Decizia nr. 1042/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Vegas Company" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, sens în care arată că obligațiile angajatorului prevăzute de textele de lege criticate reprezintă o concretizare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție. De asemenea, consideră că autorul excepției a dat o interpretare extensivă, eronată,

art. 13 din Legea nr. 319/2006 , considerând că acest text de lege interzice angajarea persoanelor cu handicap, ceea ce nu este cazul. În sfârșit, consideră că nu este încălcat nici art. 45 din Constituție, întrucât libertatea economică trebuie să se manifeste în condițiile stabilite de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.276/296/2007, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 . Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Vegas Company" - S.R.L. din Iași cu prilejul soluționării plângerii contravenționale formulate împotriva Procesului-verbal de contravenție seria SM nr. 0012128 din 6 decembrie 2006, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât creează obligații doar în sarcina angajatorului, deși raportul de muncă este sinalagmatic, presupunând drepturi și obligații pentru ambele părți. De asemenea, consideră că, prin obligațiile pe care le creează, aceste prevederi de lege restrâng libertatea comerțului și aduc atingere dreptului la muncă. În sfârșit, arată că principiul constituțional al egalității de tratament și al nediscriminării este încălcat și "prin stipularea obligativității angajării numai de persoane care din punct de vedere medical sunt apte, care nu prezintă vreo formă de handicap".

Judecătoria Satu Mare consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că raporturile juridice sinalagmatice nu presupun asumarea unor obligații asemănătoare de către părți. De asemenea, arată că angajatorul și angajatul sunt categorii diferite de subiecte de drept, astfel că se justifică tratamentul juridic diferențiat. În ceea ce privește condiționarea angajării unei persoane de starea sănătății fizice și psihice, care trebuie să fie corespunzătoare sarcinii pe care urmează să o execute, arată că aceasta este o măsură constituțională, justificată de necesitatea protejării vieții, sănătății, integrității fizice și psihice a persoanelor care urmează să fie angajate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, consideră că prevederile de lege criticate reprezintă o concretizarea a dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituție care consacră dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, constând în măsuri ce privesc, în primul rând, securitatea și sănătatea salariaților. De asemenea, arată că dispozițiile de lege atacate se aplică tuturor celor aflați în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În ceea ce privește dispozițiile art. 45 și ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, invocate de autorul excepției, arată că acestea nu sunt incidente în cauză. În sfârșit, amintește că prevederile

Legii nr. 319/2006

preiau integral dispozițiile

Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE

privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că aceste dispoziții de lege se aplică în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza normei legale, fără privilegii ori discriminări. De asemenea, în opinia sa, aceste texte de lege nu contravin, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a prevederilor art. 41 din Constituție. În sfârșit, arată că libera inițiativă și activitatea economică sunt garantate numai dacă se exercită cu respectarea prevederilor legale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 13 lit. f) și j): "(1) În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: [...]

f) să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin lucrătorii desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe;[...]

j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;";

- Art. 20 alin. (1) și (2): "(1) Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului său:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;

d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrări speciale.

(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:

a) adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri;

b) periodică și ori de câte ori este necesar."

În opinia autorului excepției, textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice; art. 41 privind munca și protecția socială a muncii; art. 45 privind libertatea economică și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) privind libertatea economică.

Examinând excepția, Curtea reține că, prin adoptarea

Legii nr. 319/2006 , legiuitorul a intenționat să pună de acord legislația națională în materia securității și sănătății în muncă cu legislația europeană din același domeniu, respectiv cu prevederile

Directivei 89/391/CEE

privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L183 din 29 iunie 1989. Unul dintre obiectivele acestei legi a fost și acela de a îndepărta răspunderea salariaților în cazul nerespectării măsurilor de protecție a muncii, în contradicție cu prevederile directivei ce prevăd că unic răspunzător pentru aplicarea măsurilor în cadrul întreprinderii sau instituției este angajatorul.

Prevederile art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 319/2006

pun în aplicare tocmai acest obiectiv al legii, prin instituirea unor obligații în sarcina angajatorului de a asigura instruirea lucrătorilor și de a urmări respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, precum și de a angaja persoane care corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.

Analizând conformitatea acestor dispoziții de lege cu prevederile constituționale ce consacră egalitatea în drepturi, Curtea observă că autorul excepției pornește de la prezumția existenței unei egalități între angajator și angajat în ceea ce privește drepturile și obligațiile specifice raportului de muncă. Curtea constată însă că această prezumție face abstracție de faptul că cele două părți ale contractului de muncă fac parte din două categorii distincte, având fiecare drepturi și obligații specifice. Astfel, nu se poate susține că obligațiile ce îi incumbă angajatorului trebuie să fie însoțite în mod necesar de obligația identică a angajatului.

Dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi au în vedere aplicarea unui tratament identic la situații identice, or, având în vedere cele reținute mai sus, Curtea constată că, în speță, tratamentul juridic diferențiat este pe deplin justificat de situația specifică a categoriilor de persoane cărora li se adresează norma legală.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia prevederile art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 319/2006

ar aduce o restrângere dreptului la muncă, Curtea reține că acest drept trebuie interpretat în ansamblul reglementărilor constituționale în materie care consacră, în art. 41 alin. (2), dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, între care se numără și acelea privind securitatea și sănătatea acestora. Din această perspectivă, textele de lege criticate nu numai că nu contravin dispozițiilor art. 41 din Constituție, dar apar chiar ca o concretizare a acestui text constituțional.

Curtea nu poate reține nici criticile referitoare la instituirea unor discriminări față de persoanele cu handicap,

art. 13 lit. j) din Legea nr. 319/2006

neprevăzând interdicția angajării acestora, ci doar obligația ca cei angajați să corespundă sarcinii de muncă pe care urmează să o execute, dispoziții ce urmăresc protejarea securității și sănătății în muncă a angajaților.

De altfel, Curtea observă că, din perspectiva sa, angajatorul, care este nemulțumit de obligațiile pe care legea le instituie în sarcina sa în vederea protejării salariaților, nu justifică niciun interes în invocarea acestor din urmă aspecte de neconstituționalitate.

În sfârșit, analizând critica privind contrarietatea dintre prevederile ce constituie obiectul excepției și dispozițiile art. 45 și ale art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție, Curtea constată că exercitarea unei activități economice nu poate face abstracție de obligațiile pe care legea le instituie în temeiul dispozițiilor constituționale. Astfel, înseși dispozițiile art. 45 din Constituție prevăd că garantarea accesului liber al persoanei la o activitate economică, a liberei inițiative și a exercitării acestora are loc doar în măsura în care acestea se manifestă în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. f) și j) și ale

art. 20 alin. (1) și (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Vegas Company" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 3.276/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2007.