Acordul din 16 august 2006
privind programele de cooperare transfrontalieră 2005 în România
prezumat în vigoare
Comisia Europeană, denumită în cele ce urmează Comisia, acționând în numele și beneficiul Comunității Europene (CE), denumită în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în cele ce urmează Beneficiarul, pe de altă parte,
au convenit următoarele:
Măsurile la care se face referire în art. 1 și 5 de mai jos vor fi executate și finanțate din resursele bugetului Comunității, în conformitate cu prevederile incluse în prezentul acord de finanțare. Cadrul tehnic, legal și administrativ de implementare a acestor măsuri este stabilit în Condițiile generale anexate la Acordul-cadru din data de 12 martie 1991, încheiat între Comisie și Beneficiar, cu adăugările aduse de termenii prezentului acord de finanțare și ale Prevederilor speciale anexate la acesta.
Articolul 1
Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Bulgaria
Ca parte a programului propriu de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri descrise în anexa C1:
Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-535.01
Denumire: Program de cooperare transfrontalieră
2005 între România și Bulgaria
Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 8 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțarea nerambursabilă a CE.
Pentru măsura descrisă în anexa C1, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanțare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.
Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia are dreptul totuși ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanțare va expira la data expirării execuției contractelor finanțării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei.
Articolul 2
Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Ungaria
Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri descrise în anexa C2:
Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-536.01
Denumire: Program de cooperare transfrontalieră
2005 între România și Ungaria
Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 5 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțarea nerambursabilă a CE.
Pentru măsura descrisă, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanțare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.
Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuși ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanțare va expira la data expirării execuției contractelor finanțării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei.
Articolul 3
Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Moldova
Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri descrise în anexa C3:
Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-537.01
Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/
vecinătate 2005 între România și
Moldova
Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 7 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțare nerambursabilă a CE.
Pentru măsura descrisă, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanțare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.
Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuși ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanțare va expira la data expirării execuției contractelor finanțării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei.
Articolul 4
Programul de cooperare transfrontalieră între România și Serbia și Muntenegru
Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri descrise în anexa C4:
Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-538.01
Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/
vecinătate 2005 între România și
Serbia și Muntenegru
Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 5 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțarea nerambursabilă a CE.
Pentru măsura descrisă, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanțare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.
Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuși ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către beneficiar. Acest acord de finanțare va expira la data expirării execuției contractelor finanțării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei.
Articolul 5
Programul de cooperare transfrontalieră între România și Ucraina
Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri descrise în anexa C5:
Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-539.01
Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/
vecinătate 2005 între România și
Ucraina
Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 9 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțarea nerambursabilă a CE.
Pentru măsura descrisă, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanțare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.
Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuși ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanțare va expira la data expirării execuției contractelor finanțării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei.
Articolul 6
Gestiune financiară
Pentru fiecare dintre măsurile definite în art. 1-5, Fondul Național va deschide și va gestiona un cont bancar separat.
Responsabilul național cu autorizarea finanțării va depune solicitări de plată separate pentru fiecare dintre aceste măsuri.
Nu vor exista realocări de buget între măsurile care fac obiectul prezentului acord de finanțare, decât în urma unei decizii a Comisiei în acest sens.
Articolul 7
Adrese
Corespondența aferentă executării uneia dintre măsurile de mai sus, cu specificarea numărului și denumirii măsurilor, va fi adresată următorilor:
Beneficiar:
Dl Istvan Jakab,
secretar de stat
Ministerul Finanțelor Publice
Guvernul României
Bd. Mircea Vodă nr. 44,
scara C, sectorul 3
București
România
Fax: 00 40 21 1 302 52 32
Comunitatea:
Dl Jonathan Scheele,
șeful Delegației Comisiei Europene la București
Str. Jules Michelet nr. 18-20
010463 București
România
Fax: 00 40 1 212 88 08
Articolul 8
Numărul de exemplare originale
Prezentul acord de finanțare este întocmit în două exemplare, în limba engleză.
Articolul 9
Intrarea în vigoare
Prezentul acord de finanțare va intră în vigoare la data la care va fi semnat de către ambele părți. Nicio cheltuială înainte de această dată nu va fi eligibilă pentru finanțarea nerambursabilă a CE.
Anexele constituie parte integrantă din prezentul acord de finanțare.
Întocmit la București la 16 august 2006.
Pentru Beneficiar,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
ministrul finanțelor publice
Pentru Comunitate,
Jonathan Scheele,
șeful Delegației
Comisiei Europene în România
Anexe
Anexa A: Acord-cadru (inclusiv subanexa A)
Anexa B: Arbitraj
Anexa C: Prevederi speciale
Anexa C1: Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Bulgaria
Anexa C2: Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Ungaria
Anexa C3: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Moldova
Anexa C4: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Serbia și Muntenegru
Anexa C5: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Ucraina
Anexa C6: Reglementări generale de implementare comune tuturor celor 5 programe
Anexa D: Vizibilitate/Publicitate
Anexa E: Bugetul total al celor 5 programe de cooperare transfrontalieră
Anexa A
CONDIȚII GENERALE
privind memorandumurile de finanțare
În aceste Condiții generale termenul Beneficiar va fi înțeles ca referitor la Guvernul României.
Titlul I Finanțarea proiectelor
Articolul 1
Obligația comunității
Angajamentul Comunității, denumit în cele ce urmează finanțarea gratuită a CEE, a cărui valoare este menționată în memorandumul de finanțare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfășura angajarea și execuția plăților prin contracte și devize aprobate corespunzător.
Orice cheltuieli ce depășesc finanțarea gratuită a CEE vor fi suportate de Beneficiar.
Articolul 2
Disponibilitatea finanțării gratuite a CEE
Acolo unde execuția unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, finanțarea gratuită a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile și sumele angajate de Beneficiar și/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în memorandumul de finanțare.
Articolul 3
Cheltuirea
Contractele sunt eligibile pentru plăți în baza memorandumului de finanțare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a memorandumului de finanțare. Plățile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a memorandumului de finanțare. Orice prelungire excepțională a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie.
În cadrul limitei stabilite pentru finanțarea gratuită a CEE, cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate delegației Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în memorandumul de finanțare. Documentele justificative referitoare la plățile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziție în sprijinul cererii de fonduri, atunci când Comisia o solicită.
Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanți. Fiecare contract va indica proporția și momentul efectuării plății, împreună cu documentele justificative necesare.
Pentru partea de program implementată de Beneficiar, autoritatea de implementare va înainta un program de lucru cu cel puțin 9 luni înainte de data de expirare a memorandumului de finanțare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementării programului, cu condiția ca întreaga finanțare gratuită a CEE să fi fost angajată anterior.
În ceea ce privește măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condițiile în care memorandumul de finanțare nu poate prevedea altfel, o primă tranșă de plată, care nu va depăși 20% din totalul devizului aprobat de Comisie, poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleași condiții menționate la paragraful 2 de mai sus.
Titlul II Achiziționarea
Articolul 4
Generalități
Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări și de cooperare tehnică va fi menționată în memorandumul de finanțare, urmând principiile de mai jos.
Articolul 5
Condiții de participare
1. Cu excepția prevederilor art. 6, Comisia și Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condițiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitațiilor la licitație. Anunțurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puțin în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și pentru statele beneficiare în jurnalul oficial corespunzător.
2. Condițiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanța internațională, cum ar fi reglementările generale și condițiile pentru contractele de livrări finanțate din fondurile PHARE.
Articolul 6
Derogarea de la procedurile standard
Acolo unde este recunoscută urgența situației sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importanței reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operații de finanțare în două etape, operații multifazate, specificații tehnice particulare etc.) și ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, să autorizeze în mod excepțional:
- acordarea contractelor în urma unor invitații restrânse la licitație;
- încheierea contractelor prin acord direct;
- realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice.
O astfel de derogare trebuie să fie menționată în memorandumul de finanțare.
Articolul 7
Acordarea contractelor de lucrări și livrări
Comisia și Beneficiarul se vor asigura că pentru fiecare operație oferta selectată este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificărilor și al garanțiilor oferite de licitatori, al costului și al calității serviciilor, al naturii și al condițiilor de execuție a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare și al valorii tehnice.
Rezultatele invitațiilor la licitație vor trebui publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cât de repede posibil.
Articolul 8
Contractele de cooperare tehnică
1. Contractele de cooperare tehnică, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistență tehnică, vor fi încheiate după negocierea directă cu consultantul sau, dacă se justifică din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitației la licitație.
2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate și încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în memorandumul de finanțare.
3. În situația în care contractele urmează să fie întocmite, negociate și încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o listă scurtă cu unul sau mai mulți candidați, pe baza criteriilor de garantare a calificărilor, experienței și independenței lor și ținând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în discuție.
4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulți candidați, Beneficiarul este liber să aleagă dintre cei propuși candidatul cu care intenționează să încheie contractul.
5. Când există recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar și de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Titlul III Acordarea de facilități
Articolul 9
Privilegii generale
Personalului care participă la măsurile finanțate de Comunitate, precum și membrilor de familie ai acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii și scutiri nu mai puțin favorabile decât cele acordate în mod obișnuit altor străini angajați în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinaționale ori aranjamente pentru programe de asistență economică și de cooperare tehnică.
Articolul 10
Facilități de stabilire, instalare, intrare și rezidență
În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii, persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitație vor avea drept de instalare temporară și de rezidență în cazurile în care importanța contractului justifică aceasta. Acest drept va fi obținut numai după emiterea invitației de participare la licitație, va servi personalului necesar efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor și va expira la o lună după desemnarea contractantului.
Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, de livrări sau de servicii finanțate de Comunitate și membrilor de familie apropiați ai acestuia să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, să lucreze acolo și să părăsească statul respectiv, așa cum o justifică natura contractului.
Articolul 11
Importul și reexportul de echipament
Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile și reglementările în vigoare ale Beneficiarului.
Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice și juridice care au executat contracte de lucrări, de livrări sau de servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menționat.
Articolul 12
Controlul importurilor și schimburilor valutare
Pentru executarea măsurilor Beneficiarul se obligă să acorde autorizații de import, precum și autorizații pentru achiziționarea valutei necesare și să aplice reglementările naționale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunității, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.
Articolul 13
Impozitare și vamă
1. Plata impozitelor, taxelor vamale și a taxelor de import nu va fi finanțată din finanțarea gratuită a CEE.
2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autoritățile Beneficiarului și finanțate din finanțarea gratuită a CEE, vor putea intră în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe din import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent.
Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, așa cum se prevede în contract, și pentru folosința imediată conform cerințelor pentru implementarea normală a contractului, fără a ține seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce privește stabilirea taxelor vamale, plăților ori a impozitelor menționate mai sus.
3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau românești, finanțate din finanțarea gratuită a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plății TVA, timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe există sau urmează să fie instituite.
4. Persoanele fizice și juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunității Europene, care execută contracte de cooperare tehnică finanțate din finanțarea gratuită a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit și pe venit în statul Beneficiarului.
5. Efectele personale și gospodărești importate pentru uz personal de către persoanele fizice (și membrii familiilor lor), altele decât cele achiziționate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnică, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe și impozite fiscale cu același efect, efectele personale și gospodărești respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în țară conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.
6. Persoanele fizice și juridice ce importă echipament profesional, așa cum se prevede la art. 11, dacă solicită astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, așa cum este definit prin legislația națională a Beneficiarului în ceea ce privește echipamentul respectiv.
Titlul IV Executarea contractelor
Articolul 14
Originea livrărilor
Beneficiarul se declară de acord ca, atunci când Comisia nu autorizează altfel, materialele și livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Articolul 15
Proceduri de efectuare a plăților
1. Pentru contractele finanțate din finanțarea gratuită a CEE, documentele de licitație vor fi întocmite și plățile vor fi efectuate fie în unități europene de cont (ECU) sau, conform legilor și reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valută Beneficiarului ori în valută statului în care ofertantul își are înregistrat sediul de afaceri sau în valută statului în care sunt produse livrările.
2. Când documentele de licitație sunt întocmite în ECU, plățile în cauză vor fi efectuate în mod corespunzător în valută prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU în ziua precedentă efectuării plății.
3. Beneficiarul și Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuția plăților în cel mai scurt timp posibil.
Titlul V Colaborarea dintre Comisie și Beneficiar
Articolul 16
Inspecție și evaluare
1. Comisia va avea dreptul să-și trimită propriii agenți sau reprezentanți corespunzător autorizați pentru a duce la îndeplinire orice misiune tehnică sau financiară ori de audit pe care o consideră necesară pentru a urmări execuția măsurii. În orice caz, Comisia va comunică în avans autorităților Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni.
Beneficiarul va pune la dispoziție toate informațiile și documentele care vor fi solicitate de aceasta și va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite să ducă la îndeplinire evaluările sau inspecțiile.
2. Beneficiarul:
a) va păstra înregistrări și documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanțate în baza memorandumului de finanțare, conform procedurilor legale de contabilitate;
b) va asigura ca agenții sau reprezentanții mai sus menționați ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentația și înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanțate în baza memorandumului de finanțare și va asista Curtea de Conturi a Comunității Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea finanțării gratuite a CEE.
Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară și o evaluare contabilă finală a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum și impactul asupra dezvoltării și restructurării sectorului implicat.
Evaluarea contabilă finală va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independentă asupra corectitudinii și compatibilității contractelor și plăților, precum și asupra conformității lor cu prevederile memorandumului de finanțare. Evaluarea contabilă va stabili balanța fondurilor neangajate și/sau necheltuite care vor fi rambursate Comisiei.
Articolul 17
Urmărirea măsurilor
Ca urmare a executării măsurii, Comisia poate solicita orice explicație și, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce privește măsura, care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere.
Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menționat în memorandumul de finanțare, pe toată perioada de execuție a măsurii și după încheierea acesteia.
Comisia, pe baza rapoartelor și, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului și va informa țara beneficiară despre data închiderii oficiale a programului.
Titlul VI Prevederi generale și finale
Articolul 18
Consultări. Dispute
1. Orice problemă legată de executarea sau interpretarea memorandumului de finanțare sau a acestor Condiții generale va fi subiect de consultare între Beneficiar și Comisie, conducând, în cazul în care este necesar, la un amendament la memorandumul de finanțare.
2. În situația în care se constată neîndeplinirea unei obligații stabilite în memorandumul de finanțare și în aceste Condiții generale, care nu a fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanțarea măsurii după consultarea cu Beneficiarul.
3. Beneficiarul poate renunța total sau parțial la execuția măsurii. Părțile contractante vor stabili detaliile respectivei renunțări printr-un schimb de scrisori.
Articolul 19
Anunț. Adrese
Orice anunț și orice acord între părți, prevăzute aici, trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicită la numărul și la titlul măsurii. Astfel de anunțuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părții autorizate să primească cele menționate și vor fi trimise la adresa anunțată de partea respectivă. În caz de urgență sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiția confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menționate în memorandumul de finanțare.
Anexa B
ARBITRAJ
Orice dispută între părțile contractante, rezultând din acordul-cadru sau din memorandumul de finanțare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menționate la art. 18 din Condițiile generale, referitoare la memorandumul de finanțare, va fi supusă arbitrării de către un tribunal de arbitraj, după cum urmează:
Părțile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, și Comisia, pe de altă parte.
Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiți după cum urmează:
- un arbitru va fi numit de Beneficiar;
- al doilea arbitru va fi numit de Comisie;
- al treilea arbitru (numit în continuare și conducător) va fi numit prin acordul părților sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U.
Dacă oricare dintre părți nu reușește să numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător.
Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisionează, decedează sau devine incapabil să își desfășoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în același mod ca și arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile și îndatoririle arbitrului inițial.
