Ordinul nr. 697/2007
privind aprobarea Normelor de acordare a ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate în instituțiile școlare
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999
privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate, ale
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 2.707/2000
de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999
privind acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate copiilor din instituțiile școlare, cu modificările și completările ulterioare, ale
Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 852/2004
privind igiena produselor alimentare și ale
Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 853/2004
privind stabilirea unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală,
având în vedere
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006
privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2002
privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 16/2003 , cu modificările ulterioare, și
Hotărârea Guvernului nr. 366/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 290.584 din 7 august 2007 al Direcției politici de piață în sectorul zootehnic,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 385/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Normele de acordare a ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate în instituțiile școlare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin creează cadrul legal necesar aplicării directe a prevederilor art. 14 al
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999
privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 160 din 26 iunie 1999, și ale
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 2.707/2000
de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999
privind acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate copiilor din instituțiile școlare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 311 din 12 decembrie 2000, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Decebal Traian Remeș București, 22 august 2007. Nr. 697.
Anexa NORME
de acordare a ajutorului comunitar pentru
furnizarea laptelui și a anumitor produse
lactate în instituțiile școlare
Articolul 1
Copiii din grădinițele și școlile primare, aprobate sau acreditate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, beneficiază de ajutorul comunitar pentru laptele și produsele prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 3 din
Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2.707/2000
de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.255/1999
privind acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate elevilor din instituțiile școlare, cu modificările și completările ulterioare.
Ajutorul comunitar se acordă pentru laptele și produsele lactate care îndeplinesc condițiile prevăzute în
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 852/2004
privind igiena produselor alimentare și în
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 853/2004
privind stabilirea unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală.
Articolul 2
Solicitanții ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui și a produselor lactate în instituțiile școlare prevăzute la art. 1 sunt instituțiile școlare sau consiliile județene, respectiv primăriile sectoarelor municipiului București, care administrează activitatea acestor instituții, efectuează plata către furnizorii acestor produse și îndeplinesc condițiile de aprobare.
Articolul 3
Solicitanții de ajutor comunitar pentru furnizarea laptelui și a produselor lactate în instituțiile școlare, în termen de 45 de zile de la începutul anului de învățământ, depun o cerere la sucursalele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea aprobării acestuia.
Articolul 4
În vederea acordării ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui și a produselor lactate în instituțiile școlare, solicitanții depun la sucursalele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cererile de plată la sfârșitul fiecărui semestru al anului de învățământ, conform structurii anului școlar aprobat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
Articolul 5
Valoarea ajutorului comunitar solicitat nu poate să fie mai mare decât prețul de vânzare al produselor lactate plătit furnizorului, fără TVA.
În cazul în care valoarea ajutorului comunitar este mai mare decât prețul de vânzare, fără TVA, înainte de completarea cererii de plată, solicitantul face o ajustare a cantităților de lapte, în vederea reducerii ajutorului comunitar.
Articolul 6
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură elaborează formularistica de solicitare, înregistrare, centralizare, procedurile de desfășurare a activității și procedura de control conform riscurilor evaluate, în vederea aplicării măsurii de acordare a ajutorului comunitar pentru lapte și produse lactate în instituțiile școlare.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin sucursalele județene, pune la dispoziția solicitanților formularistica și documentația necesare aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutoarelor comunitare pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate elevilor din instituțiile școlare.
Articolul 7
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pe baza cererii de plată și a documentelor anexate acesteia, decontează în contul solicitantului valoarea ajutorului comunitar.
Articolul 8
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale centralizatorul sumelor aprobate pentru plata ajutorului comunitar pentru furnizarea laptelui și a anumitor produse lactate elevilor din instituțiile școlare.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicită Ministerului Economiei și Finanțelor deschiderea creditelor bugetare pentru această măsură, în baza situației centralizatoare a sumelor aprobate pentru plată.
După aprobarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a cererii pentru deschiderea creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alimentează contul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea virării sumelor necesare acordării ajutorului financiar în conturile solicitanților.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.