Decizia nr. 23/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 188/1999 8 decembrie 1999 (prevederi anume) privind Statutul funcționarilor publici
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Valentin Zoltan Puskas - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariați ai Direcției Regionale Vamale Galați în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispozițiilor din Constituție invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 4.254/121/2007, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariați ai Direcției Regionale Vamale Galați într-un litigiu de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță.
În motivarea excepției,se susține, pe de o parte, că, potrivit "acestui articol redactat destul de confuz, litigiilor care privesc drepturi salariale ale funcționarilor publici (în opinia instanțelor care își declină competența) nu li se mai aplică regula instituită de art. 93 (neabrogat) din aceeași lege", care trimite la reglementările de drept comun, iar pe de altă parte, se susține că prin stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ de a soluționa litigii privind funcționarii publici se încalcă "principii fundamentale prevăzute de Constituția României" în art. 16 alin. (1), art. 21, 41, 52 și art. 126 alin. (3), precum și
art. 18, 281 și următoarele din Legea nr. 53/2003 , modificată și completată. În acest sens, se arată că prin aplicarea textului de lege criticat "funcționarilor ce lucrează în baza unui raport juridic de muncă li s-ar judeca litigiul de un tribunal al muncii, iar funcționarilor ce lucrează în baza unui raport juridic de serviciu li s-ar aplica normele procedurale prevăzute de Legea contenciosului administrativ", deși art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă,
art. 93 din Legea nr. 188/1999
și art. 282 lit. d) din Codul muncii dispun că "Tribunalul muncii judecă toate litigiile care privesc drepturile salariale indiferent că-n cauză este un raport de muncă sau un raport de serviciu." Autorii excepției consideră că aceste din urmă reglementări sunt mai favorabile și de ele nu beneficiază și funcționarii publici, cărora li se aplică un tratament discriminatoriu. Mai arată că "este de neconceput că legiuitorul ar fi urmărit prin modificările aduse Statutului funcționarului public să creeze două sisteme de judecată pentru salariați, cunoscut fiind că denumirea (raport de serviciu) nu poate abroga norme de drept prevăzute în textele de lege la care ne-am referit mai sus și principii constituționale care privesc toate categoriile de salariați, indiferent de denumirea raportului juridic (de serviciu sau de muncă)."
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, precum și pe cea referitoare la sensul art. 16, art. 21, art. 126 alin. (2) sau art. 52 din Constituție.
Avocatul Poporului consideră că art. 91^1 din Legea nr. 189/1999, modificată și completată, nu contravine art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41, art. 52 și art. 126 alin. (3) din Constituție, sens în care trimite la jurisprudența constantă a Curții Constituționale prin care s-a statuat cu privire la invocarea încălcării acestora.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile
art. 91^1 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum acestea au fost introduse prin
Legea de modificare și completare nr. 251/2006 . În temeiul
art. III din Legea nr. 251/2006 ,
privind Statutul funcționarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar art. 91^1 din aceasta, criticat ca fiind neconstituțional, a devenit art. 109, cu același cuprins, și anume: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
În opinia autorilor excepției, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 privind Accesul liber la justiție, art. 41 privind Munca și protecția socială a muncii, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 126 alin. (3) din Constituție, care dispune că "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
De asemenea, se invocă și încălcarea
art. 18, 281 și următoarele din Legea nr. 53/2003 .
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
Articolul 91
^1, criticat ca fiind neconstituțional, a devenit
art. 109 din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu menținerea soluției legislative de principiu din redactarea anterioară, astfel că prin prezenta decizie Curtea Constituțională se va pronunța asupra constituționalității acestui din urmă text.
În esență, prin criticile formulate se apreciază că dispozițiile
art. 109 din Legea nr. 188/1999
sunt contrare textelor din Constituție invocate, deoarece atribuirea soluționării litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în competența instanțelor de contencios administrativ creează discriminarea acestei categorii de salariați față de alte categorii de salariați ale căror litigii izvorâte din raporturile de muncă sunt în competența instanțelor de drept comun și conform procedurii aplicabile acestora.
Analizând aceste susțineri, Curtea constată că asupra constituționalității art. 91^1, în prezent
art. 109, din Legea nr. 188/1999
s-a mai pronunțat, alături de alte articole din lege, prin
Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legătură cu critici asemănătoare referitoare la diferențe de reglementare între funcționarii publici și alte categorii de salariați, sub aspectul competenței de soluționare a conflictelor de muncă, s-a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" și că o asemenea lege este
privind Statutul funcționarilor publici. De asemenea, prin aceeași decizie, cu privire la critici privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar voința legiuitorului cu privire la acesta se regăsește în cuprinsul
Cele statuate prin decizia evocată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză în care au fost formulate, în esență, aceleași critici de neconstituționalitate și nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței.
În plus, în acest dosar se mai invocă încălcarea prevederilor constituționale ale:
- art. 21 privind Accesul liber la justiție. Or, din examinarea textului de lege criticat, potrivit căruia "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", rezultă, dimpotrivă, că acesta dispune chiar în sensul accesului la justiție, stabilind instanța competentă să soluționeze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public. Mai mult, însăși existența pe rolul Curții Constituționale a acestei cauze cu care a fost învestită prin încheierea unei instanțe de judecată demonstrează accesul liber la justiție, care, potrivit jurisprudenței Curții, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Desigur, prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite. Așa fiind, Curtea urmează să respingă această critică ca neîntemeiată;
- art. 41 privind Munca și protecția socială a muncii. Curtea constată că acest text constituțional dispune în legătură cu imposibilitatea îngrădirii dreptului la muncă, alegerea liberă a profesiei, meseriei, ocupației și locului de muncă, dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, durata normală a zilei de lucru, salariu egal pentru muncă egală între femei și bărbați, dreptul la negocieri colective și garantarea caracterului obligatoriu al convențiilor în domeniul muncii. Așadar, și aceste critici urmează a fi respinse, întrucât prevederile art. 41 din Constituție nu sunt incidente în cauză;
- art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în legătură cu care Curtea constată că este pe deplin reflectat și aplicat prin prevederile textului de lege criticat;
- art. 126 alin. (3), care dispune că "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale", nu are incidență în cauză și, în consecință, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi din Constituție nu pot fi reținute.
În sfârșit, autorii excepției invocă și încălcarea
art. 18, 281 și următoarele din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, cu privire la care, însă, Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe, întrucât, potrivit Constituției și legii sale de organizare și funcționare, aceasta se pronunță doar asupra compatibilității legilor și ordonanțelor cu Constituția, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 109 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariați ai Direcției Regionale Vamale Galați în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. Ioan Vida Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.