Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 643/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
28 iunie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 518 din 1 august 2007
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.077 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dacian-Ștefan Tomoioagă în Dosarul nr. 12.414/325/2006 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 12.414/325/2006, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dacian-Ștefan Tomoioagă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile de lege criticate sunt de strictă aplicare și interpretare și vizează exclusiv cererea de desfacere a căsătoriei, iar nu și celelalte cereri incidentale, obligativitatea prezenței pârâtului în proces constituind o încălcare a dreptului la apărare.

Judecătoria Timișoara arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul arată că reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepție de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenței personale a părților în fața instanței de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularități esențiale a domeniului supus incidenței sale, respectiv procesul de divorț. Așadar, exigența impusă de textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la apărare al părților, în condițiile în care, pentru valorificarea sa, art. 24 din Constituție le recunoaște acestora dreptul de a fi asistate, iar nu și pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reține că reglementarea în cauză contravine prevederii constituționale.

Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat, referitor la obligația părților de a se înfățișa personal în fața instanțelor de fond în cazul unui proces de divorț, nu aduce atingere dreptului părților ca pe parcursul întregului proces să-și valorifice pretențiile sau să dovedească netemeinicia pretențiilor adversarului, prevalându-se de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces public.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar".

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 421 din 14 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 15 decembrie 2004, Curtea a statuat că este unanim admis că, dat fiind obiectul său, care implică antamarea de către instanță a unor aspecte ținând de viața intimă și familială a părților în litigiu, procesul de divorț în întregul său, și nu doar acțiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecății, are caracter strict personal.

Așa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepție de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenței personale a părților în fața instanței de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularități esențiale a domeniului supus incidenței sale, respectiv procesul de divorț.

Curtea a constatat că exigența astfel justificată nu aduce atingere dreptului la apărare al părților, în condițiile în care, pentru valorificarea sa, alin. (2) al art. 24 din Constituție le recunoaște acestora dreptul de a fi asistate - ceea ce art. 614 din Codul de procedură civilă permite -, iar nu și pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reține că reglementarea în cauză contravine prevederii constituționale. O atare dihotomie implică în mod necesar realizarea unei distincții conceptuale clare între "asistare", care presupune prezența fizică a părții în instanță, asistată de avocat, și "reprezentare", când partea nu este prezentă fizic, fiind reprezentată, deci substituită juridic de un mandatar care poate fi avocat sau o terță persoană împuternicită de parte.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dacian-Ștefan Tomoioagă în Dosarul nr. 12.414/325/2006 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.