Decizia nr. 410/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 și 91^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Silviu Gheorghe Achim în Dosarul nr. 707/64/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Gheorghe Carază în Dosarul nr. 2.735/62/2006 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Adrian Brătulescu în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului Covasna - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.809D/2007, nr. 50D/2008 și nr. 132D/2008 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 50D/2008 și nr. 132D/2008 la Dosarul nr. 1.809D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 3 decembrie 2007, 9 ianuarie 2008 și 21 ianuarie 2008, pronunțate în dosarele nr. 707/64/2007, nr. 2.735/62/2006 și nr. 650/119/2006, Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalul Covasna - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^1 și 91^2 din Codul de procedură penală, art. 91^1 alin. 1 și art. 91^2 din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 91^1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată în dosarele de mai sus de Silviu Gheorghe Achim, Gheorghe Carază și Adrian Brătulescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiției, ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenței și ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece se creează o vădită disproporție în favoarea organului de cercetare penală, învinuiții fiind practic lipsiți de orice mijloace eficiente de a se apăra demonstrând că înregistrările și interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Covasna - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul României consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu conțin nicio discriminare și nici nu creează privilegii pentru persoanele aflate în aceeași situație juridică. De asemenea, nu se poate reține că a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale convorbirilor ori înregistrări de imagini are datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor.

În sfârșit, Constituția României prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Sub acest aspect, respectarea condițiilor stabilite, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului unor drepturi rezultă din analiza redactării textelor de lege criticate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile legale criticate nu se aduce atingere egalității în drepturi, nu se instituie privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare și nu este afectat în niciun fel procesul de înfăptuire a justiției. De altfel, instanța de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale convorbirilor sau înregistrări de imagini are datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele efectuării lor. În plus, potrivit dispozițiilor legale criticate, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului.

Cât privește pretinsa încălcare a art. 28 din Constituție, Avocatul Poporului arată că interceptarea și înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate poate avea loc în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Sub acest aspect, respectarea condițiilor stabilite de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului dreptului consacrat de art. 28, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului dreptului respectiv rezultă chiar din analiza redactării textelor legale criticate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare și art. 91^2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, ambele din Codul de procedură penală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului excepției în ce privește lipsa garanțiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil nu sunt întemeiate. Textele legale criticate, ca de altfel întreaga secțiune din Codul de procedură penală referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunța numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Așa fiind, examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea procesului penal.

De asemenea, este neîntemeiată și susținerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoștință despre conținutul interceptărilor efectuate și, eventual, de a se apăra demonstrând că înregistrările și interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 91^3 alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrare și să asigure, la cerere, ascultarea acestora. De asemenea, potrivit art. 91^6 alin. 1 din același cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau din oficiu de către instanța de judecată. Iată că legislația procedurală penală română asigură controlul prin justiție și în acest domeniu, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de la Strasbourg în speța Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei din 6 mai 2003, când reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condițiile de legalitate și proporționalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanța europeană a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii pe baza probelor discutate de părți. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara depozițiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În același context, și în cauza Klimentyev contra Rusiei din 16 noiembrie 2006, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuși că declarațiile martorilor trebuie făcute în fața tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declarațiilor din faza de instrucție penală a cazului nu încalcă, în principiu, articolul 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declarații, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.

În sfârșit, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1 și art. 91^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Silviu Gheorghe Achim în Dosarul nr. 707/64/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Gheorghe Carază în Dosarul nr. 2.735/62/2006 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Adrian Brătulescu în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului Covasna - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2008.