Anexa C PREVEDERI SPECIALE
Anexa C1 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Bulgaria
1. Obiective și descriere
1.1. Obiective generale ale cooperării româno-bulgare
* Îmbunătățirea cooperării și stimularea integrării între cele două țări și Uniunea Europeană, precum și sprijinirea stabilității și securității în regiune
Promovarea bunei vecinătăți și stabilității în regiunile frontaliere CEEC (și, în special, cea dintre România și Bulgaria) prin finanțarea unor proiecte care vor aduce beneficii palpabile în regiunile și comunitățile existente de cele două părți ale graniței
* Promovarea cooperării dintre regiunile de graniță în ambele țări, ajutând la depășirea de către aceste țări a problemelor specifice de dezvoltare care pot apărea ca urmare a poziției acestora în cadrul economiilor generale, în interesul comunităților locale și într-o manieră compatibilă cu protecția mediului
Promovarea înființării și dezvoltării ulterioare a rețelelor de cooperare de fiecare parte a graniței și stabilirea de conexiuni între aceste rețele și rețelele mai largi ale Comunității
1.2. Scopuri specifice ale proiectului
* Dezvoltarea infrastructurii de transport și a accesibilității prin reabilitarea drumurilor de acces între Montana și Lom (proiectul BG2005/017-455.01)
* Îmbunătățirea dezvoltării economice în regiunea de graniță (proiectul RO2005/017-535.01)
* Îmbunătățirea și implementarea administrării comune a mediului (proiectele BG2005/017-455.02 și RO2005/017-535.02)
* Înființarea unui mecanism flexibil de finanțare a dezvoltării socioeconomice prin intermediul așa-numitelor "proiecte people-to-people" (dezvoltare economică locală, instruire și măsuri de ocupare a forței de muncă, îmbunătățirea fluxului de informații și a comunicării, schimburi culturale etc.) cu impact transfrontalier (proiectele BG 2005/017-455.03 și RO 2005/017-535.03)
Mai mult, în scopul de a întocmi o listă de proiecte mature și de a îmbunătăți aptitudinile de programare și administrare a proiectelor în domeniul programelor de cooperare transfrontalieră, pregătirea proiectelor poate face parte din activitățile de sprijin al programelor prin asistență tehnică (proiectele BG 2005/017-455.04 și RO 2005/017-535.04).
1.3. Descrierea programului
Programul pentru 2005 a fost proiectat pe baza setului de proiecte definite în cooperare de către țările partenere și aprobate la întâlnirea de la Sofia a Comitetului comun de cooperare care a avut loc în data de 20 aprilie 2005.
Descrierea în rezumat*1) a fiecărui proiect administrat de către România în cadrul programelor românești de cooperare transfrontalieră grupate pe obiective sectoriale este următoarea:
-----------
*1) Descrierile sunt orientative; unele detalii pot fi modificate.
JPD prioritatea 2: Dezvoltare economică
RO 2005/017-535.01 - Schema de finanțare
nerambursabilă pentru dezvoltarea cooperării în afaceri
și a infrastructurii de afaceri
Durata
24 de luni
Twinning
N/A
Buget PHARE
3,400 milioane euro
Agenție de
implementare
Ministerul Integrării Europene
din România
Rezultatul așteptat este îmbunătățirea cooperării și a infrastructurii de afaceri care să ducă la o dezvoltare economică sustenabilă și o mai bună coerență în regiunea graniței.
Alte efecte ale acestei componente a schemei de finanțare nerambursabilă sunt:
- îmbunătățirea infrastructurii de importanță transfrontalieră, legată de afaceri (rețele modernizate, blocaje înlăturate, infrastructura înființată/modernizată), inclusiv a nivelului de afaceri și servicii de comunicare furnizate. Toate aceste activități vor fi desfășurate cu respectarea protecției mediului;
- îmbunătățirea eficienței cooperării transfrontaliere dintre instituțiile de cercetare, inclusiv construirea rețelelor și fluxul de informații dintre instituțiile de cercetare și dezvoltare și centrele de inovații;
- inițiativele de cooperare transfrontalieră încurajate prin furnizarea accesului la informația privind posibilitățile de afaceri și piețele existente dincolo de granițe;
- intensificarea căutării de parteneri, dezvoltarea și crearea de proiecte de cooperare și rețele între firmele de afaceri;
- armonizarea sistemelor de instruire legate de dezvoltarea economică;
- îmbunătățirea capacității de absorbție a instituțiilor de sprijin pentru firmele de afaceri.
JPD prioritatea 3: Protecția mediului și administrare
RO 2005/017-535.02 - Schema de finanțare
nerambursabilă pentru protecția mediului și
administrare
Durata
24 de luni
Twinning
N/A
Buget PHARE
3,400 milioane euro
Agenție de
implementare
Ministerul Integrării Europene
din România
Rezultatul așteptat este un mediu îmbunătățit, protejat și bine administrat în regiunea granițelor și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale.
Alte efecte ale acestei componente a schemei de finanțare nerambursabilă sunt:
- înființarea de organisme/organizații/asociații comune, precum și parteneriate legate de mediu, dezvoltate și implementate în sectorul mediului;
- evaluări ale impactului, evaluări ale nevoilor, studii de fezabilitate și alte studii acoperind documentele preparatorii pentru acțiunile elaborate de investiții în sectorul mediului;
- înființarea de sisteme comune și armonizate de monitorizare și informare;
- restaurarea habitatelor cu importanță ecologică;
- îmbunătățirea și armonizarea administrării comune a siturilor naturale;
- realizarea studiilor și inventarelor;
- informarea cu privire la mediu, sporirea conștientizării, implementarea programelor educaționale, precum și înființarea și echiparea centrelor de informare;
- planificarea îndiguirilor și reglementării fluviilor;
- prevenirea inundațiilor și implementarea controlului eroziunii malurilor și a coastelor;
- îmbunătățirea capacității de administrare a mediului, precum și a răspunsului acesteia la urgențele marine și de apă, inclusiv îmbunătățirea planificării împotriva dezastrelor de mediu.
JPD prioritatea 4: Acțiuni people-to-people, Fondul comun pentru proiecte mici
RO 2005/017-535.03 - Acțiuni people-to-people
Durata
24 de luni
Twinning
N/A
Buget PHARE
0,800 milioane euro
Agenție de
implementare
Ministerul Integrării Europene
din România
Acțiunile people-to-people sunt menite să încurajeze și să sprijine dezvoltarea în continuare a rețelelor de cooperare sustenabilă între părțile implicate la nivel local și regional în regiunea de graniță, în scopul de a spori capacitățile de personal și instituționale de cooperare și participare la viitoarele programe de dezvoltare.
Fondul va finanța anumite proiecte people-to-people selectate la scară mică. Finanțările nerambursabile vor fi disponibilizate doar pentru anumite proiecte ale căror obiective imediate sunt necomerciale și neorientate pe obținerea de profit. Proiectele comune, în special acolo unde sunt cofinanțate de parteneri din Bulgaria și România, vor fi încurajate în mod deosebit. Solicitarea de propuneri se va axa pe teme de dezvoltare economică, mediu, turism, schimburi culturale, democrație locală și studii de planificare/dezvoltare.
JPD măsura orizontală: Asistența tehnică de sprijinire a programelor
RO 2005/017-535.04 - Schema de finanțare
nerambursabilă pentru asistență tehnică de sprijinire a
programelor
Durata
24 de luni
Twinning
N/A
Buget PHARE
0,400 milioane euro
Agenție de
implementare
Ministerul Integrării Europene
din România
Scopul acestui proiect este de a furniza asistență tehnică în vederea întăririi capacității de elaborare, pregătire și implementare de proiecte adecvate pentru următorul program de cooperare transfrontalieră între România și Bulgaria și de sprijinire a eforturilor autorităților relevante centrale, regionale și locale de înființare a viitoarelor organisme tehnice comune și de administrare a viitoarelor proiecte, după aderarea la Uniunea Europeană.
2. Buget
2.1. Tabel de buget pentru 2005
Distribuția cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național. Cifrele sunt exprimate în milioane euro.
Nr.
Denumirea
Dez
vol
tarea
insti
tuți
onală
(IB)
INV
Total
PHARE
Fon-
duri
nați
onale
publi
ce*)
Con-
tribu
tia
Bene-
fici-
aru-
lui
Total
RO 2005/017-
535.01
Cooperare în afaceri și
dezvoltarea infrastructurii
de afaceri
0,000
3,400
3,400
1,134
0,504
5,038
RO 2005/017-
535.02
Mediu și protecția mediului
0,000
3,400
3,400
1,134
0,504
5,038
RO 2005/017-
535.03
Fondul comun pentru
proiecte mici
0,800
0,000
0,800
0,248
0,111
1,159
RO 2005/017-
535.04
Asistență tehnică/
activități sprijin programe
0,400
0,000
0,400
0,000
0,000
0,400
TOTAL:
1,200
6,800
8,000
2,516
1,119
11,635
În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiții finanțate de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanțare din fonduri naționale publice.
Contribuția Comunității poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielii publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanțare.
Cofinanțarea proiectelor de asistență tehnică pentru dezvoltare instituțională (IB) este furnizată cel puțin de către țara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbție eficientă și eficace a asistenței PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanțarea din fonduri naționale.
Proiectele selectate prin schemele de finanțare nerambursabilă (investiții și dezvoltare instituțională) vor fi cofinanțate în numerar prin PHARE, Beneficiar și resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puțin 10% din costurile totale. Costurile eligibile rămase vor fi împărțite între sprijinul PHARE până la maximum 75%, iar Guvernul român contribuie cu restul costurilor.
3. Aranjamente instituționale și de implementare specifice
3.1. Agenții de implementare
Agenția de implementare va fi Ministerul Integrării Europene, prin Direcția de cooperare transfrontalieră, care va avea responsabilitatea generală a implementării întregului program, inclusiv aprobarea documentelor de licitație, criteriile de evaluare, evaluarea ofertelor, semnarea contractelor, autorizarea facturilor. Direcția de plăți din cadrul aceluiași minister va efectua plata facturilor.
3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră
De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităților proprii de implementare a cooperării transfrontaliere către un organism regional, situat în zona de graniță. În acest sens, agenția pentru dezvoltare regională relevantă va înființa un birou regional de cooperare transfrontalieră în Călărași, care va acționa în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene.
3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC)
JCC va fi organismul strategic al programului de cooperare transfrontalieră CBC BG-RO. Format din membri provenind din cele două țări la nivel național, regional și local, JCC va asigura o administrare comună a programului și prin aceasta o vedere de ansamblu a politicilor și, de asemenea, financiară a operării programului de cooperare transfrontalieră.
Principalele responsabilități ale JCC sunt:
- adoptarea Documentului comun de programare (JPD) și a altor ajustări ulterioare, după caz;
- adoptarea fișelor de proiect și a propunerilor de finanțare care să fie înaintate în vederea exercițiului de programare anuală;
- analizarea și aprobarea rapoartelor comune și de progres finale și implementare, înainte de înaintarea acestora Comisiei;
- aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun.
JCC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale.
JCC va include de asemenea reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor, actorilor economici și sociali, organizațiilor de sector - de exemplu, camere de comerț, sindicate etc. Aceștia pot participa la JCC având rol de consultare, nu ca membri cu drept de vot.
Reprezentanții Comisiei Europene pot participa la JCC cu rol de consultare.
Președinția JCC va fi deținută în comun de agențiile de implementare din România și Bulgaria.
JCC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului și a aproba fișele de proiect pentru propunerea financiară anuală.
3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC)
JSC constituie organismul operațional al programului de cooperare transfrontalieră (CBC). Principalele responsabilități ale JSC sunt:
- elaborarea fișelor de proiect în vederea exercițiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat;
- supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicație (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare agenției de implementare respective;
- supervizarea activităților Secretariatului tehnic comun și ale Comitetului de evaluare;
- analiza periodică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor specifice (și cuantificate) ale programului și analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură).
JSC este format din:
- reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet și în vederea sporirii proprietății locale, autoritățile regionale și locale trebuie să fie reprezentate pe larg;
- reprezentanți ai Comisiei Europene, în calitate de observatori.
3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS)
Agențiile de implementare (IA) vor înființa împreună un secretariat tehnic comun (JTS). Acesta va avea în mod deosebit responsabilitatea funcției de secretariat a JCC și JSC, precum și cea de asistare a IA. JTS va avea de asemenea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de cooperare transfrontalieră (CBC), cu considerarea corespunzătoare a rolurilor și responsabilităților agențiilor de implementare.
JTS va acorda asistență JCC și JSC în sarcinile administrative și practice ale acestora; va superviza asistența tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu autorul unei facilități de pregătire a proiectelor și își va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul și evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate (NP).
3.6. Reguli și proceduri ale programului
Comisia va elabora instrucțiuni specifice pentru implementarea schemelor de grant.
3.6.1. Criterii principale de eligibilitate
În contextul programului de cooperare transfrontalieră (CBC), următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune:
- proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniței, însă în beneficiul ambelor țări partenere;
- proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfășurată de o parte a graniței este însoțită de desfășurarea unei activități similare de cealaltă parte a graniței;
- proiecte integrate, în care partenerii de ambele părți ale graniței contribuie cu diferite elemente la un proiect unic.
Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanțării prin PHARE CBC, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus.
3.6.2. Criterii generale de selecție pentru schemele de finanțare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC)
Activitățile din cadrul schemelor de finanțare nerambursabilă finanțate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naționale sau să demonstreze coerența cu capitolele relevante din Planul național de dezvoltare sau procesul de asociere. Activitățile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activitățile prevăzute sau implementate prin programele naționale PHARE.
Activitățile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituții partenere din cealaltă țară sau prin beneficiile acumulate pentru comunitățile aflate de cele două părți ale graniței. Activitățile trebuie implementate în apropierea graniței.
Activitățile eligibile în cadrul programelor naționale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanțarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanțate prin programul de cooperare transfrontalieră (CBC).
3.6.3. Lista potențialilor beneficiari ai schemelor de finanțare nerambursabilă
Beneficiarii potențiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă):
- autoritățile locale și regionale din regiunile de graniță respective;
- organizații, asociații și fundații nonguvernamentale și nonprofit (ONG și ONP), cum ar fi organizații pentru sprijinirea afacerilor, agenții de întreprinderi locale, agenții de dezvoltare, camere de comerț, agenții de turism, instituții educaționale și de instruire, asociații ale producătorilor, sindicate;
- companii și organisme publice județene și regionale de gospodărire a apelor și apelor reziduale, protecție a râurilor și protecție împotriva inundațiilor; agenții de protecție a mediului județene și regionale; administrațiile parcurilor naturale (cu responsabilități la nivel central, regional și municipal) și direcțiile forestiere locale etc.;
- companii publice de administrare a drumurilor și căilor ferate;
- organisme locale ale sistemului legal de administrare locală;
- agenții de ocupare a forței de muncă.
Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucțiunile pentru aplicanți.
Prevederile continuă cu regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6.
*) Cofinanțare din partea autorităților naționale, regionale, locale, municipale, împrumuturi ale instituțiilor financiare acordate entităților publice, fonduri provenind de la întreprinderi publice.
