Ordin · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Ordinul nr. 14/2008

privind aprobarea prețurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizată de S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A.

abrogat

Data actului
21 ianuarie 2008
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 75 din 31 ianuarie 2008
Abrogat
prin Ordinul nr. 85/2008, 26 iunie 2008
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
6 articole, 2 anexe · 4.848 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 1

  • Ordinul nr. 85/2008 26 iunie 2008 privind aprobarea prețurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizată d…

Ce face acest act

Abrogă 1

  • Ordinul nr. 1337/2006 13 decembrie 2006 (prevederi anume) privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție și a…

Având în vedere dispozițiile art. 99 coroborate cu prevederile

art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 410/2007 ,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se stabilesc venitul reglementat unitar și venitul total unitar aferente serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizat de S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A. și se aprobă rata de creștere a eficienței economice, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1)

Se aprobă prețurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2)

Prețurile finale reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică consumatorilor din localitățile în care S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A. deține licența de furnizare a gazelor naturale, care optează pentru un astfel de preț.

(3)

Prețurile finale reglementate prevăzute la alin. (1) nu conțin acciza pentru gazul natural și TVA.

Articolul 3

Regularizarea veniturilor aferente primului an al celei de-a doua perioade de reglementare se face pe baza venitului reglementat unitar și a venitului total unitar prevăzute la art. 1.

Articolul 4

S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 februarie 2008.

Articolul 6

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă lit. b) din anexa nr. 1 și anexa nr. 3 la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.337 din 13 decembrie 2006 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție și aprobarea prețurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.001 din 15 decembrie 2006, cu modificările ulterioare.

Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Gergely Olosz
București, 21 ianuarie 2008.
Nr. 14.

Anexa 1 Venitul reglementat unitar, venitul total unitar și rata de creștere a eficienței economice pentru S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A.

Activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat

Cantitatea de gaze naturale furnizată

Mii mc

2.363.024

Venit reglementat unitar

RON/1.000 mc

42,27

Venit total unitar

RON/1.000 mc

45,46

Rata de creștere a eficienței economice

-1,30%

Anexa 2 Prețurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. E.ON GAZ ROMÂNIA - S.A.

Categoria de consumatori

RON/1.000 mc

A. Consumatori finali conectați direct la sistemul de transport

A.1 cu un consum anual de până la 124.000 mc

744,53

A.2 cu un consum anual între 124.000 mc și 1.240.000 mc

742,15

A.3 cu un consum anual între 1.240.000 mc și 12.400.000 mc

740,16

A.4 cu un consum anual între 12.400.000 mc și 124.000.000 mc

0,00

A.5 cu un consum anual de peste 124.000.000 mc

0,00

B. Consumatori finali conectați în sistemul de distribuție

B.1 cu un consum anual de până la 2.400 mc

983,10

B.2 cu un consum anual între 2.400 mc și 12.400 mc

951,04

B.3 cu un consum anual între 12.400 mc și 124.000 mc

944,54

B.4 cu un consum anual între 124.000 mc și 1.240.000 mc

938,79

B.5 cu un consum anual între 1.240.000 mc și 12.400.000 mc

931,24

B.6 cu un consum anual de peste 12.400.000 mc

914,16

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.