Ordin · Ministerul Sănătății Publice

Ordinul nr. 1338/2007

pentru aprobarea Normelor privind structura funcțională a cabinetelor medicale și de medicină dentară

prezumat în vigoare

Data actului
31 iulie 2007
Emitent
Ministerul Sănătății Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 575 din 22 august 2007
Citat de
5 acte
Citează
4 acte
Structură
15 articole, 1 anexă · 15.712 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile titlului I "Sănătatea publică" din

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 124/1998

privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 862/2006

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare al Direcției generale politici, strategii și managementul calității în sănătate și al Autorității de Sănătate Publică nr. E.N. 8.124 din 31 iulie 2007,

ministrul sănătății publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Normele privind structura funcțională a cabinetelor medicale și de medicină dentară, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prevederile prezentului ordin referitoare la cabinetele de medicină dentară se aplică și cabinetelor înființate de dentiști.

Articolul 3

Direcția generală politici, strategii și managementul calității în sănătate, Autoritatea de Sănătate Publică și Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății Publice și autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile

Ordinului ministrului sănătății nr. 349/2005

pentru aprobarea Normelor privind structura funcțională a cabinetelor medicale în vederea autorizării sanitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 18 aprilie 2005, precum și prevederile pct. 1, 2 și 3 din anexa nr. 1 la Procedurile de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, construcție, amenajare și reglementare sanitară a funcționării obiectivelor și a activităților desfășurate în acestea, altele decât cele supuse înregistrării în registrul comerțului, aprobate prin

Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 117/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 18 martie 2002.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății publice,
Ervin Zoltan Szekely,
secretar de stat
București, 31 iulie 2007.
Nr. 1.338.

Anexa NORME

privind structura funcțională a cabinetelor

medicale și de medicină dentară

Articolul 1

În vederea funcționării, cabinetele medicale și de medicină dentară, înființate și organizate în condițiile legii, trebuie să obțină autorizația sanitară de funcționare.

Articolul 2

Autorizația sanitară de funcționare a cabinetelor medicale și de medicină dentară se eliberează de către autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformării la prezentele norme privind structura funcțională, normele de igienă și sănătate publică, și se vizează anual.

Articolul 3

Pentru cabinetele medicale și de medicină dentară înființate de medici și medici dentiști, organizate în cabinete medicale grupate, asociate, societăți civile medicale, societăți comerciale cu obiect unic de activitate și având puncte de lucru aflate în locații diferite se eliberează câte o autorizație sanitară de funcționare separată pentru fiecare punct de lucru (cabinet medical și de medicină dentară).

Articolul 4

Autorizația sanitară de funcționare se eliberează la cererea reprezentantului legal al cabinetului medical și de medicină dentară.

Articolul 5

Inspecția sanitară de stat județeană, respectiv a municipiului București, verifică periodic respectarea condițiilor igienico-sanitare și a structurii spațiilor funcționale prevăzute, în funcție de profilul de activitate.

Articolul 6

(1)

Din punctul de vedere al structurii spațiilor cu destinația de cabinete medicale și de medicină dentară și al circuitelor funcționale, autorizațiile sanitare de funcționare, eliberate în baza unor reglementări anterioare pentru cabinete medicale și de medicină dentară care și desfășoară activitatea la data prezentului ordin în spațiile respective, și mențin valabilitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme.

(2)

Spațiile destinate activității cabinetelor medicale și de medicină dentară pot suferi modificări structurale, de circuite și acces la utilități, în vederea asigurării unei cât mai bune adaptări funcționale, cu respectarea prevederilor legale privind siguranța în construcții și în măsura posibilităților tehnico-constructive oferite de spațiu. Autoritățile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, consiliază reprezentanții legali ai cabinetelor privind circuitele funcționale și avizează proiectele de modificări.

(3)

Cabinetul medical va avea în componența minimă sală de așteptare, grup sanitar, sală de tratamente, cabinet de consultații propriu-zis și spații de depozitare.

a) Sala de așteptare se va amenaja astfel încât fiecare loc de ședere să beneficieze de o suprafață minimă de 1/1,5 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru adulți, și 1,5/2 mp/persoană, în cazul cabinetelor pentru copii (inclusiv persoana însoțitoare).

b) Cabinetul de consultații propriu-zis va avea o suprafață minimă de 9 mp și acces la o chiuvetă racordată la apă curentă, caldă și rece.

c) Sala de tratamente, cu o suprafață minimă de 9 mp, va fi special amenajată și dotată cu o chiuvetă racordată la apă curentă rece și caldă.

