Normele din 4 iulie 2007
de aplicare a prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 72/2007 26 martie 2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților
Are ca temei 2
- Legea nr. 72/2007 26 martie 2007 (prevederi anume) privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților
- Legea nr. 72/2007 26 martie 2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților
Articolul 1
În sensul prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, denumita în continuare lege, prin angajator se înțelege persoana juridica sau persoana fizica cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenția, reprezentanța din România a unei persoane juridice straine cu sediul în strainatate, autorizata potrivit legii, care încadreaza forța de muncă în condițiile legii.
Articolul 2
Beneficiaza de stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege angajatorii care, pe perioada vacanțelor stabilita potrivit legii, încadreaza în munca elevi și studenți în baza:
a) unui contract individual de muncă pe durata determinata, încheiat în condițiile legii, cu norma întreaga sau, după caz, cu timp parțial;
b) unui contract de muncă temporara numai dacă durata misiunii de muncă temporara este egala sau mai mica decât durata vacanței.
Stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 reprezinta o sumă egala cu 50% din salariul de baza minim brut pe țara garantat în plata stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna pentru care se acordă acest stimulent financiar.
Articolul 3
Stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege se acordă angajatorilor care încadreaza în munca elevi și studenți pe perioada de vacanța în condițiile art. 2, de la data începerii perioadei de vacanța, stabilita potrivit legii, dacă încadrarea s-a facut la acea data sau, după caz, de la data încadrarii în munca a elevilor/studenților în situația în care încadrarea în munca a acestor categorii de persoane este ulterioară datei începerii perioadei de vacanța stabilite potrivit legii și pâna la data ultimei zile, inclusiv, din perioada de vacanța în care au fost încadrați în munca elevii și studenții respectivi, dar nu pentru mai mult de 60 de zile lucratoare în anul calendaristic respectiv.
Nu beneficiaza de stimulentul financiar prevăzut la art. 1 din lege:
a) angajatorii care încadreaza în munca elevi și studenți anterior datei de începere a vacanței stabilite potrivit legii, pentru elevii și studenții respectivi;
b) angajatorii care au beneficiat, pentru elevii și studenții respectivi, de stimulentul financiar prevăzut la art. 1 din lege pentru o perioadă de 60 de zile lucratoare în cursul anului calendaristic.
Articolul 4
În vederea acordarii stimulentului financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege, angajatorii încheie cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeana, respectiv a municipiului București, în termen de 30 de zile de la data angajarii elevilor și studenților aflați în perioada vacanțelor, o convenție al carei model este prevăzut în anexa nr. 1.
În vederea încheierii convenției prevăzute la alin. (1) angajatorii depun la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeana, respectiv a municipiului București, o cerere însoțita de urmatoarele documente:
a) tabel nominal cuprinzând elevii și studenții încadrați în munca pe perioada vacanțelor, întocmit potrivit anexei la convenția al carei model este prevăzut în anexa nr. 1;
b) adeverința eliberata de instituția de învațamânt prin care se atesta ca persoana are statut de elev sau, după caz, de student și urmeaza cursurile într-o instituție de învațamânt de stat sau particular, înființată potrivit legii, cuprinzând și precizarea expresa a perioadei de vacanța;
c) actul de identitate al elevului sau studentului, în copie;
d) copia contractului de muncă prevăzut la art. 2, încheiat cu respectarea condițiilor de vârsta și a regimului legal al muncii tinerilor, înregistrat, după caz, la inspectoratul teritorial de muncă, conform prevederilor legale;
e) declarație pe propria raspundere a angajatorului, din care să rezulte ca angajatorul nu se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 alin. (2).
Articolul 5
Stimulentul financiar prevăzut la art. 1 din lege se acordă angajatorilor, lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat de către elevii și studenții în cauza pe perioada de vacanța din luna respectiva, fără a depași numărul de ore corespunzătoare programului normal de lucru.
Stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege nu se acordă pentru perioada concediului de odihnă cuvenit.
În perioada în care raporturile de muncă ale elevilor și studenților încadrați în munca pentru care a fost încheiata convenția prevăzută la art. 4 sunt suspendate potrivit legii, stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege nu se acordă.
Perioada de suspendare a raporturilor de muncă prevăzută la alin. (3) nu face parte din perioada maxima de acordare a stimulentului financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege.
