Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 22 aprilie 1968

cu privire la salvarea astronautilor, reintoarcerea astronautilor și restituirea obiectelor lansate în spațiul extraatmosferic

prezumat în vigoare

Data actului
22 aprilie 1968
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 11 din 28 ianuarie 1971
Structură
10 articole · 8.869 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Părțile contractante,

ținînd seama de importanța considerabila a Tratatului privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea și folosirea spațiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri ceresti, care prevede că astronautilor li se va acorda tot ajutorul posibil în caz de accident, de primejdie sau de aterizare forțată, ca reintoarcerea astronautilor se va efectua prompt și în toată siguranța și ca toate obiectele lansate în spațiul extraatmosferic vor fi restituite,

nazuind sa dezvolte și sa dea o expresie mai concretă acestor obligații,

dorind sa favorizeze cooperarea internationala în materie de explorare și folosirea pașnică a spațiului extraatmosferic, animate de sentimente de umanitate,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Fiecare parte contractantă care afla sau constata ca echipajul unei nave spatiale a fost victima unui accident sau se afla în primejdie, a amerizat fortat ori involuntar pe un teritoriu supus jurisdicției sale, a aterizat fortat în largul marii sau a aterizat în orice alt loc care nu este supus jurisdicției vreunui stat:

a) va informa de îndată autoritatea locului de lansare sau, dacă nu o poate identifica și comunică imediat cu ea, va difuza de îndată aceasta informație prin toate mijloacele de comunicație adecvate de care dispune;

b) va informa de îndată pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, căruia îi va reveni sarcina sa difuzeze fără întîrziere aceasta informație prin toate mijloacele de comunicație adecvate de care dispune.

Articolul 2

În cazul în care, în urma unui accident, primejdie sau aterizare forțată ori involuntara, echipajul unei nave spatiale aterizeaza pe un teritoriu supus jurisdicției unei părți contractante, aceasta va lua de îndată toate măsurile posibile pentru a-i asigura salvarea și a-i acorda tot ajutorul necesar. Ea va informa autoritatea de lansare, precum și pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, de măsurile pe care le ia și de progresele realizate. Dacă ajutorul autorității de lansare poate înlesni o salvare prompta de cercetare și de salvare, autoritatea de lansare va coopera cu partea contractantă pentru ca aceste operații de cercetare și de salvare să fie conduse cu eficacitate. Aceste operații vor avea loc sub direcția și controlul părții contractante, care va acționa consultandu-se în mod strâns și continuu cu autoritatea de lansare.

Articolul 3

Dacă se afla sau se constată că echipajul unei nave spatiale a amerizat în largul marii sau a aterizat în orice alt loc care nu este supus jurisdicției unui stat, acele părți contractante care sînt în măsura de a veni în ajutor își vor da concursul, dacă va fi necesar, la operațiile de cercetare și de salvare a acestui echipaj, pentru a-i asigura o salvare prompta. Ele vor informa autoritatea de lansare și pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite de măsurile pe care le iau și de progresele realizate.

Articolul 4

În cazul în care, în urma unui accident, a primejdiei sau a aterizarii ori amerizarii forțate sau involuntare, echipajul unei nave spatiale aterizeaza pe un teritoriu supus jurisdicției unei părți contractante, ori a fost găsit în largul marii sau în orice alt loc care nu este supus jurisdicției vreunui stat, el va fi predat de îndată și în condițiile cuvenite de securitate reprezentanților autorității de lansare.

Articolul 5

1. Fiecare parte contractantă care se afla sau constata ca un obiect spatial sau elemente constitutive ale acestuia au căzut pe Pămînt fie pe un teritoriu supus jurisdicției sale, fie în largul marii ori în oricare loc care nu depinde de jurisdicția vreunui stat, va informa autoritatea de lansare și pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

2. Fiecare parte contractantă care își exercită jurisdicția asupra teritoriului pe care a fost descoperit un obiect spatial sau elemente constitutive ale acestuia va lua, la cererea autorității de lansare și cu asistența acestei autorități, dacă va fi cerută, măsurile pe care le va socoti posibile pentru recuperarea obiectului sau a elementelor sale constitutive.

