Convenția din 23 mai 2007
între România și Republica San Marino pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital
prezumat în vigoare
România și Republica San Marino, denumite în continuare state contractante, dorind să încheie o convenție pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, precum și să consolideze dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state prin intermediul unei cooperări mai accentuate, au convenit următoarele:
Articolul 1
Persoane vizate
Prezenta convenție se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
Articolul 2
Impozite vizate
1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit și pe capital stabilite în numele unui stat contractant sau al autorităților sale locale ori al unităților sale administrativ-teritoriale, indiferent de modul în care sunt percepute.
2. Sunt considerate impozite pe venit și pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau pe elementele de venit ori de capital, inclusiv impozitele pe câștigurile provenite din înstrăinarea proprietății mobiliare sau imobiliare, precum și impozitele asupra creșterii capitalului.
3. Impozitele existente asupra cărora se aplică prezenta convenție sunt, în special:
a) în cazul României:
(i) impozitul pe venit;
(îi) impozitul pe profit,
denumite în continuare impozit român;
b) în cazul Republicii San Marino:
- impozitul general pe venit perceput:
(i) asupra persoanelor fizice;
(îi) asupra societăților și activităților independente,
denumite în continuare impozit sanmarinez.
4. Prezenta convenție se va aplica, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esență similare care sunt stabilite după data semnării acesteia, în plus sau în locul impozitelor existente. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricăror modificări importante care au fost făcute în legislațiile lor fiscale.
Articolul 3
Definiții generale
1. În sensul prezentei convenții, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:
a) termenul România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă și platoul continental și zona economică exclusivă asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția;
b) termenul San Marino înseamnă teritoriul Republicii San Marino, inclusiv orice altă zonă asupra căreia Republica San Marino își exercită, în conformitate cu dreptul internațional, drepturi suverane sau jurisdicția;
c) expresiile un stat contractant și celălalt stat contractant înseamnă România sau San Marino, după cum cere contextul;
d) termenul persoană include o persoană fizică, o societate și orice altă asociere de persoane;
e) termenul societate înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este tratată ca o persoană juridică în scopuri fiscale;
f) expresiile întreprindere a unui stat contractant și întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant și o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;
g) expresia transport internațional înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau aeronavă exploatată de o întreprindere care are sediul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepția cazului în care nava sau aeronava este exploatată numai între locuri din celălalt stat contractant;
h) termenul național înseamnă:
(i) orice persoană fizică având cetățenia unui stat contractant;
(îi) orice persoană juridică, parteneriat sau asociație având statutul în conformitate cu legislația în vigoare într-un stat contractant;
i) expresia autoritate competentă înseamnă:
(i) în România, Ministerul Economiei și Finanțelor;
(îi) în San Marino, Ministerul Finanțelor.
2. În ceea ce privește aplicarea prezentei convenții în orice moment de către un stat contractant, orice termen care nu este definit în aceasta va avea, în cazul în care contextul nu cere o interpretare diferită, înțelesul pe care îl are în acel moment în cadrul legislației acelui stat cu privire la impozitele la care se aplică prezenta convenție, orice înțeles dat de legislația fiscală în vigoare a acelui stat prevalând asupra înțelesului acordat termenului de celelalte legi ale acelui stat.
Articolul 4
Rezident
1. În sensul prezentei convenții, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit legislației acelui stat, este supusă impozitării în acel stat datorită domiciliului său, rezidenței sale, locului său de conducere sau oricărui alt criteriu de natură similară, incluzând, de asemenea, acel stat și orice autoritate locală sau unitate administrativ-teritorială a acestuia. Totuși, această expresie nu include o persoană care este supusă impozitării în acel stat numai pentru faptul că realizează venituri sau capital din surse situate în acel stat.
2. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, atunci statutul său se determină după cum urmează:
a) aceasta va fi considerată rezidentă numai a statului contractant în care are o locuință permanentă la dispoziția sa; dacă are o locuință permanentă la dispoziția sa în ambele state, ea va fi considerată rezidentă numai a statului contractant cu care legăturile sale personale și economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);
b) dacă nu poate fi determinat statul în care aceasta are centrul intereselor vitale sau dacă ea nu are o locuință permanentă la dispoziția sa în niciunul dintre statele contractante, aceasta va fi considerată rezidentă numai a statului contractant în care locuiește în mod obișnuit;
c) dacă aceasta locuiește în mod obișnuit în ambele state sau în niciunul dintre ele, ea va fi considerată rezidentă numai a statului contractant al cărui național este;
d) dacă aceasta este național al ambelor state sau al niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.
