Decizia nr. 274/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 112/1995 25 noiembrie 1995 (prevederi anume) pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute …
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, excepție ridicată de Melinda Kelemen în Dosarul nr. 2.980/102/2006 (număr în format vechi 6.233/2006) al Tribunalului Mureș - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.107D/2007 și nr. 1.198D/2007, care au același obiect al excepției de neconstituționalitate.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele conexării prevăzute de
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 .
Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor, în temeiul prevederilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.107D/2007 și Dosarului nr. 1.198D/2007 la Dosarul nr. 1.041D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierile din 8 mai 2007, 20 iunie 2007 și 3 iulie 2007, pronunțate în dosarele nr. 2.980/102/2006 (număr în format vechi 6.233/2006), nr. 493/219/2007 și nr. 649/219/2007, Tribunalul Mureș - Secția civilă și Judecătoria Dej au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Excepția a fost ridicată de Melinda Kelemen, Martin Merza și Lucacs Merza.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, datorită modului în care sunt interpretate și aplicate, deși voința legiuitorului a fost aceea de a crea cadrul juridic necesar dobândirii dreptului de proprietate pentru persoanele care ocupau efectiv imobilul în calitate de chiriași la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, și nu la data intrării în vigoare a
Se mai susține că prevederile de lege criticate contravin art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, deoarece stabilesc posibilitatea vânzării de către statul român a locuințelor preluate de la vechii proprietari, inclusiv a locuințelor care ulterior, prin
Legea nr. 10/2001 , au fost stabilite ca fiind preluate abuziv.
Tribunalul Mureș - Secția civilă apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale.
Judecătoria Dej consideră excepția neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu următorul conținut: "Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului."
Textele constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și art. 44 alin. (1) teza întâi, alin. (2) și (3) referitor la dreptul de proprietate privată.
Analizând criticile formulate, Curtea reține că în Dosarul nr. 1.041D/2008 acestea vizează, de fapt, aplicarea legii, aspecte asupra cărora nu are competența de a se pronunța, întrucât aceasta exercită numai un control de constituționalitate, potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
De asemenea, Curtea constată că în dosarele nr. 1.107D/2007 și nr. 1.198D/2007, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) coroborat cu alin. (6) al aceluiași articol din
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, excepție ridicată de Melinda Kelemen în Dosarul nr. 2.980/102/2006 (număr în format vechi 6.233/2006) al Tribunalului Mureș - Secția civilă și de Martin Merza și Lucacs Merza în dosarele nr. 493/219/2007 și nr. 649/219/2007 ale Judecătoriei Dej.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Maria Bratu _______
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.