Decizia nr. 34
XXXIV din 7 mai 2007 examinarea recursului în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în materia reabilitării, hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât și recursului, iar cele pronunțate după această dată sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Dosar nr. 5/2007
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la căile ordinare de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunțate în materia reabilitării după intrarea în vigoare a
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum ți pentru modificarea altor legi.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor
art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 116 în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în materia reabilitării, hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a
sunt supuse atât apelului, cât și recursului, iar cele pronunțate după această dată sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești s-a ivit diversitate de soluții cu privire la căile ordinare de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunțate în materia reabilitării.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că, după intrarea în vigoare a dispozițiilor
Legii nr. 356/2006 , sunt aplicabile prevederile art. 501 teza I din Codul de procedură penală, în sensul că hotărârea prin care instanța rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea instanței de apel este supusă recursului.
Alte instanțe, dimpotrivă, invocând prevederile alin. 1 lit. f) al art. 361 di Codul de procedură penală, introdus în acest text prin
Legea nr. 356/2006 , intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, au considerat că după această dată hotărârea de soluționare a cererii de reabilitare este supusă controlului judiciar numai în cadrul căii de atac a recursului.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Potrivit art. 361 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, literă introdusă prin
art. I pct. 168 din Legea nr. 358/2006 , intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, nu pot fi atacate cu apel "sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, precum și cele privind reabilitarea".
Pe de altă parte, prin art. 501 din Codul de procedură penală se prevede că "hotărârile prin care instanța rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunțată de instanța de apel este supusă recursului".
Față de această inadvertență și de nereglementarea, în Codul de procedură penală, a modului de aplicare în timp a dispozițiilor legale cu caracter procedural, se impune ca problema de interpretare a legii ce s-a ivit să fie examinată în raport cu prevederile referitoare la situațiile tranzitorii cuprinse în
pentru punerea în aplicare a acestui cod.
În adevăr, potrivit art. 3 din legea menționată, "regulile de competență din noul Cod de procedură penală se aplică și cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul când a intervenit o hotărâre în primă instanță".
În acest fel, reglementându-se competența în raport cu principiul activității legii procedurale penale, ceea ce înseamnă riguroasa ei aplicare din momentul intrării în vigoare până la data abrogării, modificării sau înlocuirii cu o altă dispoziție, în conformitate cu regula tempus regit actum, a fost instituită totodată excepția determinată de existența unei hotărâri pronunțate în primă instanță.
Ca urmare, prin voința legiuitorului a fost reglementat un caz de ultraactivitate a legii procedurale vechi, impus de nevoia ca procesul să continue potrivit prevederilor ce erau aplicabile în momentul judecății și pronunțării hotărârii în primă instanță, iar nu în raport cu noile dispoziții procedurale, intrate în vigoare ulterior.
Această ultraactivitate a legii procedurale penale este, de altfel, în deplină concordanță cu reglementarea în
art. 4 din Legea nr. 31/1968
a dispozițiilor aplicabile în căile de atac, sens în care se prevede că "hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării lor".
Or, din moment ce o atare dispoziție nu se poate referi doar la însăși existența căii de atac, ci mai ales la modalitatea exercitării, desfășurării și soluționării sale, cu referire la termene, titulari, condiții de exercitare, motive, competență și procedura ce trebuie urmată în cursul judecății, reiese că, în materia reabilitării, hotărârile pronunțate până la data de 7 septembrie 2006, când a intrat în vigoare
Legea nr. 356/2006 , prin care a fost introdusă reglementarea de la lit. f) la alin. 1 al art. 361 din Codul de procedură penală, erau supuse căilor de atac prevăzute în art. 501 din Codul de procedură penală.
Ulterior intrării în vigoare a acestei completări aduse alin. 1 al art. 361 din Codul de procedură penală, prin introducerea reglementării de la lit. f), potrivit căreia sentințele privind reabilitarea nu pot fi atacate cu apel, aceste hotărâri nu mai sunt supuse decât căii ordinare de atac a recursului, în condițiile reglementate explicit în dispoziția art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, introdusă prin
art. I pct. 183 din Legea nr. 356/2006 .
În consecință, în temeiul dispozițiilor
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 501 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a
sunt supuse atât apelului, cât și recursului, iar hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a acestei legi sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condițiile art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile art. 501 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:
1. hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a
sunt supuse atât apelului, cât și recursului;
2. hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a
sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condițiile art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.