2.2. Principiul cofinanțării
Anexa C2 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România și Ungaria
1. Obiective și priorități În acest capitol sunt descrise măsurile*2) avute în vedere pentru anul bugetar 2005 în cadrul PHARE în Programul de cooperare transfrontalieră (CBC) al României cu Ungaria. Aceste măsuri sunt de asemenea consecvente cu Programul inițiativei comunitare și măsurile prevăzute în INTERREG IIIA pentru cooperarea dintre HU și RO (și HU-SCG). ------------- *2) Fiecare măsură avută în vedere pentru implementare în acest program va avea în cele ce urmează un antet PHARE/2005/017-536 care se continuă cu un sistem de numerotare prin care sunt identificate programul și măsura însăși. Obiectivul global al programelor HU-RO/HU-SCG CBC este apropierea popoarelor, comunităților și actorilor economici din regiunea graniței în scopul de a stabili o bază sănătoasă pentru o dezvoltare economică și socială echilibrată, asigurând oportunități optime de dezvoltare pentru cele trei țări. Scopul general al acestui program PHARE, ale cărui elemente centrale derivă din analiza SWOT, a condus la formularea următoarelor obiective specifice: * obiectivul specific nr. 1: Înființarea și dezvoltarea sistemelor fizice și de infrastructură pentru sprijinirea cooperării; * obiectivul specific nr. 2: Înființarea și dezvoltarea unui sistem comun de protejare și capitalizare a resurselor naturale comune care să promoveze dezvoltarea sustenabilă; * obiectivul specific nr. 3: Întărirea legăturilor economice dintre regiunile de graniță în scopul îmbunătățirii dezvoltării economice sustenabile prin exploatarea activelor comune; * obiectivul specific nr. 4: Dezvoltarea unei coerențe sociale și culturale între popoare și comunități. În lumina obiectivelor enumerate mai sus, partenerii au convenit o serie de priorități și măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiilor proprii de dezvoltare a cooperării transfrontaliere în perioada 2004-2006. CBC RO-HU 2004-2006 - Priorități și măsuri Schema de finanțare nerambursabilă Prioritatea 1 Întărirea integrității spațiului, fizice și de infrastructură a regiunilor de graniță dintre Ungaria și România Măsura 1.1 Îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere Măsura 1.2 Soluționarea problemelor comune în domeniul protecției mediului și prevenirii inundațiilor Prioritatea 2 Promovarea inițiativelor de cooperare în vederea facilitării integrării piețelor și sporirii coerenței între societățile locale Măsura 2.1 Dezvoltarea infrastructurii de afaceri și a serviciilor de afaceri comune Măsura 2.2 Sprijinirea cooperării întreprinderilor Măsura 2.4 Promovarea cooperării în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice și dezvoltării resurselor umane Prioritatea 2 Fondul comun pentru proiecte mici Măsura 2.3 Încurajarea cooperării dintre instituții și comunități Prioritatea 3 Asistență tehnică Măsura 3.1 Gestiunea și administrarea programului (doar pentru Ungaria) Măsura 3.2 Publicitatea, monitorizarea și evaluarea programului (doar pentru Ungaria) Măsura 3.3 Activitatea de sprijinire a programului (doar pentru România) PHARE/2005/017-536.01 - Cooperare transfrontalieră între România și Ungaria Programul constă în cooperarea României cu Ungaria la această graniță, în cadrul regulilor compatibile cu regulile INTERREG IIIA, inclusiv cele privind licitația comună și procedurile de selecție. Acest program PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor sarcini specifice: Construcția și reabilitarea drumurilor publice Colectarea și tratarea deșeurilor Reabilitarea și curățarea siturilor contaminate Investiții legate de dezvoltarea zonelor comune de protecție a naturii și a parcurilor naturale Investiții legate de dezvoltarea acțiunilor comune de protejare a fluviilor și prevenire a inundațiilor Sprijin pentru utilizarea surselor de energie regenerabilă cu impact transfrontalier Dezvoltarea facilităților existente de infrastructură de afaceri Înființarea de noi incubatoare de afaceri Sprijin pentru evenimentele de afaceri transfrontaliere facilitând întâlnirea IMM-urilor Sprijin pentru cooperarea întreprinderilor cu privire la activitățile transfrontaliere Sprijin pentru înființarea de noi parteneriate, colaborarea dintre instituțiile de cercetări Cooperarea în domeniul educației și instruirii profesionale Sprijin acordat evenimentelor transfrontaliere, acțiunilor people-to-people și pentru cooperarea instituțiilor și comunităților Asistență tehnică pentru gestionarea și implementarea programelor Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali în această schemă de finanțare nerambursabilă sunt prezentați mai jos. În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru 2005. Acest program este conectat la programele corespondente, pe care le va implementa Ungaria în cadrul regimului INTERREG IIIA. 2. Bugetul Tabel pentru anul bugetar 2005 Distribuția cifrelor între liniile bugetare este orientativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌────────────────────┬───────────────────────┬──────────┬───────────────┬──────┐ │Proiectul de │ Alocare PHARE │ │ │ │ │implementare ├─────┬───────────┬─────┤Fonduri │ Contribuția │ Total│ │se împarte în trei │ INV │Construcție│Total│publice │ Beneficiarului│ cost │ │componente │ │institu- │ │naționale │ │ │ │(milioane euro) │ │tionala │ │ │ │ │ │ │ │ (IB) │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Schema de │ 4,09│ │ 4,09│ 1,37│ 0,61│ 6,07│ │finanțare dezvoltare│ │ │ │ │ │ │ │economică │ │ │ │ │ │ │ │și socială │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Prioritățile 1 │ │ │ │ │ │ │ │și 2 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Acțiuni │ 0│ 0,66│ 0,66│ 0,22│ 0,10│ 0,98│ │people-topeople/ │ │ │ │ │ │ │ │JSPF │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Prioritatea 2: │ │ │ │ │ │ │ │Încurajarea │ │ │ │ │ │ │ │cooperării │ │ │ │ │ │ │ │dintre instituții │ │ │ │ │ │ │ │și comunități │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Asistență │ 0│ 0,25│ 0,25│ 0│ 0│ 0,25│ │tehnică │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Prioritatea 3 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Total proiect │ 4,09│ 0,91│ 5,00│ 1,59│ 0,71│ 7,30│ │2005: │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴─────┴───────────┴─────┴──────────┴───────────────┴──────┘ Cofinanțarea națională se poate face prin contribuția autorităților naționale, regionale, locale sau municipale, împrumuturi acordate entităților publice de instituțiile financiare internaționale sau fonduri de la întreprinderile publice. Nota bene, doar în acele cazuri în care organizația publică care furnizează fondurile nu este în același timp și beneficiara proiectului în cauză. Altfel spus, contribuția Beneficiarului va trebui să fie în toate cazurile o sumă separată - și în orice caz suplimentară - plătibilă în numerar. Programul de cooperare transfrontalieră (CBC) cu Ungaria furnizează un buget financiar de asistență tehnică (de 5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,25 milioane euro) pentru a asista administrarea și gestionarea programului, publicitatea, monitorizarea și evaluarea. Agenția română de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul întregului program CBC din România. S-a stabilit în mod special că toate propunerile de finanțare nerambursabilă vor trebui, acolo unde este aplicabil, să demonstreze adiționalitatea lor la rezultatele celorlalte acțiuni finanțate din alte surse, cu precădere programele CBC anterioare. De asemenea, autoritatea de management și agențiile subordonate vor acorda o atenție deosebită în a se asigura că toate acțiunile din cadrul acestui program vor fi înregistrate, de exemplu în PERSEUS, în așa fel încât submăsura specifică și anul bugetar în care sunt contractate să fie ușor de identificat. Mai mult, înregistrarea respectivă va fi structurată în așa fel încât să faciliteze corelarea fără dificultate și ușor de urmărit cu rezultatele fiecărui contract, inclusiv mai ales demonstrarea prin rezultate a adiționalității mai sus menționate. Principiul cofinanțării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiții (INV) finanțate de PHARE trebuie să primească cofinanțare din fonduri publice naționale. Contribuția Comunității poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil de cofinanțare. Cofinanțarea pentru proiectele de dezvoltare instituțională (IB) este furnizată cel puțin de către țara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane și a altor resurse necesare pentru absorbția eficientă și eficace a asistenței PHARE. Acest lucru nu exclude posibilitatea cofinanțării și din alte fonduri naționale. Proiectele selectate prin schemele de finanțare nerambursabilă (de investiții și dezvoltare instituțională) vor fi cofinanțate în mod comun de PHARE, Beneficiar și din resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puțin 10% din totalul costurilor. Costurile eligibile rămase vor fi împărțite între alocarea PHARE până la maximum 75% și Guvernul României, care va contribui cu restul costurilor. Sprijin public Total costuri Finanțare nerambursabilă PHARE CBC (%) Cofinanțare publică națională (%) Contribuția Beneficiarului 75% 25% 90% 10% 100% Perspectiva pentru 2006 În concordanță cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, perspectiva România-Ungaria pentru 2006 este descrisă în documentele comune de programare. 3. Convenții instituționale și de implementare specifice Agenția de implementare Agenția de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deține responsabilitatea globală a implementării programului. Ministerul Integrării Europene Direcția de cooperare transfrontalieră Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5 București, România Biroul regional de cooperare transfrontalieră Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităților sale privind implementarea programului de cooperare transfrontalieră România-Ungaria unui organism regional, situat în regiunea de graniță. În acest sens, agențiile pentru dezvoltare regională Vest și Nord-Vest vor stabili un birou regional CBC în Oradea (județul Bihor), care va acționa în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC este organismul strategic al programului CBC. Acesta îndeplinește funcția de comitet comun de cooperare conform descrierii din Regulamentul PHARE CBC și al Comitetului comun de monitorizare pentru INTERREG. Format din membri provenind din ambele țări, de la nivel național, regional și local, JCC va asigura un management comun al programului și prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operațiunilor, precum și sub aspectul politicilor. Principalele responsabilități ale JCC sunt: - avizarea documentelor de programare (Documentul comun de programare și Programul complement), precum și orice modificare a acestora, după caz; - avizarea fișei proiectului care va fi înaintată în vederea exercițiului anual de programare; - analizarea și avizarea raportului comun anual și a rapoartelor de progres final și implementare, înainte de trimiterea lor Comisiei; - aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. JCC va include de asemenea reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor, actorilor economici și sociali, organizațiilor de sector, cum ar fi camere de comerț, sindicate etc. Toți aceștia au dreptul de a participa la JCC cu atribuții consultative și nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanții Comisiei Europene pot de asemenea să participe la JCC, având un rol consultativ. JCC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului și pentru aprobarea fișelor de proiect pentru propunerea financiară anuală. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operațional al programului de cooperare transfrontalieră (CBC). Principalele responsabilități ale JSC sunt selecția comună și aprobarea proiectelor, precum și monitorizarea implementării acestora. JSC are următoarele sarcini: - propuneri de criterii în vederea evaluării și selectării proiectelor care vor fi supuse atenției JCC; - aprobarea/avizarea materialelor din solicitarea de propuneri; - ratificarea operațiunilor pentru selectarea proiectelor și formularea ierarhizării proiectelor care vor fi finanțate; - examinarea documentelor de monitorizare; - adăugarea de comentarii și formularea de directive pentru autoritatea de management, autoritățile naționale, Secretariatul tehnic comun și agențiile de implementare. JSC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. Reprezentanții Comisiei Europene vor participa la JSC în calitate de observatori. Secretariatul tehnic comun (JTS) JTS al programului va fi înființat în compania publică nonprofit pentru dezvoltare regională și planificare orășenească VATI din Ungaria. JTS va fi situat în sediul companiei și va fi sprijinit de biroul regional VATI din Bekescsaba. JTS furnizează direct în primul rând servicii pentru autoritatea de management și autoritatea de plăți din Ungaria, cu managementul operațional al responsabilităților respective ale acestora, însă va sprijini și activitatea autorităților naționale din România și Serbia. Cel puțin un angajat oficial din România va fi numit în secretariatul de program. Secretariatul tehnic comun Ungaria/România/Serbia Compania publică nonprofit pentru dezvoltare regională și planificare orășenească VATI din Ungaria (VATI Teruletfejlesztesi Igazgatosag) Gellerthegy u. 30-32 1016 Budapesta Ungaria Telefon: (+36 1) 224 32 78 Fax: (+36 1) 224 32 91 În vederea asigurării derulării eficiente a proiectului în cadrul componentei românești a programului, autoritățile din România au decis să înființeze un birou regional de cooperare transfrontalieră în Oradea (județul Bihor), care să acționeze ca parte a secretariatului subprogramului pentru partea română din acest program, împreună cu reprezentanții Ministerului Integrării Europene. Biroul regional va acorda, de asemenea, asistență potențialilor aplicanți ai proiectului și va participa la selectarea proiectelor și la activitățile de monitorizare în strânsă cooperare cu JTS. Reguli și proceduri specifice acestui program Instrucțiuni de implementare Comisia are dreptul, dacă este cazul, să furnizeze îndrumare suplimentară pentru implementarea programului, luând în considerare reglementările INTERREG și PHARE. Criterii principale de eligibilitate În cadrul programului de cooperare transfrontalieră (CBC) următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniței, însă în beneficiul ambelor țări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfășurată de o parte a graniței este însoțită de desfășurarea unei activități similare de cealaltă parte a graniței; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părți ale graniței contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanțării prin PHARE CBC, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. Criterii generale de selecție pentru schemele de finanțare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activitățile din cadrul schemelor de finanțare nerambursabilă finanțate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naționale sau să demonstreze coerența cu capitolele relevante din Planul național de dezvoltare ori procesul de asociere. Activitățile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activitățile prevăzute sau implementate prin programele naționale PHARE. Activitățile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituții partenere din cealaltă țară sau prin beneficiile acumulate pentru comunitățile aflate de cele două părți ale graniței. Activitățile trebuie implementate în apropierea graniței. Activitățile eligibile în cadrul programelor naționale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanțarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanțate prin programul de cooperare transfrontalieră (CBC). Lista potențialilor beneficiari ai schemelor de finanțare nerambursabilă Beneficiarii potențiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): 1. autorități locale și regionale din zona de graniță în cauză: - organizații, asociații și fundații nonguvernamentale și nonprofit (ONG și ONP), cum ar fi organizații pentru sprijinirea afacerilor, agenții de întreprinderi locale, agenții de dezvoltare, camere de comerț, agenții de turism, instituții educaționale și de instruire, asociații ale producătorilor, sindicate; - companii și organisme publice județene și regionale de gospodărire a apelor și apelor reziduale, protecție a râurilor și protecție împotriva inundațiilor; agenții de protecție a mediului județene și regionale; administrațiile parcurilor naturale (cu responsabilități la nivel central, regional și municipal) și direcțiile forestiere locale etc.; 2. companii publice de administrare a drumurilor; 3. organisme locale ale sistemului legal de administrare locală; 4. agenții de ocupare a forței de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucțiunile pentru aplicanți. Prevederile conțin de asemenea regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6.
