Decizia nr. 66/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 2.902/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008, în prezența autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 31 ianuarie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.902/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marian Florin Pîslan în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva sentinței Curții de Apel București prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că este neconstituțională abrogarea tezei a doua a art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă. Astfel, prin anularea posibilității instanței de judecată de a se pronunța pe cale incidentală asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate, nu se mai asigură aflarea adevărului și se îngrădește dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că dispozițiile atacate sunt constituționale, iar criticile autorului excepției de neconstituționalitate vizează, în realitate, interpretarea dată de instanța de revizuire, în sensul imposibilității stabilirii pe cale incidentală a caracterului real sau nereal al conținutului unui înscris determinant în pronunțarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine art. 21 din Constituție, atât timp cât părților le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate nefavorabilă.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât principiul liberului acces la justiție are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor celorlalte subiecte de drept.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, cu următorul cuprins:

"La articolul I punctul 123, punctul 4 al articolului 322 va avea următorul cuprins:

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;".

Anterior acestor modificări, pct. 4 al art. 322 din Codul de procedură civilă avea următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;".

Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 124 alin. (3) referitoare la independența judecătorilor și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă era redactat, până la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , în următorii termeni: "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals."

Atât în doctrină, cât și în practica instanțelor s-a pus întrebarea ce se poate face în situațiile în care intervine un impediment legal care face imposibilă pronunțarea unei hotărâri penale pentru stabilirea acestor infracțiuni. Soluția, preconizată de literatura juridică și însușită în jurisprudență, era ca stabilirea săvârșirii infracțiunilor să se facă de către însăși instanța de revizuire, prin aplicarea sistemului probator de drept comun în materie, care se va administra în cursul revizuirii.

Având în vedere că soluția menționată rămânea criticabilă sub aspectul legalității, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă a fost completat cu următorul text: "În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii."

Eliminarea acestui text prin dispozițiile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate face imposibilă întoarcerea la soluția anterioară, preconizată în doctrină și validată de instanțele judecătorești, căci nu se poate accepta ca o normă de procedură judiciară abolită expres de legiuitor să producă în continuare efecte prin voința judecătorului chemat să aplice legea. Rămâne un vid legislativ în care hotărârile judecătorești viciate de infracțiunile menționate nu mai pot fi reformate, cu evidenta încălcare a principiilor dreptății, accesului liber la justiție și dreptului la apărare, consacrate în Legea fundamentală.

În consecință, Curtea Constituțională urmează să constate că

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-au eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă dispozițiile analizate, contravine normelor și principiilor prevăzute la art. 1 alin. (3), art. 21 și, respectiv, art. 24 din Constituția României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 2.902/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii", sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2008.