OUG nr. 118/2007
pentru completarea titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 151/2009 5 mai 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea titlu…
Ce face acest act
Completează 1
- Legea nr. 247/2005 19 iulie 2005 (prevederi anume) privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere faptul că prin modificările aduse titlului VII din
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, a fost creată posibilitatea pentru beneficiari de a opta pentru acordarea de despăgubiri în numerar,
ținând seama de faptul că până în acest moment cuantumul sumelor ce urmează a fi acordate persoanelor care și-au manifestat opțiunile de acordare a despăgubirilor în numerar depășește resursele financiare alocate din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea,
în vederea demarării în regim de urgență a procesului de plată a despăgubirilor în numerar și pentru asigurarea resurselor financiare,
pentru a asigura o necesitate socială și pentru eliminarea riscului promovării unor acțiuni în justiție împotriva statului român,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articol unic
După articolul 14^1 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 14^2, cu următorul cuprins:
"Art. 14^2. - (1) În completarea surselor de finanțare prevăzute la art. 14^1 alin. (4), în anul 2007 finanțarea despăgubirilor în numerar se asigură și de la bugetul de stat, în limita sumei de 33 milioane lei.
(2) Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin. (1) se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, cu suma de 33 milioane lei, la capitolul «Alte servicii publice generale», titlul «Alte cheltuieli», articolul «Despăgubiri civile».
(3) Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor, la propunerea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, să introducă modificările prevăzute la alin. (2) în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Economiei și Finanțelor pe anul 2007."
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Ingrid Zaarour București, 24 octombrie 2007. Nr. 118. ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.