Decizia nr. 119/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "All Care Com Service" S.R.L. din București în Dosarul nr. 24.792/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 4 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 24.792/2/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o contestație în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât limitează obiectul contestației în anulare la hotărârile instanțelor de recurs, în condițiile în care se pot produce erori materiale și în cuprinsul altor categorii de hotărâri judecătorești. Așa fiind, este necesar ca dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă să se refere nu numai la deciziile pronunțate de instanțele de recurs în soluționarea acestei căi de atac, ci la toate hotărârile judecătorești irevocabile.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de norma juridică. Totodată, este de competența exclusivă a legiuitorului reglementarea accesului la o cale extraordinară de atac.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, normele de procedură și căile de atac fiind reglementate prin lege.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Excepția este raportată la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția, Curtea observă că autorul acesteia este nemulțumit de o pretinsă omisiune legislativă, constând în aceea că prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă nu se referă la toate hotărârile judecătorești, ci numai la cele pronunțate în recurs, atunci când reglementează calea de atac a contestației în anulare pentru motivul că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa încât excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "All Care Com Service" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 24.792/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.