Legea nr. 30/2008
pentru ratificarea Acordului privind transportul aerian dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 și la Washington la 30 aprilie 2007
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se ratifică Acordul privind transportul aerian dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 și la Washington la 30 aprilie 2007.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 5 martie 2008. Nr. 30. ACORD 25/04/2007
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.