cazul denunțarii acordului, acesta își înceteaza valabilitatea după 6 luni de la data la care una dintre parțile contractante a comunicat în scris, pe cale diplomatica, despre încetarea valabilitații acestuia.
Semnat la București la data de 21 decembrie 2006, în doua exemplare originale, în limbile româna și bulgara, toate textele fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Vasile Blaga,
ministrul administrației
și internelor
Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,
Konstantin Andreev,
ambasadorul extraordinar
și plenipotențiar
al Republicii Bulgaria la București
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.