Protocolul din 6 septembrie 2006
la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 7 august 1990
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea (denumite în continuare părți contractante),
având în vedere necesitatea de a amenda Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 7 august 1990 (denumit în continuare Acordul), luând în considerare angajamentele Guvernului României ca viitor stat membru al Uniunii Europene,
au convenit următoarele amendamente la Acord:
Secțiunea I Paragraful (4) al articolului 3 va fi înlocuit cu următoarea formulare:
"(4) Prevederile paragrafelor (1)-(3) ale prezentului articol, privind acordarea tratamentului sus-menționat, nu se vor aplica avantajelor prezente sau viitoare acordate de oricare din părțile contractante în virtutea apartenenței la sau asocierii cu o uniune vamală, economică sau monetară, precum Uniunea Europeană, o piață comună sau o zonă de comerț liber, investitorilor proprii, ai statelor membre ale unei astfel de uniuni, piețe comune sau zone de comerț liber. Aceste prevederi nu vor implica obligația uneia din părțile contractante de a acorda celeilalte părți contractante avantajele prezente sau viitoare acordate investitorilor unui stat terț conform unor tratate internaționale sau aranjamente referitoare, în principal sau în întregime, la impozitare.
Secțiunea II
Articolul 6 al Acordului va fi amendat prin adăugarea unor paragrafe suplimentare, paragrafele (5) și (6), după cum urmează:
"(5) Luând în considerare paragrafele (1)-(4) de mai sus, o parte contractantă poate adopta sau menține măsuri privind tranzacțiile de capital transfrontaliere:
a) în cazul unor dificultăți grave ale balanței de plăți și dificultăți financiare externe sau al existenței unei amenințări în acest sens;
b) în cazul în care, datorită unor circumstanțe excepționale, mișcările de capital cauzează sau amenință să cauzeze dificultăți grave managementului macroeconomic și, în special, politicilor monetare și ratelor de schimb; și
c) prin aplicarea, într-un mod echitabil, nondiscriminatoriu și cu bună-credință, a legilor sale privind:
(i) bancruta, insolvabilitatea sau protejarea drepturilor creditorilor;
(îi) emiterea și tranzacționarea titlurilor de valoare;
(iii) infracțiunile; sau
(iv) asigurarea ducerii la îndeplinire a deciziilor judecătorești în cadrul procedurilor de executare silită;
d) în vederea implementării politicii externe și de securitate, în cazuri de necesitate și urgență.
(6) Măsurile prevăzute la paragraful (5) al prezentului articol:
a) nu vor exceda ceea ce este necesar pentru rezolvarea situațiilor prevăzute în paragraful (5) al prezentului articol;
b) vor fi temporare și vor fi eliminate imediat ce condițiile permit;
c) vor fi notificate prompt celeilalte părți contractante; și
d) vor fi conforme cu articolele din Acordul privind Fondul Monetar Internațional, în măsura în care părțile contractante sunt parte la articolele respective din Acordul privind Fondul Monetar Internațional."
Secțiunea III
Articolul 12 al Acordului va fi amendat prin adăugarea unui nou paragraf, paragraful (4), cu următoarea formulare:
"(4) În cazul unor evoluții viitoare ale dreptului comunitar ce ar putea apărea după aderarea României la Uniunea Europeană, prezentul acord va fi amendat prin acordul părților contractante, astfel încât să se asigure conformitatea prevederilor sale cu obligațiile asumate de Guvernul României în calitate de stat membru al Uniunii Europene."
Secțiunea IV Prezentul protocol face parte integrantă din Acord.
Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante se informează reciproc în legătură cu îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislațiile interne pentru intrarea sa în vigoare și va rămâne în vigoare atât timp cât Acordul va rămâne în vigoare.
Drept care subsemnații, pe deplin autorizați de guvernele lor, au semnat prezentul protocol.
Încheiat la București la data de 6 septembrie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, coreeană și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergență asupra interpretării, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Guvernul României,
Mihai-Răzvan Ungureanu,
ministrul afacerilor externe
Pentru Guvernul Republicii Coreea,
Ban Ki-moon,
ministrul afacerilor externe
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.