Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 414/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei

prezumat în vigoare

Data actului
10 aprilie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 338 din 1 mai 2008
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 9.244 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 și 43 din Codul familiei, excepție ridicată de Dorin Tiberiu Popa în Dosarul nr. 7.410/59/2006 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7.410/59/2006, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 și 43 din Codul familiei. Excepția a fost ridicată de Dorin Tiberiu Popa într-o cauză având ca obiect o acțiune de desfacere a căsătoriei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate sunt în contradicție cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece legăturile copilului cu părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul sunt limitate, luând forma unei sancțiuni a acestuia. Arată că, deși până în momentul divorțului ambii părinți au aceleași drepturi, recunoscute de lege, în privința copiilor lor minori, după desfacerea căsătoriei cei 2 părinți au drepturi diferite în privința copiilor. Susține că prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 53 din Constituție. De asemenea, consideră că exprimarea voinței minorului ar trebui să constituie motivul determinant pe care să se întemeieze soluția adoptată de către instanțele judecătorești.

Tribunalul Timiș - Secția civilă apreciază că prevederile art. 42 din Codul familiei, care reglementează încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți odată cu pronunțarea divorțului, nu sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât părintele căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează exercițiul drepturilor părintești. Diferențierile în exercitarea ocrotirii părintești de către cei 2 părinți divorțați sunt date de împrejurarea separării lor, prin stabilirea de domicilii diferite, minorul având domiciliul la părintele căruia i-a fost încredințat. Consideră că art. 42 din Codul familiei nu încalcă nici prevederile art. 53 din Legea fundamentală. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 din Codul familiei, apreciază că acestea sunt conforme cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 53, întrucât permit stabilirea unei modalități de exercitare a ocrotirii părintești de către autoritatea judecătorească în favoarea unuia dintre părinții divorțați, fiind un mod de a ocroti viața intimă, familială și privată a persoanelor fizice.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 42 și 43 din Codul familiei sunt constituționale. Apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit în cazul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat minorul, față de celălalt părinte, este justificată în mod obiectiv și rezonabil de faptul că cei 2 părinți se află în situații juridice care nu sunt identice și nici similare. Menționează că prevederile criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curții și din notele scrise ale autorului, îl constituie prevederile art. 42 și 43 din Codul familiei. Curtea observă că, așa cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia critică doar prevederile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, care au următorul cuprins: "Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională."

Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și ale art. 53 referitoare la "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 43 alin. 3 din Codul familiei reglementează dreptul pe care îl are părintele căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.

Curtea constată că prevederile art. 43 alin. 3 din Codul familiei au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași texte constituționale, cu o argumentare identică. Astfel, atât în

Decizia nr. 411 din 16 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 20 iunie 2006, cât și în

Decizia nr. 82/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate sunt constituționale, constatând că aplicarea acestora este subsecventă pronunțării de către instanța de judecată a încetării căsătoriei prin divorț. Textul de lege dedus controlului utilizează termenul de "drepturi" ale părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul. Acesta păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională față de celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul, acesta fiind ținut să îi asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești. Astfel, Curtea constată că dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Totodată, Curtea reține că desfacerea căsătoriei prin divorț și, implicit, separarea părinților duce, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor și îndatoririlor părintești față de copil. Diferențierile sunt determinate de separarea părinților și de imposibilitatea obiectivă de menținere și după desfacerea căsătoriei a acelorași modalități de exercitare a drepturilor și îndatoririlor părintești.

Curtea constată deci că părinții divorțați se află în situații juridice care, în mod obiectiv, nu sunt nici identice și nici similare, prevederile criticate nefiind contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1)

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea reține că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale, restrângere care nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Dorin Tiberiu Popa în Dosarul nr. 7.410/59/2006 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.