Decizia nr. 218/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 18/1991 19 februarie 1991 (prevederi anume) fondului funciar
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 36 alin. (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Grozavu și Ana Grozavu în Dosarul nr. 1.875/226/2007 al Judecătoriei Făgăraș.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 16 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.875/226/2007, Judecătoria Făgăraș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 36 alin. (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Grozavu și Ana Grozavu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 121, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși, care funcționează ca autorități autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe. Or, dispozițiile
art. 36 alin. (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , care prevăd atribuirea în proprietate a terenurilor prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, contravin prevederilor constituționale sus-menționate, întrucât dau calitate procesuală pasivă, în eventualitatea unor litigii, doar primăriilor care sunt structuri funcționale cu activitate permanentă care duc la îndeplinire hotărârile consiliilor locale și dispozițiile primarilor, iar nu și primarilor. Astfel, aceștia din urmă nu pot fi obligați pe cale judecătorească să își exercite atribuțiile stabilite prin lege, și anume acelea de a înainta propunerile de atribuire a terenurilor către prefect, practica instanțelor judecătorești fiind unitară în sensul admiterii excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a primarilor. Într-o atare împrejurare, persoanele îndreptățite potrivit dispozițiilor
art. 36 alin. (2)-(5) din Legea nr. 18/1991
nu își pot valorifica drepturile legale, fapt ce contravine prevederilor constituționale invocate.
Judecătoria Făgăraș apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Critica vizează în fapt o omisiune de reglementare și are ca scop modificarea textului de lege criticat, respectiv înlocuirea sintagmei "primăriile" cu sintagma "instituția primarului". Însă aceste aspecte excedează competenței Curții Constituționale.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, omisiunea legiuitorului de a reglementa calitatea de parte procesuală a primarului neputând fi complinită de Curtea Constituțională, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu are în competență modificarea și completarea prevederilor supuse controlului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitatea îl constituie dispozițiile
art. 36 alin. (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziții potrivit cărora "Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor".
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 121 referitoare la autoritățile comunale și orășenești.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că, în esență, critica autorului vizează faptul că reglementarea dedusă controlului nu prevede, în sarcina primarilor sau a consiliilor locale, verificarea situației juridice a terenurilor și propunerea în vederea emiterii ordinului prefectului de atribuire în proprietate a acestora. Însă controlul de constituționalitate cu un atare obiect, respectiv lacune ale textului de lege, excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De altfel, critica are ca obiect și o problemă de corelare legislativă, întrucât susținerile autorului excepției privesc modul de interpretare și aplicare a unor texte legale, aspecte ce intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 36 alin.(6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Grozavu și Ana Grozavu în Dosarul nr. 1.875/226/2007 al Judecătoriei Făgăraș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.