Articolul 6
Pentru a beneficia de suma cuvenita potrivit art. 1 din lege, aferenta unei luni, angajatorii au obligația de a depune la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeana, respectiv a municipiului București, pâna la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj aferente lunii respective, urmatoarele documente:
a) declarația lunara privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj aferenta lunii respective, în original și în copie;
b) tabel nominal întocmit potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2;
c) pontaj și statul de plată, în copie.
Angajatorii care nu depun documentele prevăzute la alin. (1) în termen sau le completeaza altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate nu beneficiaza de stimulentul prevăzut la art. 1 din lege, cuvenit pentru luna respectiva.
Perioada pentru care nu se acordă stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege, din motivele prevăzute la alin. (2), face parte din perioada de acordare a stimulentului financiar prevăzută la art. 3 alin. (1) și în condițiile convenției încheiate potrivit prevederilor art. 4.
Articolul 7
Suma reprezentând stimulentul financiar cuvenita conform art. 1 din lege se deduce de către angajator din contribuția de asigurări pentru șomaj datorata de angajator, pe care acesta este obligat, conform legii, sa o vireze lunar în contul bugetului asigurarilor pentru șomaj.
În cazul în care suma cuvenita reprezentând stimulentul financiar este mai mare, diferența se plătește prin intermediul agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, din bugetul asigurarilor pentru șomaj, în termen de 5 zile lucratoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 6 alin. (1).
Articolul 8
Stabilirea și încetarea drepturilor angajatorilor de a beneficia, potrivit legii, de stimulentul financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege se fac în baza deciziei emise de directorul executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.
Articolul 9
Dreptul de control cu privire la acordarea în condițiile legii a stimulentului financiar lunar prevăzut la art. 1 din lege se exercită de către organele de control din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, care constata îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea stimulentului financiar, stabilesc eventualele debite și aplica, după caz, sancțiunile prevăzute de lege.
Articolul 10
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 ───────
la normele metodologice ─────────────────────── CONVENȚIE Nr. .........../.......... Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului ............./Municipiului București, reprezentata prin ..............., având funcția de ............, denumita în continuare agenția, și persoana juridica (fizica) ........, codul de identificare fiscala ..........., reprezentata prin ......., având funcția de ......, denumita în continuare angajatorul, convin urmatoarele: Art. 1. - (1) Angajatorul încadreaza în munca, în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, denumita în continuare Legea nr. 72/2007 , un numar de: a) ........... persoane având statut de elev, în perioada de vacanța cuprinsa între data de ........ și data de ...............; b) ........... persoane având statut de student, în perioada de vacanța cuprinsa între data de .......... și data de ................. . (2) Tabelul nominal cu elevii și/sau studenții încadrați în munca este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta convenție. Art. 2. - Angajatorul se obliga: a) sa deduca, în condițiile legii, din suma reprezentând contribuția de ............%*) suma cuvenita potrivit art. 1 din Legea nr. 72/2007 ; b) să depună, pentru verificarea și acordarea sumei cuvenite potrivit art. 1 din lege, odata cu declarația lunara privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj aferenta lunii respective și tabelul prevăzut la art. 4 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 726/2007, însoțit de copii de pe pontaj și statul de plată; c) să depună declarația lunara privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj și documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, pâna la expirarea termenului legal pentru depunerea acestei declarații; d) sa comunice agenției orice modificare a condițiilor care au condus la încheierea prezentei convenții, derularea acesteia și acordarea stimulentului financiar lunar prevăzut de lege; e) să respecte prevederile Legii nr. 72/2007 , precum și prevederile din cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 726/2007. Art. 3. - (1) Agenția se obliga sa acorde sumele cuvenite angajatorului potrivit Legii nr. 72/2007 , în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin deducere de către angajator din contribuția de ....... %*) pe care acesta este obligat sa o vireze lunar la bugetul asigurarilor pentru șomaj. _______ (2) În situația în care sumele cuvenite angajatorului potrivit Legii nr. 72/2007 , în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt mai mari, diferența se plătește de agenție conform prevederilor art. 7 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 726/2007. Art. 4. - (1) Agenția își exercită dreptul de control asupra: a) îndeplinirii condițiilor legale pentru încheierea prezentei convenții, derularea acesteia și acordarea stimulentului financiar lunar prevăzut de Legea nr. 72/2007 ; b) respectarii de către angajator a obligațiilor prevăzute de prezenta convenție. (2) În situația constatarii nerespectarii condițiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenții și pentru acordarea stimulentului financiar lunar prevăzut de Legea nr. 72/2007 , precum și a nerespectarii de către angajator a obligațiilor sale, agenția va aplica sancțiunile prevăzute de lege și va recupera debitele conform legii. Agenția Angajator Director executiv, Director general sau ................ altă persoană autorizata, .................
