Acord · Act Internațional

Acordul din 16 iulie 2007

pentru Programul PHARE CBC dintre România și Ucraina 2006

prezumat în vigoare

Data actului
16 iulie 2007
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 682 din 8 octombrie 2007
Structură
6 articole, 1 anexă · 52.726 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ACORD DE FINANȚARE

Comisia Europeană, în cele ce urmează denumită Comisia, acționând în numele și în beneficiul Comunității Europene, denumită în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în cele ce urmează Beneficiarul, pe de altă parte,

au convenit următoarele:

Măsurile la care se face referire în art. 1 vor fi executate și finanțate din resursele bugetului Comunității în conformitate cu prevederile incluse în prezentul acord. Cadrul tehnic, legal și administrativ de implementare a acestor măsuri este stabilit în condițiile generale anexate la acordul-cadru încheiat între Comisie și Beneficiar, cu completările aduse de prezentul acord de finanțare și de Prevederile speciale anexate la acesta.

Articolul 1

Natura și subiectul

Ca parte a programului propriu de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanțări nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri:

Numărul programului:

RO/2006/018-449.01

Denumirea:

Program de cooperare transfrontalieră

între România și Ucraina

Durata contractării:

până la 30 noiembrie 2008

Articolul 2

Angajamentele Comunității

Contribuția financiară din partea Comunității este stabilită la maximum 7 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanțarea nerambursabilă a CE.

Articolul 3

Durata și finalizarea

Pentru măsura descrisă, finanțarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor prezentului acord. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanțarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat.

Termenul de execuție a contractelor finanțării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2009. Comisia poate, totuși, ca în circumstanțe excepționale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuție a contractului, cu condiția ca această prelungire să fie solicitată în timp util și justificată corespunzător de către Beneficiar. Plata fondurilor poate continua până la 12 luni după data limită a perioadei de execuție a contractelor pentru achitarea completă a plăților rezultate din executarea contractelor acestui program.

Prezentul acord de finanțare va expira numai după încheierea contractelor sub acest program. Toate fondurile care nu au fost plătite (folosite, cheltuite) până la această dată vor fi returnate Comisiei.

Articolul 4

Adrese

Corespondența aferentă executării măsurii de mai sus, cu specificarea numărului și denumirii măsurii, va fi adresată următorilor:

Comunitatea:

Dl Donato Chiarini

Șeful Delegației Comisiei Europene la București

Str. Jules Michelet nr. 18, sectorul 1

1000, București

România

Telefon: (4021) 203.54.00

Fax: (4021) 212.88.08

Beneficiar:

Dl Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Secretar de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor

Str. Apolodor nr. 17, sectorul 3, București

România

Telefon: (4021) 319.97.39

Fax: (4021) 312.20.11

Articolul 5

Numărul de exemplare originale

Prezentul acord de finanțare este întocmit în două exemplare în limba engleză.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul acord de finanțare va intra în vigoare la data la care va fi semnat de către ambele părți. Nicio cheltuială înainte de această dată nu va fi eligibilă pentru finanțarea nerambursabilă a CE.

Anexele constituie parte integrantă din acord.

Întocmit la București la 16 iulie 2007.

pentru Beneficiar,

Varujan Vosganian,

ministrul economiei și finanțelor

pentru Comunitate,

Onno Simons,

locțiitor al șefului Reprezentanței Delegației

Comisiei Europene în România

Anexe:

1. Acord-cadru (inclusiv anexele A și B)

2. Prevederi speciale (anexa C)

3. Vizibilitate/Publicitate (anexa D)

Anexa C la Acordul de finanțare pentru Programul PHARE CBC dintre România și Ucraina 2006

