Decizia nr. 332/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Florescu și Ilie Florescu în Dosarul nr. 5.378/311/2007 al Judecătoriei Slatina.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Marin Fesan a depus la dosar note scrise.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.378/311/2007, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Florescu și Ilie Florescu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale referitoare la disjungerea acțiunii civile.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece instanța învestită cu soluționarea laturii civile astfel disjunse va dispune, în baza unei hotărâri de fond de condamnare pronunțate în penal, obligarea părții interesate la daune, în pofida împrejurării că apelul privitor la latura penală nu a fost soluționat.

Judecătoria Slatina opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate reține că se încalcă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul sau dispozițiile care garantează dreptul la apărare.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu se poate susține că existența unor căi de atac privind hotărârea penală pronunțată în care s-ar modifica soluția, în sensul achitării inculpatului, și acordarea de despăgubiri de către instanța penală ar fi de natură să încalce prezumția de nevinovăție, prezumție care se aplică în privința existenței unei infracțiuni, comisă de persoana inculpată, nu în raport cu pagubele produse cu ocazia săvârșirii infracțiunii.

De asemenea, prevederile art. 347 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate neconstituționale în raport cu garantarea dreptului la apărare, deoarece inculpaților nu le este îngrădit acest drept, acțiunea civilă urmând a se judeca de către instanța penală, cu respectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe etc. Mai mult decât atât, inculpații au dreptul de a introduce o cale de atac, în condițiile legii, precum și dreptul la apărare în cadrul căilor de atac, indiferent dacă este vorba de latura penală ori de latura civilă a procesului penal.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate, conferind instanței penale posibilitatea de a dispune disjungerea acțiunii civile și amânarea judecării acesteia într-o altă ședință, în cazul când rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale, nu încalcă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul. Judecarea acțiunii civile disjunse rămâne în competența instanței penale, care o judecă potrivit regulilor de procedură penală aplicabile dacă ar fi fost judecată odată cu acțiunea penală, acțiunii civile dându-i-se, prin altă sentință penală, soluția corespunzătoare, în raport de existența sau lipsa elementelor răspunderii civile, dar în conformitate cu soluția dată acțiunii penale.

Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere sub niciun aspect art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece nu oprește părțile interesate de a beneficia de asistență juridică. Totodată, dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul părților de a-și valorifica pretențiile și de a dovedi netemeinicia pretențiilor părții adverse.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 347 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Rezolvarea separată a acțiunii civile, care au următorul conținut: "Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și amânarea judecării acesteia într-o altă ședință, în cazul când rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției susține neconstituționalitatea dispozițiilor legale pornind de la modul de aplicare a normelor procedural penale de către instanța de judecată învestită cu soluționarea unei acțiuni civile disjunse din cea penală. Astfel, prin refuzul instanței de a suspenda soluționarea acțiunii civile, în condițiile în care sub aspect penal nu se pronunțase o hotărâre definitivă, se încalcă prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.

O astfel de susținere nu poate fi primită, deoarece prezumția de nevinovăție consacrată prin art. 23 alin. (11) din Constituție implică interdicția de a se lua împotriva unei persoane măsuri de constrângere pentru vreo faptă de natură a atrage răspunderea juridică, de care această persoană ar fi acuzată. Așa fiind, acest principiu operează numai în materie penală, iar exercitarea acțiunii civile, fie împreună, fie separat de acțiunea penală, nu constituie o măsură de constrângere a făptuitorului, ci un drept al părții păgubite prin comiterea unei fapte penale de a fi despăgubită pentru prejudiciul cauzat.

Vinovăția inculpatului, ca element atât al răspunderii penale, cât și al răspunderii civile a acestuia, se stabilește prin hotărârea definitivă de condamnare, și nu în momentul exercitării acțiunii civile.

Judecarea separată a acțiunii penale în situația circumscrisă textului legal criticat este justificată de rațiuni ce țin de buna administrare a actului de justiție și constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție. De altfel, potrivit art. 22 din Codul de procedură penală, numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, și nu invers.

De altfel, în sens contrar susținerilor autorilor excepției, Curtea de la Strasbourg a statuat, în Cauza Y contra Norvegiei din 11 februarie 2003, că o faptă care poate da naștere unei cereri de despăgubire în baza principiilor responsabilității civile și care reunește în același timp elementele constitutive ale unei infracțiuni nu reprezintă, în pofida gravității sale, un motiv suficient pentru a considera că o persoană, considerată responsabilă civilmente în cadrul unei acțiuni civile, este acuzată și de săvârșirea unei infracțiuni. Împrejurarea că elementele de probă administrate cu ocazia procesului penal sunt folosite pentru a determina consecințele faptei în materie civilă nu poate justifica o asemenea concluzie. Dacă s-ar admite acest lucru, art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar conferi unei persoane achitate beneficiul unei imunități față de victima care ridică pretenții în materia responsabilității civile, ceea ce ar constitui o limitare arbitrară și disproporționată a dreptului victimei de acces la justiție. Așa fiind, o persoană declarată nevinovată cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, dar a cărei responsabilitate ar putea fi reținută în virtutea criteriilor ce guvernează materia probelor aplicabile domeniului civil, ar beneficia de avantajul injust de a scăpa de orice răspundere pentru faptele sale.

Nu poate fi primită nici susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 24 alin. (1), deoarece textul legal criticat nu împiedică partea interesată de a fi asistată de un avocat pe tot parcursul procesului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Florescu și Ilie Florescu în Dosarul nr. 5.378/311/2007 al Judecătoriei Slatina.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2008.