Anexa C3 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Moldova
1. Obiective și priorități 1.1. Obiectivul general al programului de vecinătate RO-MD 2004-2006 * Realizarea dezvoltării socioeconomice sustenabile a zonei eligibile în România și Moldova, prin dezvoltarea principiului cooperării transfrontaliere Acest obiectiv global va fi întărit prin două obiective strategice: * creșterea nivelului general al cooperării sociale și economice transfrontaliere; și * îmbunătățirea nivelului de coerență al infrastructurii transfrontaliere prin contribuția la calitatea vieții populațiilor. În lumina obiectivelor de mai sus, partenerii au convenit priorități și măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare transfrontalieră 2004-2006. Programul de vecinătate - priorități și măsuri Prioritatea 1 Dezvoltare economică și socială Măsura 1.1 Protecția naturii și a mediului Măsura 1.2 Administrarea teritorială și a granițelor Măsura 1.3 Dezvoltare economică locală Măsura 1.4 Turism Măsura 1.5 Educație și servicii sociale Prioritatea 2 Acțiuni people-to-people Măsura 2.1 Fondul comun pentru proiecte mici Prioritatea 3 Asistență tehnică Măsura 3.1 Administrarea și implementarea programului Măsura 3.2 Publicitate și evaluarea programului; pregătirea proiectului 1.2. Componentele programului pentru 2005 PHARE/2005/017-537. 01.01 - Dezvoltare economică și socială Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 5,90 milioane euro. Proiectul acoperă toate cele 5 măsuri menționate mai sus la prioritatea 1 și va fi implementat printr-o schemă de finanțare nerambursabilă unică. Criteriile de selecție și beneficiarii finali sunt descriși în fișa proiectului respectiv. Evaluarea comună și selecția proiectelor vor permite conexiuni și oportunități de dezvoltare combinate care vor fi identificate. Dezvoltarea instituțională și investițiile corespunzătoare la scară mică vor asigura sustenabilitatea și beneficiile pe termen lung. Proiectul este axat pe: Sarcini pentru programul 2005 Dezvoltarea unei infrastructuri eficiente de protecție a mediului și naturii Modernizarea și îmbunătățirea transportului local și infrastructurii de graniță la scară mică și rezolvarea problemelor de mediu locale care nu ar fi eligibile în cadrul unor programe mai mari Sprijin acordat IMM-urilor locale și sectoarelor industriale în vederea realizării dezvoltării și creșterii sustenabile Promovarea sectorului turistic în expansiune în regiune și angajarea comunităților și a unei audiențe mai largi în reînnoirea interesului pentru cultura comună, istoria și bogățiile naturale de ambele părți ale graniței Sprijinirea educației locale și a serviciilor sociale pentru a coopera cu privire la comunitățile beneficiare de ambele părți ale graniței Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali ai acestei scheme de finanțare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 și 4.3. În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,75 milioane euro. PHARE/2005/017-537. 01.02 - Acțiuni people-to-people Proiectul se adresează priorității 2 menționate în tabelul de mai sus și constă doar într-o singură măsură, un fond comun pentru proiecte mici de implementare a acțiunilor people-topeople. Scopul acțiunilor people-to-people este de a sprijini înființarea și dezvoltarea rețelelor de cooperare de ambele părți ale graniței și crearea legăturilor dintre aceste rețele și rețelele mai largi ale Uniunii Europene. Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră și vor ajuta la consolidarea celor existente. Sarcini pentru acțiunile people-to-people pentru programul 2005 Îmbunătățirea cooperării locale transfrontaliere Stimularea și sprijinirea înființării structurilor permanente în cadrul organizațiilor regionale și locale din regiunea de graniță Construirea și dezvoltarea resurselor de specialiști ale instituțiilor locale și regionale implicate în dezvoltarea regională și cooperarea transfrontalieră Dezvoltarea economiei regionale/locale și a ocupării forței de muncă Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali ai acestei scheme de finanțare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 și 4.3. În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2005/017-537. 01.03 - Asistență tehnică pentru programul de sprijin Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,35 milioane euro. Asistența tehnică include două măsuri specifice: (i) sprijin pentru pregătirea, administrarea și implementarea programului, care va furniza sprijinul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaționale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înființat în zona eligibilă de graniță din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului și evaluare (studii, seminarii, informații și măsuri de publicitate, evaluare etc.) și furnizarea asistenței pentru facilitatea de pregătire a proiectului. Agenția de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestei priorități, în strânsă cooperare cu unitatea de coordonare a proiectului din Moldova. 2. Buget 2.1. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005 Distribuția cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌───────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┬──────┐ │ Denumirea priorității │ Alocare PHARE │ Finanțare din │ │ │ │ │ partea României │Total │ ├───────────────────────────────────┼─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┤cost │ │ Natura acțiunii │INV │ IB │Total│Cofi-│Con- │ │ │ │ │ │ │ │nan │tribu│Total│ │ │ │ │ │ │țare │ția │ │ │ │ │ │ │ │nați-│Bene-│ │ │ │ │ │ │ │onală│ficia│ │ │ │ │ │ │ │ │rului│ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Schema de finanțare nerambursabilă │5,900│0,000┤5,900│1,967│0,875│2,842│ 8,742│ │pentru dezvoltare │ │ │ │ │ │ │ │ │economică și socială │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Schema de finanțare nerambursabilă │0,000│0,750│0,750│0,250│0,112│0,362│ 1,112│ │pentru Fondul comun pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │proiecte mici people-to-people │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Asistență tehnică pentru programul │0,000│0,350│0,350│0,000│0,000│0,000│ 0,350│ │de sprijin │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │TOTAL: │5,900│1,100│7,000│2,217│0,987│3,204│10,204│ └───────────────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┘ Valoarea minimă a contribuției Beneficiarului va fi calculată în funcție de totalul cofinanțării din fonduri PHARE și naționale, împărțită la 9 (distribuția cifrelor în liniile de buget este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național). Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistență tehnică (5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,35 milioane euro). Agenția de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România. 2.2. Principiul cofinanțării În conformitate cu instrucțiunile PHARE, toate proiectele de investiții (INV) sprijinite de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanțare din fonduri naționale publice. Contribuția Comunității poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielii publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanțare. Cofinanțarea proiectelor de dezvoltare instituțională (IB) este furnizată cel puțin de către țara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbție eficientă și eficace a asistenței PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanțarea din fonduri naționale. Proiectele selectate prin schemele de finanțare nerambursabilă (investiții și dezvoltare instituțională) vor fi cofinanțate prin PHARE, Beneficiar și resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puțin 10% din costurile totale din propria propunere. Costurile eligibile rămase vor fi împărțite între sprijinul PHARE până la maximum 75% și Guvernul român, care contribuie cu restul costurilor. 2.3. Perspectiva pentru 2006 În concordanță cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, prezentarea Programului de vecinătate România-Moldova pentru anii 2005-2006 este cuprinsă în Documentul comun de programare, cu actualizările din iunie 2005. 3. Convenții instituționale și de implementare specifice 3.1. Agenția de implementare Agenția de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deține responsabilitatea globală a implementării întregului program. Ministerul Integrării Europene Direcția de cooperare transfrontalieră Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5 București, România Biroul regional de cooperare transfrontalieră Din partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităților sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniță. În acest sens, agenția pentru dezvoltare regională va înființa un birou regional CBC în Iași, care va acționa în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. 3.2. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC este organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din ambele țări, de la nivel național, regional și local, JCC va asigura un management comun al programului și prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operațiunilor, precum și sub aspectul politicilor. Principalele responsabilități ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) și a oricărei ajustări a acestuia, după caz; - adoptarea fișelor proiectului și a propunerilor financiare care vor fi înaintate în vederea exercițiului anual de programare; - analizarea și aprobarea raportului comun anual și a rapoartelor de progres final și implementare, înainte de trimiterea lor Comisiei; - aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. JCC va include, de asemenea, reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor, actorilor economici și sociali, organizațiilor de sector, cum ar fi camere de comerț, sindicate etc. Toți aceștia au dreptul de a participa la JCC cu atribuții consultative și nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanții Comisiei Europene pot, de asemenea, să participe la JCC, având un rol consultativ. Președinția JCC va fi deținută în comun de agenția de implementare din România și de unitatea de coordonare a programului din Moldova. JCC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului și pentru a aproba fișele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.3. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operațional al programului de vecinătate. Principalele responsabilități ale JSC sunt: - elaborarea fișelor de proiect în vederea exercițiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicație (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităților de contractare respective; - supervizarea selectării comune a proiectelor; - supervizarea activităților Secretariatul tehnic comun și ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor specifice (și cuantificate) ale programului și analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet și în vederea sporirii proprietății locale, autoritățile regionale și locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanți ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.4. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenția de implementare (IA) și unitatea de coordonare a programului (PCU) vor înființa în cooperare un secretariat tehnic comun (JTS) situat într-o zonă eligibilă de partea română a graniței, care va include personal din Moldova. JTS va avea în mod deosebit responsabilitatea funcției de secretariat al JCC și JSC și de asistare a IA și PCU. JTS va avea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu considerarea corespunzătoare a rolurilor și responsabilităților IA și PCU. JTS va acorda asistență JCC și JSC în sarcinile administrative și practice ale acestora; va superviza asistența tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilități de pregătire a proiectelor și își va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul și evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate. 4. Reguli și proceduri specifice acestui program Instrucțiuni de implementare Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucțiunile de implementare a programului de vecinătate pentru PHARE CBC/TACIS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004. 4.1. Criterii principale de eligibilitate În cuprinsul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniței, însă în beneficiul ambelor țări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfășurată de o parte a graniței este însoțită de desfășurarea unei activități similare de cealaltă parte a graniței; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părți ale graniței contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanțării în cadrul unui program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 4.2. Criterii generale de selecție pentru schemele de finanțare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activitățile din cadrul schemelor de finanțare nerambursabilă finanțate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naționale sau să demonstreze coerența cu capitolele relevante din Planul național de dezvoltare ori procesul de asociere. Activitățile trebuie să le completeze pe cele prevăzute sau implementate prin programele naționale PHARE, evitându-se suprapunerile. Activitățile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituții partenere din cealaltă țară sau prin beneficiile acumulate pentru comunitățile aflate de cele două părți ale graniței. Activitățile trebuie implementate în apropierea graniței. Activitățile eligibile în cadrul programelor naționale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanțarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanțate prin programul de vecinătate. 4.3. Lista potențialilor beneficiari ai schemelor de finanțare nerambursabilă Beneficiarii potențiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorități locale și regionale din zona de graniță în cauză; - ONG-uri și ONP-uri, cum ar fi organizații pentru sprijinirea afacerilor, agenții de întreprinderi locale, agenții de dezvoltare, camere de comerț, agenții de turism, instituții educaționale și de instruire, asociații ale producătorilor, sindicate; - companii și organisme publice județene și regionale de gospodărire a apelor și apelor reziduale, protecție a râurilor și protecție împotriva inundațiilor; agenții județene de protecție a mediului; administrațiile parcurilor naturale (cu responsabilități la nivel statal, regional și municipal) și direcțiile forestiere locale etc.; - diviziile regionale (nenaționale) ale autorităților vamale și de grăniceri; - companii publice de administrare a drumurilor și căilor ferate; companii publice de transporturi; - agenții de ocupare a forței de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucțiunile pentru aplicanți. 4.4. Monitorizarea și evaluarea programului Monitorizarea finanțării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autoritățile de contractare din ambele țări. În orice caz, deoarece un program de vecinătate este un program de cooperare comun, toate eforturile trebuie făcute pentru a raporta progresul pentru întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanțării PHARE CBC și TACIS, JCC trebuie să dispună de toate informațiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime. Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activitățile PHARE CBC, cât și TACIS, și transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziția tuturor părților implicate. Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie depuse toate eforturile pentru a se evalua toate elementele programului (PHARE CBC și TACIS). Prevederile conțin de asemenea regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6.
Anexa C4 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Serbia și Muntenegru
1. Obiective și priorități 1.1. Obiectivul general al Programului de vecinătate RO-SCG 2004-2006 * Realizarea dezvoltării socioeconomice echilibrate a zonei eligibile în România și Serbia, prin dezvoltarea principiului cooperării transfrontaliere Acest obiectiv global va fi susținut prin două obiective strategice: * creșterea competitivității globale a economiei din regiune; și * îmbunătățirea standardelor de calitate a vieții pentru populația din zonele respective. În lumina obiectivelor prezentate, partenerii au convenit priorități și măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare transfrontalieră 2004-2006. Programul de vecinătate - priorități și măsuri Prioritatea 1 Dezvoltare economică și socială locală Măsura 1.1 Cooperarea privind sprijinul în afaceri și agricultură Măsura 1.2 Cooperarea dintre serviciile publice locale Măsura 1.3 Sprijin pentru dezvoltarea mediului la scară mică și dezvoltarea infrastructurii locale Măsura 1.4 Cooperarea în dezvoltarea turismului Prioritatea 2 Acțiuni people-to-people Măsura 2.1 Fondul comun pentru proiecte mici Prioritatea 3 Asistență tehnică Măsura 3.1 Pregătirea proiectelor, administrarea și implementarea programelor Măsura 3.2 Publicitate și evaluarea programului 1.2. Proiectele din cadrul programului pentru 2005 PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.01-Dezvoltare economică și socială locală Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 4,200 milioane euro. Schema de finanțare nerambursabilă pentru promovarea dezvoltării socioeconomice locale O caracteristică a programului de vecinătate este de a încuraja colaborarea în afaceri (inclusiv agricultură) pentru localități situate de-a lungul întregii zone de graniță, prin intermediul rețelelor sustenabile de tip business-to-business, servicii de calitate pentru sprijinirea afacerilor, asistență profesională și alte servicii importante, în special pentru IMM-uri. Prin urmare, această măsură este menită să înființeze rețele pentru diferite facilități de afaceri, oferind servicii de afaceri de înaltă calitate, cu un accent deosebit pe cooperarea business-to-business transfrontalieră. Ea va facilita cooperarea și dezvoltarea instituțională între serviciile de sprijin pentru sectorul agricol pentru a susține viabilitatea sectorului. Acest proiect PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor activități specifice: Activitățile programului CBC 2005 Cooperarea privind sprijinul în afaceri și în agricultură, stabilind rețeaua diferitelor facilități de afaceri Facilitarea cooperării și dezvoltării instituționale între serviciile de sprijin pentru sectorul agricol Cooperarea dintre serviciile publice locale Sprijinul pentru dezvoltarea de mediu la scară mică și dezvoltarea infrastructurii locale Cooperarea în dezvoltarea turismului Proiecte la scară mică pentru transporturi și infrastructură de graniță: sprijin pentru pregătire și implementare Înființarea/reinstalarea rețelelor de monitorizare a calității apei și aerului în regiunile de graniță Administrarea parcurilor naturale Programe educaționale locale de mediu Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali din această schemă de finanțare nerambursabilă sunt prezentați la pct. 4.1, 4.2 și 4.3. În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.02 - Fondul comun pentru proiecte mici Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,550 milioane euro. Proiectul se adresează priorității 2 menționate în tabelul de mai sus și constă doar într-o singură măsură, un fond comun pentru proiecte mici de implementare a acțiunilor people-to-people, inclusiv a rețelelor transfrontaliere și contactelor locale. Scopul acțiunilor people-to-people este de a sprijini înființarea și dezvoltarea rețelelor operaționale de ambele părți ale graniței și crearea legăturilor dintre aceste rețele și rețelele mai largi ale Uniunii Europene. Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră și vor ajuta la întărirea celor existente. Sarcini ale Fondului comun pentru proiecte mici pentru programul 2005 Îmbunătățirea cooperării locale transfrontaliere Stimularea și sprijinirea înființării structurilor permanente în cadrul organizațiilor regionale și locale din regiunea de graniță Alcătuirea și dezvoltarea resurselor de specialiști ale instituțiilor locale și regionale implicate în dezvoltarea regională și cooperarea transfrontalieră Dezvoltarea economiei regionale/locale și a ocupării forței de muncă Dezvoltarea și îmbunătățirea unei structuri eficiente de implementare Furnizarea de asistență permanentă participanților pentru identificarea și pregătirea proiectelor; sporirea capacităților personale și instituționale de cooperare și participare la programe de dezvoltare viitoare, îndeosebi pentru pregătirea viitoarelor activități ale programului de vecinătate Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali ai acestei scheme de finanțare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 și 4.3. În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.03 - Asistență tehnică Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,250 milioane euro. Asistența tehnică include două măsuri specifice: (i) sprijin pentru administrarea și implementarea programului, care va furniza sprijinul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaționale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înființat în zona eligibilă de graniță din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului și evaluare (studii, seminarii, informații și măsuri de publicitate, evaluare etc.) și furnizarea asistenței pentru pregătirea proiectului. Agenția de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestui proiect, în cooperare cu Unitatea de coordonare a proiectului din Serbia. 2. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005 2.1. Tabel financiar orientativ pentru anul bugetar 2005 Distribuția cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌────────────────────┬───────────────────────┬──────────┬───────────────┬──────┐ │Proiectul se │ Alocare PHARE │ │ │ │ │implementează ├─────┬───────────┬─────┤Fonduri │ Contribuția │ Total│ │prin trei │ INV │ IB │Total│publice │ Beneficiarului│ cost │ │componente │ │ │ │naționale │ │ │ │(milioane euro) │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Dezvoltare economică│ │ │ │ │ │ │ │și socială locală │ │ │ │ │ │ │ │(prioritatea 1) │4,200│ 0,000│4,200│ 1,400│ 0,623│ 6,223│ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Acțiuni people-to- │ │ │ │ │ │ │ │people (JSPF) │ │ │ │ │ │ │ │(prioritatea 2) │0,000│ 0,550│0,550│ 0,184│ 0,082│ 0,816│ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Asistență tehnică │ │ │ │ │ │ │ │(suport program) │0,000│ 0,250│0,250│ 0,000│ 0,000│ 0,250│ │(prioritatea 3) │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Total proiect 2005 │4,200│ 0,800│5,000│ 1,584│ 0,705│ 7,289│ └────────────────────┴─────┴───────────┴─────┴──────────┴───────────────┴──────┘ Contribuția minimă a Beneficiarului se va calcula ca a noua parte din totalul alocării publice naționale și PHARE. Contribuția va fi în numerar și - în toate cazurile - se va adăuga la cofinanțarea națională. Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistență tehnică (5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,25 milioane euro). Agenția de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România. 2.2. Principiul cofinanțării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiții (INV) finanțate de PHARE trebuie să primească cofinanțare din fonduri publice naționale. Contribuția comunitară poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil de cofinanțare. Cofinanțarea pentru proiectele de dezvoltare instituțională (IB) este furnizată cel puțin de către țara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane și a altor resurse necesare pentru absorbția eficientă și eficace a asistenței PHARE. Acest lucru nu exclude posibilitatea cofinanțării și din alte fonduri naționale. Proiectele selectate prin schemele de finanțare nerambursabilă (de investiții și dezvoltare instituțională) vor fi cofinanțate în mod comun de PHARE, Beneficiar și din resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puțin 10% din totalul costurilor. Costurile eligibile rămase vor fi suportate de PHARE până la maximum 75% și de Guvernul României, care va contribui cu restul costurilor. 2.3. Perspectiva pentru 2006 În concordanță cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, descrierea Programului de vecinătate România-Serbia pentru anul 2006 este cuprinsă în Documentul comun de programare. 3. Aranjamente instituționale și de implementare specifice 3.1. Agenția de implementare Agenția de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deține responsabilitatea globală a implementării programului. Ministerul Integrării Europene Direcția de cooperare transfrontalieră Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5 București, România 3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităților sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniță. În acest sens, Agenția pentru Dezvoltare Regională (RDA) V Vest și RDA IV Sud-Vest vor înființa un birou regional CBC. 3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC va fi organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din cele două țări la nivel național, regional și local, JCC va asigura o administrare comună a programului și prin aceasta o vedere de ansamblu a politicilor și, de asemenea, financiară a operării programului de vecinătate. Principalele responsabilități ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) și a altor modificări ulterioare ale acestuia, după caz; - adoptarea fișelor de proiect și a propunerilor de finanțare care să fie înaintate în vederea exercițiului de programare anuală; - analizarea și aprobarea rapoartelor comune și de progres finale și implementare, înainte de înaintarea acestora Comisiei; - aprobarea caietului de sarcini al Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. JCC va include, de asemenea, reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor, ai actorilor economici și sociali, ai organizațiilor de sector - de exemplu camere de comerț, sindicate etc. Aceștia pot participa la JCC având rol de consultare, cu alte cuvinte nu în calitate de membri cu drept de vot. Reprezentanții Comisiei Europene pot participa la JCC cu rol de consultare. Președinția JCC va fi deținută în comun de agențiile de implementare din România și Unitatea de coordonare a programului din Serbia. JCC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului și a aproba fișele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operațional al programului de vecinătate. Principalele responsabilități ale JSC sunt: - elaborarea fișelor de proiect necesare în exercițiul de programare anuală, care vor fi înaintate JCC pentru a fi adoptate; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicație (redactate de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităților de contractare respective; - supervizarea selectării comune a proiectelor; - supervizarea activităților Secretariatului tehnic comun și ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor specifice (și cuantificate) ale programului și analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet și în vederea sporirii proprietății locale, autoritățile regionale și locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanți ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenția de implementare (IA) și Unitatea de coordonare a programului (PCU) vor înființa împreună un secretariat tehnic comun (JTS), care va fi localizat într-o zonă eligibilă de partea română a graniței și va include personal din Serbia. Acesta va avea în mod deosebit responsabilitatea de secretariat a JCC și JSC, precum și de asistare a IA și PCU. JTS va avea, de asemenea, responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu considerarea corespunzătoare a rolurilor și responsabilităților IA și PCU. JTS va acorda asistență JCC și JSC în sarcinile administrative și practice ale acestora; va superviza asistența tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilități de pregătire a proiectelor și își va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul și evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate. 4. Reguli și proceduri specifice acestui program 4.1. Instrucțiuni de implementare Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucțiunile de implementare a programelor de vecinătate pentru PHARE CBC/CARDS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004. 4.2. Criterii principale de eligibilitate În înțelesul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniței, însă în beneficiul ambelor țări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfășurată de o parte a graniței este însoțită de desfășurarea unei activități similare de cealaltă parte a graniței; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părți ale graniței contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanțării dintr-un program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 4.3. Criterii generale de selecție pentru schemele de finanțare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activitățile din cadrul schemelor de finanțare nerambursabilă finanțate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naționale sau să demonstreze coerența cu capitolele relevante din Planul național de dezvoltare ori procesul de asociere. Activitățile trebuie să completeze activitățile prevăzute sau implementate prin programele naționale PHARE astfel încât să se evite suprapunerile. Activitățile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituții partenere din cealaltă țară sau prin beneficiile acumulate pentru comunitățile aflate de cele două părți ale graniței. Activitățile trebuie implementate în apropierea graniței. Activitățile eligibile în cadrul programelor naționale PHARE trebuie să se încadreze în programul specific. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanțate prin programul de vecinătate. 4.4. Lista potențialilor beneficiari ai schemelor de finanțare nerambursabilă Beneficiarii potențiali ai acestor scheme pot fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorități locale și regionale din zona de graniță în cauză; - ONG-uri și ONP-uri, cum ar fi organizații pentru sprijinirea afacerilor, agenții de întreprinderi locale, agenții de dezvoltare, camere de comerț, agenții de turism, instituții educaționale și de instruire, asociații ale producătorilor, sindicate; - companii și organisme publice județene și regionale de gospodărire a apelor și apelor reziduale, protecție a râurilor și protecție împotriva inundațiilor; agenții județene și regionale de protecție a mediului; administrațiile parcurilor naturale (cu responsabilități la nivel statal, regional și municipal) și direcțiile forestiere locale etc.; - companii publice de administrare a drumurilor și căilor ferate; - agenții de ocupare a forței de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucțiunile pentru aplicanți. 4.5. Monitorizarea și evaluarea programului Monitorizarea finanțării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autoritățile de contractare din ambele țări. În orice caz, deoarece un program de vecinătate este un program de cooperare comun, trebuie făcute toate eforturile pentru a raporta progresul pentru întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanțării PHARE CBC și CARDS, JCC trebuie să dispună de toate informațiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime. Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activitățile PHARE CBC, cât și CARDS, și transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziția tuturor părților implicate. Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie făcute toate eforturile pentru a evalua toate elementele programului (PHARE CBC și CARDS). Prevederile conțin, de asemenea, regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6.
Anexa C5 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România și Ucraina
1. Obiective și priorități
1.1. Obiectivul global al programului de vecinătate RO-UA 2004-2006:
* îmbunătățirea colaborării transfrontaliere între regiunile de graniță, punând în același timp bazele unei dezvoltări economice sustenabile.
Oportunitățile pentru cooperarea transfrontalieră în regiunile eligibile pot fi sintetizate în 4 obiective specifice/intermediare, care influențează îndeplinirea obiectivului general:
1. îmbunătățirea activelor comune existente pentru declanșarea unui nou ciclu integrat de dezvoltare sustenabilă;
2. sprijinirea unui nou ciclu de dezvoltare sustenabilă pentru infrastructuri-cheie;
3. dezvoltarea cooperării transfrontaliere pentru a scoate la lumină moștenirea socioculturală comună legată de istoria locală și de mediu;
4. îmbunătățirea sub aspect operațional a cooperării transfrontaliere.
Ca urmare a obiectivelor stabilite, partenerii au convenit asupra priorităților și măsurilor care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare a cooperării transfrontaliere pentru anii 2004-2006.
1.2. Priorități și măsuri ale proiectului
Prioritatea 1
locale
Promovarea dezvoltării socioeconomice
Măsura 1.1
Extinderea și consolidarea turismului
Măsura 1.2
Cooperarea economică transfrontalieră
Prioritatea 2
Dezvoltarea sistemelor transfrontaliere
integrate de infrastructură
Măsura 2.1
Dezvoltarea transportului transfrontalier
și a infrastructurii de graniță
Măsura 2.2
Îmbunătățirea administrării
transfrontaliere a mediului
Prioritatea 3
Acțiuni people-to-people
Măsura 3.1
Fondul comun pentru proiecte mici
Prioritatea 4
Asistență tehnică
Măsura 4.1
Gestiunea și implementarea programului
Măsura 4.2
Publicitatea și evaluarea programului;
pregătirea programului
Proiectele pentru programul 2005 sunt:
PHARE/2004/016-784. 2005/017-53901.01 Promovarea dezvoltării economico-sociale locale și a sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură în regiunile de graniță din România și Ucraina (prioritățile 1 și 2)
Contribuția PHARE la acest proiect poate să ajungă până la maximum 7,695 milioane euro.
Se va implementa printr-o schemă de finanțare nerambursabilă pentru promovarea dezvoltării socioeconomice locale (prioritatea 1) și dezvoltarea sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură (prioritatea 2).
Aceste două priorități vor fi implementate printr-o schemă unică de finanțare nerambursabilă, care va fi în vigoare de ambele părți ale graniței. Evaluarea comună și selecția proiectelor vor permite conexiuni și oportunități de dezvoltare combinate care vor fi identificate. Dezvoltarea instituțională și investițiile corespunzătoare la scară mică vor asigura sustenabilitatea și beneficiile pe termen lung.
Acest proiect PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor obiective specifice:
Obiectivele programului CBC 2005
Dezvoltarea turismului transfrontalier
Investiții la scară mică pentru dezvoltarea turismului
transfrontalier
Sprijin pentru sporirea legăturilor economice transfrontaliere
și dezvoltarea resurselor umane pentru acele activități care
sunt legate de economia locală în zonele transfrontaliere
Proiect de consolidare a capacității instituționale
Programe de instruire pentru a permite personalului să
facă față operațiunilor de trafic ilegal, crimă organizată și
imigrare ilegală
Sprijin pentru pregătirea proiectului de transport și
infrastructură de graniță
Acțiuni complementare altor programe implicate în
administrarea și dezvoltarea infrastructurii de graniță
Infrastructuri de transport la scară mică
Administrarea parcurilor naturale
Programe educaționale locale de mediu
Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali din această schemă de finanțare nerambursabilă sunt prezentați la pct. 4.1, 4.2 și 4.3.
În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005.
PHARE/2004/016-784, 2005/017-53901.02 - Acțiuni people-to-people (prioritatea 3)
Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,905 milioane euro.
Proiectul se adresează priorității 3 menționate în tabelul de mai sus și constă doar într-o singură măsură, fondul comun pentru proiecte mici de implementare a acțiunilor people-to-people.
Scopul acțiunilor people-to-people este de a sprijini înființarea și dezvoltarea rețelelor operaționale de ambele părți ale graniței și crearea legăturilor între aceste rețele și rețelele mai largi ale Uniunii Europene.
Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră și vor ajuta la îmbunătățirea celor existente.
Sarcini ale Fondului comun pentru proiecte mici
pentru programul 2005
Îmbunătățirea cooperării locale pentru localitățile de
graniță
Stimularea și sprijinirea înființării structurilor permanente
în cadrul organizațiilor regionale și locale din regiunea de
graniță
Construirea și dezvoltarea resurselor de specialiști ale
instituțiilor locale și regionale implicate în dezvoltarea
regională și cooperarea transfrontalieră
Dezvoltarea economiei regionale/locale și a ocupării forței
de muncă
Dezvoltarea și întărirea unei structuri eficiente de
implementare
Furnizarea de asistență permanentă beneficiarilor pentru
identificarea și pregătirea proiectelor; sporirea capacităților
personale și instituționale de cooperare și participare la
programe de dezvoltare viitoare, îndeosebi pentru
pregătirea viitoarelor activități ale programului de
vecinătate
Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecție și beneficiarii potențiali ai acestei scheme de finanțare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 și 4.3.
În plus, fișa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005.
PHARE/2004/016-784. 2005/017-53901.03 - Asistență tehnică, program de sprijin (prioritatea 4)
Contribuția PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,40 milioane euro.
Asistența tehnică include două măsuri specifice: (i) sprijin pentru pregătirea programului, administrarea și implementarea programului, care va furniza suportul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaționale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înființat în zona eligibilă de graniță din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului și evaluare (studii, seminarii, informații și măsuri de publicitate, evaluare etc.) și furnizarea asistenței pentru facilitatea de pregătire a proiectului. Agenția de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestei priorități, în strânsă cooperare cu Unitatea de coordonare a proiectului din Ucraina.
2. Buget
2.1. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005
Distribuția cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național. Cifrele sunt exprimate în milioane euro:
Nr. priorității și tipul acțiunii
Alocare PHARE
Cofinanțare națională
Contribuția Beneficiarului3)
Total costuri eligibile
INV
IB
Total
1 și 2. Scheme de finanțare nerambursabilă Promovarea dezvoltării economicosociale locale și a sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură
7,695
0,000
7,695
2,565
1,140
11,400
3. Fondul pentru proiecte mici
0,000
0,905
0,905
0,305
0,135
1,345
4. Asistență tehnică
0,000
0,400
0,400
0,000
0,000
0,400
TOTAL:
7,695
1,305
9,000
2,870
1,275
13,145
-------------
3) Valoarea minimă a contribuției Beneficiarului va fi calculată ca totalul cofinanțării din fonduri PHARE și naționale, împărțit la 9 (distribuția cifrelor în liniile de buget este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național).
Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistență tehnică. Agenția de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru asistență tehnică, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România.
2.2. Principiul cofinanțării
În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiții (INV) finanțate de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanțare din fonduri naționale publice. Contribuția Comunității poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanțare.
Cofinanțarea proiectelor de dezvoltare instituțională (IB) este - cu excepția cazurilor în care părțile participante la acest acord decid de comun acord altfel - furnizată cel puțin de către țara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbție eficientă și eficace a asistenței PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanțarea din fonduri naționale.
Proiectele selectate prin schemele de finanțare nerambursabilă (investiții și dezvoltare instituțională) vor fi cofinanțate prin PHARE, Beneficiar și resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puțin 10% din costurile totale. Costurile eligibile rămase vor fi împărțite între sprijinul PHARE, până la maximum 75%, și Guvernul român, care contribuie cu restul costurilor.
2.3. Perspectiva pentru 2006
În concordanță cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, descrierea Programului de vecinătate România-Ucraina pentru anii 2005-2006 este integrată în Documentul comun de programare.
3. Aranjamente instituționale și de implementare specifice
3.1. Agenția de implementare
Agenția de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deține responsabilitatea globală a implementării întregului program.
Ministerul Integrării Europene
Direcția de cooperare transfrontalieră
Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5
București, România.
3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră
De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităților sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniță. În acest sens, agențiile pentru dezvoltare regională Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est au hotărât înființarea comună a unui birou regional CBC în Suceava, care va acționa în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene.