3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă numai a statului în care se află sediul conducerii sale efective.
Articolul 5
Sediu permanent
1. În sensul prezentei convenții, expresia sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea își desfășoară în întregime sau în parte activitatea.
2. Expresia "sediu permanent" include, îndeosebi:
a) un loc de conducere;
b) o sucursală;
c) un birou;
d) o fabrică;
e) un atelier;
f) o mină, un puț petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale.
3. Un șantier de construcții sau un proiect de construcții ori de instalare constituie sediu permanent numai atunci când acesta durează mai mult de 12 luni.
4. Independent de prevederile anterioare ale prezentului articol, expresia "sediu permanent" se consideră că nu include:
a) folosirea de spații numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării de bunuri ori de mărfuri aparținând întreprinderii;
b) menținerea unui stoc de bunuri sau de mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii ori livrării;
c) menținerea unui stoc de bunuri sau de mărfuri aparținând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;
d) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de bunuri sau mărfuri ori al colectării de informații pentru întreprindere;
e) menținerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfășurării pentru întreprindere a oricărei alte activități cu caracter pregătitor sau auxiliar;
f) menținerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare de activități menționate la lit. a)-e), cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.
5. Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, atunci când o persoană - alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 6 - acționează în numele unei întreprinderi și exercită în mod obișnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, acea întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privința oricăror activități pe care acea persoană le exercită pentru întreprindere, în afară de cazul când activitățile unei astfel de persoane sunt limitate la cele menționate în paragraful 4, care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acelui paragraf.
6. O întreprindere a unui stat contractant nu se consideră că are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai datorită faptului că aceasta își desfășoară activitatea de afaceri în acel stat prin intermediul unui broker, agent comisionar general sau al oricărui alt agent cu statut independent, cu condiția ca aceste persoane să acționeze în cadrul activității lor obișnuite.
7. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau își desfășoară activitatea de afaceri în celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăți un sediu permanent al celeilalte.
Articolul 6
Venituri din proprietăți imobiliare
1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăți imobiliare (inclusiv veniturile din agricultură sau din exploatări forestiere) situate în celălalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat.
2. Expresia proprietăți imobiliare are înțelesul care este atribuit de legislația statului contractant în care proprietățile în cauză sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietății imobiliare, inventarul viu și echipamentul utilizat în agricultură și exploatări forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăților imobiliare și drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor și a altor resurse naturale; navele și aeronavele nu sunt considerate proprietăți imobiliare.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor obținute din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea sub orice altă formă a proprietății imobiliare.
4. Prevederile paragrafelor 1 și 3 se aplică, de asemenea, veniturilor din proprietăți imobiliare ale unei întreprinderi și veniturilor din proprietăți imobiliare utilizate pentru exercitarea unor profesii independente.
Articolul 7
Profiturile întreprinderii
1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul când întreprinderea desfășoară o activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea desfășoară o activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii sunt impozabile în celălalt stat, dar numai acea parte din acestea care este atribuibilă acelui sediu permanent.
2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, atunci când o întreprindere a unui stat contractant desfășoară o activitate de afaceri în celălalt stat contractant prin intermediul unui sediu permanent situat acolo, se atribuie în fiecare stat contractant acelui sediu permanent profiturile pe care acesta le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată care desfășoară activități identice sau similare, în condiții identice ori similare, și care tratează cu toată independența cu întreprinderea al cărei sediu permanent este.
3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise ca deductibile cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmărite de sediul permanent, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent dacă s-au efectuat în statul în care este situat sediul permanent sau în altă parte.
4. În măsura în care într-un stat contractant se obișnuiește ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii pe diversele sale părți componente, nicio prevedere a paragrafului 2 nu împiedică acel stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartizarea uzuală; totuși, metoda de repartizare adoptată trebuie să fie aceea prin care rezultatul obținut să fie în concordanță cu principiile enunțate în prezentul articol.
