Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 798/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

prezumat în vigoare

Data actului
27 septembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 767 din 13 noiembrie 2007
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 11.387 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
  • Legea nr. 275/2006 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul proce…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Vartic Ghenadi în dosarele nr. 1.737/302/2007 și nr. 1.744/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autorul excepției a formulat concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 441 D/2007 și nr. 543D/2007 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 543 D/2007 la Dosarul nr. 441 D/2007, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, autorul excepției solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, reiterând pe larg motivele expuse în fața instanței de fond. În plus, critică dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în raport de art. 23 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege", precum și dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2005

pentru modificarea

Legii nr. 301/2004

- Codul penal și a

Legii nr. 294/2004

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în raport de prevederile constituționale ale art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 115- Delegarea legislativă.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că autorul excepției nu a indicat în fața instanței de judecată textele constituționale pretins a fi încălcate prin actul normativ criticat, iar, pe de altă parte, faptul că ceea ce se invocă de către autorul excepției este neconcordanța dintre mai multe acte normative, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 27 martie 2007 și 12 aprilie 2007, pronunțate în dosarele nr. 1.737/302/2007 și nr. 1.744/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de Vartic Ghenadi în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, asemănătoare în cele două dosare conexate, se susține, în esență, că "în data de 29.06.2005 a fost anulat Codul penal, respectiv

Legea nr. 301/2004

și

Legea nr. 294/2004

- legea privind executarea pedepselor și, potrivit Constituției, aceasta trebuia să apară în Monitorul Oficial în termen de 3 zile, deci pe data de 1 iulie; lacuna aceasta legală este neconstituțională, întrucât legea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial, a apărut și nu s-a respectat." Se mai arată că se invocă neconstituționalitatea

Legii nr. 275/2006

și "cu privire la

Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006

privind aplicarea normelor metodologice, datorită faptului că în ultimul articol se spune că, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul va face actele normative pentru aplicare, ceea ce nu s-a făcut, iar depășirea termenului duce la nulitatea actelor, astfel că legea este nulă și aplicarea ei este o supunere la rele tratamente." Se mai susține că

Legea nr. 275/2006

este neconstituțională, întrucât "dispozițiile acestei legi contravin dispozițiilor

Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006 , hotărâre ce a fost publicată la data de 16 ianuarie 2007, respectiv peste termenul indicat în

Legea nr. 275/2006 , iar ultimul articol abrogă

Legea nr. 301/2004

și

Legea nr. 294/2004 ".

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Astfel, dispozițiile finale ale

Legii nr. 294/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României la data de 1 iulie 2004, prevăd că aceasta va intra în vigoare la data intrării în vigoare a noului Cod penal, dată care a fost amânată. De asemenea,

art. 86 din Legea nr. 275/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 iulie 2006, prevede intrarea ei în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru aceleași motive arătate de instanța de judecată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că legea criticată este, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, o lege organică și a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. Totodată, se arată că, potrivit

art. 86 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 , aceasta a intrat în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, fiind asigurată astfel deplina respectare a prevederilor constituționale privind intrarea în vigoare a legii. Referitor la susținerea privind neconcordanța dintre prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006

și cele ale

Legii nr. 275/2006 , se arată că această necorelație nu poate fi supusă controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006.

Deși în fața instanței de judecată autorul excepției nu a indicat expres textele constituționale pretins a fi încălcate, din motivarea excepției rezultă că acesta se referă la dispozițiile art. 78 din Legea fundamentală privind "Intrarea în vigoare a legii".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Potrivit

art. 86 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aceasta a intrat în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Așa fiind, actul normativ criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 78 din Constituție, potrivit cărora "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei."

În ceea ce privește criticile referitoare la existența unei neconcordanțe între

Legea nr. 275/2006

și dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a

Legii nr. 275/2006 , acestea excedează competenței Curții Constituționale care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

Referitor la invocarea, direct în fața Curții, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, a neconstituționalității

Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006 , precum și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2005 , Curtea constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței și nici în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunță numai "asupra excepțiilor de neconstituționalitate [...] ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [...]".

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție invocată de petentul Vartic Ghenadi în dosarele nr. 1.737/302/2007 și nr. 1.744/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2007.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.