Biroul regional de cooperare transfrontalieră din Suceava are statut juridic, este dotat cu personal și este operațional.
3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC)
JCC este organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din ambele țări și de la nivel național, regional și local, JCC va asigura un management comun al programului și prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operațiunilor, precum și sub aspectul politicilor.
Principalele responsabilități ale JCC sunt:
- adoptarea Documentului comun de programare (JPD) și a oricărei ajustări la acesta, după caz;
- adoptarea fișelor proiectului și a propunerilor financiare care vor fi înaintate în vederea exercițiului anual de programare;
- analizarea și aprobarea raportului comun anual și a rapoartelor de progres final și implementare, înainte de trimiterea lor la Comisie;
- aprobarea caietului de sarcini al Secretariatului tehnic comun.
JCC este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale.
JCC va include, de asemenea, reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor, ai actorilor economici și sociali, ai organizațiilor de sector - cum ar fi camere de comerț, sindicate etc. Toți aceștia au dreptul de a participa la JCC cu atribuții consultative și nu ca membri cu drept de vot.
Reprezentanții Comisiei Europene pot, de asemenea, să participe la JCC, având un rol consultativ.
Președinția JCC va fi deținută în comun de Agenția de implementare din România și de Unitatea de coordonare a programelor din Ucraina.
JCC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului și a aproba fișele de proiect pentru propunerea financiară anuală.
3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC)
JSC constituie organismul operațional al programului de vecinătate. Principalele responsabilități ale JSC sunt:
- elaborarea fișelor de proiect în vederea exercițiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat;
- supervizarea solicitărilor de propuneri/pachet de aplicație (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităților de contractare respective;
- supervizarea selectării comune a proiectelor;
- supervizarea activităților Secretariatului tehnic comun și ale Comitetului de evaluare;
- analiza periodică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor specifice (și cuantificate) ale programului și analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură).
JSC este format din:
- reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet și în vederea sporirii proprietății locale, autoritățile regionale și locale trebuie să fie reprezentate pe larg;
- reprezentanți ai Comisiei Europene, în calitate de observatori.
3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS)
Agenția de implementare (IA) și Unitatea de coordonare națională (NCU) din Ucraina vor înființa în cooperare un secretariat tehnic comun (JTS) situat într-o zonă eligibilă de partea română a graniței, care va include personal din Ucraina. JTS va avea în mod deosebit responsabilitatea funcției de secretariat a JCC și JSC și de asistare a IA și NCU.
JTS va avea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu asumarea corespunzătoare a rolurilor și responsabilităților IA și NCU.
JTS va acorda asistență JCC și JSC în sarcinile administrative și practice ale acestora; va superviza asistența tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilități de pregătire a proiectelor și va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul și evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate.
4. Reguli și proceduri specifice acestui program
Instrucțiuni de implementare
Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucțiunile de implementare ale NP pentru PHARE CBC/TACIS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004.
4.1. Criterii principale de eligibilitate
În înțelesul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune:
- proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniței, însă în beneficiul ambelor țări partenere;
- proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfășurată de o parte a graniței este însoțită de desfășurarea unei activități similare de cealaltă parte a graniței;
- proiecte integrate, în care partenerii de ambele părți ale graniței contribuie cu diferite elemente la un proiect unic.
Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanțării în cadrul unui program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus.
4.2. Criterii generale de selecție pentru schemele de finanțare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC)
Activitățile din cadrul schemelor de finanțare nerambursabilă bugetate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naționale sau să demonstreze coerența cu capitolele relevante din Planul național de dezvoltare sau procesul de asociere. Activitățile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activitățile prevăzute sau implementate prin programele naționale PHARE.
Activitățile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituții partenere din cealaltă țară sau prin beneficiile acumulate pentru comunitățile aflate de cele două părți ale graniței. Activitățile trebuie implementate în apropierea graniței.
Activitățile eligibile în cadrul programelor naționale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanțarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanțate prin programul de vecinătate.
4.3. Lista potențialilor beneficiari ai schemelor de finanțare nerambursabilă
Beneficiarii potențiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă):
- autoritățile locale și regionale din zonele de graniță în cauză;
- ONG-uri și ONP-uri, cum ar fi organizații pentru sprijinirea afacerilor, agenții de întreprinderi locale, agenții de dezvoltare, camere de comerț, agenții de turism, instituții educaționale și de instruire, asociații ale producătorilor, sindicate;
- companii și organisme publice județene și regionale de gospodărire a apelor și a apelor reziduale, protecție a râurilor și protecție împotriva inundațiilor; agenții județene de protecție a mediului; administrațiile parcurilor naturale (cu responsabilități la nivel statal, regional și municipal) și direcțiile forestiere locale etc.;
- diviziile regionale (nenaționale) ale autorităților vamale și de grăniceri;
- companii publice de administrare a drumurilor și căilor ferate; companii publice de transporturi;
- agenții de ocupare a forței de muncă.
Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucțiunile pentru aplicanți.
4.4. Monitorizarea și evaluarea programului
Monitorizarea finanțării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autoritățile de contractare din ambele țări.
În orice caz, având în vedere faptul că programul de vecinătate este un program de cooperare comun, toate eforturile trebuie făcute pentru a raporta progresul vizând întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanțării PHARE CBC și TACIS, JCC trebuie să dispună de toate informațiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime.
Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activitățile PHARE CBC, cât și TACIS, și transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziția tuturor părților implicate.
Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie făcute toate eforturile pentru a se evalua toate elementele programului (PHARE CBC și TACIS).
Prevederile conțin, de asemenea, regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6.
Anexa C6 4. Măsuri de implementare
4.1. Metoda de implementare
Implementarea acestui program se va face conform art. 53 (1) (b) (varianta a 2-a) din Regulamentul financiar*4). Țara beneficiară va continua să asigure respectarea permanentă a condițiilor prevăzute în art. 164 (1)(a)-(e) din Regulamentul financiar.
_________
*4) Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002, JOL 248, 16.09.2002, p. 1.
Fiecare măsură este inclusă într-un program sau proiect pe care coordonatorul național al asistenței urmează să îl propună Comisiei în conformitate cu acest acord de finanțare. După exprimarea acordului părților asupra acestora, programele sau proiectele sunt implementate prin intermediul contractelor de achiziții pentru investiții și/sau servicii, twinninguri sau scheme de granturi, gestionate de autoritățile române și/sau autoritățile bulgare. Fiecare program sau proiect este supervizat de una sau mai multe autorități de implementare și este implementat din punct de vedere tehnic de o agenție de implementare.
Înainte de acreditarea agențiilor de implementare conform art. 12 (2) din Regulamentul nr. 1266/1999*5), selecția proiectelor, licitațiile și contractarea de către țara beneficiară vor fi supuse aprobării ex ante a Comisiei.
__________
*5) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999, JOL 161, 26.06.1999, p. 68.
4.2. Achiziții
Achizițiile se vor desfășura în conformitate cu prevederile din partea 2 titlul IV din Regulamentul financiar și titlul 5 din Normele de aplicare a acestuia*6), precum și cu Decizia Comisiei SEC (2003) 387/2*7).
_________
*6) Regulamentul Comisiei (CE; Euratom) nr. 2342/2002 din 23 decembrie 2002, JOL 357, 31.12.2002, p. 1.
*7) Decizia Comisiei SEC (2003) 387/2 privind regulile generale pentru contractele de servicii, echipamente și lucrări finanțate din bugetul general al Comunității Europene în cadrul cooperării cu țări terțe, adoptată la 25 martie 2003.
Autoritățile contractante vor utiliza, de asemenea, ghidul de proceduri, precum și formatele și modelele standard prevăzute în Ghidul practic cu privire la procedurile de contractare a proiectelor finanțate din bugetul general al Comunității Europene în contextul acțiunilor externe, așa cum este publicat pe site-ul Europe Aid*8) la data inițierii procedurii de achiziționare sau de acordare a granturilor.
__________
*8) Adresa curentă: http://europa.eu.int/comm/europeaid/tender/gestion/index_en.htm.
Reguli de achiziție pentru scheme de granturi
Pentru schemele de granturi, procedurile concrete de implementare vor fi specificate în fișele de proiect respective, în conformitate cu următoarele principii:
Procedurile și formatele care vor fi utilizate în implementarea schemelor și acordarea granturilor vor respecta regulile privitoare la acțiunile externe. În special, o atenție sporită va fi acordată procesului de selecție a proiectelor. Granturile vor fi acordate în conformitate cu prevederile cap. 6 din ghidul practic și cu principiile de management descentralizat PHARE. Înainte de acreditarea EDIS, va fi necesară aprobarea ex ante a Delegației Comisiei la București.
Responsabilul cu autorizarea programului (RAP) abilitat pentru programul în cadrul căruia se finanțează schema de granturi trebuie să-și asume responsabilitățile financiare și contractuale pentru implementarea schemelor de granturi. RAP trebuie, în special, să aprobe oficial cererea de propuneri, formularele de aplicare, criteriile de evaluare, precum și procesul de selecție și rezultatele selecției. RAP mai trebuie să semneze contractele de acordare a finanțării nerambursabile cu beneficiarii și să asigure monitorizarea și controlul financiar adecvate, sub autoritatea și responsabilitatea acestuia. Sub această rezervă, administrarea schemelor de granturi poate fi descentralizată de la RAP către organismele abilitate la nivel sectorial și regional.
Implementarea proiectelor selectate prin furnizarea de lucrări, echipamente și servicii, subcontractate de către beneficiarii finali ai finanțărilor nerambursabile individuale, trebuie să respecte regulile de achiziție în vigoare prevăzute pentru acțiuni externe la momentul implementării. În urma unei evaluări pozitive a capacității agenției de implementare de a administra operațional și financiar programele de granturi într-o manieră corectă și eficientă*9), delegația Comisiei Europene poate decide renunțarea la aprobarea sa ex ante a subcontractelor executate de către beneficiarii finali de finanțări nerambursabile individuale. Prevederile detaliate privind rolul delegației în faza de subcontractare menționată mai sus vor fi precizate, după caz, într-un schimb de scrisori între delegație și autoritățile naționale, în urma exercițiului de evaluare menționat.
_________
*9) A se vedea secțiunea 11 și anexa 4 din Ghidul de programare PHARE 2004.
Schemele de granturi nu vor include proiecte pentru care contribuția PHARE este sub 50.000 euro (cu excepția Fondului pentru proiecte mici) sau peste 2 milioane euro. Această limită inferioară poate fi modificată ca rezultat al evaluării mai sus menționate a capacității agenției de implementare de a asigura un management financiar eficient. Limita inferioară nu poate fi aplicată în cazul ONG-urilor. Angajamentele financiare conform procedurilor PHARE intră în vigoare la data semnării contractelor de grant de către RAP-ul abilitat. Proiectele ar trebui să fie integral implementate înainte de termenul limită pentru executarea contractelor, conform acordurilor de finanțare.
Principii pentru Fondul CBC pentru proiecte mici
Fondul CBC pentru proiecte mici va finanța proiecte cu o contribuție PHARE sub 50.000 euro. Nu vor fi incluse investiții, cu excepția achizițiilor de mici dimensiuni sau infrastructură ce nu generează un venit net substanțial.
Managementul asistenței
Management de proiect
Responsabilități
Coordonatorul național al asistenței (CNA) va avea întreaga responsabilitate pentru programarea, coordonarea implementării și monitorizarea programelor PHARE.
Responsabilul național cu autorizarea finanțării (RNAF) și CNA vor fi deopotrivă responsabili cu coordonarea dintre programele PHARE (inclusiv cooperarea transfrontalieră PHARE), ISPA și SAPARD, precum și fondurile structurale și cele de coeziune.
RNAF și responsabilul cu autorizarea programului (RAP) vor asigura implementarea programelor conform procedurilor prevăzute în instrucțiunile Comisiei. De asemenea, aceștia vor asigura că toate contractele încheiate în vederea implementării acordului de finanțare sunt acordate utilizând procedurile și documentele standard pentru acțiuni externe din ghidul practic în vigoare în momentul implementării și că regulile comunitare privind ajutorul de stat sunt respectate.
Se menționează în mod expres că toate propunerile de granturi vor trebui, unde este cazul, să-și demonstreze adiționalitatea la rezultatele altor acțiuni finanțate din alte surse, în mod deosebit programe CBC anterioare.
De asemenea, agenția de implementare și agențiile subordonate se vor asigura că toate acțiunile din acest program vor fi înregistrate, de exemplu, în PERSEUS, în așa fel încât să se permită identificarea submăsurii specifice, precum și a anului bugetar sub care sunt contractate.
Mai mult decât atât, înregistrarea specifică va trebui organizată în așa fel încât să permită o conexiune ușor de urmărit cu rezultatele fiecărui contract, incluzând în mod deosebit demonstrarea prin rezultate a adiționalității sus-menționate.
Dimensiunea proiectului
Toate componentele programului vor fi finanțate cu cel puțin 2 milioane euro, cu excepția schemei de grant "Fondul comun pentru proiecte mici", datorită naturii specifice a acțiunilor de cooperare transfrontalieră.
Termen limită de contractare și executare a contractelor, termen limită pentru programare
1. Toate contractele trebuie încheiate nu mai târziu de 30 noiembrie 2007.
2. Toate contractele trebuie executate până nu mai târziu de 30 noiembrie 2008, cu excepția proiectului BG 2005/017-455.01 - Reabilitarea drumului II-81 din Montana - Lom*10), pentru care termenul este 30 noiembrie 2009.
_________
*10) Acesta furnizează o implementare extraanuală a acestui program complex, pentru care licitația și selecția proiectelor trebuie să fie comune celor două țări, iar implementarea comună a proiectelor trebuie realizată în strânsă colaborare dintre părți.
3. Conform DIS, un dosar complet de licitație trebuie depus la delegație pentru aprobare în termen de nu mai mult de 6 luni de la data semnării acordului de finanțare. În caz contrar, țara beneficiară va informa Comitetul mixt de monitorizare, care poate recomanda realocarea fondurilor în conformitate cu art. 5 din Memorandumul de înțelegere privind Fondul Național.
Evaluarea impactului de mediu (EIA) și conservarea naturii
Procedurile pentru evaluarea impactului asupra mediului înconjurător cuprinse în directiva din acest domeniu*11) sunt aplicabile în totalitate pentru toate proiectele de investiții finanțate prin PHARE. În cazul în care directiva privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător nu a fost transpusă în legislația națională în totalitate, procedurile vor fi similare cu cele prevăzute de această directivă. În cazul în care un proiect va cădea sub incidența prevederilor anexei 1 sau 2 la această directivă, punerea în aplicare a procedurii privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător trebuie precizată*12).
_________
*11)
Directiva 85/337/CEE
, JOL 175/40, 5.07.1985, cu completările și modificările ulterioare.
*12) În anexa privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, atașată fișei de proiect de investiții respective.
În cazul în care există posibilitatea ca un proiect să afecteze locuri cu importanță pentru conservarea naturii, trebuie fundamentată o evaluare adecvată în conformitate cu art. 6 din directiva referitoare la habitat*13).
__________
*13) În anexa privind conservarea naturii, atașată fișei de proiect de investiții respective.
Toate investițiile vor fi efectuate în conformitate cu legislația comunitară privind mediul înconjurător. Fișele de proiect vor conține prevederi specifice cu privire la respectarea legislației relevante a Uniunii Europene în domeniul mediului înconjurător, în conformitate cu tipul activității derulate în cadrul fiecărui proiect de investiții.
Acțiunile corespunzătoare acestui program vor trebui să fie în concordanță cu Strategia de prevenire a inundării bazinului Dunării și cu Strategia Uniunii Europene de prevenire a inundațiilor.