PREVEDERI SPECIALE
1. Obiective și descriere
1.1. Obiectivele globale ale programului
Obiectivele globale ale Programului de vecinătate România ucraina 2004-2006 sunt:
* îmbunătățirea integrării cooperării transfrontaliere între zonele de graniță prin fondarea de baze solide pentru o dezvoltare economică sustenabilă
Oportunitățile pentru cooperarea transfrontalieră în zonele eligibile pot fi transpuse în 4 obiective intermediare/specifice, ce constituie instrumente de atingere a obiectivelor generale:
1. consolidarea valorilor comune existente pentru a genera un nou ciclu integrat de dezvoltare sustenabilă;
2. susținerea noului ciclu de dezvoltare sustenabilă printr-o infrastructură cheie;
3. dezvoltarea cooperării transfrontaliere pentru a revitaliza moștenirea socioculturală comună legată de istoria locală și mediul înconjurător;
4. întărirea operațională a cooperării transfrontaliere.
În lumina obiectivelor mai sus menționate, partenerii au căzut de acord cu privire la prioritățile și măsurile care constituie baza dezvoltării strategiei de cooperare transfrontalieră pentru anii 2004-2006.
1.2. Obiectivele specifice și rezultatele se reflectă în următoarele domenii prioritare:
Prioritățile și măsurile proiectelor
Prioritatea 1
Promovarea dezvoltării socioeconomice locale
Măsura 1.1
Extinderea și consolidarea turismului
Măsura 1.2
Cooperare economică transfrontalieră
Prioritatea 2
Dezvoltarea sistemelor integrate de infrastructură
transfrontalieră
Măsura 2.1
Dezvoltarea transportului transfrontalier și infrastructu-
rii de graniță
Măsura 2.2
Îmbunătățirea managementului transfrontalier de mediu
Prioritatea 3
Acțiuni people to people
Măsura 3.1
Fondul comun al proiectelor mici
Prioritatea 4
Asistență tehnică
Măsura 4.1
Managementul și implementarea programului
Măsura 4.2
Publicitatea și evaluarea programului; pregătirea
proiectelor
1.3 Descrierea programului
2006/018-449.01.01 - Promovarea dezvoltării socioeconomice locale și a sistemelor de infrastructură transfrontalieră integrată din regiunile de graniță românești și ucrainene (prioritățile 1 și 2)
Contribuția PHARE pentru acest proiect se poate ridica la maximum 5,790 milioane euro.
Aceasta este menită să fie implementată printr-o schemă de grant pentru promovarea dezvoltării socioeconomice locale (prioritatea 1) și dezvoltării sistemelor integrate de infrastructură transfrontalieră (prioritatea 2).
Aceste două priorități vor fi implementate printr-o singură schemă de grant, care va funcționa pe ambele părți ale graniței. Evaluarea comună și selecția proiectelor vor permite identificarea de legături și oportunități de dezvoltare combinată. O logică întrepătrunsă între întărirea capacității instituționale și investițiile la scară mică potrivite va asigura sustenabilitatea și beneficiile pe termen lung.
Acest proiect PHARE pe 2006 va contribui la implementarea următoarelor sarcini specifice:
Atribuții ale programului pe anul 2006
Dezvoltarea turismului transfrontalier
Investiții la scară mică pentru dezvoltarea turismului transfrontalier
Susținerea creșterii legăturilor economice transfrontaliere și dezvoltarea
resurselor umane pentru acele activități care sunt legate de economia locală
din zonele transfrontaliere
Proiecte de întărire a capacității instituționale
Programe de specializare care să permită personalului să gestioneze
contrabanda, traficul, crima organizată și imigrarea ilegală
Susținerea pregătirii proiectelor de transport și infrastructură de graniță
Acțiuni complementare la alte programe implicate în dezvoltarea și
managementul infrastructurii de graniță
Infrastructuri de transport la scară mică
Înființarea/reinstalarea rețelelor de monitorizare pentru calitatea aerului
și a apei în regiunea de graniță
Managementul parcului natural
Programe educaționale de gestionare a mediului local
Criteriile de eligibilitate de bază, criteriile generale de selecție și potențialii beneficiari ai aceste scheme de grant pot fi găsiți în § 6.
În plus, fișa de proiect identifică criterii specifice pentru fiecare dintre atribuțiile identificate pentru anul 2006.
2006/018-449.01.02 - People to people - Fondul comun al proiectelor mici (prioritatea 3)
Contribuția PHARE la acest proiect se poate ridica la maximum 0,860 milioane euro.
Acest proiect se adresează priorității 3 menționate în tabelul de mai sus și constă într-o singură măsură, a schemei de grant "Fondul comun al proiectelor mici", pentru implementarea acțiunilor people to people.
Acțiunile people to people au ca scop susținerea înființării și dezvoltării unor rețele de cooperare pe ambele părți ale graniței și crearea unor legături între aceste rețele și rețelele mai vaste ale Uniunii Europene.
Proiectele selectate în cadrul acestui fond trebuie să se încadreze în domeniile de prioritate stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră și întărirea celor existente.
Atribuții potențiale ale Fondului comun al proiectelor mici pentru
programul 2006
Întărirea cooperării locale peste graniță
Stimularea și susținerea creării unor structuri permanente printre
organizațiile locale și regionale din regiunea de graniță
Crearea și dezvoltarea unor resurse de specialiști în instituțiile locale și
regionale implicate în dezvoltarea regională și cooperarea transfrontalieră
Dezvoltarea economiei locale/regionale și a pieței muncii
Dezvoltarea și întărirea unei structuri eficiente de implementare
Oferirea unei asistențe continue pentru participanți pentru identificarea
și pregătirea proiectelor; creșterea capacității personale și instituționale
pentru cooperare și participarea în programele viitoare de dezvoltare, în
special pentru pregătirea activităților Programului de vecinătate
Criteriile de eligibilitate de bază, criteriile generale de selecție și potențialii beneficiari ai acestei scheme de grant pot fi găsiți în § 6.
În plus, fișa de proiect identifică criterii specifice pentru fiecare dintre atribuțiile identificate pentru programul 2006.
2006/018-449.01.03 - Asistență tehnică pentru sprijinul implementării programului (prioritatea 4)
Contribuția PHARE la acest proiect se poate ridica la maximum 0,350 milioane euro.
Această asistență tehnică cuprinde două măsuri specifice:
(i) sprijin pentru managementul și implementarea programului, inclusiv costurile Secretariatului tehnic comun care își va desfășura activitatea la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava;
(îi) sprijin pentru publicitatea și evaluarea programului (studii, seminarii, măsuri de informare și publicitate, evaluare etc.) și oferirea de asistență pentru pregătirea proiectelor. Agenția de implementare din România va fi responsabilă pentru implementarea acestei priorități, în strânsă cooperare cu Unitatea de coordonare a programului din Ucraina.
