Ordin · Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală-Autoritatea Naționala a Vămilor

Ordinul nr. 7616/2007

pentru modificarea și completarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 5.465/2007

prezumat în vigoare

Data actului
20 august 2007
Emitent
Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală-Autoritatea Naționala a Vămilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 620 din 7 septembrie 2007
Citează
4 acte
Structură
3 articole, 2 anexe · 22.147 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 5465/2007 21 mai 2007 pentru aprobarea Normelor privind procedurile simplificate de vămuire

Având în vedere prevederile art. 76 din

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92

de instituire a Codului vamal comunitar, ale titlului IX "Proceduri simplificate" din

Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93

de stabilire a unor dispoziții de aplicare a

Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92

de instituire a Codului vamal comunitar, precum și prevederile art. 663 și 664 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 , cu modificările ulterioare,

în temeiul

art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 532/2007

privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor,

vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul I

Normele privind procedurile simplificate de vămuire, aprobate prin
Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 5.465/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 4 iunie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 16, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În sensul art. 261 alin. (2) din
Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93
, se consideră că o persoană declară mărfuri pentru punere în liberă circulație în mod ocazional dacă a efectuat cel mult 100 de operațiuni vamale în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare."
2. La articolul 17 alineatul (2), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Cererea se completează utilizând aplicația "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire", aflată pe website-ul Autorității Naționale a Vămilor www. customs. ro, secțiunea "Agenți economici/Utilizarea sistemului informatic vamal". Cererea înregistrată în aplicația informatică se tipărește și se depune, semnată și ștampilată de către solicitant, la biroul vamal împreună cu următoarele documente:".
3. La articolul 17 alineatul (3), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) numărul și valoarea totală exprimată în euro a operațiunilor cu caracter repetitiv, desfășurate cu țări terțe, realizate în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;
b) cuantumul drepturilor de import pentru operațiunile vamale cu caracter repetitiv, desfășurate cu țări terțe în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;".
4. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - În cazul în care condițiile legale sunt îndeplinite, biroul vamal aprobă acordarea autorizației pentru utilizarea procedurii simplificate și o înregistrează în aplicația informatică "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire". Autorizația, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, se tipărește în două exemplare și se semnează de către șeful biroului vamal. Un exemplar al autorizației se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidența biroului vamal."
5. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Modificările și/sau completările autorizației se fac de către biroul vamal în aplicația "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire". Formularul cu modificările/completările ulterioare devine anexă la autorizația inițială. Acesta se tipărește în două exemplare și se semnează de către șeful biroului vamal, un exemplar fiind destinat solicitantului, iar celălalt păstrându-se în evidența biroului vamal."
6. La articolul 21, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Revocarea sau suspendarea autorizației se realizează în baza deciziei șefului biroului vamal emitent și conține data de la care măsura intervine, precum și motivul emiterii acesteia. Decizia este notificată de biroul vamal titularului."
7. La articolul 23, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Formula de calcul al cuantumului garanției este următoarea:
drepturi
cuantumul garanției = ───────── x (termenul de depunere a
365
declarației vamale + 15 zile),
unde prin drepturi se înțelege cuantumul drepturilor vamale convenționale, conform Tarifului vamal comun în vigoare la data depunerii cererii de autorizare, calculat pentru operațiunile cu caracter repetitiv, desfășurate cu țări terțe, realizate în ultimul an, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare, iar prin termenul de depunere a declarației vamale se înțelege termenul de prezentare a declarației suplimentare, stabilit în autorizația de utilizare a procedurii simplificate de vămuire, care este de maximum 30 de zile calendaristice."
8. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - Plata drepturilor de import și regularizarea plății taxei pe valoarea adăugată și a accizelor, după caz, se fac în maximum a 16-a zi a lunii următoare celei în care s-a depus declarația simplificată, ținându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul depunerii acesteia."
9. La articolul 31 alineatul (2), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) au realizat în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare, operațiuni de comerț exterior cu țări terțe în valoare totală ce depășește echivalentul a 3 milioane euro;
..........................................................................
c) au realizat peste 100 de operațiuni vamale în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare."
10. La articolul 31, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
"(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), condițiile prevăzute la lit. a) și c) ale acestui alineat se consideră îndeplinite pentru operatorii economici care inițiază sau au în derulare investiții în România în anul depunerii cererii de autorizare, iar valorile estimate ale operațiunilor de comerț exterior cu țări terțe, dovedite pe baza contractelor/comenzilor încheiate, depășesc într-o perioadă de un an de la data depunerii cererii echivalentul a 3 milioane euro.
(4) Operatorii economici prevăzuți la alineatul precedent precizează în declarația pe propria răspundere menționată la art. 32 alin. (3) că se află în situația descrisă la alin. (3) de mai sus și se angajează ca în termen de un an de la obținerea autorizației să îndeplinească condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și c) din prezentul articol."
11. La articolul 32 alineatul (2), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Cererea se completează utilizând aplicația "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire", aflată pe website-ul Autorității Naționale a Vămilor, www.customs.ro, secțiunea "Agenți economici/Utilizarea sistemului informatic vamal". Cererea înregistrată în aplicația informatică se tipărește și se depune, semnată și ștampilată de către solicitant, la biroul vamal împreună cu următoarele documente:".
12. La articolul 32 alineatul (3), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) numărul și valoarea totală a operațiunilor de comerț exterior cu țări terțe, exprimată în euro, realizate în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;
b) cuantumul drepturilor de import pentru operațiunile vamale desfășurate cu țări terțe în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;".
13. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 34. - Dispozițiile art. 18 și 19 se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurii de vămuire la domiciliu."
14. La articolul 36, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Revocarea sau suspendarea autorizației se realizează în baza deciziei șefului biroului vamal emitent și conține data de la care măsura intervine, precum și motivul emiterii acesteia. Decizia este notificată de biroul vamal titularului."
15. La articolul 38 alineatul (1), literele a), d), e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) constituirea unei garanții în contul biroului vamal potrivit prevederilor art. 189-200 din
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92