5. Niciun profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul că acel sediu permanent cumpără bunuri sau mărfuri pentru întreprindere.
6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, profitul care se atribuie sediului permanent se determină în fiecare an prin aceeași metodă, în afară de cazul în care există motive temeinice și suficiente de a se proceda altfel.
7. Atunci când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole ale prezentei convenții, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.
Articolul 8
Transport maritim și aerian
1. Profiturile obținute din exploatarea în trafic internațional a navelor sau aeronavelor sunt impozabile numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
2. Dacă locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval se află la bordul unei nave, atunci acesta se consideră a fi localizat în statul contractant în care este situat portul de înregistrare a navei sau, dacă nu există un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profiturilor obținute din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la o agenție internațională de transport.
Articolul 9
Întreprinderi asociate
1. Când
a) o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau
b) aceleași persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant și a unei întreprinderi a celuilalt stat contractant,
și, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relațiile lor comerciale sau financiare de condiții acceptate sau impuse care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile care fără aceste condiții ar fi fost obținute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obținute în fapt datorită acestor condiții, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi și impozitate în consecință.
2. Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi a acelui stat - și impozitează în consecință - profiturile asupra cărora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în celălalt stat și profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menționat dacă condițiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost acelea care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci celălalt stat va proceda la ajustarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri. La efectuarea unei astfel de ajustări trebuie să se țină seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții și, dacă este necesar, autoritățile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc.
Articolul 10
Dividende
1. Dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozitate în celălalt stat contractant.
2. Totuși, astfel de dividende sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende și potrivit legislației acelui stat, dar dacă beneficiarul efectiv al dividendelor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși:
a) 0% din suma brută a dividendelor dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deține în mod direct cel puțin 50% din capitalul societății plătitoare de dividende;
b) 5% din suma brută a dividendelor dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deține în mod direct cel puțin 10% din capitalul societății plătitoare de dividende;
c) 10% din suma brută a dividendelor în toate celelalte cazuri.
Prezentul paragraf nu afectează impozitarea societății cu privire la profiturile din care se plătesc dividendele.
3. Termenul dividende, așa cum este folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile provenind din acțiuni, din părți miniere, din părți de fondator sau alte drepturi, care nu sunt titluri de creanță, din participarea la profituri, precum și veniturile din alte părți sociale care sunt supuse aceluiași tratament fiscal ca și veniturile din acțiuni de către legislația statului în care este rezidentă societatea distribuitoare.
4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende printr-un sediu permanent situat acolo sau desfășoară profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar deținerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situație se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
5. Când o societate rezidentă a unui stat contractant realizează profituri sau venituri din celălalt stat contractant, celălalt stat nu poate percepe niciun impozit asupra dividendelor plătite de societate, cu excepția cazului când asemenea dividende sunt plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sau când deținerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un sediu permanent sau de o bază fixă situată în celălalt stat contractant, nici să supună profiturile nedistribuite ale societății unui impozit asupra profiturilor nedistribuite ale acesteia, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă în întregime ori în parte profituri sau venituri provenind din celălalt stat.
Articolul 11
Dobânzi
1. Dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat contractant.
2. Totuși, astfel de dobânzi sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat, dar dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma brută a dobânzilor.
3. Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-un stat contractant sunt scutite de impozit în acel stat contractant dacă sunt obținute și deținute efectiv de guvernul celuilalt stat contractant, de o autoritate locală ori de o unitate administrativ-teritorială a acestuia sau de orice agenție sau unitate bancară ori instituție a acelui guvern, autorități locale sau unități administrativ-teritoriale ori dacă creanțele unui rezident al celuilalt stat contractant sunt garantate, asigurate sau finanțate de o instituție financiară aparținând în întregime guvernului celuilalt stat contractant.
4. Termenul dobânzi, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile din titluri de creanță de orice natură însoțite sau nu de garanții ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului și, în special, veniturile din efecte publice, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv primele și premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanță ori obligațiuni. Penalitățile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.
5. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin dobânzile printr-un sediu permanent situat acolo sau desfășoară profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar creanța în legătură cu care sunt plătite dobânzile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situație se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
6. Dobânzile se consideră că provin dintr-un stat contractant atunci când plătitorul este un rezident al acelui stat contractant. Totuși, când plătitorul dobânzilor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă în legătură cu care a fost contractată creanța generatoare de dobânzi și aceste dobânzi se suportă de un asemenea sediu permanent sau bază fixă, atunci aceste dobânzi se consideră că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
7. Când, datorită relațiilor speciale existente între debitor și beneficiarul efectiv sau între ambii și o altă persoană, suma dobânzilor, ținând seama de creanța pentru care sunt plătite, depășește suma care ar fi fost convenită între debitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai pentru ultima sumă menționată. În acest caz, partea excedentară a plăților este impozabilă potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.
Articolul 12
Redevențe
1. Redevențele provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat.
2. Totuși, astfel de redevențe sunt, de asemenea, impozabile în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat, dar dacă beneficiarul efectiv al redevențelor este rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma brută a redevențelor.
3. Termenul redevențe, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnă plăți de orice fel primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv asupra programelor de calculator, filmelor de cinematograf și înregistrărilor pentru emisiunile de radio sau televiziune, orice patent, marcă de comerț, desen ori model, plan, formulă secretă sau procedeu de fabricație, precum și pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza un echipament industrial, comercial sau științific, ori pentru informații referitoare la experiența în domeniul industrial, comercial sau științific.
4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevențelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin redevențele printr-un sediu permanent situat acolo sau desfășoară profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevențele este efectiv legat/legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situație se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
5. Redevențele se consideră că provin dintr-un stat contractant când plătitorul este un rezident al acelui stat contractant. Totuși, când plătitorul redevențelor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă și dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevențele este efectiv legat/legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă, atunci astfel de redevențe se consideră că provin din statul în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
6. Când, datorită relațiilor speciale existente între plătitorul și beneficiarul efectiv sau între ambii și o altă persoană, suma redevențelor, având în vedere utilizarea, dreptul sau informația pentru care sunt plătite acestea, depășește suma care ar fi fost convenită între plătitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai pentru ultima sumă menționată. În acest caz, partea excedentară a plăților este impozabilă potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.
Articolul 13
Câștiguri de capital
1. Câștigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea proprietăților imobiliare, astfel cum sunt definite la art. 6, situate în celălalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat.
2. Câștigurile provenind din înstrăinarea proprietății mobiliare făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a proprietății mobiliare ținând de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru desfășurarea unei profesii independente, inclusiv câștigurile provenind din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a unei asemenea baze fixe, sunt impozabile în celălalt stat contractant.
3. Câștigurile provenind din înstrăinarea navelor sau aeronavelor exploatate în trafic internațional ori a proprietăților mobiliare necesare exploatării unor asemenea nave sau aeronave sunt impozabile numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
4. Câștigurile obținute de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea acțiunilor a căror valoare este formată în proporție de peste 50%, direct sau indirect, din proprietăți imobiliare situate în celălalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat.
5. Câștigurile provenind din înstrăinarea oricăror proprietăți, altele decât cele la care se face referire în paragrafele 1, 2, 3 și 4, sunt impozabile numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează.
Articolul 14
Profesii independente
1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii independente sau a altor activități cu caracter independent sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul când acesta are o bază fixă aflată în mod regulat la dispoziția sa în celălalt stat contractant în scopul desfășurării activităților sale. Dacă acesta dispune de o astfel de bază fixă, veniturile sunt impozabile în celălalt stat contractant, dar numai acea parte din aceste venituri care este atribuibilă acelei baze fixe.
2. Expresia profesii independente cuprinde, în special, activitățile independente cu caracter științific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum și exercitarea independentă a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist, contabil și auditor.
Articolul 15
Venituri din activități salariale
1. Sub rezerva prevederilor art. 16, 18, 19 și 20, salariile și alte remunerații similare obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salarială sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul când activitatea salarială este desfășurată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salarială este astfel desfășurată, asemenea remunerații primite sunt impozabile în celălalt stat contractant.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, remunerațiile obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salarială desfășurată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menționat, dacă:
a) beneficiarul este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârșind în anul fiscal vizat; și
b) remunerațiile sunt plătite de un angajator sau în numele unui angajator care nu este rezident al celuilalt stat contractant; și
c) remunerațiile nu sunt suportate de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care angajatorul îl/o are în celălalt stat contractant.
