Memorandumul din 13 aprilie 2007
între guvernele Republicii Albania, Bosniei și Herțegovinei, Republicii Bulgaria, Republicii Croația, Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Republicii Muntenegru, Republicii Moldova, României, Republicii Serbia privind cooperarea în lupta împotriva corupției prin Inițiativa Anticorupție pentru Sud-Estul Europei
prezumat în vigoare
Guvernele Republicii Albania, Bosniei și Herțegovinei, Republicii Bulgaria, Republicii Croația, Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Republicii Muntenegru, Republicii Moldova, României, Republicii Serbia, denumite în continuare părți,
reafirmând importanța cooperării regionale ca o condiție pentru promovarea stabilității, securității și dezvoltării economice și sociale în Europa de Sud-Est, inclusiv prin acțiuni internaționale de combatere a corupției,
recunoscând că obținerea statutului de membru al Uniunii Europene necesită intensificarea eforturilor la nivel național și regional în domeniul combaterii corupției din partea tuturor țărilor implicate,
reamintind Compact 2000 și Planul de acțiune cuprinse în Inițiativa Anticorupție a Pactului de Stabilitate (SPAI), Declarația de la Londra din 2002 privind lupta împotriva criminalității organizate și a corupției, Declarația din 2003 de la Salonic UE - Balcanii de Vest și Declarația comună SEECP justiție și afaceri interne din 2004,
recunoscând progresele înregistrate de țările participante în implementarea măsurilor în domeniul anticorupției, convenite prin Declarația ministerială SPAI din 2005 privind 10 măsuri comune menite să pună capăt corupției în Europa de Sud-Est,
luând act de faptul că înființarea Biroului regional de legătură SPAI (SPAI RSLO) în octombrie 2003 reprezintă o manifestare concretă și vizibilă a intenției statelor regionale de a coopera și de a-și coordona eforturile în lupta împotriva corupției în Europa de Sud-Est,
reamintind concluziile Mesei regionale și ale celei de-a treia runde de întâlniri de lucru care s-au desfășurat în 2006 la Belgrad și București, precum și deciziile celui de al 10-lea Grup de coordonare SPAI, din 30 mai 2006, privind finanțarea SPAI,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Coordonarea SPAI
Părțile sunt de acord să își asume răspunderea în comun pentru SPAI și să susțină financiar activitățile SPAI RSLO.
Grupul regional de coordonare este organul de decizie al SPAI care hotărăște programul și bugetul anual, se reunește o dată pe an și ori de câte ori este necesar. Membrii Grupului regional de coordonare pot decide să invite țări și organizații partenere ca observatori la întrunirile grupului.
În fiecare an va fi numit un președinte SPAI din regiune prin intermediul Grupului regional de coordonare. Primul președinte va fi numit cât mai curând posibil după intrarea în vigoare a prezentului memorandum de înțelegere. Acesta va prezida întrunirile Grupului regional de coordonare, va asigura coordonarea și monitorizarea acțiunilor SPAI RSLO în numele Grupului regional de coordonare și va raporta la reuniunile Mesei regionale ale Pactului de Stabilitate.
După încheierea Pactului de Stabilitate și înființarea Consiliului regional pentru cooperare, președintele va raporta în cadrul reuniunilor consiliului.
În conformitate cu Declarația ministerială SPAI din 2005 privind 10 măsuri comune menite să pună capăt corupției în Europa de Sud-Est, părțile reafirmă hotărârea lor de a susține și consolida capacitatea SPAI RSLO de a acționa ca un centru de resurse pentru combaterea corupției în Sud-Estul Europei și de a se constitui în punct de convergență al cooperării regionale în lupta împotriva corupției prin facilitarea celor mai bune practici și comunicarea lecțiilor învățate din experiențele anterioare.
De asemenea, conform Declarației ministeriale SPAI din 2005 privind 10 măsuri comune menite să pună capăt corupției în Europa de Sud-Est, părțile reafirmă hotărârea lor de a consolida rolul reprezentanților cu rang înalt în calitate de coordonatori la nivel național în lupta împotriva corupției și ca puncte de convergență pentru partenerii internaționali, asigurându-le acestora sprijin politic și resurse umane și financiare corespunzătoare.