2. Buget
2.1. Structura bugetară pentru 2006
┌───────────────────────────────────┬────────────────────┬──────┬──────┬──────┐
│
│
Finanțare PHARE
│Buget │Con-
│Total │
│ Prioritatea nr. și tipul acțiunii ├──────┬──────┬──────┤națio-│tribu-│cos-
│
│
│Inves-│Întă- │Total │nal
│ția
│turi
│
│
│tiții │rirea │
│
│Bene- │eligi-│
│
│
│capa- │
│
│ficia-│bile
│
│
│
│cită- │
│
│rului │
│
│
│
│ții
│
│
│
│
│
│
│
│insti-│
│
│
│
│
│
│
│tuțio-│
│
│
│
│
│
│
│nale
│
│
│
│
│
├───────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│1. Scheme de grant: Promovarea
│ 5,790│ 0,000│ 5,790│ 1,930│ 0,858│ 8,578│
│dezvoltării socioeconomice locale
│
│
│
│
│
│
│
│și a sistemelor de infrastructură
│
│
│
│
│
│
│
│transfrontalieră integrată
│
│
│
│
│
│
│
├───────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│3. Fondul comun al proiectelor mici│ 0,000│ 0,860│ 0,860│ 0,287│ 0,127│ 1,274│
├───────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│4. Asistență tehnică
│ 0,000│ 0,350│ 0,350│ 0,000│ 0,000│ 0,350│
├───────────────────────────────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│TOTAL:
│ 5,790│ 1,210│ 7,000│ 2,217│ 0,985│10,202│
└───────────────────────────────────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
[Distribuirea sumelor între liniile bugetare este indicativă în limitele art. 5 din Memorandumul de înțelegere cu privire la Fondul Național. Sumele sunt date în milioane de euro. Contribuția minimă a Beneficiarului (10%) va fi calculată ca reprezentând a noua parte din suma sprijinului total al PHARE și contribuția națională.]
2.2. Principii de cofinanțare
În concordanță cu Ghidul solicitantului PHARE, toate proiectele de investiții sprijinite de PHARE trebuie să primească cofinanțare de la bugetul național. Contribuția Comunității se poate ridica până la 75% din costurile publice totale eligibile. Taxele nu sunt un element eligibil pentru cofinanțare.
Cofinanțarea pentru proiectele de dezvoltare a capacității instituționale poate fi oferită de către țara beneficiară, suportând anumite costuri de infrastructură și implementare operațională, prin finanțarea resurselor umane și a altor resurse cerute pentru absorbția efectivă și eficientă a asistenței PHARE.
Cofinanțarea națională se va realiza prin contribuții de la resursele guvernului național, în plus față de contribuțiile de la nivel regional, autorități, împrumuturi de la instituții financiare internaționale către instituții publice sau fonduri de la întreprinderi publice, nota bene, numai pentru cazurile în care organizațiile publice care oferă fonduri nu sunt și beneficiarii proiectului în cauză. Aceasta înseamnă că respectiva contribuție a Beneficiarului trebuie să fie o sumă separată și, în oricare dintre cazuri, adițională.
Proiectele selectate în cadrul schemelor de grant (investiții și întărirea capacității instituționale) vor fi cofinanțate de PHARE, Beneficiar și din resurse de la bugetul național. Beneficiarul trebuie să contribuie cu cel puțin 10% din costul total eligibil al propunerii sale. Contribuția minimă a Beneficiarului va fi calculată ca reprezentând a noua parte din suma sprijinului total al PHARE și contribuția națională.
Costurile eligibile rămase vor fi suportate în proporție de 75% din fonduri PHARE, restul finanțării urmând a proveni de la bugetul național.
3. Agențiile de implementare
3.1. Agențiile de implementare
Agenția de implementare românească va fi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor din România, care va avea responsabilitatea globală a implementării întregului program.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
Direcția de cooperare transfrontalieră
Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5
București, România
3.2. Biroul regional pentru cooperare transfrontalieră
Pentru partea română, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor poate delega o parte considerabilă a responsabilităților sale pentru implementarea programului de vecinătate către o entitate regională, situată în zona de graniță. În acest sens, agențiile pentru dezvoltare regională Nord-Vest, agențiile pentru dezvoltare regională Nord-Est și agențiile pentru dezvoltare regională Sud-Est vor înființa împreună un birou regional de cooperare transfrontalieră cu sediul la Suceava, care va activa în strânsă legătură cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței.
3.3. Comitetul comun de cooperare
Comitetul comun de cooperare este un organism strategic al programului de vecinătate. Cu membri din ambele țări și de la nivel regional și local, Comitetul comun de cooperare va asigura un management comun al programului și astfel va realiza o politică de ansamblu și implementare financiară cu privire la operarea în cadrul programului de vecinătate.
Principalele responsabilități ale Comitetului comun de cooperare sunt:
- să adopte Documentul comun de programare și orice modificare viitoare a acestuia, după caz;
- să adopte fișele de proiect și propunerile de finanțare prioritare pentru exercițiul de programare anual;
- să ia în considerare și să aprobe rapoartele comune anuale și finale și implementarea rapoartelor înainte ca acestea să fie transmise Comisiei;
- să aprobe cadrul general al atribuțiilor Secretariatului tehnic comun.
Comitetul comun de cooperare este format din reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale.
Comitetul comun de cooperare va include, de asemenea, reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor și actorilor sociali, organizațiilor sectoriale - de exemplu, camere de comerț, uniuni etc. Aceștia pot lua parte la Comitetul comun de cooperare într-o manieră consultativă, nu în calitate de membri votanți.
Și reprezentanți ai Comisiei Europene pot participa în Comitetul comun de cooperare, cu rol consultativ.
Comitetul comun de cooperare va fi prezidat în comun de Agenția de implementare română și de Unitatea de coordonare a programului din Ucraina.
Comitetul comun de cooperare se va reuni cel puțin o dată pe an, în scopul de a monitoriza implementarea programului și de a aproba fișele de proiect pentru propunerea de finanțare anuală.
3.4. Comitetul comun de coordonare
Comitetul comun de coordonare este organismul operațional al programului de vecinătate. Principalele sale responsabilități sunt:
- pregătirea fișelor de proiect pentru exercițiul anual de programare, în scopul de a fi înaintat Comitetului comun de cooperare pentru adoptare;
