Ordin · Ministerul Internelor și Reformei Administrative

Ordinul nr. 262/2007

privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor militare, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor

prezumat în vigoare 6 acte modificatoare

Data actului
6 august 2007
Emitent
Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 592 din 28 august 2007
Modificări
6 acte modificatoare, prima la 4 aprilie 2008, ultima la 20 decembrie 2024
Citat de
10 acte
Citează
4 acte
Structură
8 articole, 2 anexe · 4.651 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 6

  • Ordinul nr. 440/2008 4 aprilie 2008 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…
  • Ordinul nr. 44/2018 9 mai 2018 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…
  • Ordinul nr. 45/2019 11 aprilie 2019 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului internelor și reform…
  • Ordinul nr. 186/2023 27 noiembrie 2023 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…
  • Ordinul nr. 107/2024 4 iulie 2024 (prevederi anume) pentru modificarea art. 7 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului internelor și reformei ad…
  • Ordinul nr. 228/2024 20 decembrie 2024 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului internelor și reform…

Anexe publicate separat 1

  • Ordinul nr. 29/2021 18 februarie 2021 pentru modificarea art. 39 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului internelor și …

Pus în aplicare prin 1

  • Ordinul nr. 26/2009 23 martie 2009 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…

În temeiul

art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, al

art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.301/2006

privind stabilirea uniformei și a însemnelor distinctive, pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din unitățile și instituțiile subordonate acestuia, cu modificările ulterioare, precum și al

art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2005

privind stabilirea uniformei personalului militar din Jandarmeria Română, a însemnelor distinctive, a formei și conținutului insignei și ale documentelor de legitimare a acestuia, precum și a siglei Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul internelor și reformei administrative emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Regulamentul pentru compunerea și portul uniformelor militare, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Se aprobă Regulile pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Prevederile prezentului ordin pentru Jandarmeria Română se aplică și Comenduirii de Garnizoană a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Articolul 4

(1)

Articolele de echipament model vechi se utilizează în continuare până la expirarea perioadei tranzitorii prevăzute la

art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.301/2006

privind stabilirea uniformei și a însemnelor distinctive, pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din unitățile și instituțiile subordonate acestuia, cu modificările ulterioare, respectiv la

art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2005

privind stabilirea uniformei personalului militar din Jandarmeria Română, a însemnelor distinctive, a formei și conținutului insignei și ale documentelor de legitimare a acestuia, precum și a siglei Jandarmeriei Române, cu modificările ulterioare.

(2)

După data expirării perioadei tranzitorii - 31 decembrie 2009, vechile uniforme militare existente în stocul aflat la uzul curent primesc următoarele destinații:

a) sunt utilizate la echiparea efectivelor de:

- elevi din cadrul instituțiilor de învățământ, ca uniformă de clasă sau instruire;

- soldați și gradați voluntari/rezerviști voluntari, ca uniformă de instruire, echipament special, de protecție și de lucru;

- cadre militare, ca echipament special, prin substituirea unor articole de echipament prevăzute de norma nr. 9;

b) sunt valorificate, declasate sau casate conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 5

Ordonatorii de credite răspund de asigurarea drepturilor de echipament și de celelalte materiale prevăzute în Normele privind drepturile de echipament pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile și instituțiile subordonate acestuia, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.301/2006 , cu modificările ulterioare, respectiv în Normele privind drepturile de echipament pentru efectivele de jandarmi, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2005 , cu modificările ulterioare, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat.

Articolul 6

Șefii tuturor structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative vizate au obligația să urmărească respectarea de către personalul din subordine a prevederilor Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor militare.

Articolul 7

Pentru activități culturale și filmări, uniformele militarilor se pot închiria persoanelor juridice, cu respectarea prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 733/2002

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și realizarea de servicii de către unitățile Ministerului de Interne.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
București, 6 august 2007.
Nr. 262.

Anexa 1 REGULAMENT 06/08/2007

Anexa 2 REGULI 06/08/2007

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.