Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 234/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
4 martie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 273 din 7 aprilie 2008
Citat de
2 acte
Citează
1 act
Structură
0 articole · 6.186 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care, pe de-o parte, solicită un nou termen de judecată, întrucât este plecat din țară, iar, pe de altă parte, solicită trimiterea întregului dosar de la Tribunalul Iași.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, fiind la al doilea termen de judecată, nu este de acord cu o nouă amânare. Cu privire la cealaltă solicitare, consideră că nu se impune trimiterea altor dosare către Curtea Constituțională.

Curtea, ținând cont de prevederile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă și având în vedere că la dosarul Curții Constituționale este atașat Dosarul nr. 7.016/99/2006, respinge cererea formulată de autorul excepției de neconstituționalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7.016/99/2006, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Emil Balaure în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei acțiuni în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care încheierile nu pot fi atacate decât odată cu fondul.

Tribunalul Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, legiuitorul urmărind îndeplinirea cu celeritate a actului de justiție, soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și înlăturarea abuzului de drept.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar dispozițiile criticate constituie o garanție a aplicării principiului judecării cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție, dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul."

Excepția de neconstituționalitate se raportează la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, procedura de judecată este stabilită prin lege, evident, cu respectarea prevederilor și principiilor constituționale.

Dispozițiile procedurale criticate stabilesc că, atunci când asigurarea probelor în procesul civil se cere pe cale incidentală - în timpul judecării unei pricini -, încheierea dată de instanța de judecată se poate ataca numai odată cu hotărârea dată asupra fondului. Aceste dispoziții nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece toate actele procesuale care urmează încheierii la care se referă textul atacat se efectuează cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege pentru toate părțile din litigiu.

Totodată, Curtea reține că reglementarea criticată împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie astfel la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.