3. Independent de prevederile precedente ale prezentului articol, remunerațiile primite pentru o activitate salarială desfășurată la bordul unei nave sau aeronave exploatate în trafic internațional sunt impozabile în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
Articolul 16
Remunerațiile membrilor consiliului de administrație
Remunerațiile și alte plăți similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitatea sa de membru al consiliului de administrație sau al unui organism similar al unei societăți care este rezidentă a celuilalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat contractant.
Articolul 17
Artiști și sportivi
1. Independent de prevederile art. 14 și 15, veniturile obținute de un rezident al unui stat contractant în calitate de artist de spectacol, cum sunt artiștii de teatru, de film, de radio sau de televiziune, ori de interpret muzical sau de sportiv din activitățile personale desfășurate în această calitate în celălalt stat contractant sunt impozabile în celălalt stat contractant.
2. Atunci când veniturile în legătură cu activitățile personale desfășurate de un artist de spectacol sau de un sportiv, în această calitate, nu revin artistului de spectacol sau sportivului, ci unei alte persoane, acele venituri, independent de prevederile art. 7, 14 și 15, sunt impozabile în statul contractant în care sunt desfășurate activitățile artistului de spectacol sau ale sportivului.
3. Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, veniturile obținute din activitățile menționate la paragraful 1 în cadrul schimburilor culturale sau sportive aprobate de guvernele statelor contractante și care nu sunt desfășurate în scopul de a obține profituri sunt scutite de impozit în statul contractant în care sunt desfășurate aceste activități.
Articolul 18
Pensii
1. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile și alte remunerații similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru activitatea salarială desfășurată în trecut sunt impozabile numai în acel stat.
2. Independent de prevederile paragrafului 1 al prezentului articol, plățile făcute în baza legislației referitoare la asigurări sociale a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat.
Articolul 19
Funcții publice
1. a) Salariile și alte remunerații similare, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant, de o autoritate locală sau de o unitate administrativ-teritorială a acestuia unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat contractant, acelei autorități sau unități sunt impozabile numai în acel stat.
b) Totuși, astfel de salarii și alte remunerații similare sunt impozabile numai în celălalt stat contractant dacă serviciile sunt prestate în acel stat și persoana fizică este rezidentă a acelui stat și:
(i) este un național al acelui stat; sau
(îi) nu a devenit rezidentă a acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.
2. a) Orice pensie plătită de sau din fonduri create de un stat contractant, de o autoritate locală sau de o unitate administrativ-teritorială a acestuia unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat contractant, acelei autorități sau unități este impozabilă numai în acel stat.
b) Totuși, o astfel de pensie este impozabilă numai în celălalt stat contractant dacă persoana fizică este rezidentă și național al acelui stat.
3. Prevederile art. 15, 16, 17 și 18 se aplică salariilor și altor remunerații similare, precum și pensiilor plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfășurată de un stat contractant, de o autoritate locală sau de o unitate administrativ-teritorială a acestuia.
Articolul 20
Profesori și cercetători
1. Un profesor sau un cercetător care face o vizită temporară într-un stat contractant pentru o perioadă care nu depășește 2 ani în scopul de a preda sau de a efectua cercetări la o universitate, colegiu, școală sau la o altă instituție educațională similară și care este sau a fost rezident al celuilalt stat contractant imediat înaintea acestei vizite este scutit de impozit în primul stat contractant menționat pentru remunerația primită pentru predare sau cercetare.
2. Prevederile paragrafului 1 al prezentului articol nu se aplică venitului din cercetare dacă o asemenea cercetare nu este întreprinsă în interes public, ci în interesul obținerii unui câștig în folosul unei anumite persoane sau al unui grup de persoane.
Articolul 21
Studenți și practicanți
Sumele pe care le primește pentru întreținere, educare sau pregătire un student sau un practicant care este sau a fost imediat înaintea vizitei sale într-un stat contractant rezident al celuilalt stat contractant și care este prezent în primul stat contractant menționat numai în scopul educării sau pregătirii sale nu sunt impozabile în acel stat contractant, cu condiția ca astfel de sume să provină din surse situate în afara acelui stat contractant.
Articolul 22
Alte venituri
1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, care nu sunt tratate în articolele precedente ale prezentei convenții sunt impozabile numai în acel stat contractant.
