Ordinul nr. 2234/1997
privind lansarea unei emisiuni de titluri de stat
prezumat în vigoare
Ministrul finanțelor,
în baza
Hotărârii Guvernului nr. 447/1997
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
în baza prevederilor
art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997 , ale
art. 7 din Legea nr. 91/1993
privind datoria publică, ale
Convenției nr. 20.169/1994 , încheiată între Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României, și ale Regulamentului privind operațiuni cu titluri de stat, derulate de către Banca Naționala a României în calitatea sa de agent al statului,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Ministerul Finanțelor anunta lansarea unei emisiuni de titluri de stat, numite certificate de trezorerie cu dobânda, seria 1998/IV.0, în valoare nominală de 400.000.000.000 lei.
Valoarea împrumutată poate fi majorată sau micșorată, până la anularea emisiunii, în funcție de necesitățile de finanțare a contului general al trezoreriei statului, comunicate de Ministerul Finanțelor în preziua licitației.
Articolul 2
Certificatele de trezorerie cu dobânda se vor pune în vânzare, la valoarea nominală, miercuri 31 decembrie 1997.
Articolul 3
Certificatele de trezorerie cu dobânda sunt scadente miercuri, 1 aprilie 1998, la 91 de zile.
Articolul 4
Metoda de vânzare este licitația, care va avea loc cu doua zile înainte de data emisiunii, iar adjudecarea se va face după metoda cu preț uniform.
Ministerul Finanțelor își rezerva dreptul de a respinge, parțial sau în totalitate, ofertele pe care nu le considera a fi la un nivel acceptabil de dobânda.
Articolul 5
Fiecare investitor poate să depună maximum 5 oferte competitive. Fiecare oferta va fi de minimum 100.000.000 lei, cu multipli de 10.000.000 lei. Investitorii pot depune oferte atât în cont propriu, cat și în contul clienților lor, persoane juridice. Nu sunt acceptate ofertele necompetitive.
Articolul 6
Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu dobânda este de 10.000.000 lei.
Articolul 7
Ofertele de cumpărare se depun la Banca Naționala a României cel mai târziu cu doua zile înainte de data emisiunii, până la ora 12,00.
Articolul 8
Rezultatul licitației va fi stabilit în aceeași zi, la sediul Băncii Naționale a României, de către comisia de licitație constituită în acest scop, și va fi dat publicității în ziua următoare celei în care a avut loc licitația.
Articolul 9
Rata dobânzii certificatelor de trezorerie cu dobânda va fi exprimată cu doua zecimale.
Dobânda se va plati la scadenta și se va determina conform formulei:
K x I x nr. de zile de deținere
D = --------------------------------
360
în care:
D = valoarea dobânzii;
K = valoarea nominală totală;
I = rata dobânzii de licitație adjudecată.
Articolul 10
Plata certificatelor de trezorerie se va efectua la data emisiunii, prin debitarea contului cumpărătorului, deschis la Banca Naționala a României, cu suma reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cumpărate.
Articolul 11
Răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu dobânda se va efectua la data scadentei, prin creditarea contului deținătorului cu suma reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie plus dobânda.
Articolul 12
Prezenta emisiune nu beneficiază de facilități fiscale.
Articolul 13
Direcția generală a datoriei publice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul finanțelor, Daniel Daianu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.