. Cuantumul garanției se calculează ca fiind media drepturilor de import pe o perioadă egală cu termenul în care declarația vamală trebuie prezentată la biroul vamal, raportată la anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;
........................................................................
d) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenție sau neintervenție în vederea obținerii liberului de vamă;
e) descărcarea și recepționarea mărfurilor;
f) înscrierea mărfurilor în evidența contabilă;".
16. La articolul 38, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Formula de calcul al cuantumului garanției este următoarea:
drepturi
cuantumul garanției = ───────── x (termenul de depunere a
365
declarației vamale + 15 zile),
unde prin drepturi se înțelege cuantumul drepturilor vamale convenționale, conform Tarifului vamal comun în vigoare la data depunerii cererii de autorizare, calculat pentru operațiunile de comerț exterior cu țări terțe, realizate în ultimul an, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare, iar prin termenul de depunere a declarației vamale se înțelege termenul de prezentare a declarației suplimentare sau recapitulative, stabilit în autorizația de utilizare a procedurii simplificate de vămuire, care este de maximum 30 de zile calendaristice."
17. Subtitlul ce urmează după articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Notificarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor"
18. Articolul 43 se abrogă.
19. Subtitlul ce urmează după articolul 53 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Înscrierea mărfurilor în evidențe și depunerea declarației vamale"
20. Între subtitlul ce urmează după articolul 53 și articolul 54 se introduce un nou articol, articolul 53^1, cu următorul cuprins:
"Art. 53^1. - (1) Plasarea mărfurilor sub regim vamal se realizează prin înscrierea în evidența contabilă, indicând data înscrierii mărfurilor.
(2) Concomitent cu înscrierea în evidența contabilă, se realizează și înscrierea în registrul înscrierilor în evidență a mărfurilor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, a următoarelor informații privind mărfurile: data înscrierii, numărul și data facturii, numărul de colete, descrierea mărfurilor, origine, preferințe tarifare, codul din Nomenclatura combinată, valoarea facturată și codul monedei, condiții de livrare, valoarea în vamă, regimul vamal, greutatea netă, calculul estimat al drepturilor de import, cuantumul accizelor, după caz, cuantumul taxei pe valoarea adăugată și intervenția biroului vamal (prin înscrierea numărului procesului-verbal)."
21. Subtitlul ce urmează după articolul 61 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Înscrierea mărfurilor în evidențe, completarea și depunerea declarației vamale"
22. Articolul 62 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 62. - Dispozițiile art. 53^1-55 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit."
23. La articolul 77, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) declarații vamale preautentificate - exemplarele documentului administrativ unic completate parțial, semnate și ștampilate în caseta A de agentul vamal desemnat, puse la dispoziția titularului periodic, anterior efectuării formalităților vamale de plasare sub regim.
Completarea parțială constă în înscrierea manuală la rubrica «D - CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE» a mențiunii «VĂMUIRE LA DOMICILIU», a numărului din Registrul de evidență a declarațiilor vamale preautentificate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9, precum și a numărului autorizației, însoțite de semnătura și stampila personală;".
24. La articolul 82 alineatul (1), literele b) și e) se modifică, iar după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
"b) transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare;
......................................................................
e) completarea declarațiilor vamale preautentificate și înscrierea mărfurilor în evidența contabilă;
f) justificarea utilizării declarațiilor vamale preautentificate și a sigiliilor vamale."
25. Subtitlul ce urmează după articolul 85 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare"
26. Articolul 86 se abrogă.
27. Articolul 90 se abrogă.
28. După articolul 91 se introduce următorul subtitlu:
"Completarea declarațiilor vamale preautentificate și înscrierea mărfurilor în evidența contabilă"
29. Între subtitlul ce urmează după articolul 91 și articolul 92 se introduce un nou articol, articolul 91^1, cu următorul cuprins:
"Art. 91^1. - Titularul completează declarația vamală preautentificată, potrivit normelor tehnice de completare, utilizare și tipărire a declarației sumare și a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare. Casetele menționate mai jos se completează astfel:
a) la caseta «A - BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT» se înscriu codul și denumirea biroului vamal, precum și numărul și data înregistrării declarației vamale;
b) la caseta «B - INFORMAȚII CONTABILE» se înscriu numărul și data validării;
c) în caseta 1 subdiviziunea a doua se înscrie codul Z;
d) la caseta 44 se înscriu numărul autorizației de vămuire la domiciliu, precum și mențiunea «export simplificat»;
e) caseta "54 - Locul și data" se completează, după tipărirea declarației vamale, cu data, numele, prenumele și semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, aplicându-se ștampila."
30. După articolul 92 se introduce un nou articol, articolul 92^1, cu următorul cuprins:
"Art. 92^1. - După completarea declarației vamale ieșirea mărfurilor se înscrie în evidența contabilă a titularului."
31. La articolul 95, literele a)-c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) încărcarea mărfurilor;
b) sigilarea mijlocului de transport, efectuată de persoana desemnată de titular, potrivit art. 85;
c) completarea declarației vamale preautentificate și înscrierea ieșirii mărfurilor în evidența contabilă."
32. La articolul 100, literele b), e) și f) se modifică, iar după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"b) transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare;
......................................................................
e) completarea documentului comercial preautentificat și înscrierea mărfurilor în evidența contabilă și în registrul prevăzut în anexa nr. 8;
f) depunerea declarației suplimentare întocmite pe formularul documentului administrativ unic în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care s-au înscris în evidențe mărfurile;
g) justificarea utilizării sigiliilor vamale."
33. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate dorește utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmește o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Cererea se completează utilizând aplicația "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire", aflată pe website-ul Autorității Naționale a Vămilor, www.customs ro, secțiunea "Agenți economici/Utilizarea sistemului informatic vamal". Cererea înregistrată în aplicația informatică se tipărește și se depune, semnată și ștampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:
a) declarația-angajament și declarația pe propria răspundere prevăzute, în funcție de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) și alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) și alin. (3) ale art. 32;
b) o fotocopie a autorizației inițiale.
(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condițiile privind organizarea evidențelor și, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizații fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul inițial de autorizare.
(4) În cazul în care condițiile legale sunt îndeplinite, noua autorizația pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează și se tipărește în două exemplare din aplicația "autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire". Modelul autorizației este prevăzut în anexa nr. 3. Aceasta se semnează de către șeful biroului vamal. Un exemplar al autorizației se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidența biroului vamal."
34. Articolul 110 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoștința biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizației, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19."

