Decizia nr. 349/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) și ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Bărbulescu și Ticu Bărbulescu în Dosarul nr. 3.071/89/2007 al Tribunalului Vaslui - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 martie 2008, în prezența apărătorului ales al autorilor excepției, a părții Cătălina Bărbulescu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea privind depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 martie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.071/89/2007, Tribunalul Vaslui - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) și ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Bărbulescu și Ticu Bărbulescu într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că "prin prevederile art. 52 din Codul de procedură penală se limitează accesul la justiție al persoanelor nemulțumite de modul în care sunt soluționate cererile de recuzare". Cu privire la dispozițiile art. 136 din Codul de procedură penală se arată că "prin modul ambiguu în care acestea reglementează cadrul ce stă la baza luării unei măsuri preventive se lasă loc arbitrariului și se împiedică exercitarea dreptului la apărare al inculpatului". Cu referire la art. 140^3, coroborat cu art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, se arată că dispozițiile acestora "limitează posibilitatea justițiabilului afectat de luarea unei măsuri preventive de a ataca o asemenea hotărâre", iar art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală "lasă loc unui arbitrariu cu privire la situațiile în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane, menținerea unei astfel de măsuri și prelungirea sa, fiind creat un avantaj major în favoarea exponenților organelor de represiune ale statului".

Tribunalul Vaslui - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din susținerile autorilor excepției și din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 52, 136^1, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) și ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală.

Curtea observă, pe de o parte, că autorii excepției critică în ansamblu art. 52, dar din motivarea excepției rezultă că în realitate critica vizează doar dispozițiile alin. 6 ale acestui articol, iar, pe de altă parte, că art. 136^1 nu se regăsește în cuprinsul Codului de procedură penală, criticile de neconstituționalitate vizând în realitate prevederile art. 136.

De aceea, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederile art. 52 alin. 6, conform cărora "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac", ale art. 136 privind "Scopul și categoriile măsurilor preventive", ale art. 140^3 referitoare la "Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive", ale art. 143 privind "Condițiile reținerii", ale art. 149^1 alin. 13, potrivit cărora "Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă", și ale art. 148 alin. 1 lit. f), conform cărora "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: [...] f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura specială de soluționare a declarației de abținere sau a cererii de recuzare, este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 127 din Constituție, procedura de judecată este stabilită de lege, respectiv ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Rezultă, așadar, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituționale.

În ceea ce privește încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare, Curtea constată că aceasta nu soluționează fondul cauzei și de aceea lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul că respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Referitor la susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate privind "modul ambiguu" în care art. 136 din Codul de procedură penală "reglementează cadrul ce stă la baza luării unei măsuri preventive" ce "lasă loc arbitrariului", precum și la cele conform cărora art. 140^3, coroborat cu art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, "limitează posibilitatea justițiabilului afectat de luarea unei măsuri preventive de a ataca o asemenea hotărâre", iar art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală "lasă loc unui arbitrariu cu privire la situațiile în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane", Curtea constată că acestea nu pot fi reținute.

Asemenea critici nu privesc, în realitate, constituționalitatea textelor de lege criticate, ci, pe de o parte, modul de interpretare și de aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluția legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, sub acest aspect, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, pe de o parte, completarea dispozițiilor legale ține de competența exclusivă a legiuitorului, iar, pe de altă parte, interpretarea conținutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparține instanțelor judecătorești.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6, ale art. 136, 140^3, 143, 148 alin. 1 lit. f) și ale art. 149^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Corneliu Bărbulescu și Ticu Bărbulescu în Dosarul nr. 3.071/89/2007 al Tribunalului Vaslui - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2008.