Decizia nr. 1103/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 107/1996 25 septembrie 1996 (prevederi anume) legea apelor
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 , excepție ridicată de Gavril Bîngean în Dosarul nr. 820/219/2007 al Judecătoriei Dej.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 820/219/2007, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 , excepție ridicată de Gavril Bîngean.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că "(...) dispozițiile cuprinse la
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996
sunt neconstituționale, deoarece reglementarea sancțiunilor contravenționale, instituită prin acest text de lege, aduce o gravă atingere dreptului privind accesul liber la justiție, contravenind în acest fel dispozițiilor art. 21 din Constituție. Normele legale criticate pentru neconstituționalitate stabilesc un conflict ireconciliabil și cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul asigurat oricărei persoane de a avea parte de un proces echitabil". Autorul excepției mai arată că "(...) în textul
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996
se prevede un cuantum al amenzilor, în materie contravențională, net superior celui prevăzut în Codul penal, pentru cazul săvârșirii de infracțiuni(...)", infracțiunea având "(...) un grad de pericol social mult mai ridicat în raport cu orice altă formă de ilicit juridic (...)".
Judecătoria Dej consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 29 din Legea nr. 112/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 12 mai 2006, care au următorul cuprins: "Contravențiile prevăzute la art. 87, săvârșite de persoanele fizice și juridice, se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 75.000 lei (RON) la 80.000 lei (RON), pentru persoane juridice, și cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON), pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 5), 6), 9), 11) -18), 21)-23), 28), 30), 34), 35), 52) și 54)-61);".
În susținerea excepției autorul acesteia invocă faptul că textul de lege criticat prevede un cuantum al amenzilor contravenționale superior celui al amenzilor penale reglementate de Codul penal, ceea ce contravine art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996
reglementează sancțiunile contravenționale aplicabile în cazul săvârșirii unor fapte de natură a aduce atingere mediului acvatic.
Analizând prevederile Codului penal (art. 53 și art. 53^1) prin raportare la dispozițiile
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 , Curtea constată că maximul amenzilor penale aplicabile persoanelor fizice și juridice este mai ridicat decât cel prevăzut în materie contravențională de
Legea apelor nr. 107/1996 . Astfel, pentru persoanele fizice maximul amenzii penale este de 50.000 lei, în vreme ce maximul amenzii contravenționale prevăzute de
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996
este de 30.000 lei. Pentru persoanele juridice, maximul amenzii penale este de 2.000.000 lei, iar maximul amenzii contravenționale prevăzute de textul criticat este de 80.000 lei.
Prin urmare, nu poate fi reținută critica autorului excepției privitoare la cuantumul "net superior" al amenzilor contravenționale prevăzute de
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996
față de amenzile prevăzute în Codul penal.
Curtea constată că reglementarea unui regim sancționator diferit prin textul de lege criticat, în materie contravențională, față de prevederile Codului penal reprezintă o opțiune a legiuitorului, având în vedere pericolul social mai scăzut al contravențiilor în raport cu faptele de natură penală. Această diferențiere de regim juridic nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea apelor nr. 107/1996 , excepție ridicată de Gavril Bîngean în Dosarul nr. 820/219/2007 al Judecătoriei Dej.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 noiembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.