2. Prevederile paragrafului 1 nu se aplică veniturilor, altele decât veniturile din proprietăți imobiliare, astfel cum sunt definite în paragraful 2 al art. 6, dacă primitorul unor astfel de venituri, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo sau profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar dreptul sau proprietatea în legătură cu care venitul este plătit este efectiv legat/legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situație se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
Articolul 23
Capital
1. Capitalul reprezentat de proprietățile imobiliare la care se face referire în art. 6, deținute de un rezident al unui stat contractant și situate în celălalt stat contractant, este impozabil în celălalt stat contractant.
2. Capitalul reprezentat de proprietăți mobiliare făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau de proprietăți mobiliare aparținând unei baze fixe pe care un rezident al unui stat contractant o are în celălalt stat contractant pentru desfășurarea unor profesii independente este impozabil în celălalt stat.
3. Capitalul reprezentat de nave și aeronave exploatate în trafic internațional și de proprietăți mobiliare ținând de exploatarea unor asemenea nave și aeronave este impozabil numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.
4. Toate celelalte elemente de capital ale unui rezident al unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat.
Articolul 24
Eliminarea dublei impuneri
1. S-a convenit ca dubla impunere să fie evitată în conformitate cu următoarele paragrafe ale prezentului articol.
2. În România:
Atunci când un rezident al României realizează venituri sau deține capital care, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, sunt impozitate în San Marino, România va acorda:
(i) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în San Marino;
(îi) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe capital plătit în San Marino.
Totuși, această deducere nu va depăși în niciun caz acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă, după caz, venitului ori capitalului care poate fi impozitat în San Marino.
3. În San Marino:
a) Atunci când un rezident al San Marino realizează venituri sau deține capital care, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, sunt impozitate în România, San Marino va acorda:
(i) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în România;
(îi) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe capital plătit în România.
Totuși, această deducere nu va depăși în niciun caz acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă, după caz, venitului sau capitalului care poate fi impozitat în România.
b) Atunci când, în conformitate cu orice prevedere a prezentei convenții, venitul realizat sau capitalul deținut de un rezident al San Marino este scutit de impozit în San Marino, San Marino poate, cu toate acestea, să ia în calcul venitul sau capitalul scutit la determinarea sumei impozitului pe venitul sau capitalul rămas al acelui rezident.
Articolul 25
Nediscriminarea
1. Naționalii unui stat contractant nu vor fi supuși în celălalt stat contractant vreunei impozitări sau vreunei obligații legate de aceasta diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea și obligațiile aferente la care sunt sau pot fi supuși naționalii celuilalt stat contractant aflați în aceeași situație, în special în ceea ce privește rezidența. Această prevedere se aplică, de asemenea, independent de prevederile art. 1, persoanelor care nu sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
2. Impozitarea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi stabilită în condiții mai puțin favorabile în celălalt stat contractant decât impozitarea aplicată întreprinderilor celuilalt stat contractant care desfășoară aceleași activități. Această prevedere nu va fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenților celuilalt stat contractant vreo deducere personală, înlesnire sau reducere în scopuri fiscale pe considerente legate de statutul civil ori de responsabilitățile familiale pe care le acordă propriilor săi rezidenți.
3. Cu excepția cazului când se aplică prevederile paragrafului 1 al art. 9, paragrafului 7 al art. 11 sau paragrafului 6 al art. 12, dobânzile, redevențele și alte plăți făcute de o întreprindere a unui stat contractant către un rezident al celuilalt stat contractant se vor deduce, în scopul determinării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleași condiții ca și cum ar fi fost plătite unui rezident al primului stat contractant menționat. În mod similar, orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant față de un rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinării capitalului impozabil al unei asemenea întreprinderi, în aceleași condiții ca și cum ar fi fost contractate față de un rezident al primului stat menționat.
4. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este integral sau parțial deținut ori controlat în mod direct sau indirect de unul ori de mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat menționat vreunei impozitări sau vreunei obligații legate de aceasta care să fie diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea și obligațiile aferente la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menționat.