Management financiar
Principii și responsabilități
Fondul Național (FN) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, condus de RNAF, va superviza managementul financiar al programului și va fi responsabil pentru raportarea către Comisia Europeană. RNAF va avea întreaga responsabilitate pentru managementul financiar al fondurilor PHARE și va fi pe deplin răspunzător pentru fondurile PHARE dintr-un program până la încheierea acestuia.
RNAF va asigura respectarea regulilor, reglementărilor și procedurilor PHARE de raportare și management financiar, precum și funcționarea sistemului de raportare și informare privind proiectul.
Comisia va efectua plățile către FN în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat între Comisie și România în 1998, modificat prin acordul comun din 17 iulie 2003.
Plățile vor fi efectuate pe baza cererilor trimise de RNAF și se vor face într-un cont bancar separat, denominat în euro, care va fi deschis și gestionat de FN la o bancă stabilită în prealabil de comun acord cu Comisia. În principiu, toate conturile bancare sunt purtătoare de dobândă. În conformitate cu art. 3 și 4 din regulile de implementare ale Regulamentului financiar, dobânda acumulată este proprietatea țării beneficiare. RNAF trebuie totuși să se asigure că dobânda acumulată este înregistrată în întregime ca venit la bugetul național. Mai mult, RNAF va asigura raportarea periodică a dobânzii prin PERSEUS.
Plățile către FN
Un prim transfer*14) de până la 20% din fondurile care urmează a fi gestionate local va fi trimis către FN imediat după semnarea acordului de finanțare și a acordurilor de finanțare (AF) între FN și agențiile de implementare (AI).
___________
*14) Reprezentând prefinanțarea, așa cum este definită în art. 105 din Normele de aplicare a Regulamentului financiar.
Mai mult, RNAF trebuie să înainteze Comisiei desemnarea RAP și o descriere a sistemului pus în aplicare, arătând fluxul informațional între FN și AI și modul în care se va efectua plata.
Se vor mai efectua două transferuri de până la 30% fiecare din fondurile care urmează să fie gestionate local. Al doilea transfer va putea fi efectuat când 5% din bugetul total în vigoare a fost plătit de către AI și de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE (OPCP). Al treilea transfer poate fi cerut când 35% din bugetul total în vigoare au fost plătite.
Al patrulea transfer va fi efectuat când 70% din bugetul total în vigoare sunt plătite și când toate contractele au fost semnate.
În mod excepțional, RNAF poate cere un procent mai mare decât cel agreat în condițiile în care poate demonstra prin previziunea fluxului de numerar că necesarul fluxului de numerar pentru perioada următoare depășește procentul respectiv. În cazurile în care fondurile totale aflate în conturile FN și AI depășesc 15% din bugetul total în vigoare pentru program, Comisia poate autoriza plata în mod excepțional, în cazul în care RNAF va oferi o dovadă susținută corespunzător asupra faptului că obligațiile contractuale nu pot fi îndeplinite cu fondurile disponibile.
Plățile efectuate de FN către AI
FN va efectua plățile către AI în conformitate cu acordurile de finanțare semnate între FN și AI/OPCP. Conturile bancare pentru programele CBC se deschid în numele AI respective, responsabilă de gestionarea financiară a programului, în conformitate cu art. 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național.
Atât timp cât implementarea se face conform DIS, fiecare acord de finanțare trebuie să fie avizat în avans de Comisia Europeană. AI trebuie să fie conduse de către un RAP numit de RNAF în urma consultării cu CNA. RAP va fi responsabil cu toate operațiunile efectuate de AI.
Plățile efectuate în cazul clauzelor de retenții contractuale
Pentru acele contracte cu clauze de retenție contractuală (de exemplu, fondurile reținute pentru o perioadă de garanție), totalul fondurilor legate de aceste contracte (așa cum a fost calculat de RAP și stabilit de Comisie) va fi plătit către AI înainte de termenul limită pentru executarea contractelor. AI își asumă întreaga responsabilitate pentru gestionarea fondurilor până la efectuarea plății finale, precum și pentru asigurarea că fondurile necesare vor fi utilizate doar pentru a efectua plăți legate de clauzele de retenție.
AI își asumă de asemenea responsabilitatea față de contractori pentru îndeplinirea obligațiilor legate de clauzele de retenție. Fondurile neplătite contractorilor după ce plățile finale au fost decontate vor fi rambursate Comisiei.
Încheierea cheltuielilor și închiderea conturilor
În termen de 16 luni de la încheierea executării contractelor, FN va transmite o declarație finală de cheltuieli acoperind contribuția PHARE și cofinanțarea și o atestare cu privire la regularitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor transmise. Declarația finală de cheltuieli ar trebui să aibă valoarea originală a contractelor din care se vor scădea deducerile și economiile agreate cu contractorii pe durata implementării. De asemenea, aceasta va trebui să aibă valoarea plății făcute cumulate cu sumele datorate în contul reținerii contractuale.
În cazul în care plățile primite de la Comisie depășesc valoarea finală a cheltuielilor autorizate, FN va returna Comisiei sumele în exces în momentul trimiterii declarației finale. În cazul în care sunt plăți neefectuate (cu excepția fondurilor aferente reținerilor contractuale), FN va oferi o explicație și va face o previziune cu privire la momentul finalizării plății. FN va raporta trimestrial progresul în ceea ce privește fondurile aferente reținerilor contractuale și plățile neefectuate. În cazul în care acestea nu sunt plătite către contractor, vor fi returnate către Comisie.
După evaluarea declarației finale, Comisia își va exprima punctul de vedere asupra cheltuielilor care vor fi exceptate de la finanțarea comunitară, în cazul în care cheltuielile nu au fost efectuate în conformitate cu regulile comunitare.
Rezultatele verificărilor Comisiei și concluziile de a excepta cheltuielile de la finanțare vor fi notificate în scris către FN, care va avea la dispoziție o lună pentru a transmite răspunsul său în scris. În cazul în care nu se ajunge la acord în termen de o lună de la primirea răspunsului scris din partea FN, Comisia va decide și va stabili sumele care vor fi exceptate, având în vedere îndeosebi gradul de neconcordanțe, natura și gravitatea abaterilor, precum și pierderile financiare înregistrate de Comisie.
Ca urmare a deciziei referitoare la sumele exceptate, toate cheltuielile neeligibile vor fi recuperate fără prejudicii, luând în considerare tratamentul neregularităților și compensarea financiară corespunzătoare în conformitate cu regulile comunitare. Fondurile vor fi recuperate fie prin rambursare directă de la FN, fie prin compensare conform regulilor Comunității.
Monitorizare și evaluare
În plus față de atribuțiile privind programele de cooperare transfrontalieră ale Comitetului comun de cooperare (JCC) și ale Comitetului comun de coordonare (JSC), implementarea programului va fi monitorizată prin intermediul Comitetului mixt de monitorizare (JMC - Joint Monitoring Committee). Acesta include RNAF, CNA și serviciile Comisiei. JMC va avea loc cel puțin o dată pe an.
Acesta are rolul de a analiza toate programele finanțate din fondurile PHARE în vederea evaluării evoluției acestora către atingerea obiectivelor prezentate în acordul de finanțare și în Parteneriatul de aderare.
JMC poate recomanda schimbarea priorităților și/sau realocarea de fonduri PHARE.
Mai mult, JMC va verifica progresul programelor de asistență de preaderare finanțate de Uniunea Europeană, o dată pe an (PHARE, ISPA, SAPARD).
Pentru programul PHARE, JMC va fi asistat de către subcomitetele sectoriale de monitorizare (SMSC), care vor include CNA, RAP din fiecare AI (și OPCP, când este cazul) și direcțiile de specialitate ale Comisiei. SMSC va verifica în detaliu progresul fiecărui program, inclusiv al componentelor și contractelor acestuia, grupate de JMC în sectoare de monitorizare corespunzătoare. Fiecare sector va fi supervizat prin intermediul unui SMSC pe baza rapoartelor de monitorizare întocmite de AI, precum și a evaluărilor intermediare realizate de evaluatori independenți. SMSC va înainta recomandările referitoare la management și proiectare, asigurându-se că acestea sunt puse în aplicare. SMSC va raporta către JMC, căruia îi va prezenta opinii generale detaliate cu privire la toate programele cu finanțare PHARE din sectorul respectiv.
Audit, control financiar, măsuri antifraudă, acțiuni preventive și de corecție
Control și supraveghere financiară de către Comisie și Curtea Europeană de Conturi
Toate acordurile de finanțare, precum și contractele corespunzătoare acestora sunt supuse supervizării și controlului financiar al Comisiei (inclusiv Biroului European Antifraudă) și auditului Curții Europene de Conturi. În perioada în care Sistemul extins de implementare descentralizată (EDIS) nu este încă aplicabil AI din țara beneficiară, delegația va pune în practică măsuri de verificare ex ante a documentelor de licitație și contractare.
Pentru a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale Comunității, Comisia (inclusiv Biroul European Antifraudă) poate recurge la verificări și inspecții la fața locului în conformitate cu procedurile prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 2185/96*15). Misiunile de control și audit descrise mai sus se adresează tuturor contractorilor și subcontractorilor care au primit fonduri comunitare.
_________
*15) Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 2185/96 din 11 noiembrie 1996, JOL 292, 15.11.1996, p. 2.
Fără prejudicierea responsabilităților Comisiei și Curții Europene de Conturi*16), conturile și operațiunile efectuate de FN și, dacă este cazul, de OPCP și toate agențiile de implementare respective pot fi subiectul verificării la cererea Comisiei, de către Comisie sau un auditor extern contractat de Comisie.
_________
*16) Așa cum se precizează în Condițiile generale ale acordului de finanțare anexat la acordul-cadru.
Obligații ale țării beneficiare
Audit și control financiar
Pentru a asigura un management financiar eficient al fondurilor PHARE, țara beneficiară trebuie să aibă un sistem de management și control al asistenței în conformitate cu principiile general acceptate și standardele în vigoare. Acest sistem va îndeplini cerințele prevăzute în art. 164 din Regulamentul financiar și, în special, va asigura corespunzător corectitudinea, regularitatea și eligibilitatea solicitărilor de asistență comunitară.
Sistemele de management și control ale țării beneficiare vor asigura o pistă suficientă de audit, așa cum este prevăzut în art. 7 (2) din Regulamentul Comisiei 438/2001*17).
__________
*17) Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 438/2001 din 2 martie 2001, JOL 63, 3.03.2001, p. 21.
Autoritatea națională competentă pentru controlul financiar va efectua controalele financiare necesare asupra tuturor entităților implicate în implementarea programului.
În fiecare an vor fi transmise Comisiei un plan de audit și o sinteză a principalelor concluzii și a recomandărilor auditorilor, precum și un rezumat cu privire la stadiul punerii în aplicare a recomandărilor auditului anterior. Rapoartele de audit vor fi puse la dispoziția Comisiei.
Măsuri preventive
Țara beneficiară va lua toate măsurile corespunzătoare de prevenire și contracarare a practicilor de corupție*18) active și pasive în orice stadiu al procedurii de achiziție sau al procedurii de acordare a finanțării nerambursabile, precum și în perioada de implementare a contractelor corespunzătoare.
___________
*18) Corupția activă este definită ca orice acțiune deliberată a unei persoane care promite sau oferă, direct ori printr-un intermediar, orice avantaj de orice natură unui oficial, pentru el însuși ori pentru o terță persoană, în schimbul unei acțiuni sau reținerii de la o acțiune în conformitate cu datoria acestuia ori în exercițiul funcției, cu încălcarea datoriei oficiale într-un mod care dăunează sau poate dăuna intereselor financiare ale Comunităților Europene. Corupția pasivă este definită ca orice acțiune deliberată a unui oficial care, în mod direct sau prin intermediar, solicită ori primește avantaje de orice natură, pentru el însuși sau o terță parte, ori acceptă promisiunea unui astfel de avantaj, pentru a acționa sau a se reține de la o acțiune în conformitate cu datoria sa ori în exercitarea funcțiilor sale, cu încălcarea datoriilor oficiale într-un mod care dăunează sau poate dăuna intereselor financiare ale Comunităților Europene.
Autoritățile din țara beneficiară, inclusiv personalul responsabil pentru implementarea programului, se vor obliga să ia orice măsuri necesare pentru a evita riscul unui conflict de interese și vor informa Comisia imediat ce apare un astfel de conflict de interese sau orice situație care ar putea conduce la un astfel de conflict.
Măsuri antifraudă și de corecție
Țara beneficiară va avea, în primul rând, responsabilitatea de a asigura un proces de investigare și un tratament adecvat al cazurilor suspectate sau efective de fraudă și neregularități identificate în urma controalelor naționale sau comunitare.
Autoritățile naționale vor asigura funcționarea mecanismelor de control și raportare echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul Comisiei nr. 1681/94*19).
__________
*19) Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1681/94 din 11 iulie 1994, 12.07.1994, p. 43.
Îndeosebi, toate cazurile suspecte sau efective de fraudă*20) și iregularități*21), precum și măsurile aferente luate de autoritățile naționale trebuie să fie raportate direcțiilor de specialitate ale Comisiei fără întârziere. În cazul în care nu sunt cazuri suspecte sau efective de fraudă ori neregularități, țara beneficiară va informa Comisia asupra acestui fapt în termen de două luni de la încheierea fiecărui trimestru.
__________
*20) Frauda presupune orice act intenționat sau de omisiune legat de: folosirea ori prezentarea unor documente sau declarații false, incorecte ori incomplete, care să aibă ca efect însușirea necuvenită sau reținerea eronată a fondurilor din bugetul general al Comunității Europene ori din bugetele gestionate de către sau în numele Comunității Europene; nedivulgarea informațiilor prin nerespectarea unei anumite obligații, cu același efect; utilizarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele destinate inițial.
*21) Neregularitățile se referă la toate abaterile de la prevederile naționale sau de la legislația comunitară, de la acest acord de finanțare ori contractele prevăzute prin acesta, care apar ca rezultat al unui act sau al unei omisiuni a unui operator economic, care are ori ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al Comunității sau a bugetelor gestionate de aceasta, printr-o cheltuială nejustificată. Termenul legislație comunitară definește în acest context ansamblul reglementărilor comunitare aplicabile între părțile semnatare ale acordului de finanțare (de exemplu, acorduri europene, acorduri-cadru, Memorandumul de înțelegere cu privire la înființarea Fondului Național etc.).
În cazul în care se înregistrează o neregularitate sau fraudă, țara beneficiară are obligația de a efectua corecțiile financiare necesare solicitate în legătură cu neregularitatea respectivă. Corecțiile efectuate de țara beneficiară vor consta în anularea întregii sau a unei părți din contribuția comunitară. Fondurile comunitare rezultate din această acțiune pot fi reutilizate de FN pentru îndeplinirea obiectivelor programului, în conformitate cu art. 5 din Memorandumul de înțelegere cu privire la înființarea Fondului Național.
Recuperarea fondurilor în caz de nereguli sau fraudă
Orice neregularitate*22) sau fraudă*23) descoperită în orice moment pe parcursul duratei de implementare a programului sau ca rezultat al unui audit va determina recuperarea fondurilor de către Comisie.
_________
*22) A se vedea definiția de mai sus.
*23) A se vedea definiția de mai sus.
În cazul în care, după efectuarea verificărilor necesare, Comisia concluzionează că:
a) țara beneficiară nu și-a îndeplinit obligațiile de a preveni, detecta și corecta neregularitățile; sau
b) implementarea proiectului nu justifică o parte sau întreaga asistență financiară alocată; sau
c) se înregistrează disfuncționalități grave ale sistemului de management și control care pot conduce la neregularități, Comisia poate suspenda finanțarea în continuare a programului respectiv; de asemenea, este în măsură să solicite țării beneficiare comentarii și argumente, dacă este cazul, și să efectueze corecții într-o perioadă determinată de timp.