- supravegherea solicitării de propuneri de proiecte/ pachetul de aplicații (schițate de Secretariatul tehnic comun), în scopul de a fi înaintate autorităților contractante pentru publicare;
- supravegherea selecției comune a proiectelor;
- supervizarea activităților Secretariatului tehnic comun (și ale Comitetului de evaluare;
- revizuirea periodică a progresului făcut pentru atingerea obiectivelor specifice (și cuantificabile) ale programului și analizarea rezultatelor implementării (atingerea obiectivelor stabilite pentru diversele măsuri).
Comitetul comun de coordonare este compus din:
- reprezentanți ai autorităților naționale, regionale și locale.
Dat fiind rolul său specific și, în scopul de a intensifica apartenența locală, autoritățile regionale și locale vor fi bine reprezentate;
- reprezentanți ai Comisiei Europene, ca observatori.
3.5. Secretariatul tehnic comun
Agenția de Implementare (AI) și Unitatea de coordonare a programului (UCP) au înființat împreună Secretariatul tehnic comun (STC) localizat în Timișoara, în zona eligibilă a graniței românești, și care va include personal din Ucraina.
STC al acestui program de vecinătate este structurat, pe cât posibil, ca și secretariatele tehnice comune responsabile pentru gestionarea programelor de cooperare transfrontalieră (INTERREG) între statele membre ale Uniunii Europene.
STC este găzduit de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, care reprezintă o organizație legal înființată de autoritățile de dezvoltare regională din domeniul cooperării transfrontaliere din România. STC este, printre altele, responsabil și de funcția de secretariat în sprijinul Comitetului comun de coordonare și Comitetului comun de cooperare și pentru asistarea AI și a UCP. Dar cea mai mare parte a activității sale o reprezintă sprijinul potențialilor aplicanți la contractele de granturi și, apoi, beneficiarilor granturilor.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava va fi responsabil, cu sprijinul STC, pentru cât mai mult din managementul curent legat de atribuțiile programului de vecinătate.
STC va asista, de asemenea, Comitetul comun de coordonare și Comitetul comun de cooperare în exercițiul atribuțiilor lor administrative și tehnice, va supraveghea asistența tehnică oferită în cadrul acestui program și va întreprinde sarcinile cu privire la monitorizarea, controlul și evaluarea proiectelor din cadrul programului de vecinătate.
4. Reglementări privitoare la implementare
4.1. Metode de implementare
Implementarea acestui program va respecta art. 53 (1) (b) (al doilea paragraf) din Regulamentul financiar*1). Țara beneficiară va continua să asigure că toate condițiile stabilite în art. 164 (1) (a) - (e) din Regulamentul financiar sunt respectate în orice moment.
_________
*1) Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002 din 25 iunie 2002, JO L 248, 16.09.2002, p. 1.
Înainte de acreditarea agențiilor de implementare prevăzută în art. 12 (2) din Regulamentul nr. 1.266/1999*2), selecția proiectelor, ofertarea și contractarea de către țara beneficiară vor fi supuse aprobării ex ante a Comisiei, în afară de cazul în care se face derogare de la această cerință, în cazul în care condițiile art. 27 din Tratatul de aderare sunt îndeplinite.
_________
*2) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.266/1999 din 21 iunie 1999, JO L 161, 26.06.1999, p. 68.
Există reguli generale pentru fiecare măsură, cuprinse fie în program, fie în proiect, pe care coordonatorul național al asistenței le propune Comisiei, în concordanță cu acordul de finanțare. Din momentul în care s-a luat o decizie comună, programele și proiectele sunt implementate prin intermediul contractelor de achiziții pentru investiții și/sau servicii ori scheme de grant, gestionate de autoritățile române. Fiecare astfel de program sau proiect este supervizat de una sau mai multe autorități de implementare și implementat de o agenție de implementare.
4.2. Reguli generale pentru achiziții
Achizițiile trebuie să respecte prevederile părții a 2-a titlul IV din Regulamentul financiar și ale cap. 3 al părții a 2-a titlul III din regulile sale de implementare*3), precum și ale Deciziei Comisiei SEC (2003) 387/2*4).
_________
*3) Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1.261/2005 din 20 iulie 2005, JO L 201, 2.08.2005, p. 3.
*4) Decizia Comisiei SEC (2003) 387/2 cu privire la regulile și procedurile pentru contractele de servicii, furnizări și lucrări finanțate din bugetul general al Comunităților Europene în contextul cooperării cu țări terțe, adoptată pe 25 martie 2003.
Până la aderarea României la Uniunea Europeană, autoritățile contractante trebuie să facă uz de liniile directoare procedurale, de formatele standard și de modelele care facilitează aplicarea regulilor de mai sus, prevăzute în Ghidul practic referitor la procedurile de contractare PHARE (Ghidul practic), după cum este publicat pe site-ul EuropeAid*5) la data inițierii achizițiilor sau procedurii de acordare a granturilor.
_________
*5) Adresă: http://europa.eu.int/comm/europeaid/tender/gestion/index_en.htm.
În concordanță cu art. 164 din Regulamentul financiar, Comisia poate decide să permită autorităților contractante cărora li s-au încredințat responsabilitățile managementului descentralizat să execute achizițiile în concordanță cu legislația națională și liniile directoare care transpun directivele Uniunii Europene cu privire la achizițiile publice.
4.3. Schemele de grant
Pentru schemele de grant, vor fi specificate reglementări precise în fișele de proiect corespunzătoare, în concordanță cu următoarele principii:
Procedurile și formatele care se vor folosi în implementarea schemelor și atribuirea granturilor vor urma regulile de achiziții pentru acțiuni externe. În mod special, se va acorda o atenție deosebită procesului de selecție a proiectelor. Până la aderarea României la Uniunea Europeană, granturile vor fi acordate în conformitate cu prevederile cap. 6 al Ghidului practic și urmând principiile managementului descentralizat PHARE. Până la acreditarea EDIS, va fi necesară aprobarea ex ante a Delegației Comisiei din București, în afară de cazul în care Comisia a decis altfel.
Responsabilul cu autorizarea programului (RAP) competent pentru programul din care este finanțată schema de grant va avea responsabilități contractuale și financiare pentru implementarea schemelor. În particular, RAP trebuie să aprobe formal solicitările de propuneri de proiecte, formularele de aplicație, criteriile de evaluare, precum și procesul de selecție și rezultatele. RAP trebuie să semneze contractele de grant cu beneficiarii și să asigure monitorizarea adecvată și controlul financiar ca fiind supuse autorizării și responsabilității sale. Cu această rezervă, managementul poate fi descentralizat de RAP către entitățile competente la nivel sectorial și regional.