*) Cota contribuției datorate de angajatori la bugetul asigurarilor pentru șomaj, potrivit legii.
Anexa ───────
la convenție ──────────── Date de identificare a angajatorului: Angajatorul (denumirea/numele) ....................... Codul de identificare fiscala ........................ Cod CAEN ............................................. Sediul/Adresa ........................................ Contul/Banca ......................................... Telefon/Fax .......................................... E-mail/Pagini internet ............................... TABEL NOMINAL cu elevii și/sau studenții încadrați în munca în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților Convenția nr. ....../.......... Perioada de vacanța este cuprinsa între data de............ și data de ................. . Nr. crt. Numele și prenumele Codul numeric personal Categoria de persoane (elev/student) Data angajării Numărul și data încheierii contractului de muncă Tipul contractului de muncă*) Ocupația, cod COR Numărul de zile lucrătoare pentru care s-a mai acordat în cursul anului stimulentul financiar**) Semnătura angajatului 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Angajator Director general sau altă persoană autorizata, ............................................. _________
*) Coloana 6 se completeaza în același mod în care se completeaza rubrica "Tip contract" din cuprinsul "Declarației privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj", așa cum se prevede în cap. 1 din anexa nr. 1 la Procedura privind declararea lunara de către angajatori a evidenței nominale a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj, aprobata prin Ordinul ministrului muncii, solidaritații sociale și familiei nr. 405/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Notă
**) Coloana 8 se completeaza cu numărul de zile lucratoare pentru care angajatorul a mai beneficiat în cursul anului calendaristic, pentru elevul/studentul respectiv, de stimulentul financiar, în condițiile legii.
Anexa 2 ───────
la normele metodologice ─────────────────────── TABEL NOMINAL cu elevii și/sau studenții încadrați în munca în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, pentru stabilirea sumelor cuvenite angajatorilor din bugetul asigurarilor pentru șomaj luna .......... anul .............. Convenția nr. ....................../ ................... Date de identificare a angajatorului: Angajatorul (denumirea/numele) .......................... Codul de identificare fiscala ........................... Cod CAEN ................................................ Sediul/Adresa ........................................... Contul/Banca ............................................ Telefon/Fax ............................................. E-mail/Pagini internet .................................. Nr. crt. Numele și prenumele Codul numeric personal Categoria de persoane (elev/student) Tipul contractului de muncă*) Numărul orelor efectiv lucrate**) Suma cuvenită pentru timpul efectiv lucrat***) Numărul de zile lucrătoare din lună, pentru care se acordă, în condițiile legii, stimulentul financiar****) Observații*****) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 TOTAL sumă cuvenită în condițiile Legii nr. 72 /2007: Angajator Director general sau altă persoană autorizata, ........................ ___________ *****) Coloana 8 se completeaza, după caz, cu data și motivul încetarii/suspendarii/reluării după suspendare a raporturilor de muncă, respectiv cu perioada de concediu de odihnă. -------
*) Coloana 4 se completeaza în același mod în care se completeaza rubrica "Tip contract" din cuprinsul "Declarației privind evidența nominala a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj", așa cum se prevede în cap. 1 din anexa nr. 1 la Procedura privind declararea lunara de către angajatori a evidenței nominale a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurarilor pentru șomaj, aprobata prin Ordinul ministrului muncii, solidaritații sociale și familiei nr. 405/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Notă
**) Coloana 5 se completeaza cu numărul orelor efectiv lucrate în perioada de vacanța din luna respectiva.
Notă
***) Coloana 6 se completeaza cu suma cuvenita lunar angajatorului, în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrarii în munca a elevilor și studenților, pentru elevul/studentul respectiv.
Notă
****) Coloana 7 se completeaza cu numărul de zile lucratoare din luna, pentru care se acordă, în condițiile legii, stimulentul financiar.
Notă
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.