Articolul 2
Finanțarea bugetului operațional și programatic al SPAI
Părțile sunt de acord să contribuie anual, începând cu anul 2007, cu o sumă minimă de 24.000 euro la bugetul operațional și programat al SPAI, asigurând astfel susținerea din punct de vedere financiar a SPAI RSLO.
Prima contribuție financiară va fi transferată în contul SPAI RSLO menționat mai jos, cât mai repede posibil, în termen de 3 luni de la semnarea prezentului memorandum de înțelegere. Ulterior, contribuțiile financiare anuale vor fi transferate în primul trimestru al fiecărui an.
Beneficiar: SPAI RSLO 2
Cont EUR: 503022136623
Banca beneficiarului: Volksbank BH DD Sarajevo
Cod Swift: VBSABA22
Banca intermediară: Deutsche Bank
Cont EUR: 936 537 000
Cod Swift: DEUTDEFF
SPAI RSLO va anunța de îndată părțile în cazul modificării modalității de plată.
Părțile sunt de acord ca în cazul în care contribuțiile alocate pentru un an fiscal nu au fost cheltuite integral, balanța să fie inclusă automat în bugetul SPAI RSLO pentru anul fiscal următor, fără un acord oficial anterior.
Pe lângă contribuțiile anuale ale părților, SPAI va căuta în continuare sprijinul donatorilor pentru activități specifice cuprinse în programul SPAI.
Articolul 3
Rapoarte financiare și audit
SPAI RSLO va pune la dispoziția Grupului regional de coordonare rapoarte anuale prezentând implementarea programului și toate cheltuielile bugetare pe care aceasta le presupune.
SPAI RSLO va comanda anual un audit financiar independent. Rezultatele și recomandările auditului vor fi prezentate Grupului regional de coordonare spre analiză și oricăror altor părți care au contribuit financiar la bugetul SPAI.
Articolul 4
Durata, încetarea și depozitarea memorandumului de înțelegere
Prezentul memorandum de înțelegere, aprobat de părți în conformitate cu procedurile legale interne, va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare celei în care ultima dintre părți a notificat depozitarului încheierea procedurilor necesare în acest scop.
În cazul în care dispozițiile legale interne permit, orice parte poate aplica prezentul memorandum de înțelegere cu titlu provizoriu de la data semnării lui. Aplicarea cu titlu provizoriu conform prezentului paragraf va fi notificată depozitarului.
Republica Croația este statul depozitar.
Prezentul memorandum de înțelegere rămâne în vigoare timp de 3 ani și va fi extins automat pentru o perioadă de încă 3 ani, exceptând cazul în care părțile convin altfel.
Oricare dintre părți poate denunța prezentul memorandum de înțelegere, trimițând o notificare scrisă statului depozitar.
Statul depozitar are obligația să informeze toate părțile cu privire la primirea unei astfel de notificări, în termen de 15 zile. Denunțarea își va produce efectele la 3 luni de la data primirii notificării.
Orice diferend între părți cu privire la interpretarea sau implementarea prezentului memorandum de înțelegere, inclusiv valabilitatea sau încetarea, se va rezolva prin negociere între părți.
În situația încetării prezentului memorandum de înțelegere, prevederile acestuia se vor aplica în continuare cu privire la activitățile specifice aflate în derulare conform memorandumului de înțelegere.
Originalul prezentului memorandum de înțelegere, într-un singur exemplar în limba engleză, va fi încredințat spre păstrare Republicii Croația, ca stat depozitar, care va trimite fiecărei părți o copie autorizată.
Semnat la 13 aprilie 2007 la Zagreb, Republica Croația.
Subsemnații, legal împuterniciți de guvernele lor, semnează prezentul memorandum de înțelegere.
Miniștrii țărilor membre SPAI
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.