5. Prevederile prezentului articol se aplică impozitelor care fac obiectul prezentei convenții.
Articolul 26
Procedura amiabilă
1. Atunci când o persoană consideră că datorită măsurilor luate de unul sau de ambele state contractante rezultă ori va rezultă pentru ea o impozare care nu este conformă cu prevederile prezentei convenții, aceasta poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislația internă a acelor state, să prezinte cazul său autorității competente a statului contractant al cărui rezident este sau, dacă situația să se încadrează în prevederile paragrafului 1 al art. 25, acelui stat contractant al cărui național este. Cazul trebuie prezentat în 3 ani de la prima notificare a acțiunii din care rezultă o impozitare contrară prevederilor prezentei convenții.
2. Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamația îi pare întemeiată și dacă ea însăși nu este în măsură să ajungă la o soluționare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înțelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant în vederea evitării unei impozitări care nu este în conformitate cu Convenția. Orice înțelegere realizată va fi aplicată indiferent de perioada de prescripție prevăzută în legislația internă a statelor contractante.
3. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve pe calea înțelegerii amiabile orice dificultăți sau dubii rezultate ca urmare a interpretării sau aplicării prezentei convenții. De asemenea, ele se pot consulta reciproc pentru eliminarea dublei impuneri în cazurile neprevăzute de Convenție.
4. Autoritățile competente ale statelor contractante pot comunică direct între ele, inclusiv prin intermediul unei comisii mixte formate din acestea sau din reprezentanții lor, în scopul realizării unei înțelegeri în sensul paragrafelor precedente.
Articolul 27
Schimbul de informații
1. Autoritățile competente ale statelor contractante vor face schimb de informații necesare aplicării prevederilor prezentei convenții sau ale legislațiilor interne ale statelor contractante referitoare la impozitele vizate de această convenție, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară acesteia. Schimbul de informații nu este limitat de art. 1. Orice informație obținută de un stat contractant va fi tratată ca secret în același mod ca și informația obținută conform prevederilor legislației interne a acelui stat și va fi dezvăluită numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești și organelor administrative) însărcinate cu stabilirea, încasarea, aplicarea, urmărirea impozitelor sau soluționarea contestațiilor cu privire la impozitele care fac obiectul prezentei convenții. Asemenea persoane sau autorități vor folosi informația numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvălui informația în procedurile judecătorești sau în deciziile judiciare.
2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate ca impunând unui stat contractant obligația:
a) de a lua măsuri administrative contrare propriei legislații și practicii administrative a acelui sau a celuilalt stat contractant;
b) de a furniza informații care nu pot fi obținute în baza legislației proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui ori a celuilalt stat contractant;
c) de a furniza informații care ar dezvălui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricație sau informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
Articolul 28
Membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare
Prevederile prezentei convenții nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază membrii misiunilor diplomatice sau ai posturilor consulare în virtutea regulilor generale ale dreptului internațional sau a prevederilor unor acorduri speciale.
Articolul 29
Intrarea în vigoare
Prezenta convenție va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care statele contractante se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor interne de ratificare necesare pentru intrarea sa în vigoare. Prevederile prezentei convenții vor produce efecte:
a) în ceea ce privește impozitele reținute prin stopaj la sursă la venitul plătit în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care Convenția a intrat în vigoare; și
b) în ceea ce privește celelalte impozite pe venit sau pe capital plătite în ori după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care Convenția a intrat în vigoare.
Articolul 30
Denunțarea
Prezenta convenție va rămâne în vigoare până va fi denunțată de un stat contractant. Fiecare stat contractant poate denunța Convenția după o perioadă de 5 ani de la intrarea sa în vigoare, pe canale diplomatice, cu condiția remiterii unei note de denunțare cu cel puțin 6 luni înainte de sfârșitul anului calendaristic. În această situație, Convenția va înceta să aibă efect:
a) în ceea ce privește impozitele reținute prin stopaj la sursă la venitul realizat în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare; și
b) în ceea ce privește celelalte impozite pe venit sau pe capital realizate în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare.
Drept care, subsemnații, autorizați în buna și cuvenita formă, am semnat prezenta convenție.
Semnată la San Marino la 23 mai 2007, în două exemplare originale în limbile română, italiană și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe, textul în limba engleză va prevala.
Pentru România,
Cătălin Ioan Doica,
secretar de stat la Ministerul Economiei și Finanțelor
Pentru Republica San Marino,
Fiorenzo Stolfi,
ministrul afacerilor externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.