Hotărârea nr. 51/2007
privind demisia unui senator
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale
art. 7 din Legea nr. 96/2006
privind Statutul deputaților și al senatorilor, cu completările ulterioare, precum și ale art. 194 din Regulamentul Senatului,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Senatul ia act de cererea de demisie a doamnei senator Petre Maria, aleasă în Circumscripția electorală nr. 23 Ialomița, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat, și declară vacant locul de senator deținut de aceasta.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din data de 3 decembrie 2007.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, NORICA NICOLAI București, 3 decembrie 2007. Nr. 51.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.