Implementarea proiectelor selectate, prin intermediul unor contracte secundare de lucrări, furnizări și servicii, care sunt subcontractate de beneficiarul final al grantului individual, va fi supusă reglementărilor privitoare la achiziții pentru acțiunile externe, din momentul implementării.
Ca urmare a rezultatelor pozitive obținute de AI privind capacitatea de a gestiona operațional și financiar schema de grant într-o manieră competentă*6) și eficientă, delegația Comisiei poate decide să renunțe la aprobarea sa ex ante referitoare la contractarea realizată de beneficiarii finali ai granturilor individuale.
_______
*6) A se vedea secțiunea 11 și anexa 4 Ghidul de programare PHARE 2006.
Prevederile detaliate care reglementează rolul delegației Comisiei în faza mai sus menționată a subcontractării vor fi specificate, după caz, în schimbul de scrisori dintre delegație și autoritățile naționale, urmându-se procedura de mai sus privind exercițiul de evaluare.
Schemele de grant nu vor cuprinde proiecte pentru care contribuția PHARE este mai mică de 50.000 euro (cu excepția Fondului comun al proiectelor mici, a se vedea mai jos) sau mai mare de două milioane euro.
Această limită inferioară poate fi exceptată ca rezultat al evaluării mai sus menționate a capacității AI de a oferi asigurarea unui management financiar solid. Limita inferioară nu este aplicabilă în cazul ONG-urilor.
Angajamentele financiare PHARE vor produce efecte de la data semnării contractelor de grant de către RAP competent. Proiectele trebuie să fie implementate în totalitate înainte de expirarea datei prevăzute în acordul de finanțare corespunzător pentru executarea contractului.
4.4. Principii de implementare pentru proiectele de twinning
Nu se aplică.
4.5. Principii pentru Fondul comun al proiectelor mici de cooperare transfrontalieră
Fondul comun al proiectelor mici de cooperare transfrontalieră va finanța proiecte a căror contribuție PHARE se va situa sub 50.000 euro. Acesta nu va include investiții fizice, altele decât furnizări mici sau infrastructură, care să genereze profit.
5. Managementul asistenței
5.1. Managementul de proiect
5.1.1. Responsabilități
Coordonatorul național al asistenței comunitare (CNA) va avea responsabilitatea generală pentru programare, coordonarea implementării și monitorizarea programelor PHARE.
Responsabilul național cu autorizarea finanțării (RNAF) și CNA vor fi responsabili împreună pentru coordonarea între PHARE (inclusiv PHARE Cooperare transfrontalieră), ISPA și SAPARD, precum și fondurile structurale și de coeziune.
RNAF și RAP se vor asigura că programele sunt implementate în concordanță cu procedurile elaborate în instrucțiunile Comisiei. De asemenea, aceștia se vor asigura că toate contractele ce urmează să implementeze acordul de finanțare sunt atribuite pe baza procedurilor și a documentelor standard pentru acțiuni externe în vigoare în momentul implementării și că reglementările privind acordarea de ajutoare din statele membre ale Uniunii Europene sunt respectate.
5.1.2. Mărimea proiectului
Toate componentele programului vor fi mai mari de două milioane euro, în afară de acelea care implică scheme de grant, de exemplu Fondul comun al proiectelor mici și componenta de asistență tehnică, datorită naturii specifice a acțiunilor de cooperare transfrontalieră.
5.1.3. Termenul limită pentru contractarea și executarea contractelor, termenul limită pentru programare
(1) Toate contractele de grant trebuie să fie încheiate până la data de 30 noiembrie 2008.
(2) Toate contractele trebuie să fie executate până la data de 30 noiembrie 2009, în concordanță cu art. 27 partea a III-a din Tratatul de aderare: "_acțiunile din cadrul acestui program vor fi încheiate în următorii 2 ani (după aderare). În mod excepțional și în cazuri temeinic justificate, se pot acorda extinderi de timp limitate pentru executarea contractelor". În niciun caz, perioada de contractare pentru proiectele implementate în cadrul acestui program nu va depăși 3 ani de la data asumării angajamentului global [art. 166 (2) din Regulamentul financiar]. Angajamentele bugetare care nu au generat plăți pe durata a 3 ani de la data asumării angajamentului legal vor fi considerate desființate de drept [art. 77 (3) din Regulamentul financiar].
(3) Conform Sistemului de implementare descentralizat, un dosar de ofertă complet se va depune la delegația Comisiei în vederea aprobării, nu mai târziu de 6 luni de la semnarea acordului de finanțare. În cazul neconformării, țara beneficiară va informa Comitetul comun de monitorizare, care poate recomanda realocarea fondurilor, în concordanță cu art. 5 al Memorandumului de înțelegere cu privire la Fondul Național.
5.1.4. Evaluarea impactului asupra mediului și conservării naturii
Procedurile pentru evaluarea impactului asupra mediului, după cum au fost stabilite în directiva cu privire la evaluarea impactului asupra mediului (EIA)*7), sunt aplicabile în totalitate pentru toate proiectele de investiții PHARE. Dacă prevederile directivei EIA nu au fost transpuse în totalitate, procedurile trebuie să fie asemănătoare cu acelea ale directivei mai sus menționate. Dacă un proiect se încadrează în scopurile prevăzute în anexa 1 sau anexa 2 la directiva EIA, îndeplinirea procedurilor prevăzute în directiva EIA trebuie să fie susținută de documente*8).
_________
*7)
Directiva 85/337/CEE
, JO L 175/40, 5.07.1985, după cum a fost modificată.
*8) În anexa EIA la fișa de proiect de investiții corespunzătoare.
Dacă este probabil ca un proiect să afecteze situri naturale protejate trebuie să se întocmească o documentație care să cuprindă o evaluare adecvată, conform art. 6 din directiva cu privire la habitate*9).
________
*9) În anexa Conservarea naturii la fișa de proiect de investiții corespunzătoare.
Toate investițiile trebuie realizate în concordanță cu legislația comunitară relevantă referitoare la protecția mediului. Fișele de proiect vor conține clauze specifice conforme cu legislația comunitară relevantă în domeniul protecției mediului, în conformitate cu tipul de activitate desfășurat în cadrul fiecărui proiect de investiții.
5.2. Managementul financiar
5.2.1. Principii și responsabilități
Fondul Național al Ministerului Economiei și Finanțelor, condus de RNAF, va superviza managementul financiar al programului și va fi responsabil cu raportarea către Comisia Europeană. RNAF va avea responsabilitatea generală pentru managementul financiar al fondurilor PHARE și gestiunea totală a fondurilor dintr-un program până la încheierea acestuia.
