Decizia nr. 1058/2007

Articolul 209

din Codul de procedură penală reglementează competența procurorului în faza urmăririi penale. Alin. 4^1 al acestui articol, criticat în prezenta cauză, a fost introdus prin

art. I pct. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, și stabilește cazurile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare.

Curtea constată că reglementarea, de principiu, a posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare răspunde unor exigențe ce vizează asigurarea unui cadru legislativ care să permită funcționarea eficientă a activităților de urmărire penală și dă expresie principiului controlului ierarhic potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea, consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituție. Așa fiind, nu pot fi reținute criticile autorului excepției, în opinia căruia reglementarea posibilității ca unii făptuitori să fie cercetați de alte organe judiciare, ierarhic superioare, ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiție. De altfel, dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției, respectiv cele ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", nu sunt incidente în cauză. Aceasta întrucât actul de justiție, în sensul art. 124 din Constituție, este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, iar prevederile legale criticate se referă la competența procurorilor în faza urmăririi penale și privesc desfășurarea urmăririi penale, ca fază a procesului penal.

În același timp, însă, Curtea constată că restrângerea posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, realizată prin dispozițiile lit. a), b), c) și d) ale art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală, încalcă în mod vădit prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției", astfel încât, în ceea ce privește aceste dispoziții legale, excepția de neconstituționalitate urmează să fie admisă.

Curtea reține în acest sens că principiul subordonării ierarhice sau al unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, prevăzut de dispozițiile constituționale mai sus menționate și care conferă specificul acestei categorii de magistrați, semnifică legătura existentă între procurorii care compun Ministerul Public, în considerarea căreia aceștia sunt obligați să se supună șefilor lor, adică să efectueze sau să se abțină de la efectuarea unor acte, din ordinul acestora. În virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituție, diferit de cel al judecătorilor, care sunt independenți, controlul ierarhic în activitatea procurorilor nu se poate realiza fără posibilitatea efectuării actelor și lucrărilor de competența procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare de către însuși procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. Așa fiind, reglementarea, cu caracter strict și limitativ, a unor situații în care cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat competența acestora din urmă, cu consecința încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public.

Chiar dacă, aparent, lit. d) teza întâi a art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală atenuează caracterul excesiv de restrictiv al dispozițiilor cuprinse în lit. a), b) și c), prin referirea la "alte împrejurări obiective" în care există posibilitatea preluării cauzelor în discuție, teza finală a aceluiași text de lege anulează, practic, acest efect, deoarece condiționează măsura preluării cauzelor de "acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală". Această condiție impusă de lege nu numai că este într-o vădită contradicție cu principiul controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, ci poate crea și suspiciuni cu privire la modul în care acești magistrați își îndeplinesc atribuțiile, întrucât induce ideea posibilității unei "negocieri", pe linie ierarhică, a competenței de efectuare a urmăririi penale, în funcție de diversele particularități ale unor cauze.

În plus, limitarea de competență stabilită prin prevederile lit. a), b), c) și d) ale art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală se poate dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizării activității de urmărire penală, ceea ce contrazice însăși rațiunea reglementării exprese a posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmăririi penale, cauze din competența parchetelor ierarhic inferioare.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Valerică Damian în Dosarul nr. 2.814/233/2007 al Judecătoriei Galați și constată că dispozițiile lit. a), b), c) și d) ale art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 noiembrie 2007.