Decizia nr. 1107/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 483/121/2006 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 august 2007, pronunțată în Dosarul nr. 483/121/2006, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Marin Frunză, parte vătămată în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege menționat încalcă drepturile și principiile constituționale prevăzute în art. 1 alin. (3), art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31, art. 53, art. 124, art. 126 și art. 131. Se susține că dispozițiile art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal sunt neconstituționale "în situația în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare și din oficiu de către organele abilitate ale statului".

Judecătoria Galați consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, făcând referire la considerentele care au fundamentat

Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 14 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, pe care le consideră valabile și în prezenta cauză, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, cu denumirea marginală Lovirea sau alte violențe, potrivit cărora "Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate".

Autorul excepției susține că aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept, art. 4 referitoare la unitatea poporului și egalitatea dintre cetățeni, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 referitoare la universalitatea drepturilor, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției, art. 126 referitoare la instanțele judecătorești și art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu pot fi reținute, sub niciun aspect, criticile formulate.

Legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, conform căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", a renunțat pentru anumite infracțiuni riguros selecționate la principiul oficialității procesului penal și a lăsat la aprecierea persoanei vătămate necesitatea intervenției organelor judiciare pentru soluționarea conflictului. Condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate, care este o excepție de la regula generală a oficialității procesului penal înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu poate fi contrară drepturilor și intereselor părților, ci, dimpotrivă, nu le poate fi decât favorabilă.

Dispozițiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prilej cu care Curtea Constituțională a subliniat că acestea nu numai că nu sunt contrare dispozițiilor sau principiilor Constituției, dar exprimă principii de politică penală democratice și umaniste în legătură cu soluționarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracțiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condițiile și termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecințele pe planul dreptului substanțial și pe planul dreptului procesual. În acest sens sunt deciziile nr. 344 din 6 decembrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2002) și nr. 230 din 3 iunie 2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003).

De altfel, lăsarea la voința persoanei vătămate a punerii în mișcare a acțiunii penale și a posibilității înlăturării răspunderii penale prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părților constituie calea cea mai sigură și mai temeinică de aplanare a conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică.

Procedura plângerii prealabile nu încalcă principiile recunoscute și garantate de Constituție invocate de autorul excepției și, de asemenea, nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru niciuna dintre părțile procesului penal.

În sensul celor arătate este și

Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 14 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, ale cărei soluție și considerente sunt valabile și în prezenta cauză.

Curtea constată că dispozițiile art. 1, art. 11, art. 15, art. 20, art. 31, art. 53 și ale art. 131 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. 3 teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 483/121/2006 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 noiembrie 2007.