În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere până la sfârșitul perioadei de timp stabilite de Comisie și în cazul în care corecțiile solicitate nu au fost efectuate, aceasta poate (luând în considerare comentariile făcute de țara beneficiară) să decidă în termen de 3 luni:
a) reducerea sau anularea plăților pentru programul respectiv; sau
b) efectuarea corecțiilor financiare solicitate prin anularea în totalitate sau parțială a asistenței oferite pentru programul respectiv.
În momentul stabilirii valorii corecției, Comisia va lua în considerare principiul proporționalității, tipul neregularității și amploarea și implicațiile financiare ale deficiențelor identificate în cadrul sistemului de management și control al țării beneficiare.
În absența unei decizii în sensul menționat la lit. a) sau b), finanțarea în continuare a programului va fi reluată imediat.
RNAF va asigura rambursarea fondurilor neutilizate sau a sumelor plătite eronat, în termen de 60 de zile calendaristice de la data notificării. În cazul în care RNAF nu va plăti suma datorată Comunității, țara beneficiară va rambursa această sumă Comisiei.
Dobânda generată de plată întârziată va fi acoperită din sumele nerambursate, în conformitate cu regulile specificate în Regulamentul financiar.
Informare și publicitate
RAP va răspunde de asigurarea luării măsurilor necesare pentru a furniza publicitatea adecvată pentru toate activitățile finanțate prin program. Acest proces va fi realizat împreună cu Comisia. Alte detalii sunt prezentate în anexa cu privire la informare și publicitate.
Condiții speciale
În eventualitatea în care angajamentele asumate nu sunt respectate din motive care sunt sub controlul Guvernului României sau Guvernului Bulgariei, Comisia poate revizui programul cu scopul de a anula tot sau o parte din el și/sau a realoca fonduri neutilizate pentru alte scopuri conforme cu obiectivele programului PHARE.
Anexa D
INFORMAREA ȘI PUBLICITATEA
pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Comunităților Europene
1. Obiectiv și sferă de acțiune
Măsurile de informare și publicitate privind asistența din partea Comunității Europene prin Programul PHARE au intenția de a crește gradul de conștientizare a publicului și transparența acțiunilor Uniunii Europene, precum și de a crea o imagine consistentă privind măsurile respective în toate țările beneficiare. Informarea și publicitatea privesc măsurile care primesc o contribuție de la Programul PHARE.
2. Principii generale
Fiecare responsabil cu autorizarea programului care răspunde de implementarea memorandumurilor financiare și a altor forme de asistență va răspunde pentru publicitatea la fața locului. Această acțiune se va desfășura în cooperare cu delegațiile Comisiei Europene, care vor fi informate asupra demersurilor făcute în acest scop.
Autoritățile naționale și regionale competente vor desfășura activitățile necesare pentru a asigura aplicarea efectivă a acestor aranjamente și pentru a colabora cu delegația Comisiei Europene la fața locului.
Măsurile de informare și publicitate descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor și deciziilor ce se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:
- Reglementarea (CEE) 1159/2000, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 130/30 din 31 mai 2000;
- Decizia Comisiei din 31 mai 1994, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 152/39 din 18 iunie 1994.
Prevederi specifice privind ISPA sunt incluse în:
- Decizia Comisiei din 22 iunie 2001, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 182/58.
Măsurile de informare și publicitate trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor și deciziilor mai sus menționate. Un manual de conformitate poate fi pus la dispoziția autorităților naționale, regionale și locale de către delegația Comisiei Europene din țara respectivă.
3. Informarea și publicitatea privind programele PHARE
Informarea și publicitatea vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autoritățile naționale, regionale și locale competente, în colaborare cu delegațiile Comisiei Europene, pentru durata memorandumului de finanțare, și vor privi atât programele, cât și alte forme de asistență.
Costul informării și publicității referitoare la proiecte individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective.
Când sunt implementate programe PHARE, se vor aplica măsurile menționate mai jos la lit. a) și b):
a) Autoritățile competente din țările beneficiare trebuie să publice conținutul programelor și al altor forme de asistență în forma cea mai potrivită. Ele trebuie să asigure faptul că asemenea documente sunt distribuite în mod corespunzător și trebuie să le pună la dispoziția părților interesate. Ele trebuie să asigure prezentarea consecventă pe tot teritoriul țării beneficiare a materialelor de informare și publicitate produse.
b) Măsurile de informare și publicitate la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:
(i) în cazul investițiilor de infrastructură cu un cost ce depășește un milion euro:
- panouri ridicate pe locurile respective, care să fie instalate în concordață cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus, și specificații tehnice din manual, care să fie furnizate de către delegația Comisiei Europene în țara respectivă;
- plăcuțe permanente pentru lucrările de infrastructură accesibile publicului larg, care să fie instalate conform prevederilor reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus, și specificații tehnice din manual care să fie furnizate de către delegația Comisiei Europene din țara respectivă;
(îi) în cazul investițiilor productive, măsuri pentru dezvoltarea potențialului local și orice alte măsuri beneficiind de finanțare PHARE, ISPA sau SAPARD:
- măsuri care să conștientizeze beneficiarii potențiali și publicul larg cu privire la asistența PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanță cu reglementările citate la paragraful 3 b)(i) de mai sus;
- măsuri adresate solicitanților de ajutoare de stat, parțial finanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicații în formularele care trebuie să fie completate de asemenea solicitanți, din care să rezulte că o parte a ajutorului provine de la Uniunea Europeană și, în mod special, de la programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanță cu reglementările de mai sus.
4. Vizibilitatea asistenței UE în cercurile de afaceri și printre potențialii beneficiari și pentru publicul larg
4.1. Cercurile de afaceri
Cercurile de afaceri trebuie implicate cât mai mult posibil în asistența care le privește în modul cel mai direct.
Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existența canalelor potrivite pentru diseminarea informațiilor către potențialii beneficiari, în special către întreprinderile mici și mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă și o indicație privind procedurile administrative care trebuie urmate.
4.2. Alți beneficiari potențiali
Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existența canalelor potrivite pentru diseminarea informațiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri privind instruirea, ocuparea forței de muncă sau dezvoltarea resurselor umane. În acest sens, se va asigura cooperarea dintre organismele de învățământ profesional implicate în ocuparea forței de muncă, afaceri și grupurile de afaceri, centrele de instruire și organizațiile neguvernamentale.
Formulare
Formularele emise de autoritățile naționale, regionale sau locale privind anunțarea, solicitarea și acordarea de fonduri nerambursabile de asistență destinate beneficiarilor finali sau oricărei alte entități eligibile pentru asemenea asistență vor trebui să indice faptul că Uniunea Europeană și, în mod special, programele PHARE, ISPA sau SAPARD furnizează sprijinul financiar. Notificarea de asistență transmisă beneficiarilor va menționa volumul sau procentul de asistență finanțat de programul în cauză. Dacă asemenea documente poartă stema națională sau regională, ele vor purta de asemenea și însemnul Uniunii Europene de aceeași mărime.
4.3. Publicul general
Media
Autoritățile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivită, despre acțiunile cofinanțate de Uniunea Europeană și, în special, de PHARE, ISPA sau SAPARD. Asemenea participare va fi reflectată în mod corect în această informare.
În acest scop, lansarea operațiunilor (după ce au fost adoptate de Comisie) și fazele importante ale implementării lor vor face subiectul unor măsuri de informare, cu precădere în mass-media regională (presă, radio și televiziune). Trebuie asigurată o colaborare corespunzătoare cu delegația Comisiei Europene din țara beneficiară.
Principiile menționate în cele două paragrafe precedente se vor aplica anunțurilor, cum ar fi comunicate de presă sau comunicate de publicitate.
Acțiuni informative
Organizarea de acțiuni informative, cum ar fi conferințe, seminarii, târguri și expoziții în legătură cu implementarea operațiunilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicită participarea Uniunii Europene. Poate fi folosită ocazia pentru a se expune steagurile europene în camerele unde au loc întâlniri și a se pune emblema Uniunii Europene pe documente, în funcție de situație. Delegația Comisiei Europene din țara beneficiară va ajuta, după necesități, la pregătirea și realizarea acestor evenimente.
Materiale informative
Publicațiile (cum ar fi broșuri și pliante) despre programe și măsuri similare finanțate sau cofinanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD trebuie să conțină pe pagina de titlu o indicație clară a participării Uniunii Europene, precum și simbolul Uniunii Europene, în cazul în care stema națională sau regională este folosită.
În cazul în care asemenea publicații includ o prefață, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în țara beneficiară, cât și de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a asigura că participarea Uniunii Europene este clară.
Aceste publicații se vor referi la organismele naționale și regionale responsabile cu informarea părților interesate.
Principiile menționate mai sus se vor aplica, de asemenea, și materialelor audiovizuale.
5. Aranjamente speciale privind panouri, plăcuțe permanente și postere
Pentru a asigura vizibilitatea măsurilor finanțate parțial de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, țările beneficiare vor asigura faptul că următoarele măsuri de informare și publicitate se supun prevederilor de mai jos:
Panouri
Panourile care furnizează informații privind participarea Uniunii Europene la finanțarea investiției ar trebui ridicate la locul tuturor proiectelor în care participarea Uniunii Europene ajunge până la un milion de euro sau mai mult. Chiar în cazul în care autoritățile naționale sau regionale competente nu ridică un panou care să anunțe propria lor implicare în finanțare, asistența Uniunii Europene trebuie menționată oricum pe un panou special. Panourile trebuie să fie de o mărime corespunzătoare anvergurii operațiunii (ținând seama de mărimea cofinanțării din partea Uniunii Europene) și trebuie să fie pregătite conform instrucțiunilor prevăzute în manualul tehnic ce se poate obține de la delegațiile Comisiei Europene, la care se face referire mai sus.
Panourile vor fi mutate din loc nu mai devreme de 6 luni după terminarea lucrărilor și înlocuite, în cazurile în care este posibil, de o plăcuță permanentă, în conformitate cu specificațiile descrise în manualul tehnic la care se face referire mai sus.
Plăcuțe permanente
Plăcuțe permanente ar trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de congrese, aeroporturi, stații etc.). În plus față de însemnul Uniunii Europene, asemenea plăcuțe trebuie să specifice partea finanțată de Uniunea Europeană, alături de o mențiune a programului în cauză (PHARE, ISPA sau SAPARD).
În cazul în care o autoritate națională, regională sau locală ori un alt beneficiar decide să ridice un panou, să plaseze o plăcuță permanentă, să afișeze un poster sau să ia orice altă măsură pentru a da informații despre proiecte cu un cost mai mic de un milion euro, participarea Uniunii Europene trebuie de asemenea să fie indicată.
6. Prevederi finale
Autoritățile naționale, regionale sau locale implicate pot lua, în orice situație, măsuri suplimentare, dacă le consideră a fi necesare. Ele vor consulta delegația Comisiei Europene și o vor informa despre inițiativele pe care le au în vedere, astfel încât delegația să poată participa în mod corespunzător la realizarea acestora.
Pentru a înlesni implementarea acestor prevederi, Comisia, prin intermediul delegațiilor sale la fața locului, va asigura asistență tehnică sub forma îndrumării asupra cerințelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un manual, scris în limba țării respective, care va conține indicații detaliate în formă electronică, și acesta va fi disponibil la cerere.
Anexa E
BUGET CBC 2005 *Font 9* ┌───────────────────┬──────────┬───────────────────────┬─────────┬──────┬────────┬─────────┐ │Denumire obiectiv/ │ Ref. CRIS│ Finanțare PHARE │Fonduri │Total │ Sume │ Total │ │proiect │ ├───────┬────────┬──────┤publice │suport│minime │proiect │ │ │ │IB max.│INV max.│Total │naționale│public│ale │ │ │ │ │ │ │max. │minime │ │benefi- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ciarului│ │ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │RO CBC 2005 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cu Bulgaria │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │Dezvoltare │RO │ │ │ │ │ │ │ │ │economică, │2005/017- │ 0,000│ 3,400│ 3,400│ 1,134│ 4,534│ 0,504│ 5,038│ │cooperare de │535.01.01 │ │ │ │ │ │ │ │ │afaceri și │ │ │ │ │ │ │ │ │ │dezvoltarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │infrastructurii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de afaceri │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │Mediu și protecția │RO │ │ │ │ │ │ │ │ │mediului │2005/017- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │535.01.02 │ 0,000│ 3,400│ 3,400│ 1,134│ 4,534│ 0,504│ 5,038│ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │Fondul comun al │RO │ │ │ │ │ │ │ │ │proiectelor mici │2005/017- │ │ │ │ │ │ │ │ │people-to-people │535.01.03 │ 0,800│ 0,000│ 0,800│ 0,248│ 1,048│ 0,111│ 1,159│ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │Asistență tehnică │RO │ │ │ │ │ │ │ │ │pentru facilitatea │2005/017- │ │ │ │ │ │ │ │ │de pregătire a │535.01.04 │ 0,400│ 0,000│ 0,400│ 0,000│ 0,400│ 0,000│ 0,400│ │proiectului/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │activității suport │ │ │ │ │ │ │ │ │ │program │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┼──────────┼───────┼────────┼──────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┤ │Total program 2005 │ │ 1,200│ 6,800│ 8,000│ 2,516│10,516│ 1,119│ 11,635│ └───────────────────┴──────────┴───────┴────────┴──────┴─────────┴──────┴────────┴─────────┘ RO CBC 2005 cu Ucraina CRIS INV IB PHARE Național Public Beneficiar Total Promovarea dezvoltării socio- economice locale și a sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură RO 2005/017- 539.01.01 7,695 0,000 7,695 2,565 10,260 1,140 11,400 Fondul comun pentru proiecte mici people-topeople RO 2005/017- 539.01.02 0,000 0,905 0,905 0,302 1,207 0,134 1,341 Asistență tehnică RO 2005/017- 539.01.03 0,000 0,400 0,400 0,000 0,400 0,000 0,400 Total program 2005 7,695 1,305 9,000 2,867 11,867 1,274 13,141 RO CBC 2005 cu Ungaria CRIS RO 2005/017- 536.01 INV IB PHARE Național Public Beneficiar Total Dezvoltare economică și socială 4,090 0,000 4,090 1,37 5,46 0,606 6,066 Acțiuni people- topeople/ JSPF 0,000 0,660 0,660 0,220 0,880 0,100 0,98 Asistență tehnică 0,000 0,250 0,250 0,000 0,250 0,000 0,250 Total program 2005 4,090 0,910 5,000 1,59 6,59 0,706 7,296 RO CBC 2005 cu Moldova CRIS INV IB PHARE Național Public Beneficiar Total Dezvoltare economică și socială RO 2005/017- 537.01.01 5,900 0,000 5,900 1,967 7,867 0,875 8,742 Acțiuni people-to people/JSPF RO 2005/017- 537.01.02 0,000 0,750 0,750 0,250 1,000 0,112 1,112 Asistență Tehnică RO 2005/017- 537.01.03 0,000 0,350 0,350 0,000 0,350 0,000 0,350 Total program 2005 5,900 1,100 7,000 2,217 9,217 0,987 10,204 RO CBC 2005 cu Serbia și Muntenegru CRIS INV IB PHARE Național Public Beneficiar Total Dezvoltare economică și socială locală (prioritatea 1) RO 2005/017- 538.01.01 4,200 0,000 4,200 1,400 5,600 0,623 6,223 Acțiuni people-to- people/ JSPF (prioritatea 2) RO 2005/017- 538.01.02 0,000 0,550 0,550 0,184 0,734 0,082 0,816 Asistență tehnică RO 2005/017- 538.01.03 0,000 0,250 0,250 0,000 0,250 0,000 0,250 Total program 2005 4,200 0,800 5,000 1,584 6,584 0,705 7,289 --------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.