Decizia nr. 56/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Moțul" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 3.243/325/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă. În acest sens, arată că nu se evidențiază o contrarietate între prevederile criticate și dispozițiile constituționale invocate, critica autorului excepției făcând referire la aspecte de interpretare și aplicare a legii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.243/325/2007, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Moțul" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva sentinței civile prin care să respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, prin aplicarea prevederilor art. 1.169 din Codul civil în procedura de soluționare a plângerii contravenționale, se încalcă prevederile art. 21 din Constituție care garantează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 1.169 din Codul civil nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituția României, întrucât în materie contravențională aplicarea principiului enunțat de textul de lege criticat este particularizată față de dispozițiile
art. 33 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, prin faptul că instanța administrează toate probele pe care le consideră necesare pentru verificarea temeiniciei și legalității procesului-verbal, nefiind vorba despre o probațiune rămasă exclusiv în sarcina petentului.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat este în acord cu dispozițiile constituționale privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1.169 din Codul civil, cu următorul conținut: "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin prevederile criticate sunt încălcate dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că motivul de neconstituționalitate invocat nu privește textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit
art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței instanței de contencios constituțional.
Potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "Sunt neconstituționale prevederile actelor [...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției", alin. (3) al aceluiași articol stabilind că instanța constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".
Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege.
În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, "Justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Moțul" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.243/325/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.