3. La cererea autorității de lansare, obiectele lansate în spațiul extraatmosferic sau elementele lor constitutive, găsite dincolo de limitele teritoriale ale autorității de lansare, vor fi predate reprezentanților autorității de lansare sau ținute la dispoziția lor, aceasta autoritate fiind ținuta sa furnizeze, la cerere, date de identificare înainte de restituirea obiectelor.

4. Totuși, independent de dispozițiile paragrafelor 2 și 3 ale prezentului articol, oricare parte contractantă, avînd motive de a crede ca un obiect spatial sau elemente constitutive ale acestuia, care au fost descoperite pe un teritoriu supus jurisdicției sale sau pe care le-a recuperat în oricare alt loc sînt, prin natura lor, primejdioase sau vătămătoare, poate informa autoritatea de lansare, care va lua de îndată măsuri eficace sub direcția și controlul părții contractante menționate pentru a elimina orice pericol posibil de prejudiciu.

5. Cheltuielile angajate pentru îndeplinirea obligațiilor privind recuperarea și restituirea unui obiect spatial sau a elementelor constitutive ale acestuia, conform dispozițiilor paragrafelor 2 și 3 din prezentul articol, vor fi în sarcina autorității de lansare.

Articolul 6

În înțelesul prezentului acord, expresia autoritate de lansare se referă la statul răspunzător de lansare sau, dacă o organizație interguvernamentală internationala are responsabilitatea lansării, la aceasta organizație, cu condiția ca ea sa declare ca accepta drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul acord și ca o majoritate a statelor membre ale acestei organizații să fie părți contractante la prezentul acord și la tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în materie de explorare și folosire a spațiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri ceresti.

Articolul 7

1. Prezentul acord va fi deschis spre semnare tuturor statelor. Orice stat care nu va fi semnat prezentul acord înaintea intrării sale în vigoare conform paragrafului 3 al prezentului articol va putea adera la acest acord în orice moment.

2. Prezentul acord va fi supus ratificării statelor semnatare. Instrumentele de ratificare și instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă guvernele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii și Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care sînt desemnate ca guverne depozitare.

3. Prezentul acord va intra în vigoare după ce cinci guverne, inclusiv cele care sînt desemnate ca guverne depozitare conform prezentului acord, vor fi depus instrumentele lor de ratificare.

4. Fața de statele ale căror instrumente de ratificare sau de aderare vor fi depuse după intrarea în vigoare a prezentului acord, acesta își va produce efectele la data depunerii instrumentului lor de ratificare sau de aderare.

5. Guvernele depozitare vor informa neîntârziat toate statele care vor fi semnat prezentul acord sau vor fi aderat la el asupra datei fiecărei semnături, datei depunerii fiecărui instrument de ratificare a prezentului acord, datei intrării în vigoare a acordului, precum și oricărei alte comunicări.

6. Prezentul acord va fi înregistrat de guvernele depozitare în conformitate cu articolul 102 al Cartei Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 8

Oricare stat parte la prezentul acord poate propune amendamente la acesta. Amendamentele vor produce efecte față de fiecare stat parte la acord care a acceptat amendamentele, de îndată ce vor fi fost acceptate de majoritatea statelor părți la acord și, ulterior, față de fiecare dintre celelalte state părți la acord, la data la care el va fi acceptat amendamentele.

Articolul 9

Oricare stat parte la acord va putea notifica în scris guvernelor depozitare retragerea sa din acord, după un an de la intrarea lui în vigoare. Aceasta retragere va produce efecte după un an din ziua în care se va fi primit notificarea.

Articolul 10

Prezentul acord, redactat în limbile engleza, rusa, spaniola, franceza și chineza, ale cărui texte sînt deopotrivă autentice, va fi depus în arhivele guvernelor depozitare. Copii certificate de pe prezentul acord vor fi adresate de către guvernele depozitare guvernelor statelor care vor fi semnat acordul sau care vor fi aderat la el.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.