Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1168/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 14 din 8 ianuarie 2008
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.819 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 275/2006 4 iulie 2006 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul proce…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Dorel Cheche în Dosarul nr. 3.461/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde personal Dorel Cheche. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, întrucât

Legea nr. 275/2006

a fost adoptată ca lege ordinară, fără a avea temei constituțional. Pe de altă parte, arată că dispozițiile art. 33 din această lege sunt neconstituționale, întrucât prevăd că normele privind condițiile de cazare se stabilesc de ministrul justiției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 275/2006 , întrucât nu există identitate de situații între persoanele condamnate și celelalte persoane, astfel încât nu li se poate aplica același tratament juridic cu privire la cazare. Referitor la constituționalitatea extrinsecă a

Legii nr. 275/2006 , apreciază că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h), ale art. 75 și 76 din Constituție.

Având cuvântul în replică, autorul excepției arată că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 1 și 5 din Constituție. Depune la dosar un set de înscrisuri.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 iulie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.461/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Dorel Cheche într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece ministrul justiției nu ar trebui să aibă dreptul de a se substitui legiuitorului, stabilind prin ordin alte cerințe de cazare decât cele prevăzute de

Legea locuinței nr. 114/1996 . Totodată, arată că

Legea nr. 275/2006

nu a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituționale referitoare la adoptarea legii organice.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, legiuitorul a impus condiții obligatorii în care sunt cazate persoanele condamnate, cu respectarea drepturilor fundamentale prevăzute în art. 16 și 22 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că dispozițiile criticate nu instituie discriminări de natură să aducă atingere art. 16 din Constituție și nici nu contravin prevederilor art. 22 din Constituție referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Totodată, consideră că textul de lege criticat este o aplicare a art. 15 alin. (1) din Constituție, drepturile și obligațiile privind cazarea persoanelor condamnate fiind stabilite prin

Legea nr. 275/2006 .

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate asigură egalitatea între persoanele aflate în detenție, prin aplicarea aceluiași regim juridic. De asemenea, persoanele deținute au condiții de cazare de natură a le asigura suficiente garanții pentru respectarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 33 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, având următorul conținut:

"Cazarea persoanelor condamnate:

(1) Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun.

(2) Camerele de cazare și celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate trebuie să dispună de iluminat natural și de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător.

(3) Fiecărei persoane condamnate i se pune la dispoziție un pat.

(4) Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), ale art. 4, ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 22, ale art. 23, ale art. 34, ale art. 35, ale art. 47 alin. (1), ale art. 50, ale art. 53, ale art. 57, ale art. 73 alin. (3) lit. h), ale art. 75 alin. (1), ale art. 124, ale art. 125 alin.(1), ale art. 126, ale art. 127, ale art. 129, ale art. 131 și ale art. 132. Totodată, invocă prevederile art. 2, ale art. 3, ale art. 4 paragraful 1, ale art. 5 paragraful 1, ale art. 14 și ale art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 4 din Protocolul adițional nr. 7, ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenție, precum și prevederile Recomandării Rec(2006)2 a Comitetului de Miniștri referitoare la Regulile Europene ale Penitenciarelor Nr. R(99)22 referitoare la suprapopularea închisorilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește neconstituționalitatea extrinsecă invocată de autorul excepției, Curtea constată că această susținere este neîntemeiată, deoarece, astfel cum reiese din cuprinsul

Legii nr. 275/2006 , aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 75 și ale

art. 76 alin. (1) din Constituție. Totodată, Legea nr. 275/2006

este o lege organică, potrivit dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție referitoare la reglementarea infracțiunilor, pedepselor și regimului executării acestora, și a fost adoptată ca atare.

II. Referitor la criticile de constituționalitate intrinsecă, Curtea constată că faptul că ministrul justiției stabilește normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate nu echivalează cu o substituire a acestuia în atribuțiile legiuitorului, așa cum în mod greșit susține autorul excepției. Dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică - persoanelor condamnate -, fără privilegii și fără discriminări de natură să încalce vreunul dintre criteriile de discriminare prevăzute de art. 4 din Constituție.

De asemenea, prevederile criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 22 din Legea fundamentală referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, deoarece persoanele condamnate au condiții de cazare de natură a le asigura suficiente garanții pentru respectarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică.

Cu privire la celelalte prevederi din Constituție și din actele internaționale invocate de către autorul excepției, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cazarea persoanelor condamnate și, ca atare, nu au pertinență în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Dorel Cheche în Dosarul nr. 3.461/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.