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vicepreședintele Agenției Naționale
de Administrare Fiscală,
Gelu Ștefan Diaconu
București, 20 august 2007.
Nr. 7.616.

Anexa 1 (Anexa nr. 1 la norme)

----------------------

Nr....... din..............

Către biroul vamal:

...........................

CERERE DE AUTORIZARE

pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ........................., CUI ..............., cu sediul în str. ..............., localitatea .........................., județul ..............., țara ................., cod poștal ............, e-mail ................., telefon ................, fax. .............., solicităm autorizare pentru:

Proceduri

Regimuri

Solicitam ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelor de lucru din tabelul următor:

Cod

Nume locație

Adresă

E-mail

Telefon

Fax

Evidențele vor fi ținute la: ........................................... .

Pozițiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă.

Documentul comercial utilizat: ......................................... .

Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei ................., cu sediul în statul membru ....................................., cod de identificare fiscală ................, adresa ........................................... .

Lista documentelor anexate se găsește în anexă.

Numele și prenumele

....................

Semnătura și ștampila

......................

Anexa 2 (Anexa nr. 3 la norme)

----------------------

AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR

Biroul vamal

...............................

AUTORIZAȚIE

pentru utilizarea procedurii simplificate

Nr. ......... din data de ...............

1. Denumirea și sediul solicitantului:

.................................., adresa ................................. localitatea ......................, județul ............, țara ................, cod poștal ........, e-mail ............, telefon ........., fax ..............

2. Procedurile simplificate și regimurile vamale pentru care se emite autorizația:

Proceduri

Regimuri

3. Pozițiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat

4. Cuantumul garanției instituite :.............................. lei

5. Termenul de prezentare a declarației suplimentare/recapitulative, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobat/aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:

Cod

Nume locație

Adresă

E-mail

Telefon

Fax

7. Locul evidențelor: ................................................

8. Perioada de justificare a declarațiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ..........

9. Denumirea documentului comercial: .....................................

10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ................. minute.

11. Reprezentant indirect al firmei ............................, cu sediul în statul membru ............., cod de identificare fiscală ....................., adresa ......................... .

Șeful biroului vamal,

.....................

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.