(4)

Cabinetul de medicină dentară va avea în componența minimă sală de așteptare, grup sanitar, spații de depozitare și cabinet de medicină dentară propriu-zis, în care se desfășoară activitățile de diagnostic clinic și terapeutice; pentru sala de așteptare se aplică prevederile art. 6 alin. (3) lit. a).

a) Cabinetul de medicină dentară propriu-zis poate fi organizat după cum urmează:

1. în sistem închis - unitul dentar este amplasat într-o încăpere închisă;

2. în sistem semideschis - se amplasează unul sau mai multe unituri separate de câte un perete sau paravan;

3. în sistem deschis - unit-urile se amplasează într-o încăpere, fără a fi separate.

b) Cabinetul de medicină dentară propriu-zis, indiferent de sistemul în care funcționează (închis, semideschis sau deschis), va avea alocat pentru fiecare unit de lucru un spațiu de minimum 9 mp.

c) Spațiul în care este amplasat un unit dentar va fi prevăzut cu chiuvetă cu apă curentă, rece și caldă.

(5)

1. Pavimentele, pereții, tavanele și suprafețele de lucru din încăperile în care se desfășoară activități medicale și de medicină dentară vor fi:

a) lavabile;

b) rezistente la dezinfectante;

c) rezistente la decontaminări radioactive (după caz);

d) rezistente la acțiunea acizilor (în săli de tratamente, după caz);

e) negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne suspendate în aer;

f) fără asperități care să rețină praful.

2. Este interzisă amenajarea de tavane false casetate din materiale microporoase și cu asperități.

3. Se interzice mochetarea pardoselilor.

(6)

În cazul cabinetelor medicale cu 3 sau mai mulți medici, care furnizează servicii de medicină preventivă în bolile transmisibile, în condițiile în care spațiul permite, se poate organiza un cabinet pentru vaccinări, altul decât sala de tratamente.

(7)

În cabinetele în care se efectuează intervenții chirurgicale ce necesită spitalizare de zi/de o zi va fi amenajată o încăpere special destinată pentru recuperarea postoperatorie, dotată cu paturi, asigurându-se o suprafață minimă de 7 mp/pat.

(8)

Pentru personalul sanitar din cabinetele medicale și de medicină dentară va fi asigurat un spațiu cu destinație de vestiar; numărul vestiarelor și desemnarea spațiului destinat acestora vor fi în funcție de numărul personalului care desfășoară activitate concomitentă.

(9)

Încăperile cu profil administrativ vor fi separate de cele în care se desfășoară activități medicale.

(10)

În condițiile respectării art. 6 alin. (2), cabinetul medical și de medicină dentară va avea un grup sanitar pentru pacienți, cu acces din sala de așteptare, separat de cel destinat personalului sanitar. În cazul cabinetelor medicale și de medicină dentară din mediul rural, acolo unde nu există posibilitatea racordării la rețeaua publică de canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fosă septică de beton vidanjabilă.

(11)

În cabinetele medicale cu profil radiologic sau de medicină dentară în care se instalează aparate de radiologie dentară sunt obligatorii solicitarea și obținerea de avize speciale, de amplasare și funcționare, din partea autorităților responsabile cu controlul activităților ce folosesc radiații nucleare. În aceste cabinete medicale se vor respecta normele de radioprotecție și control individual al expunerii prevăzute de legislația în vigoare.

(12)

a) În cabinetele medicale în care au loc prelevări de fluide biologice (sânge, secreții) în vederea diagnosticului de laborator vor fi desemnate o încăpere și un spațiu special destinate pentru această activitate. Această încăpere și acest spațiu vor fi dotate cu mobilier adecvat prelevării de probe (canapea sau scaun netapițat cu spătar extensibil, cu accesorii pentru susținerea antebrațului, sau, după caz, alt mobilier specific specialității medicale și tipului de prelevare, dulap pentru instrumentarul steril, măsuță pentru pregătirea prelevării probei, măsuță pentru depozitarea temporară a fluidelor prelevate), sursă de apă și racord la sistemul de canalizare.

b) Pentru coprocultură și urocultură va fi desemnată o cameră separată de recoltare, prevăzută cu sursă de apă curentă rece și caldă, scaun WC, racord la sistemul de canalizare.

c) În cazul în care diagnosticul propriu-zis de laborator se efectuează în altă locație, pentru a evita contaminarea probelor recoltate, a persoanei care transportă probele și/sau a mediului, se va organiza transportul probelor recoltate în siguranță, în containere speciale, închise, cu pereți impermeabili, ușor transportabile, din materiale care să permită decontaminarea, curățarea și dezinfecția.