RNAF se va asigura că regulile și regulamentele PHARE și procedurile care au legătură cu raportarea și managementul financiar sunt respectate și că există în funcțiune un sistem de informații referitor la proiecte și raportări.
Comisia va face plățile către Fondul Național, în concordanță cu Memorandumul de înțelegere semnat între Comisie și România în 1998 și modificat prin acord reciproc în 17 iulie 2003.
Plățile vor fi făcute ca urmare a cererilor RNAF într-un cont bancar separat, în euro, care va fi deschis și gestionat de Fondul Național la o bancă agreată în prealabil de Comisie. În principiu, toate conturile bancare generează dobânzi. În concordanță cu art. 3 și 4 din Regulile de implementare a Regulamentului financiar, dobânda acumulată este proprietatea țării beneficiare. RNAF trebuie, în orice caz, să se asigure că dobânda acumulată este înregistrată efectiv și în totalitate ca venit la bugetul național. Mai mult decât atât, RNAF va asigura o raportare periodică a dobânzii prin intermediul PERSEUS.
5.2.2. Plățile către Fondul Național
O primă plată*10) de până la 20% din fondurile care se gestionează local*11) va fi trimisă la Fondul Național după semnarea acordului de finanțare și a acordurilor de implementare dintre Fondul Național și Agenția de implementare PHARE de cooperare transfrontalieră. În plus, RNAF trebuie să depună la Comisie desemnarea RAP și o descriere a sistemului pus în practică, evidențiind fluxul de informații dintre Fondul Național și Agenția de implementare PHARE de cooperare transfrontalieră, precum și modalitatea în care se va desfășura funcția de plată dintre acestea.
_________
*10) Reprezentând avansul, după cum este definit în art. 105 (1) din Regulile de implementare a Regulamentului financiar.
*11) Exclusiv suma prevăzută pentru programele Comunității.
Alte două plăți următoare*12) de până la 30% din fondurile care se gestionează local*13) se vor realiza. A doua plată va fi făcută atunci când 5% din bugetul total în vigoare*14) au fost plătite de Agenția de implementare PHARE de cooperare transfrontalieră. A treia plată poate fi solicitată atunci când 35% din bugetul total în vigoare*15) au fost plătite.
________
*12) Reprezentând plățile intermediare sau înnoirea avansului, după cum este definit în art. 105 (1) al Regulilor de implementare a Regulamentului financiar.
*13) Exclusiv suma pentru programele Comunității.
*14) Exclusiv suma pentru programele Comunității.
*15) Exclusiv suma pentru programele Comunității.
O a patra plată, finală, se va face când 70 % din bugetul total în vigoare*16) au fost plătite și toate contractele au fost semnate.
________
*16) Exclusiv suma pentru programele Comunității.
În mod excepțional RNAF poate solicita o sumă mai mare decât procentajul agreat, atunci când se poate demonstra printr-o previziune legată de plăți că solicitările de plată din perioada următoare vor depăși respectivele procente. În cazurile în care totalul fondurilor depuse în conturile Fondului Național și Agenției de implementare PHARE de cooperare transfrontalieră depășesc 15% din bugetul total în vigoare pentru program, Comisia poate autoriza, în mod excepțional, o plată dacă RNAF oferă o dovadă fundamentată solid că obligațiile contractuale nu pot fi îndeplinite cu fondurile disponibile.
5.2.3. Plățile de la Fondul Național către AI
Fondul Național va face plățile către AI, în concordanță cu acordul de implementare semnat între Fondul Național și AI. Se va deschide câte un cont bancar pentru fiecare program de cooperare transfrontalieră în numele AI responsabile cu managementul financiar al programului de cooperare transfrontalieră, în concordanță cu art. 13 din Memorandumul de înțelegere cu privire la Fondul Național.
Atâta vreme cât implementarea urmează Sistemul de implementare descentralizat, fiecare acord de implementare trebuie să fie avizat în avans de Comisia Europeană. Fiecare AI trebuie să fie condusă de un RAP numit de RNAF după consultarea cu CNA. RAP va fi responsabil pentru toate operațiunile desfășurate de AI.
5.2.4. Modalități de plată în situația aplicării clauzelor de retenție
Pentru acele contracte care conțin clauze de retenție (de exemplu, fonduri reținute pentru o perioadă de garanție), totalul general al fondurilor legate de aceste contracte (așa cum este calculat de RAP și decis de Comisie) poate fi plătit AI înainte de data limită pentru executarea contractelor. AI își asumă întreaga responsabilitate pentru depunerea fondurilor până când plata finală este datorată, ca și pentru asigurarea că fondurile amintite vor fi folosite numai pentru a se face plăți legate de clauzele de retenție.
AI își asumă întreaga responsabilitate față de contractori pentru îndeplinirea obligațiilor legate de clauzele de retenție. Fondurile neplătite către contractori după ce plățile finale au fost stabilite trebuie returnate Comisiei.
5.2.5. Cheltuielile finale și lichidarea conturilor
Într-un termen de cel mult 16 luni după încheierea execuției contractelor, Fondul Național va depune o declarație cu privire la cheltuieli, care să cuprindă atât sumele acordate de PHARE, cât și cofinanțarea, și va transmite o atestare a regularității, acurateței și veridicității conturilor. Plata finală certificată trebuie să fie în această fază valoarea originară a contractelor minus orice deducere și rezervă agreate cu contractorii în cursul implementării. Aceasta trebuie, de asemenea, să fie egală cu plățile făcute plus orice sume distincte din conturile aferente retenției prevăzute în contract.
Dacă plățile primite de la Comisie depășesc cheltuiala (plata) finală certificată, Fondul Național va returna Comisiei excedentul la momentul depunerii declarației finale.
Dacă există alte plăți distincte (cu excepția fondurilor contractuale de retenție), Fondul Național va oferi o explicație și o previziune cu privire la momentul când plățile vor fi finalizate. Fondul Național va raporta progresul cu privire la fondurile contractuale de retenție și la celelalte plăți distincte o dată la 4 luni. Dacă acestea nu au fost plătite contractorului, vor fi returnate Comisiei.
După evaluarea declarației finale, Comisia va formula o opinie cu privire la orice cheltuială ce trebuie exclusă de la finanțarea comunitară, acolo unde se constată că aceasta nu a fost executată în conformitate cu regulile comunitare.
