Decizia nr. 401/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, preluate în

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Li Youying în Dosarul nr. 21.318/3/2007 al Tribunalului București Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției, însoțită de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.645D/2007, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Chen Mei în Dosarul nr. 7.547/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, care este însoțit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părții Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că ambele dosare se află la al doilea termen de judecată, iar partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Autorii excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.645D/2007 la Dosarul nr. 1.532D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorilor excepției. Aceștia solicită admiterea excepției așa cum au formulat-o în fața instanței de judecată. Arată că întoarcerea lor în China ar avea drept consecință, în cazul primei autoare, destrămarea familiei sale, iar în cazul celei de-a doua, supunerea sa la tratamente inumane și degradante.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Precizează că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată expres prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, dar că soluția legislativă conținută de textul criticat a fost preluată, ca principiu, de noua reglementare la art. 26. Arată că instanța de contencios constituțional are deja o bogată jurisprudență în materie, care nu se impune a fi modificată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 9 august 2007 și 6 noiembrie 2007, pronunțate în dosarele nr. 21.318/3/2007 și nr. 7.547/302/2007, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 5 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, respectiv ale

art. 26 alin. (1) și (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Li Youying și, respectiv, Chen Mei în cauze civile în materia acordării statutului de refugiat sau a protecției subsidiare.

În motivările excepției de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Autorul excepției arată că prevederile criticate permit, pe de o parte, interpretări eronate cu privire la natura și conținutul pedepselor inumane ori degradante, iar, pe de altă parte, limitarea arbitrară a condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție pentru unul dintre cele 5 motive ale definiției Convenției de la Geneva: rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social. Precizează că sancțiunile prevăzute de legea pentru planificare familială din China "au un evident caracter de pedepse și tratamente inumane și degradante, întrucât pun victimele în pericole de natură să aducă atingere integrității corporale ori libertății lor, iar anumite situații pot leza chiar dreptul la viață".

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate nu relevă un real conflict între textul de lege criticat și dispozițiile constituționale și convenționale invocate. Arată că instanța învestită cu soluționarea litigiului urmează să stabilească dacă valoarea protejată poate fi considerată, în circumstanțele concrete ale speței, motiv de acordare a protecției umanitare condiționate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul precizează că, în prezent, obiect al excepției îl constituie

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Consideră că excepția este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat instituie tocmai o măsură de protecție suplimentară a străinilor care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, solicită protecție subsidiară. Invocă și jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Avocatul Poporului precizează că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, iar soluția legislativă conținută în textul criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Consideră că stabilirea, prin dispozițiile de lege criticate, a condițiilor în care se poate acorda protecția subsidiară este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață, integritate fizică și psihică. Apreciază că determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, aplicarea și interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte care excedează controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Deși Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004 (devenit, ca urmare a renumerotării și republicării, art. 5 pct. 2), în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Aceasta, deoarece prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

au fost abrogate prin efectul dispozițiilor

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , dar prevederile art. 5 pct. 2 din Ordonanță au fost preluate, în esență, de textele amintite din

Legea nr. 122/2006 , care instituie o formă de protecție a străinilor și apatrizilor, denumită protecție subsidiară, și care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1) și (2) pct. 2 - "Protecția subsidiară:

"(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [... ]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 , prin prisma acelorași critici de neconstituționalitate ca și cele formulate în prezenta cauză și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale. Astfel, prin mai multe decizii, printre cele mai recente fiind

Decizia nr. 978 din 6 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 26 noiembrie 2007, sau

Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2008, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reținute. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluțiile pronunțate cu acele prilejuri și motivele pe care acestea s-au întemeiat își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Li Youying și Chen Mei în Dosarul nr. 21.318/3/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, respectiv, în Dosarul nr. 7.547/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2008.