(13)

În spațiile cu destinația de cabinete medicale și de medicină dentară se vor realiza circuite separate pentru adulți și copii, în condițiile art. 6 alin. (2), sau, în măsura posibilităților, se va face programarea acestora la ore diferite.

(14)

Cabinetele medicale și de medicină dentară vor asigura accesul în incinta lor pentru persoanele cu handicap motor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 7

Dotarea minimă obligatorie necesară fiecărui cabinet medical și de medicină dentară, în funcție de specialitate, va respecta prevederile legale în vigoare.

Articolul 8

În scopul efectuării sterilizării și păstrării sterilității instrumentarului, dispozitivelor și materialelor sanitare, la organizarea activităților propriu-zise de sterilizare, precum și a activităților conexe (spălarea, decontaminarea, împachetarea și stocarea) se vor avea în vedere:

a) respectarea circuitelor funcționale și utilizarea spațiilor anume desemnate;

b) amplasarea punctului de sterilizare într-un spațiu adecvat organizării activității de curățare și pregătire pentru sterilizare a instrumentarului și/sau a materialului moale, sterilizării propriu-zise și depozitării temporare a materialului sterilizat, respectându-se principiul separării materialelor sterile de cele nesterile;

c) utilizarea aparaturii de sterilizare va trebui să respecte prevederile legale în vigoare privind punerea în funcțiune a dispozitivelor medicale;

d) în locul de amplasare a aparaturii de sterilizare se vor afișa ciclul de sterilizare, precum și instrucțiunile de lucru specifice aparatului cu care se face sterilizarea;

e) caietul de sterilizare care atestă efectuarea sterilizării cuprinde:

- numărul șarjei și conținutul pachetelor;

- data și ora de debut și de sfârșit ale ciclului;

- temperatura la care s-a efectuat sterilizarea;

- rezultatele indicatorilor fizico-chimici și biologici;

- numele și semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea;

f) cabinetele medicale și de medicină dentară pot asigura sterilizarea instrumentarului, dispozitivelor și materialelor sanitare și pe baza contractelor încheiate cu unități specializate și autorizate în acest sens.

Articolul 9

În scopul asigurării lanțului de frig, cabinetul medical va fi dotat cu:

a) cel puțin un frigider cu compartiment de congelare separat, închis cu ușă, precum și cu termometru pentru monitorizarea temperaturii interioare; înregistrările privind graficele de temperatură ale frigiderului vor fi cuprinse într-un registru separat;

b) cel puțin o geantă izotermă dotată cu termometru - pentru transportul vaccinurilor și un termos pentru eventualitatea transportului unor cantități mici de vaccin;

c) cel puțin o geantă izotermă dotată cu termometru - pentru transportul de probe biologice (în cazul în care au loc prelevări de fluide biologice și acestea nu sunt transportate de unități autorizate în acest sens).

Articolul 10

Următoarele norme igienico-sanitare sunt obligatorii pentru cabinetele medicale și de medicină dentară, indiferent de profil:

a) asigurarea cu apă potabilă;

b) racordarea la rețeaua de canalizare a localității, astfel încât apele uzate să nu producă poluarea apei, aerului și solului. Dotarea cabinetelor, în localitățile în care nu există sisteme publice de canalizare, cu instalații proprii de colectare a apelor uzate (fose septice de beton vidanjabile);

c) deșeurile rezultate în urma activităților medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate și neutralizate conform prevederilor legale în vigoare;

d) asigurarea unui microclimat corespunzător;

e) asigurarea iluminării naturale și artificiale necesare desfășurării în condiții optime a activității medicale și de medicină dentară;

f) asigurarea limitării zgomotului sub normele admise și sau asigurarea protecției antifonice eficiente în interiorul și în afara cabinetelor;

g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea curățeniei;

h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice și decontaminante autorizate/înregistrate de Comisia Națională pentru Produse Biocide. Folosirea acestora se va face în funcție de instrucțiunile de utilizare, la concentrațiile și timpii de utilizare specificați de producător;

i) asigurarea de echipament de protecție specific pentru întregul personal, în conformitate cu legislația în vigoare;

j) asigurarea instruirii permanente a personalului medicosanitar privind precauțiile universale.

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.