Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1079/2007

pentru reglementarea parcului auto, precum și a consumului de carburanți al autoturismelor Ministerului Justiției, ale unor instituții subordonate acestuia și ale instanțelor judecătorești

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
5 septembrie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 631 din 13 septembrie 2007
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 24 iunie 2009, ultima la 6 ianuarie 2016
Citat de
3 acte
Citează
5 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 6.570 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • HG nr. 753/2009 24 iunie 2009 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.079/2007 pentru reglementare…
  • HG nr. 3/2016 6 ianuarie 2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.079/2007 pentru reglementare…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 5 alin. (3) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Parcul auto al Ministerului Justiției se constituie potrivit normativelor de cheltuieli privind dotarea cu autoturisme și consumul lunar de carburanți, prevăzute în anexa nr. 3 la

Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Pentru activitățile specifice desfășurate de Ministerul Justiției și de unele instituții subordonate acestuia, conform

Hotărârii Guvernului nr. 83/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă parcul auto al acestora cu un număr de 23 de autovehicule, precum și consumul de carburanți corespunzător.

(3)

Pentru fiecare direcție ce aparține aparatului propriu al Ministerului Justiției repartizarea numărului maxim de autoturisme se face prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 2

(1)

Curțile de apel au în dotare un număr maxim de 5 autoturisme cu un consum de carburanți de maximum 350 de litri pe lună pentru fiecare autoturism, cu excepția Curții de Apel București care are în dotare un număr maxim de 10 autoturisme cu un consum de carburanți de maximum 350 de litri pe lună și o furgonetă cu un consum de carburanți de maximum 400 de litri pe lună.

(2)

Tribunalele au în dotare un număr maxim de 4 autoturisme cu un consum de carburanți de maximum 300 de litri pe lună pentru fiecare autoturism.

(3)

Judecătoriile au în dotare un număr maxim de două autoturisme cu un consum de carburanți de maximum 250 de litri pe lună pentru fiecare autoturism.

(4)

Stabilirea numărului de autoturisme pentru fiecare instanță se face prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 3

Numărul maxim de autoturisme pentru activitățile specifice ale Ministerului Justiției, ale unor instituții subordonate acestuia, prevăzute la alin. (2) al art. 1, și pentru instanțele judecătorești prevăzute la art. 2, precum și consumul maxim de carburanți pe lună pentru fiecare autoturism sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 4

Cheltuielile rezultate din aplicarea prezentei hotărâri se suportă din bugetele anuale aprobate Ministerului Justiției.

Articolul 5

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă

Hotărârea Guvernului nr. 258/2005

pentru reglementarea parcului auto, precum și a consumului de carburanți al autoturismelor Ministerului Justiției, ale unor instituții subordonate acestuia și ale instanțelor judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 7 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul justiției,
Tudor-Alexandru Chiuariu
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 5 septembrie 2007.
Nr. 1.079.

Anexa MIJLOACELE DE TRANSPORT ȘI CONSUMUL DE CARBURANȚI

pentru activitățile specifice ale Ministerului Justiției, ale unor instituții subordonate acestuia și pentru instanțele judecătorești

Nr

cr

.

Unitatea

Numărul maxim de

autoturisme aprobat

Consumul maxim

de carburanți

pentru un

autovehicul

(litri/lună)

1.

Ministerul Justiției:

(aparatul propriu)

Direcția pentru implementarea

programelor finanțate din

împrumuturi externe

20 de autovehicule

(19 autoturisme și

un microbuz)

3 autoturisme

350/autoturism

400/microbuz

350

2.

Institutul Național de Expertize

Criminalistice

un autoturism

300

3.

Centrul Medical de Diagnostic și

Tratament Ambulatoriu

un autoturism

300

4.

Spitalul Clinic "Prof.

dr. Constantin Angelescu"

un autoturism

300

5.

Instanțe judecătorești:

a) curți de apel - 15*)

b) tribunale - 42

c) judecătorii - 187

14x5+11=81 de

autovehicule

4x42=168 de autoturisme

2x187=374 de autoturisme

350/autoturism

400/furgonetă

300

250

________

Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autovehicul consumul care la nivelul anului se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unități.

_________

*) Curtea de Apel București va avea un număr maxim de 10 autoturisme și o furgonetă.

NOTĂ:

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.