Rezultatele verificărilor Comisiei, precum și concluziile cu privire la excluderea cheltuielilor de la finanțare vor fi formulate în scris către Fondul Național, căruia i se va da un termen de o lună pentru a-și transmite răspunsul în scris.
Dacă, în termen de o lună de la primirea răspunsului scris de la Fondul Național, nu se ajunge la o înțelegere, Comisia va decide și va stabili sumele care vor fi excluse, luând în considerare gradul de neconformitate a cheltuielilor, natura și gravitatea încălcării regulilor, precum și pierderea financiară suferită de Comisie pentru fiecare caz în parte.
Ca urmare a deciziei cu privire la sumele ce vor fi excluse, toate cheltuielile neeligibile vor fi recuperate fără a se aduce atingere regimului neregulilor și compensării financiare subsecvente, în concordanță cu regulile comunitare. Fondurile vor fi recuperate fie prin restituirea directă de la Fondul Național, fie prin compensare, în concordanță cu regulile comunitare.
6. Monitorizare și evaluare
În completarea atribuțiilor de cooperare transfrontalieră ale Comitetului comun de cooperare și ale Comitetului comun de coordonare descrise mai sus, implementarea va fi monitorizată prin intermediul Comitetului comun de monitorizare. Acesta îi include pe RNAF și pe CNA, precum și serviciile Comisiei. Comitetul comun de monitorizare se va întruni cel puțin o dată pe an.
Comitetul comun de monitorizare va lua în discuție toate programele finanțate de PHARE în scopul evaluării progresului către atingerea obiectivelor stabilite în acordul de finanțare și în Parteneriatul de aderare.
Comitetul comun de monitorizare poate recomanda o schimbare a priorităților și/sau realocarea fondurilor PHARE.
Mai mult decât atât, o dată pe an, Comitetul comun de monitorizare va lua în discuție progresul tuturor programelor de asistență de preaderare finanțate de CE (PHARE, ISPA și SAPARD).
Pentru programele PHARE, Comitetul comun de monitorizare va fi asistat de Subcomitetul sectorial de monitorizare, care îi va include pe CNA și pe RAP al AI și serviciile Comisiei. Subcomitetul sectorial de monitorizare va revedea în detaliu progresul fiecărui program, inclusiv componentele sale și contractele, aprobate de Comitetul comun de monitorizare pe sectoare de monitorizare corespunzătoare. Fiecare sector va fi supervizat de un subcomitet sectorial de monitorizare pe baza unor rapoarte de monitorizare obișnuite elaborate de AI, iar evaluările intermediare vor fi realizate de evaluatori independenți.
Subcomitetul sectorial de monitorizare va da prioritate recomandărilor cu privire la aspectele de management și design, asigurându-se că acestea sunt implementate. Subcomitetul sectorial de monitorizare va raporta către Comitetul comun de monitorizare, căruia îi va înainta opiniile generale detaliate cu privire la toate programele din sectorul său, finanțate din PHARE.
Serviciile Comisiei se vor asigura că aceste programe vor fi supuse evaluărilor intermediare (centralizate sau descentralizate) și/sau evaluărilor ex post.
7. Tratament egal
Oportunitățile egale și egalitatea de gen reprezintă principii fundamentale cuprinse în Tratatul de aderare și care se reflectă și în programarea și implementarea finanțării PHARE.
8. Audit, control financiar, măsuri antifraudă, acțiuni preventive și corective
8.1. Supervizarea și controlul financiar realizat de Comisie și de Curtea Europeană a Auditorilor
Toate acordurile de finanțare, precum și contractele care rezultă din acestea sunt supuse supervizării și controlului financiar al Comisiei (inclusiv Biroului European Antifraudă) și auditărilor realizate de Curtea Europeană a Auditorilor. Atâta vreme cât EDIS nu este încă aplicabil pentru agențiile de implementare din țara beneficiară, acesta include măsuri cum ar fi verificarea ex ante a ofertării și contractării desfășurate de delegația Comisiei în țara beneficiară.
În scopul asigurării unei protecții eficiente a interesului financiar al Comunității, Comisia (inclusiv Biroul European Antifraudă) poate realiza verificări inopinate și inspecții în concordanță cu procedurile prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 2.185/96*17).
_________
*17) Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 2.185/96 din 11 noiembrie 1996, JO L 292, 15.11.1996, p. 2.
Controalele și auditările descrise mai sus sunt aplicabile tuturor contractorilor și subcontractorilor care au primit fonduri comunitare.
Fără a se aduce atingere responsabilităților Comisiei și Curții Europene a Auditorilor*18), conturile și operațiile Fondului Național și, acolo unde se aplică, Oficiului de Plăți și Contractare PHARE și tuturor agențiilor de implementare relevante pot fi verificate la discreția Comisiei, de Comisie însăși sau de către un auditor extern contractat de aceasta.
_________
*18) După cum este vorba în Condițiile generale referitoare la acordul de finanțare atașate la acordul-cadru.
8.2. Obligațiile țării beneficiare
8.2.1. Audit și control financiar
În scopul asigurării unui management financiar corect al fondurilor PHARE, țara beneficiară trebuie să aibă un sistem pentru managementul și controlul asistenței, în concordanță cu principiile general acceptate și standardele în vigoare. Acest sistem trebuie să îndeplinească cerințele stabilite în art. 164 din Regulamentul financiar și, în particular, să ofere asigurarea corespunzătoare cu privire la regularitatea, corectitudinea și eligibilitatea cerințelor privitoare la asistența comunitară.
Sistemele de management și control ale țării beneficiare trebuie să ofere o cale de control suficientă, după cum este prevăzut în art. 7 (2) din Regulamentul Comisiei nr. 438/2001*19).
_________
*19) Regulamentul Comisiei (CE, EURATOM) nr. 438/2001 din 2 martie 2001, JO L 63, 3.03.2001, p. 21.
Autoritatea națională competentă de control financiar va exercita controalele financiare adecvate la toți actorii implicați în implementarea programului.
În fiecare an se vor realiza un plan de audit și un rezumat al constatărilor și principalelor recomandări ale auditărilor desfășurate și se va trimite Comisiei o schiță a urmărilor recomandărilor auditului anterior. Rapoartele de audit se vor afla la dispoziția Comisiei.
8.2.2. Măsuri preventive
Țara beneficiară va lua măsurile potrivite pentru a preveni și contracara practicile de corupție activă și pasivă*20) în orice stadiu al procedurii de achiziții sau al procedurii de atribuire a granturilor, cât și pe durata implementării contractelor corespunzătoare.
