Decizia nr. 794/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 356/2006 21 iulie 2006 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificare…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Gheorghe Pop în Dosarul nr. 505/P/F/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă ca urmare a constatării neconstituționalității textului de lege ce face obiectul acesteia, printr-o decizie pronunțată de Curtea Constituțională ulterior sesizării sale cu soluționarea prezentei excepții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 505/P/F/2004, Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Gheorghe Pop într-o cauză penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile. Se arată că soluționarea cauzelor penale privind notarii publici este dată, în prezent, în competența judecătoriilor, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea competența curților de apel. În susținerea criticii de neconstituționalitate, autorul excepției arată că, prin aplicarea dispozițiilor
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 , nu poate beneficia de judecarea cauzei sale potrivit legii noi, care este mai favorabilă prin aceea că permite verificarea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate în primă instanță atât prin calea de atac a apelului, cât și prin cea a recursului.
Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În opinia sa, textul de lege criticat cuprinde dispoziții procedurale tranzitorii, care nu încalcă principiul neretroactivității legii.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind lipsită de obiect. Aceasta, deoarece, prin
pentru modificarea art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, competența curților de apel a fost extinsă, acestea urmând să judece și cauzele penale privind notarii publici.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât dispozițiile de lege criticate sunt norme procedurale tranzitorii de imediată aplicare și care produc efecte pentru viitor, de la data intrării în vigoare a legii.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, potrivit cărora "Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date (...)".
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu soluționarea prezentei excepții, Curtea Constituțională a pronunțat
Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 , pentru motivele acolo reținute.
Constatarea neconstituționalității dispozițiilor de lege printr-o decizie anterioară reprezintă o cauză de inadmisibilitate a excepției, prevăzută de
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. III alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție ridicată de Gheorghe Pop în Dosarul nr. 505/P/F/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.