Decizia nr. 350/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ceucă în Dosarul nr. 2.891/314/2007 al Judecătoriei Suceava.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că aspectele invocate de autorul excepției țin de modul de aplicare a legii și nu constituie probleme de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.891/314/2007, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Ceucă în cadrul unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare art. 124 și 131 din Constituție, încălcându-se principiile separației funcțiilor judiciare, al imparțialității instanțelor de judecată și al sesizării instanței. În acest sens, arată că exercițiul acțiunii publice aparține, în exclusivitate, procurorului, iar nu persoanei care a făcut plângere potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală. Prin interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală, care prevăd că, "în cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1", cu cele ale art. 264 din același cod, potrivit cărora actul de sesizare a instanței este rechizitoriul prin care procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, rezultă, în opinia autorului excepției, că plângerea persoanei prevăzute la art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală are valoarea juridică a unui rechizitoriu și, prin urmare, se încalcă principiul oficialității procesului penal și, implicit, cel al separației funcțiilor judiciare și al sesizării instanței. Dacă, din contră, se consideră că învestirea instanței se face prin însăși încheierea întocmită de instanță, atunci se ajunge la încălcarea unui alt principiu constituțional, și anume cel privind imparțialitatea instanței de judecată, întrucât instanța ajunge să cumuleze funcția de acuzare cu cea de judecată.

Judecătoria Suceava consideră că excepția de neconstituționalitate a art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală nu este întemeiată. De asemenea, arată că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală dacă se interpretează în sensul că plângerea persoanei la care se referă alin. 1 al acestui articol constituie atât act de sesizare a instanței, cât și act de inculpare. Însă, dacă se consideră că actul de sesizare îl reprezintă încheierea instanței, instanța va cumula, într-adevăr, două funcții incompatibile, respectiv pe cea de acuzare și cea de judecată, aducându-se atingere astfel principiului separației funcțiilor judiciare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că prin încheierea pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, instanța nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat. Soluționarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". De altfel, judecătorul, chiar dacă reține cauza spre judecare, nu are obligația să pronunțe o hotărâre de condamnare, el trebuind să efectueze cercetarea judecătorească și să pronunțe soluția ce se impune potrivit legii după finalizarea acesteia și pe parcursul căreia părțile beneficiază de toate garanțiile procesuale.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, arată că judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate. În același timp, arată că administrarea de probe noi sau refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului și a elementelor răspunderii penale. În sfârșit, arată că prin plângerea formulată împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului nu se judecă însăși cauza, ci temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, așa cum au fost modificate prin

art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, dispoziții potrivit cărora: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: [...]

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 124 și 131 din Constituție, privind înfăptuirea justiției și rolul Ministerului Public.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai analizat constituționalitatea textelor de lege criticate în raport cu aceleași dispoziții din Legea fundamentală și aceleași motive ca și cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 985 din 6 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând, în esență, că soluționarea fondului cauzei, în situația în care instanța, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată, reținând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, astfel că părțile au posibilitatea de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, prevalându-se așadar de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil, în deplină concordanță cu prevederile constituționale. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate pune la îndoială imparțialitatea judecătorului, care, desființând rezoluția sau ordonanța atacată, reține cauza spre judecată, întrucât judecata finalizată prin pronunțarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei. În plus, după învestirea instanței în condițiile prevăzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acțiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcție de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. Așa fiind, instanța, nici în judecarea plângerii și nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplinește acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale și procurorului, ci numai acte de judecată și dă numai soluții judiciare de competența instanței, a judecătorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului și a elementelor răspunderii penale - pentru a da o hotărâre temeinică și legală.

De altfel, așa cum a reținut Curtea cu același prilej, judecătorul are posibilitatea să își manifeste rolul activ și să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în niciun fel garanțiile de independență și imparțialitate a justiției consacrate de art. 124 din Legea fundamentală.

În sfârșit, după cum s-a statuat prin aceeași decizie, "faptul că, în conformitate cu dispozițiile alin. 9 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, în situația admiterii plângerii cu reținerea cauzei spre judecare, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei, iar nu rechizitoriul procurorului, este determinat de specificul acestei căi de atac, care vizează chiar actele procurorului de netrimitere în judecată și nu încalcă dispozițiile art. 124 și art. 131 din Constituție".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ceucă în Dosarul nr. 2.891/314/2007 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2008.