__________
*20) Corupția activă este definită ca fiind acțiunea deliberată a oricărei persoane care promite sau oferă direct ori printr-un intermediar un avantaj de orice fel unei persoane oficiale, pentru sine sau pentru un terț, în scopul de a acționa sau de a se abține de la o acțiune în legătură cu atribuțiile sale ori în exercițiul funcțiilor sale, cu încălcarea acestor atribuții, într-o manieră care să prejudicieze sau prezintă pericol să prejudicieze interesele financiare ale Comunităților Europene.
Corupția pasivă este definită ca fiind acțiunea deliberată a unei persoane oficiale care, direct sau printr-un intermediar, cere ori primește un avantaj de orice fel pentru sine sau pentru un terț ori acceptă o promisiune pentru un astfel de avantaj în scopul de a acționa sau de a se abține de la o acțiune în legătură cu atribuțiile sale ori în exercițiul funcțiilor sale, cu încălcarea acestor atribuții, într-o manieră care să prejudicieze sau prezintă pericol să prejudicieze interesele financiare ale Comunităților Europene.
Autoritățile din țara beneficiară, inclusiv personalul responsabil cu implementarea programului, își vor lua toate precauțiile necesare pentru prevenirea oricărui risc de conflict de interese și vor informa imediat Comisia cu privire la orice astfel de conflict sau situație de natură să dea naștere unui conflict de interese.
8.2.3. Măsuri antifraudă și acțiuni corective
Țara beneficiară va avea, în primă instanță, responsabilitatea de a asigura investigarea și un tratament satisfăcător al cazurilor reale sau suspecte de fraudă ori nereguli, conform controalelor naționale sau comunitare.
Autoritățile naționale vor asigura funcționarea unui mecanism de control și raportare echivalent aceluia prevăzut în Regulamentul Comisiei nr. 1.681/94*21).
__________
*21) Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.681/94 din 11 iulie 1994; 12.07.1994, p. 43.
În particular, toate cazurile reale sau suspectate de fraudă*22) și nereguli*23), ca și toate măsurile referitoare la acestea luate de autoritatea națională trebuie raportate serviciilor Comisiei fără întârziere. Dacă nu există cazuri reale sau suspectate de fraudă ori nereguli de raportat, țara beneficiară va informa Comisia asupra acestui fapt în termen de două luni următoare sfârșitului fiecărui trimestru.
__________
*22) Fraudă înseamnă orice act intenționat sau act de omisiune referitor la: folosirea ori prezentarea de declarații sau documente false, incorecte ori incomplete, care au ca efect însușirea ilegală sau reținerea ilegală a fondurilor de la bugetul general al Comunităților Europene sau bugetele gestionate de ori pe seama Comunităților Europene; tăinuirea informațiilor cu violarea unei obligații specifice cu un efect asemănător; folosirea unor astfel de fonduri pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate inițial.
*23) Neregulă înseamnă orice încălcare a unei prevederi a legislației naționale sau comunitare, a acestui acord de finanțare ori a contractelor care decurg din acesta, care rezultă din orice act de omisiune al unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților ori bugetelor gestionate de ele printr-o cheltuială nejustificată. Termenul drept comunitar din acest context va fi definit ca totalitatea regulilor Comunității aplicabile între părțile acordului de finanțare (de exemplu, acordul european, acordul-cadru, Memorandumul de înțelegere cu privire la Fondul Național etc.)
În caz de nereguli sau fraudă, țara beneficiară va face toate corecțiile financiare necesare cerute în legătură cu fiecare neregulă în parte. Corecțiile făcute de țara beneficiară vor consta în anularea în totalitate sau în parte a contribuției comunitare. Fondurile comunitare devenite disponibile în acest fel vor fi refolosite de Fondul Național în scopul programului, în conformitate cu art. 5 din Memorandumul de înțelegere cu privire la Fondul Național.
8.3. Recuperarea de fonduri în caz de nereguli sau fraudă
Orice nereguli probate*24) sau fraudă*25) descoperite în orice moment al implementării programului sau ca rezultat al unui audit vor conduce la recuperarea fondurilor de către Comisie.
_________
*24) A se vedea definiția de mai sus.
*25) A se vedea definiția de mai sus.
Dacă, după încheierea tuturor verificărilor necesare, Comisia va concluziona că:
a) țara beneficiară nu s-a conformat obligațiilor de prevenire, detectare și corectare a neregulilor; sau
b) implementarea unui proiect nu pare să justifice în parte sau în totalitate asistența financiară alocată; sau
c) există scăpări serioase în sistemele de control sau management, care ar putea conduce la nereguli,
Comisia poate suspenda finanțarea viitoare a programului în discuție și, după ce și-a exprimat motivele, poate cere țării beneficiare să înainteze comentarii și, unde este cazul, să întreprindă corecții într-o perioadă determinată de timp.
Dacă nu se ajunge la nicio înțelegere până la sfârșitul perioadei stabilite de Comisie și dacă corecțiile solicitate nu au fost făcute, Comisia poate, luând în considerare orice comentarii făcute de țara beneficiară, să decidă în termen de 3 luni:
a) să reducă sau să anuleze orice plată pentru programul în discuție; sau
b) să facă corecțiile financiare cerute prin anularea în totalitate sau în parte a asistenței oferite în programul respectiv.
Dacă s-a hotărât asupra sumei pentru corecție, Comisia va lua în considerare principiul proporționalității, tipul neregulii, întinderea și implicațiile financiare ale neconcordanței detectate în sistemul de management al țării beneficiare.
În absența unei decizii de a apela la una dintre măsurile prevăzute la lit. a) sau b), finanțarea programului își va relua cursul.
CNA va asigura returnarea fondurilor nefolosite sau a oricărei sume plătite eronat în termen de 60 de zile calendaristice de la data notificării. Dacă CNA nu plătește suma datorată Comunității, țara beneficiară va returna această sumă Comisiei.
Penalitățile pentru întârzierea plății vor fi aplicate sumelor neplătite prin aplicarea regulilor specificate în Regulamentul financiar.
9. Transparența și publicitatea
RAP va avea obligația să se asigure că au fost luate toate măsurile necesare pentru a se asigura publicitatea corespunzătoare pentru toate activitățile finanțate din program. Acest lucru va fi realizat în strânsă legătură cu Comisia. Mai multe detalii sunt prezentate în anexa cu privire la vizibilitate și publicitate.
10. Condiții speciale
În cazul în care angajamentele stabilite nu s-au respectat din motive care pot fi controlate de Guvernul României, Comisia, din proprie inițiativă, poate revizui programul în scopul anulării în totalitate ori în parte și/sau al realocării fondurilor nefolosite în alte scopuri consecvente obiectivelor programului PHARE.
---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.